Acţiunea penală

Actiunea penala

Acţiunea penală

Obiectul şi exercitarea acţiunii penale

Acţiunea penală are ca obiect tragerea la răspundere penală a persoanelor care au săvârşit infracţiuni.

Acţiunea penală se pune în mişcare prin actul de inculpare prevăzut de lege.

Acţiunea penală se poate exercita în tot cursul procesului penal, în condiţiile legii.

Acţiunea penală – Condiţiile de punere în mişcare sau de exercitare 

Acţiunea penală se pune în mişcare şi se exercită când există probe din care rezultă presupunerea rezonabilă că o persoană a săvârşit o infracţiune şi nu există cazuri care împiedică punerea în mişcare sau exercitarea acesteia.

„Dreptul la acţiune. Încălcarea unei norme de drept penal de către o persoană dă naştere unui raport juridic de conflict între subiectul activ (persoana sau persoanele care au săvârşit, în calitate de autori, instigatori sau complici, o infracţiune fapt consumat ori o tentativă pedepsibilă), pe de o parte, şi subiectul pasiv al infracţiunii, care este statul, ca reprezentant al societăţii133. Acest raport de drept substanţial, între stat şi infractor, presupune, pe de o parte, dreptul statului de a folosi acţiunea penală împotriva infractorului, de a-l trage la răspundere penală, de a-i aplica o pedeapsă şi de a-l sili să o execute, iar, pe de altă parte, obligaţia infractorului de a răspunde pentru infracţiunea săvârşită şi de a executa pedeapsa ce i-a fost aplicată, precum şi dreptul său de a folosi contraacţiunea de apărare împotriva acţiunii penale a statulu

Dispoziţiile art. 10 din legea veche au fost preluate în cuprinsul art. 15 şi art. 16.
Ca element de noutate apare stabilirea unei condiţii pozitive necesare pentru punerea în mişcare a acţiunii penale, respectiv formarea unei presupuneri rezonabile, bazată pe probe, cu privire la faptul că o persoană a săvârşit o infracţiune, alături de condiţia negativă, enunţată şi anterior, respectiv inexistenţa unuia dintre cazurile enumerate în art. 16.
Cerinţa legiuitorului impune ca punerea în mişcare a acţiunii penale să fie motivată nu numai cu fapta concretă în legătură cu săvârşirea căreia exista o suspiciune rezonabilă, ci şi prin indicarea probelor de la dosar pe care se bazează această suspiciune. Această cerinţă legală este, de altfel, exprimată în art. 16 alin. (1) lit. c).
În legătură cu acest text există o necorelare care ar trebui înlăturată cât mai urgent. Conţinutul acestuia nu este în concordanţă cu dispoziţiile art. 309 alin. (1), care se referă la punerea în mişcare a acţiunii penale. Legiuitorul a intervenit, pe bună dreptate, asupra prevederilor art. 309 alin. (1) prin O.U.G. nr. 3/2014, dar a omis să facă acelaşi lucru şi cu prezentul articol. Ca urmare, art. 309 alin. (1), atunci când se referă la condiţiile în care este posibilă punerea în mişcare a acţiunii penale, foloseşte formularea „(…) constată că există probe din care rezultă că o persoană a săvârşit o infracţiune (…)” (s.n.), în timp ce în articolul de faţă este folosită formularea „(…) rezultă presupunerea rezonabilă că o persoană a săvârşit o infrac- ţiune (…)” (s.n.), condiţie cerută pentru începerea urmăririi penale, conform art. 305 alin. (3).”

Cazurile care împiedică punerea în mişcare şi exercitarea acţiunii penale

Acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare, iar când a fost pusă în mişcare nu mai poate fi exercitată dacă:

a) fapta nu există;

b) fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege;

c) nu există probe că o persoană a săvârşit infracţiunea;

d) există o cauză justificativă sau de neimputabilitate;

e) lipseşte plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o altă condiţie prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mişcare a acţiunii penale;

f) a intervenit amnistia sau prescripţia, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică;

g) a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracţiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere în condiţiile legii;

h) există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege;

i) există autoritate de lucru judecat;

j) a intervenit un transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii.

 

„Stingerea acţiunii penale. În cazul în care este incident unul dintre aceste cazuri care împiedică punerea în mişcare şi exercitarea acţiunii penale, analizate mai sus, procurorul dispune clasarea (indiferent care dintre aceste cazuri este incident), iar instanţa de judecată dispune achitarea, pentru cazurile de la art. 16 alin. (1) lit. a)-d) NCPP, sau încetarea procesului penal, pentru cazurile de la art. 16 alin. (1) lit. e)-j) NCPP.
În situaţia în care sunt incidente mai multe cazuri dintre cele enumerate la art. 16 NCPP, soluţia se va dispune în baza unui singur temei, având prioritate cazurile determinate de lipsa temeiurilor de fapt sau de drept, faţă de cele determinate de lipsa de obiect al acţiunii penale.
În situaţia în care sunt incidente mai multe cazuri determinate de lipsa temeiurilor de fapt sau de drept, soluţia se va dispune în baza unui singur temei juridic, ordinea de prioritate fiind cea enumerată în art. 16 alin. (1) lit. a)-d) NCPP. De pildă, dacă procurorul constată că o faptă nu a fost săvârşită de inculpat, dar şi că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii, va dispune clasarea pe temeiul prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. b) NCPP”

 

(2)În cazurile prevăzute la alin. (1) lit. e) şi j), acţiunea penală poate fi pusă în mişcare ulterior, în condiţiile prevăzute de lege.

 

Stingerea acţiunii penale

În cursul urmăririi penale acţiunea penală se stinge prin clasare sau prin renunţare la urmărirea penală, în condiţiile prevăzute de lege.

 În cursul judecăţii acţiunea penală se stinge prin rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare, renunţare la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitare sau încetare a procesului penal.

„Cazurile în care punerea în mişcare sau exercitarea acţiunii penale este împiedicată. Lipsa plângerii prealabile
Dacă între momentul începerii urmăririi penale pentru infracţiunea prevăzută în art. 246 C. pen. raportat la art. 258 C. pen. (abuz în serviciu comis de un funcţionar) şi momentul trimiterii în judecată a intrat în vigoare Legea nr. 58/2008, prin care a fost introdusă condiţia privind plângerea prealabilă pentru punerea în mişcare a acţiunii penale în cazul abuzului în serviciu contra intereselor persoanelor săvârşită de un funcţionar, procurorul are obligaţia de a chema partea vătămată şi de a o întreba dacă înţelege să facă plângere, în caz contrar, în lipsa plângerii prealabile, soluţia care se impune fiind încetarea procesului penal (Î.C.C.J., s. pen., dec. nr. 614/27.02.012, conform www.scj.ro).”

Art. 18: Continuarea procesului penal la cererea suspectului sau inculpatului

În caz de amnistie, de prescripţie, de retragere a plângerii prealabile, de existenţă a unei cauze de nepedepsire sau de neimputabilitate ori în cazul renunţării la urmărirea penală, suspectul sau inculpatul poate cere continuarea procesului penal.

Bibliografie

  1. extras NCPP
  2. VOLONCIU Nicolae;colectiv, Noul Cod de Procedura Penala comentat din 15-iun-2015, Hamangiu
  3. VOLONCIU Nicolae;colectiv, Noul Cod de Procedura Penala adnotat. Partea generala din 01-aug-2014, Universul Juridic

Acţiunea penală Obiectul şi exercitarea acţiunii penale Acţiunea penală are ca obiect tragerea la răspundere penală a persoanelor care au săvârşit infracţiuni. Acţiunea penală se pune în mişcare prin actul de inculpare prevăzut de lege. Acţiunea penală se poate exercita în tot cursul procesului penal, în condiţiile legii. Acţiunea penală – Condiţiile de punere în […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Aveti o intrebare?