ECLI:RO:TBBUC:2021:013.______
DOSAR NR. ______________
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BUCURESTI – SECTIA A V-A CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1609/2021
Ședința publică din data de 26.10.2021
Tribunalul constituit din :
PREȘEDINTE: F_____ VÎLCEAU
GREFIER: D______ N___
Pe rolul Tribunalului se află soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanții E_____ E_____ și F_____ F________ în contradictoriu cu pârâții C_________ C_____ C______ C________, M____ I___ F______, Ioanel Si_____ și cu chemata în garanție A_______ A_____ A________ A____ S.A., cauza având ca obiect „acțiune în răspundere delictuala malpraxis”.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au răspuns: reclamanții, prin avocat, pârâtul C_________ C_____ C______ C________, prin avocat, pârâtul Ioanel Si_____, prin avocat, pârâtul M____ I___ F______, prin avocat, lipsind chemata în garanție A_______ A_____ A________ A____ S.A..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Pârâtul Ioanel Si_____, prin avocat, depune la dosar un set de înscrisuri, în copie, pe care le comunică și reprezentanților convenționali ai celorlalte părți.
Tribunalul invocă din oficiu excepția necompetenței materiale a instanței și acordă părților cuvântul asupra excepției invocate.
Reclamanții, prin avocat, arată că instanța de față este competentă material să soluționeze cauza, având în vedere o soluție dispusă de Curtea de Apel București într-o cauză similară, prin care s-a constatat că secția civilă este competentă.
Pârâtul Ioanel Si_____, prin avocat, solicită admiterea excepției necompetenței materiale a Tribunalului București, având în vedere că pricina are ca obiect presupusele acte de malpraxis săvârșite de personalul medical, iar potrivit art. 687 din Legea nr. 95/2006 instanța competentă să judece litigiile prevăzute de această lege este judecătoria în a cărei circumscripție teritorială a avut loc actul de malpraxix. Dispozițiile legale stabilesc o competență exclusivă în favoarea judecătoriei, independent de cuantumul daunelor solicitate, dispozițiile legale nefăcând excepție dacă s-a urmat sau nu procedura în fața Consiliului medicilor. Solicită declinarea în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București.
Pârâtul C_________ C_____ C______ C________, prin avocat, solicită admiterea excepției necompetenței materiale, având în vedere că Legea nr. 95/2006 prevede expres competența exclusivă a judecătoriei în spețele de malpraxis medical.
Pârâtul M____ I___ F______, prin avocat, solicită admiterea excepției necompetenței materiale. Depune la dosar ca practică judiciară Decizia nr. 401/21.02.2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Tribunalul reține cauza în pronunțare asupra excepției materiale.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată Pe rolul Judecătoriei Sector 2 București la 28.08.2020, reclamanții E_____ E_____ și F_____ F________ au chemat în judecată pârâții C_________ C_____ C______ C________, profesor dr. Ioanel Si_____ și dr. M____ I___ F______, solicitând obligarea pârâților la plata sumei de 500.000 lei, daune materiale către reclamant pentru fapta de malpraxis, plata către reclamant a sumei de 5.000 lei lunar actualizată cu inflația reprezentând prestații periodice pentru pierderea a jumătate din capacitatea de muncă, 5.000.000 lei daune morale către reclamant și 250.000 lei daune morale către reclamantă.
În motivare, s-a arătat că în urma operației efectuate de reclamant, acesta a avut dureri și îi apăruse un gâlm, neputând sta nici pe scaun. În urma efectuării unei tomografii i s-a comunicat că durerea este probabil de la cicatricea internă ce nu s-a vindecat pentru că este foarte groasă . O altă interpretare a tomografiei a fost că este vorba de malpraxis medical,că cel mai probabil cauza durerilor este de la faptul că dr. M____ i-a prins un nerv din zona locală a operației, singura cale fiind o nouă operație. În urma operației nu mai poate lucra ca ospătar și nu mai poate avea copii.
Prin sentința civilă nr. 5692/03.06.2021, Judecătoria Sector 2 București a declinat competența materială de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.
În motivare a reținut, în esență, că legiuitorul a înțeles să reglementeze răspunderea pentru malpraxis în cuprinsul unei legi speciale, respectiv Legea 95/2006, în cadrul unei proceduri prealabile sesizării instanței reglementate în art. 670-672 din lege, finalizată prin decizia Comisiei de monitorizare și competență profesională pentru cazurile de malpraxis.
În cuprinsul art. 673 al Legii 95/2006 este menționat expres faptul că procedura stabilirii cazurilor de malpraxis nu împiedică liberul acces la justiție potrivit dreptului comun, prevedere care înlătură caracterul derogatoriu al legii speciale de la dreptul comun și aplicarea cu prioritate a legii speciale, acceptând că partea are alegerea între cele două tipuri de acțiune.
Altfel spus, victima unui act de malpraxis are posibilitatea de a se adresa fie Comisiei de monitorizare și competență profesională pentru cazurile de malpraxis, caz în care are loc o procedură prealabilă sesizării instanței, finalizată printr-o decizie a acestei comisii, fie de a se adresa direct instanței de judecată care va soluționa cauza potrivit dreptului comun, iar nu ca o contestație împotriva deciziei comisiei, realizată în temeiul art. 673 alin 1 din Legea 95/2006.
Alegerea uneia dintre cele două căi procedurale este dată după cum procedura prealabilă reglementată de Legea 95/2006 este sau nu parcursă.
În prezenta cauză, reclamanții au invocat disp. Legii 95/2006 dar nu s-au adresat Comisiei, neexistând o decizie a acesteia pronunțată conform art. 672 din legea 95/2006.
Prin urmare, în absența contestării unei decizii a Comisiei, chiar dacă reclamanții își întemeiază cererea pe dispozițiile Legii 95/2006, instanța de judecată nu se poate considera investită cu o contestație întemeiată pe dispozițiile Legii 95/2006, ci cu o acțiune în pretenții de drept comun, întemeiată pe răspunderea civilă delictuală (decizia 875/20.03.2018, decizia 1517/29.07.2020 ale ICCJ).
Cum chiar legea specială menționează posibilitatea reclamanților de a se adresa direct instanței de drept comun fără a urma procedura Legii 95/2006, iar valoarea pretențiilor depășește pragul valoric de 200.000 lei menționat de art. 94 pct. 1 lit. k c.pr.civ., instanța competentă să judece prezenta cauză este Tribunalul București.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, Secția a V-a Civilă la data de 09.07.2021, cu același număr.
La termenul din 26.10.2020, tribunalul a invocat din oficiu excepția necompetenței materiale.
Analizând excepția necompetenței materiale, reține următoarele:
Cererea de chemare în judecată are ca obiect repararea prejudiciului produs printr-un act de malpraxis medical, fiind invocate în mod expres prevederile Legii nr. 95/2006.
Într-adevăr, din Legea nr. 95/2006 rezultă că, pentru stabilirea cazurilor de malpraxis, victima (sau, pentru cazul decesului, succesorii ei) are posibilitatea de a se adresa Comisiei de monitorizare și competență profesională sau instanței de judecată, potrivit dreptului comun.
Astfel, potrivit art. 684 din Legea nr. 95/2006, „(1) În cazul în care asigurătorul sau oricare dintre părțile implicate nu este de acord cu decizia Comisiei, o poate contesta la instanța de judecată competentă, în termen de 15 zile de la data comunicării deciziei.
(2) Procedura stabilirii cazurilor de malpraxis nu împiedică liberul acces la justiție potrivit dreptului comun”, iar conform art. 687 din aceeași lege, „Instanța competentă să soluționeze litigiile prevăzute în prezenta lege este judecătoria în a cărei circumscripție teritorială a avut loc actul de malpraxis reclamat”.
Din interpretarea acestor dispoziții legale, tribunalul reține că legiuitorul a instituit o competență materială a judecătoriei în cazul cererilor prin care se invocă un act de malpraxis medical, inclusiv în situația în care partea se adresează direct instanței de judecată, astfel că nu este aplicabil art. 95 coroborat cu art. 94 pct. 1 lit. k C.p.c.
Pentru a decide astfel, tribunalul are în vedere următoarele argumente:
Art. 684 din Legea nr. 95/2006 se află situat în Titlul XVI („Răspunderea civilă a personalului medical și a furnizorului de produse și servicii medicale, sanitare și farmaceutice”) Capitolul VI („Procedura de stabilire a cazurilor de răspundere civilă profesională pentru medici, farmaciști și alte persoane din domeniul asistenței medicale ”), în timp ce art. 687 este în același titlu, însă în Cap. VII „Dispoziții finale”.
Prin urmare, din moment ce art. 687 prevede că „Instanța competentă să soluționeze litigiile prevăzute în prezenta lege este judecătoria în a cărei circumscripție teritorială a avut loc actul de malpraxis reclamat” și este situat într-un capitol distinct (final), este evident că legiuitorul a instituit o competență specială a judecătoriei pentru toate litigiile rezultând din Titlul XVI al Legii nr. 95/2006 (prin care se invocă un act de malpraxis, potrivit art. 653 și urm din lege) și nu doar pentru cele rezultând din Capitolul VI, art. 684 (respectiv pentru situația când reclamantul alege să se adreseze mai întâi Comisiei de monitorizare și competență profesională pentru cazurile de malpraxis).
Astfel, art. 687 este o normă de sine stătătoare, a cărei finalitate nu este condiționată de raportarea la un alt text de lege și care vizează soluționarea tuturor litigiilor fundamentate pe dispozițiile Legii nr. 95/2006.
Dacă legiuitorul ar fi dorit să stabilească competența judecătoriei doar în cazul prevăzut de art. 684, respectiv atunci când se contestă Decizia Comisiei, ar fi putut menționa direct „judecătoria” în cuprinsul art. 684 alin. 1, în loc de „instanța de judecată competentă”, fără a fi necesar să mai reglementeze un alt articol, într-un alt capitol, imediat următor, în care să prevadă expres că instanța competentă ar fi judecătoria, însă doar în cazul prevăzut de art. 684 alin. 2 din Legea nr. 95/2006.
În realitate, prin utilizarea acestei tehnici legislative, rezultă fără echivoc că a fost instituită o competență specială a judecătoriei, în toate cazurile în care se invocă săvârșirea unui caz de malpraxis, potrivit Legii nr. 95/2006
De altfel, nici măcar nu se justifică această împărțire a competenței între judecătorie și tribunal, având la bază opțiunea reclamantului de a sesiza sau nu Comisia, în condițiile în care, în ambele situații (contestație împotriva deciziei Comisiei sau formularea unei acțiuni direct la instanță) se analizează același lucru, respectiv dacă există sau nu un caz de malpraxis.
Un argument în acest sens este reprezentat și de prevederile art. 15 alin. 1 din Normele metodologice de aplicare a titlului XVI „Răspunderea civilă a personalului medical și a furnizorului de produse și servicii medicale, sanitare și farmaceutice” din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății din 14.03.2007, aprobate prin Ordinul Ministerului Sănătății Publice nr. 482/2007, potrivit cărora „În situația în care are loc sesizarea Comisiei de monitorizare și competență profesională pentru cazurile de malpraxis ori a instanței judecătorești competente de către persoanele care au acest drept, potrivit legii, Comisia stabilește prin decizie dacă a fost sau nu un caz de malpraxis”.
Prin urmare, din aceste prevederi rezultă că, și în cazul în care este sesizată direct, instanța de judecată solicită Comisiei să stabilească dacă a fost sau nu un caz de malpraxis ajungându-se, indirect, tot la o situație de contestare practic a acestei decizii (în situația în care s-ar stabili că nu a fost un caz de malpraxis).
Interpretarea propusă de judecătorie ar duce implicit și de facto la o competență alternativă între judecătorie și tribunal pentru cererile de chemare în judecată ale căror pretenții depășesc valoarea de 200.000 lei (în funcție de opțiunea reclamantului, de a sesiza sau nu Comisia), ceea ce este inadmisibil în condițiile în care legiuitorul a prevăzut normele de competență materială sub regim mai strict, spre deosebire de situația normelor de competență teritorială unde este permisă chiar și competența teritorială alternativă.
Tribunalul subliniază că, chiar dacă reclamantul își întemeiază acțiunea atât pe dispozițiile legii speciale, cât și pe dispozițiile de drept comun (indiferent de ordine), în soluționare vor trebui avute în vedere dispozițiile legii speciale care definesc subiectul activ (personalul medical și furnizorul de produse și servicii medicale, sanitare și farmaceutice), fapta ilicită (eroarea profesională săvârșită în exercitarea actului medical sau medico-farmaceutic, generatoare de prejudicii asupra pacientului) și celelalte elemente ce definesc și particularizează acest tip de răspundere civilă delictuală (potrivit art. 653 alin. 2-4 din Legea nr. 95/2006), ceea ce înseamnă că nu poate fi înlăturată de la aplicare Legea nr. 95/2006, inclusiv competența materială în favoarea judecătoriei prevăzută de aceasta.
De asemenea, tribunalul constată că jurisprudența majoritară a instanțelor este în sensul că îi revine judecătoriei competența de soluționare a cauzelor în care se invocă săvârșirea unui act de malpraxis, aceasta fiind și opinia ÎCCJ, exprimată în soluționarea unor conflicte negative de competență (Decizia nr. 578/2014, pronunțată în dosar nr. ___________; Decizia 62/2015 pronunțată în dosar nr. __________; Decizia nr. 401/21.02.2019, depusă la dosar chiar de reclamant; de altfel, chiar și părțile au susținut că îi revine judecătoriei competența de soluționare a cauzei), precum și a Curții de Apel București (dosar nr. __________, nr. _____/3/2016). De asemenea, aceeași este orientarea și la nivelul Curții de Apel București (de exemplu, sentința civilă nr. 16F/09.02.2021, pronunțată în dosar nr. ___________).
Pentru considerentele expuse, tribunalul va admite excepția necompetenței materiale și, în temeiul art. 130 alin. 2 coroborat cu art. 132 alin. 1 și 3 C.p.c., va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 2 București.
În raport de această situație de fapt, potrivit art. 133 pct. 2 C.p.c., tribunalul va constata apărut conflictul negativ de competență, având în vedere că două instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces și potrivit art. 135 alin. 1 C.p.c. va dispune sesizarea Curții de Apel București, pentru soluționarea acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția necompetenței materiale.
Declină competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții E_____ E_____, CNP _____________, cu domiciliul în București, ____________________________ nr. 46, Sector 1 și F_____ F________, CNP _____________, cu domiciliul în București, ____________________________ nr. 46, Sector 1, ambii cu domiciliul ales în București, ___________________, Sector 2 la SCPA C______ și Asociații, în contradictoriu cu pârâții C_________ C_____ C______, cu sediul în București, ____________________, Sector 2, CUI _______ și cu sediul ales la SCA Zamf______ R_____ V_____ & Partners cu sediul în București, _____________________, Sector 2, Ioanel Si_____, CNP _____________, cu domiciliul în București, ___________________, Sector 1 și cu domiciliul ales la SCA Si_____ & Nazat cu sediul în București, Piața Sfântul Ș_____ nr. 7, Sector 2, M____ F______, CNP _____________, cu reședința în București, ________________. 31-33, _____________________, cu domiciliul procesual ales la Cabinet de avocat Galiceanu G_______ G_____ din București, _____________________________ Rosenthal nr. 30, __________, Sector 1 și cu chemata în garanție A_______ A_____ A________ A____ S.A., cu sediul în București, ______________________, sector 1, în favoarea Judecătoriei Sector 2 București.
Constată ivit conflictul negativ de competență și înaintează dosarul Curții de Apel București, în vederea soluționării acestuia.
Fără cale de atac.
Soluție pusă la dispoziția părților azi, 26.10.2021, prin mijlocirea grefei.
Președinte, Grefier,
F_____ V_______ D______ N___
Red. jud. F.V./8 ex
Acest document este preluat și procesat de o aplicație realizată gratuit de Wolters Kluwer Romania pentru Fundatia RoLII.
Conținutul său poate fi preluat și utilizat cu citarea sursei: www.rolii.ro
