SURSA | Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, decizia penală nr. 504 din 8 aprilie 2013 |
INDEXAREA INSTANŢEI | penal,ucidere din culpă, recurs |
CUVINTE CHEIE | asigurare de răspundere civilă obligatorie, accident rutier, acţiune civilă, acţiune penală, prepuşenie |
REFERINŢE | Codul de procedură penală, art. 14 alin. (1) şi (2), art. 15 alin. (1); Codul de procedură civilă, art. 60-63, art. 721; Legea nr. 32/2000, art. 37 Judecătoria Târgovişte, sentinţa penală nr. 37 din 23 ianuarie 2012 |
SITUAŢIA DE FAPT | În data de 7 septembrie 2006,. a avut loc un accident de circulaţie, produs cu încălcarea dispoziţiilor legale ce reglementează circulaţia autovehiculelor pe drumurilor publice din partea ambilor inculpaţi, în calitate de conducători ai celor două autovehicule ce au intrat în coliziune, impact în urma căruia victimaG.C. ce se deplasa ca pasager într-unul dintre autovehicule, a suferit multiple traumatisme care au dus la încetarea sa violentă din viaţă. În cadrul procesului penal a fost obligată asigurătoarea SC CA SA la plata despăgubirilor pentru prejudiciile morale. SC CA SA a chemat în garanţie pe D.E, solicitând ca aceasta să fie obligată la plata sumelor la care instanţa, eventual, o va obliga, deoarece acesta se face vinovat de nerespectarea obligaţiilor contractuale, D.E. fiind agentul angajat al societăţii care a încheiat poliţa de asigurare fără respectarea prevederilor legale. Instanţa de fond a încuviinţat cererea de introducere în cauză a lui D.E. |
PROBLEMELE DE DREPT | Este posibilă chemarea în garanţie a altei persoane în cadrul acţiunii civile alăturate celei penale? În cazul unui accident rutier soldat cu pagube, este corectă stabilirea răspunderii civile numai în sarcina asigurătorului de răspundere civilă cu excluderea răspunderii civile a inculpatului? Eventuala acţiune ilicită a agentului de asigurări, în calitate de prepus a societăţii asiguratoare poate duce la înlăturarea răspunderii civile a societăţii de asigurare? |
SOLUŢIA INSTANŢEI | Este inadmisibilă admiterea unei cereri de chemare în garanţie în cadrul procesului penal. În cadrul soluţionării acţiunii civile alăturate celei penale, nu poate fi exclusă răspunderea civilă a inculpatului. Eventuala acţiune ilicită a agentului de asigurări, în calitate de prepus al societăţii de asigurare, nu poate produce efecte în planul înlăturării răspunderiicivile a societăţii de asigurare. |
MOTIVELE INSTANŢEI | 1. Fiind alăturată acţiunii penale, acţiunea civilă are un caracter accesoriu şi deci, poate fi exercitată în cadrul procesului penal numai în măsura în care poate fi pusă în mişcare acţiunea penală, în raport de dispoziţiile art. 14 alin. (1) şi 2 C. pr. pen., fiind inadmisibilă aşadar admiterea unei cereri de chemareîn garanţie în cadrul procesului penal, atâta timp cât cadrul procesual al soluţionării acţiunii civile este strict delimitat de normele imperative procesual penale care nu permit incidenţa unei astfel de instituţii în cadrul procesului penal. 2. Pe de altă parte, obiectul acţiunii penale îl constituie antrenarea răspunderii penale a inculpatului, în calitate de autor al infracţiunii, precum şi în mod corelativ a răspunderii sale civile, alăturată celei penale. În cadrul soluţionării acţiunii civile alăturate celei penale, nu poate fi exclusă răspunderea civilă a inculpatului, ca subiect activ al infracţiunii ce a constituit temeiul antrenării răspunderii sale penale, fiind inadmisibil ca pentru fapta ilicită, cauzatoare de prejudicii, care constituie infracţiunea săvârşită de către inculpat, să răspundă,în latură civilă, în mod exclusiv, alte entităţi juridice. 3. Răspunderea asigurătorului nu poate fi exclusă în prezenta cauză nici prin efectul eventualei fapte culpabile a prepusului său, atâta timp cât contractul deasigurare îşi produce depline efecte între părţile contractante, potrivit art. 37 din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare şi supraveghere a asigurărilor, conform cărora, „nicio faptă sau omisiune a asigurătorului ori a agentului său, constând în încălcarea oricărei prevederi a prezentei legii, a legii aplicabile contractului de asigurare şi a condiţiilor sau a cuantumului primelor de asigurare, precum şi alte elemente privind încheierea contractului de asigurare, nu pot fi invocate de asigurător pentru anularea unui contract deasigurare”. Cu alte cuvinte, eventuala acţiune ilicită a agentului de asigurări, în calitate de prepus al societăţii de asigurare, nu poate produce efecte în planul înlăturării răspunderii civile a societăţii de asigurare, care devine incidentă în temeiul contractului de asigurare ce produce efecte depline între părţile contractante, efecte care sunt stabilite tocmai în cadrul soluţionării acţiunii civile alăturate celei penale, având ca obiect săvârşirea infracţiunii de către una dintre părţile acestui contract de asigurare. Prin urmare, nu poate fi exclusă valabilitatea poliţiei de asigurare în cadrul prezentului proces penal atât timp cât dispoziţiile imperative de mai sus asigură cadrul legal pentru menţinerea la acest moment a valabilităţii contractului, instanţa penală neputând proceda la anularea contractului de asigurare şi nici la limitarea efectelor acestuia, contrar dispoziţiilor legale. |
Prin sentinţa penală nr. 37 din 23 ianuarie 2012 pronunţată de Judecătoria Târgovişte, în temeiul dispoziţiilor art. 3201 alin. (1)-(7) C. pr. pen. coroborate cu dispoziţiile art. 13 alin. (1) C. pen., s-a admis cererea formulată de inculpatul P.I.D. şi în baza dispoziţiilor art. 178 alin. (2) C. pen., cu aplicarea dispoziţiilor art. 3201 alin. (7) C. pr. pen. coroborate cu dispoziţiile art. 13 alin. (1) C. pen., cu aplicarea şi a dispoziţiilor art. 74 alin. (1) lit. a) şi lit. b) şi dispoziţiilor art. 76 alin. (1) lit. d) din C. pen., inculpatul a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 1 an, pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă în data de 7 septembrie 2006.
În temeiul dispoziţiilor art. 71 alin. (1) şi alin. (2) C. pen., aceluiaşi inculpat i-au fost aplicate pedepsele accesorii prevăzute de dispoziţiile art. 64 alin. (1) lit. a), cu excepţia dreptului de a alege, şi lit. b) C. pen.
În temeiul dispoziţiilor art. 81 alin. (1) C. pen. s-a suspendat condiţionat executarea pedepsei închisorii aplicate, pe durata termenului de încercare prevăzut de dispoziţiile art. 82 alin. (1) şi alin. (3) C. pen., de 3 ani, format din cuantumul pedepsei închisorii aplicate de 1 an, la care s-a adăugat un interval de timp de 2 ani.
S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen., privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.
În temeiul dispoziţiilor art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii s-a suspendat şi executarea pedepselor accesorii.
pag. 1 7/26/2022 : office@avocatvasilebruma.ro
Decizia nr. 504 din 08-apr-2013
Prin aceeaşi sentinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 178 alin. (2) C. pen., cu aplicarea şi a dispoziţiilor art. 74 alin. (1) lit. a) şi dispoziţiilor art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen., inculpatul P.M. a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 1 an şi 8 luni, pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă în data de 7 septembrie 2006, fiindu-i aplicate pedepsele accesorii prevăzute de dispoziţiile art. 64 alin. (1) lit. a), cu excepţia dreptului de a alege, şi lit. b) C. pen.
În temeiul dispoziţiilor art. 81 alin. (1) C. pen. s-a suspendat condiţionat executarea pedepsei închisorii aplicate, pe durata termenului de încercare prevăzut de dispoziţiile art. 82 alin. (1) şi alin. (3) C. pen., de 3 ani şi 8 luni, format din cuantumul pedepsei închisorii aplicate de 1 an şi 8 luni, la care s-a adăugat un interval de timp de 2 ani.
S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen., privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.
În temeiul dispoziţiilor art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii s-a suspendat şi executarea pedepselor accesorii.
În temeiul dispoziţiilor art. 50 alin. (1) din Legea nr. 136/1995, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate şi cu dispoziţiile art. 37 din Legea nr. 32/2000, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu dispoziţiile art. 7 şi cu anexa 3 din Ordinul nr. 3.108/2004 emis de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, a fost obligată asigurătoarea SC CA SA la plata către partea vătămată şi civilă G.F. a despăgubirilor în cuantum de 17.500 de lei, pentru prejudiciul moral suferit, la plata către partea vătămată şi civilă G.I.G. a despăgubirilor în cuantum de 17.500 de lei, pentru prejudiciul moral suferit, la plata către partea vătămată şi civilă G.F.G. a despăgubirilor în cuantum de 17.500 de lei, pentru prejudiciul moral suferit, la plata către partea vătămată şi civilă G.M. a despăgubirilor în cuantum de 17.500 de lei, pentru prejudiciul moral suferit, şi la plata către partea vătămată şi civilă G.I. a despăgubirilor în cuantum de 10.000 de lei, pentru prejudiciul moral suferit.
În temeiul dispoziţiilor art. 50 alin. (1) din Legea nr. 136/1995, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate şi cu dispoziţiile art. 37 din Legea nr. 32/2000, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu dispoziţiile art. 7 şi cu anexa 3 din Ordinul nr. 3.108/2004 emis de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, a fost obligată asigurătoarea SC C.A. SA la plata către părţile vătămate şi civile G.F. a despăgubirilor în cuantum de 3.000 de lei, pentru prejudiciul material suferit, şi către G.I. a despăgubirilor în cuantum de 3.000 de lei, pentru prejudiciul material suferit.
În temeiul dispoziţiilor art. 61 alin. (1) din Legea nr. 136/1995, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate şi cu dispoziţiile Ordinului nr. 113.127/2006 emis de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, inculpatul P.I.D. a fost obligat la plata către partea vătămată şi civilă G.F. a despăgubirilor în cuantum de 17.500 de lei, pentru prejudiciul moral suferit, la plata către partea vătămată şi civilă G.I.G. a despăgubirilor în cuantum de 17.500 de lei, pentru prejudiciul moral suferit, la plata către partea vătămată şi civilă G.F.G. a despăgubirilor în cuantum de 17.500 de lei, pentru prejudiciul moral suferit, la plata către partea vătămată şi civilă G.M. a despăgubirilor în cuantum de 17.500 de lei, pentru prejudiciul moral suferit, la plata către partea vătămată şi civilă G.I. a despăgubirilor în cuantum de 10.000 de lei, pentru prejudiciul moral suferit.
În baza dispoziţiilor art. 60-63 C. pr. civ. coroborate cu dispoziţiile art. 721 din acelaşi cod, s-a admis cererea de chemare în garanţie formulată de asigurătoarea SC C.A. SA, reprezentată prin Sucursala T., împotriva chematei în garanţie D.E.
În temeiul dispoziţiilor art. 60-63 C. pr. civ. coroborate cu dispoziţiile art. 37 din Legea nr. 32/2000, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu dispoziţiile Ordinului nr. 3.108/2004 emis de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, a fost obligată chemata în garanţie D.E. la plata către asigurătoarea SC C.A. SA a sumei de 89.000 de lei, reprezentând suma de plată la care a fost obligată asigurătoarea în prezenta cauză, în temeiul contractului de asigurare încheiat de chemata în garanţie D.E.
Pentru a hotărî astfel, analizând probatoriul administrat în cauză, în raport de dispoziţiile legale, instanţa de fond a reţinut că în data de 7 septembrie 2006, în jurul orei 2100, a avut loc un accident de circulaţie pe DN 72A, în afara localităţii D., în care au fost implicate autovehiculul cu nr. de înmatriculare…, marca Mercedes Vito, condus de inculpatul P.I.D., în acest autovehicul, pe locul de lângă inculpat, aflându-se victima G.C., în vârstă de 18 ani, şi autovehiculul cu nr. de înmatriculare…, şi anume o autobasculantă marca Roman, condusă de inculpatul P.M.
S-a reţinut de către prima instanţă, în esenţă, că inculpatul P.I.D. în data de 7 septembrie 2006, în jurul orei 2100, a condus autoutilitara marca Mercedes Vitto 108 CD, cu nr. de înmatriculare…, pe DN 72, în afara localităţii D., şi, urmare a nerespectării dispoziţiilor art. 49 alin. (4) lit. c) şi 35 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, cu modificările şi completările ulterioare, privind circulaţia pe drumurile publice, a intrat în coliziune cu autocamionul marca Roman înmatriculată sub nr. …, condus de inculpatul P.M., ce staţiona pe carosabil, această faptă având ca urmare moartea victimei G.C., în vârstă de 18 ani, ce se afla în autovehiculul său, faptă care, în drept, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de dispoziţiile art. 178 alin. (2) din C. pen.
S-a mai reţinut de asemenea, că inculpatul P.M. în data de 7 septembrie 2006, în jurul orei 2100, după ce condusese autobasculanta marca Roman cu nr. de înmatriculare…, pe DN 72, a oprit şi apoi a staţionat acest autovehicul aproximativ 15-20 de minute, pe carosabil, ca urmare a unei defecţiuni la acest autovehicul, cu nerespectarea dispoziţiilor art. 155 şi art. 156 din Hotărârea Guvernului nr. 1.391/2006, cu modificările şi completările ulterioare, ca urmare a acestei fapte autovehiculul condus de inculpatul P.I.D. intrând în coliziune cu autovehiculul ce fusese condus de el, aceasta având ca urmare moartea victimei G.C., astfel încât fapta sa întruneşte, în drept, elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de dispoziţiile art. 178 alin. (2) din C. pen.
Asigurătoarea SC C.A. SA a formulat în data de 19 noiembrie 2010 cererea de chemare în garanţie a numitei D.E., solicitând ca aceasta să fie obligată la plata sumelor la care instanţa, eventual, o va obliga, deoarece acesta se face vinovată de nerespectarea obligaţiilor contractuale şi a prevederilor legale în vigoare, Ordinul C.S.A. nr. 3116/2005, încheind poliţa nr. FG00668797, ulterior producerii accidentului de circulaţie, şi să se aibă în vedere următoarele: în privinţa celor două autoturisme implicate în eveniment, doar în cazul autobasculantei cu numărul de înmatriculare…există o poliţă de asigurare de răspundere civilă pentru accidente RCA, seria…, emisă de agentul SC C.A. SA, D.E., actualmente agent inactiv al societăţii, însă această poliţă nu a fost încheiată cu respectarea prevederilor contractuale, art. 7 din contractul de mandat nr. …, precum şi cu respectarea prevederilor legale în vigoare în data respectivă, în speţă Ordinul C.S.A. nr. 3.116/2005 şi Normele de aplicare ale acestuia, ordin în care se arată că: „Răspunderea asigurătorului începe: a) din momentul plăţii primei de asigurare şi al eliberării documentului de asigurare, dar nu mai devreme de data intrării în vigoare a asigurării, înscrisă în document, pentru asiguratul care îşi îndeplineşte obligaţiile de plată cel mai târziu în ultima zi de valabilitate a perioadei de asigurare anterioare; b) după 48 de ore de la expirarea zilei în care s-a plătit prima de asigurare şi s-a eliberat documentul de asigurare, pentru persoanele care nu aveau o asigurare obligatorie RCA, valabilă în momentul plăţii”.
În concret, faptul că agentul a încheiat poliţa cu valabilitate (răspundere) din aceeaşi zi cu cea a contractării şi încasării primei de asigurare (decontată ulterior) şi care este aceeaşi cu data accidentului, faptul că, pus probabil sub presiunea clientului, a cuprins în asigurare ca valabilitate, o perioadă de 6 luni şi o zi, incluzând, ca primă zi, tocmai data accidentului, înseamnă, fără tăgadă, că această poliţă a fost încheiată de agent exact în scopul acoperirii accidentului.
Instanţa de fond a încuviinţat cererea de introducere în cauză a lui D.E., în calitate de chemată în garanţie iar în temeiul dispoziţiilor art. pag. 2 7/26/2022 : office@avocatvasilebruma.ro
Decizia nr. 504 din 08-apr-2013
60-63 C. pr. civ. coroborate cu dispoziţiile art. 721 C. pr. civ., instanţa de fond a admis cererea de chemare în garanţie formulată de asigurătoarea SC C.A. SA împotriva chematei în garanţie D.E.
Pentru a dispune astfel prima instanţă a avut în vedere următoarele considerente:
Dispoziţiile art. 60 alin. (1) C. pr. civ. prevăd că partea poate să cheme în garanţie o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretenţii, cu o cerere în garanţie sau în despăgubire.
Prin urmare, aşa cum se arată în întreaga doctrină juridică, chemarea în garanţie, ca mijloc procesual de atragere a unui terţ la judecată, este admisibilă nu numai în cazul drepturilor reale sau de creanţă garantate legal ori convenţional, ci ori de câte ori partea care ar cădea în pretenţii ar avea posibilitatea să solicite de la o persoană despăgubiri pentru dreptul pe care l-a pierdut, respectiv pentru obligaţia ce a fost stabilită în sarcina sa prin hotărâre judecătorească.
Dispoziţiile art. 721 C. pr. civ. prevăd că dispoziţiile acestui cod constituie procedura de drept comun în materie civilă şi ele se aplică şi în materiile prevăzute de alte legi, în măsura în care acestea nu cuprind dispoziţii contrare, prin urmare dispoziţiile Codului de procedură civilă aplicându-se şi în materie penală, aşa cum doctrina juridică a arătat în unanimitate, în măsura în care materia penală nu cuprinde dispoziţii contrare.
În acest sens, instanţa de fond a constatat că nu există nicio dispoziţie în materie penală care să reglementeze inadmisibilitatea cererii de chemare în garanţie formulate de una dintre părţi în cadrul soluţionării acţiunii civile alăturate acţiunii penale.
Ca atare, cererea de chemare în garanţie formulată de asigurătoare împotriva agentului său de asigurare, ce priveşte obiectul cauzei, acesta încheind contractul de asigurare pentru autovehiculul condus de inculpatul P.M., este admisibilă.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs: Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgovişte, inculpatul P.M. asigurătorul SC C.A. SA, părţile civile G.F., G.I., G.M., G.F.G., prin reprezentant legal G.F., G.I.G., partea responsabilă civilmente SC BV S P SRL şi chemata în garanţie – D.E., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recursurile Ministerului Public, ale părţilor civile şi ale chematei în garanţie sunt fondate, iar recursurile inculpatului, părţii responsabile civilmente şi asigurătorului sunt nefondate.
Instanţa de fond a stabilit în mod corect şi complet situaţia de fapt şi a realizat o justă interpretare şi apreciere a mijloacelor de probă, din care rezultă atât existenţa faptelor pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată prin rechizitoriu, cât şi săvârşirea acestora, cu vinovăţie în forma cerută de lege, de către aceşti inculpaţi.
Pe baza mijloacelor de probă legal administrate, în mod corect s-a reţinut şi rezultă că la data de 7 septembrie 2006 în afara localităţii D. a avut loc un accident de circulaţie, produs cu încălcarea dispoziţiilor legale ce reglementează circulaţia autovehiculelor pe drumurilor publice din partea ambilor inculpaţi, în calitate de conducători ai celor două autovehicule ce au intrat în coliziune, impact în urma căruia victima G.C. ce se deplasa ca pasager într-unul dintre autovehicule, a suferit multiple traumatisme care au dus la încetarea sa violentă din viaţă.
Astfel, inculpat P.I.D. se afla la volanul autoutilitarei MERCEDEZ VITO cu număr de înmatriculare…iar inculpatul P.M. se afla la volanul autobasculantei marca ROMAN cu număr de înmatriculare…, cele două autovehicule intrând în coliziune, iar potrivit raportului de expertiză criminalistică nr. 224 din 24 iunie 2009 întocmit de Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Bucureşti, s-a concluzionat, prin cercetarea tuturor împrejurărilor şi a datelor existente, că ambii conducători auto se fac vinovaţi de producerea accidentului, chiar dacă în momentele premergătoare acestuia autobasculanta era oprită.
S-a concluzionat că viteza reală de deplasare a autoutilitarei condusă de inculpatul P.I.D. în momentele premergătoare declanşării stării de pericol iminent a fost de circa 120 km/oră, astfel încât acest inculpat putea evita producerea accidentului dacă ar fi rulat cu o viteză adaptată spaţiului frontal de vizibilitate.
În ceea ce-l priveşte pe inculpatul P.M., s-a arătat că deşi autovehiculul pe care îl conducea era oprit, cu toate acestea, oprirea a fost efectuată parţial pe partea carosabilă, astfel încât şi acest inculpat putea evita producerea accidentului dacă ar fi oprit la limita acostamentului, ieşind cât mai mult în afara părţii carosabile.
În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, care a fost criticată de către toate părţile ce au formulat calea de atac din prezenta cauză, Curtea a constatat că rezolvarea dată acesteia la primul grad de jurisdicţie este greşită din mai multe puncte de vedere:
În primul rând, Curtea a constatat că, în mod greşit instanţa de fond a admis cererea de chemare în garanţie a numitei D.E., angajat al societăţii de asigurare SC C.A. SA, ignorându-se dispoziţiile legale imperative statuate în art. 14 alin. (1) C. pr. pen. potrivit cărora „acţiunea civilă are ca obiect tragerea la răspundere civilă a inculpatului, precum şi a părţii responsabile civilmente”, precum şi a celor înscrise în art. 14 alin. (2) C. pr. pen., potrivit cărora „acţiunea civilă poate fi alăturată acţiunii penale în cadrul procesului penal, prin constituirea persoanei vătămate ca parte civilă”.
De asemenea art. 15 alin. (1) C. pr. pen. stabileşte titularii răspunderii civile, aceştia fiind învinuitul sau inculpatul şi persoana responsabilă civilmente, observându-se că din cadrul legal nu fac parte alţi subiecţi procesuali, cum ar fi garantul, aşa cum este cazul în speţă.
Fiind alăturată acţiunii penale, acţiunea civilă are un caracter accesoriu şi deci, poate fi exercitată în cadrul procesului penal numai în măsura în care poate fi pusă în mişcare acţiunea penală, fiind inadmisibilă aşadar admiterea unei cereri de chemare în garanţie în cadrul procesului penal, atâta timp cât cadrul procesual al soluţionării acţiunii civile este strict delimitat de normele imperative procesual penale care nu permit incidenţa unei astfel de instituţii în cadrul procesului penal.
Pe cale de consecinţă, căile de atac promovate de Ministerul Public şi de chemata în garanţie D.E. sunt fondate sub acest aspect constatându-se că principiul legalităţii procesului penal, cât şi dispoziţiile imperative citate mai sus, nu permite exercitarea de o altă manieră a acţiunii civile alăturate celei penale, titularii răspunderii civile fiind expres nominalizaţi atât de legea procesual penală (învinuitul ori inculpatul şi partea responsabilă civilmente), cât şi de jurisprudenţa constantă stabilită în mod obligatoriu prin deciziile pronunţate de instanţa supremă în recursurile în interesul legii, jurisprudenţă în cadrul căreia nu se regăseşte posibilitatea antrenării răspunderii civile a unei persoane chemate în garanţie, în cadrul unui proces penal.
Aşa fiind, curtea, constatând că sub acest aspect instanţa de fond a pronunţat o hotărâre contrară legii, caz de casare prevăzut de dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 171 C. pr. pen., calea de atac a fost admisă şi pe cale de consecinţă a fost respinsă ca inadmisibile cererea de chemare în garanţie a numitei D.E., cu consecinţa înlăturării dispoziţiilor privind obligarea acesteia la plata sumei de 89.000 lei.
În al doilea rând, Curtea a observat că soluţia pronunţată la primul grad de jurisdicţie este greşită, în sensul că răspunderea asigurătorului SC C.A. SA S. – Sucursala T., este incidentă, potrivit deciziei nr. 1/2005 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pe calea recursului în interesul legii, în calitate de asigurător de răspundere civilă iar nu ca parte responsabilă civilmente sau garant al plăţii
pag. 3 7/26/2022 : office@avocatvasilebruma.ro
Decizia nr. 504 din 08-apr-2013
despăgubirilor civile.
Din acest punct de vedere, soluţia pronunţată şi motivată de către instanţa de fond, prin care s-a stabilit doar răspunderea civilă a asigurătorului, fără antrenarea răspunderii civile a inculpatului, alături de asigurător, nu este conformă deciziei pronunţate în interesul legii.
Astfel, curtea a remarcat că obiectul acţiunii penale îl constituie antrenarea răspunderii penale a inculpatului, în calitate de autor al infracţiunii, precum şi în mod corelativ a răspunderii sale civile, alăturată celei penale.
Cu alte cuvinte, deşi în cadrul acţiunilor penale având ca obiect tragerea la răspundere penală a unor persoane pentru încălcarea dispoziţiilor legale ce reglementează circulaţia pe drumurile publice, ce au avut drept consecinţă săvârşirea unor infracţiuni prin care s-au produs vătămări corporale sau deces, dispoziţiile legale sau cele jurisprudenţiale conferite pe calea recursului în interesul legii, prevăd obligativitatea stabilirii răspunderii civile şi în raport de alte entităţi juridice – societăţi de asigurare sau, în absenţa existenţei unui contract valabil de asigurare, Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii – cu toate acestea este evident că în soluţionarea acţiunii civile, alăturate celei penale nu se poate ajunge la exonerarea de răspundere civilă a însăşi inculpatului, în calitate de autor al infracţiunii şi simultan al faptei ilicite cauzatoare de prejudicii.
Este evident că în cadrul acţiunii civile alăturate celei penale, nu poate fi exclusă răspunderea civilă a inculpatului, ca subiect activ al infracţiunii ce a constituit temeiul antrenării răspunderii sale penale, fiind inadmisibil ca pentru fapta ilicită, cauzatoare de prejudicii să răspundă, în latură civilă, în mod exclusiv, alte entităţi juridice chiar dacă răspunderea lor civilă este atrasă alături de cea a inculpatului, prin efectul legii sau al deciziilor pronunţate pe calea recursului în interesul legii.
Aşa fiind, Curtea a constatat că la primul grad de jurisdicţie în mod greşit au fost stabiliţi ca titulari ai obligaţiilor de dezdăunare, în mod exclusiv asigurătorul, partea responsabilă civilmente şi Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii, excluzându-se răspunderea civilă a inculpaţilor, faţă de care a fost pronunţată soluţia de condamnare pentru săvârşirea infracţiunii ce a constituit obiectul exercitării acţiunii penale.
În realitate, inculpaţii urmează a răspunde în mod solidar, fiecare dintre aceştia alături de asigurător şi respectiv de Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii, iar inculpatul P.M., care a acţiona în calitate de prepus al părţii responsabile civilmente în solidar cu respectiva parte responsabilă civilmente pentru despăgubirile civile şi daunele morale către fiecare dintre părţile civile din prezenta cauză.
Astfel, s-a observat că şi sub acest aspect instanţa de fond a pronunţat o hotărâre contrară legii, fiind de asemenea incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 171 C. pr. pen., ignorându-se solidaritatea răspunderii civile a autorilor faptei ilicite cauzatoare de prejudicii, sens în care urmează ca hotărârea atacată a fost casată cu consecinţa obligării în solidar a inculpaţilor la plata de daune morale, în condiţiile în care s-a constatat la primul grad de jurisdicţie că despăgubirile civile în sumă de 11.000 lei au fost deja achitate de către inculpatul P.I.D. către părţile civile G.F. şi G.I. care nu au mai formulat pretenţii civile împotriva inculpatului pentru plata de despăgubiri civile.
Legat de criticile formulate de asigurător, curtea a constatat de asemenea că nu este întemeiat motivul de recurs care priveşte greşita constatare a valabilităţii poliţei de asigurare şi deci că nu poate fi exclusă răspunderea civilă a asigurătorului în prezenta cauză deoarece potrivit dispoziţiilor legale incidente la momentul producerii accidentului, răspunderea asigurătorului nu poate fi exclusă în prezenta cauză nici prin efectul eventualei fapte culpabile a prepusului său D.E., atâta timp cât contractul de asigurare îşi produce depline efecte între părţile contractante.
Astfel, potrivit art. 37 din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare şi supraveghere a asigurărilor, nici o faptă sau omisiune a asigurătorului ori a agentului său, constând în încălcarea oricărei prevederi a prezentei legii, a legii aplicabile contractului de asigurare şi a condiţiilor sau a cuantumului primelor de asigurare, precum şi alte elemente privind încheierea contractului de asigurare, nu pot fi invocate de asigurător pentru anularea unui contract de asigurare.
Cu alte cuvinte, eventuala acţiune ilicită a agentului de asigurări, în calitate de prepus al societăţii de asigurare, nu poate produce efecte în planul înlăturării răspunderii civile a societăţii de asigurare, care devine incidentă în temeiul contractului de asigurare ce produce efecte depline între părţile contractante, efecte care sunt stabilite tocmai în cadrul soluţionării acţiunii civile alăturate celei penale, având ca obiect săvârşirea infracţiunii de către una dintre părţile acestui contract de asigurare.
Prin urmare, nu poate fi exclusă valabilitatea poliţiei de asigurare în cadrul prezentului proces penal atât timp cât dispoziţiile imperative de mai sus asigură cadrul legal pentru menţinerea valabilităţii contractului de asigurare în prezenta cauză, instanţa penală neputând proceda la anularea contractului de asigurare şi nici la limitarea efectelor acestuia, contrar acestor dispoziţii legale.
Sursa: Monitorul Jurisprudenţei