Categorie: malpraxis

Prin decizia nr. 64/C/26 septembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Oradea a fost admis apelul declarat de apelanta-pârâtă SC G.R. Asigurare Reasigurare SA în contradictoriu cu intimatul-reclamant Spitalul municipal „E.N.P.” B. împotriva sentinţei nr. 580/COM/18 decembrie 2012 pronunţată de către Tribunalul Bihor, pe care o schimbă în totalitate, în sensul că respinge acţiunea formulată de reclamant. 

Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut următoarele: 

Reclamantul Spitalul municipal „E.N.P.” B. a chemat în judecată pe pârâta SC G.R. SA, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 170.000 euro şi 20.100 lei, precum şi a dobânzilor legale până la data plăţii efective, sume la care a fost obligată, în calitate de parte responsabilă civilmente, în solidar cu inculpaţii T.V. şi SRL, alături de asiguratul acestora, SC O. SA, către partea civilă G.M.D. 

Prin sentinţa nr. 580/COM/18 decembrie 2012, Tribunalul Bihor a admis acţiunea reclamantei şi a obligat pârâta să plătească suma de 170.000 euro şi 20.100 lei cu titlu de despăgubiri în baza poliţei de asigurare RCSN nr. 266 din 11 ianuarie 2006, precum şi dobânda legală de la data pronunţării hotărârii până la data plăţii efective. 

În esenţă, instanţa de fond a reţinut că prin poliţa de asigurare pentru unităţi medicale seria RCSN nr. 266 din 11 ianuarie 2006 societatea de asigurare s-a obligat să răspundă în limita sumei asigurate de 250.000 euro pentru „prejudicii produse terţelor persoane ca urmare a producerii unor evenimente care au legătură cu activitatea desfăşurată de asigurat”. 

pag. 1 7/26/2022 : office@avocatvasilebruma.ro

Decizia nr. 2658 din 24-sep-2014 

Instanţa de fond a înlăturat susţinerea pârâtei că poliţa de asigurare nu acoperă prejudicii cauzate de neglijenţă ori eroare în desfăşurarea activităţii profesionale a medicilor, prejudicii ce nu pot fi acoperite decât de o asigurare distinctă de răspundere profesională de malpraxis. 

Curtea de apel, contrar celor reţinute de către instanţa de fond, a constatat că, potrivit art. 4 lit. a) din Condiţiile speciale privind asigurarea de răspundere civilă a unităţilor sanitare, parte integrantă a contractului de asigurare RCSN nr. 0000266 din 11 ianuarie 2006 încheiat de către părţi, evenimentul asigurat constă în prejudiciile cauzate de medicii angajaţi, în calitate de prepuşi, atunci când se pune în discuţie neîndeplinirea unor îndatoriri de serviciu, independente de actul medical, cum ar fi: efectuarea vizitelor şi contravizitelor, respectarea programului de gardă, nesupravegherea pacienţilor. 

S-a reţinut, de asemenea, că la capitolul Excluderi – art. 14 lit. k) se prevede că nu se acordă despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin săvârşirea de către medici sau cadre medicale a unor fapte/acte de imprudenţă, neglijenţă, eroare sau omisiune în desfăşurarea activităţii profesionale, prejudicii ce fac obiectul unei asigurări de răspundere civilă profesională. 

Curtea de apel a concluzionat că prejudiciile cauzate de medici vizând îndeplinirea actului medical nu sunt acoperite de poliţa de asigurare invocată de către reclamant, ci aceste prejudicii fac obiectul unei asigurări de răspundere civilă profesională pentru caz de malpraxis, asigurare care a şi existat pentru anul 2006 în privinţa medicului T.V., în baza contractului încheiat cu SC O.V.I.G. SA Bucureşti, aspect reţinut în decizia penală nr. 16/A/6 iulie 2011 a Tribunalului Bihor prin care inculpaţii T.V. şi SRL, medici angajaţi ai reclamantei, au fost găsiţi vinovaţi pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă în urma efectuării necorespunzătoare a actului medical, fiind obligaţi pe latură civilă, în solidar cu partea responsabilă civilmente Spitalul municipal B. şi alături de terţul asigurător SC O.V.I.G. SA la plata de daune morale şi daune materiale în favoarea părţilor civile. 

Împotriva deciziei instanţei de apel a formulat recurs reclamantul Spitalul municipal „E.N.P.” B., solicitând admiterea recursului, modificarea în totalitate a deciziei, în sensul respingerii apelului şi menţinerea ca legală şi temeinică a hotărârii instanţei de fond, cu cheltuieli de judecată. 

Recurenta şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi pct. 9 C. pr. civ., după cum urmează. 

1. Instanţa de apel a interpretat greşit actul dedus judecăţii, schimbând înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic, respectiv al contractului de asigurare RCSN nr. 266 din 11 ianuarie 2006 încheiat de către reclamantă cu intimata în calitate de asigurător. 

Recurenta a susţinut că instanţa de apel a luat în considerare înscrisuri care nu emană de la ambele părţi contractante, prevalându-se în acest sens de nesemnarea şi necomunicarea către aceasta a Condiţiilor speciale ale asigurării, apreciind că soluţionarea litigiului se impune a fi făcută prin analiza contractului de asigurare, ale cărui „Condiţii speciale” nu reprezintă de fapt decât o anexă. 

În opinia recurentei există o contradicţie flagrantă între obiectul contractului de asigurare de care aceasta se prevalează şi „Condiţiile speciale” de care se prevalează intimata şi care au fost reţinute de către instanţă. 

Recurenta consideră că există clauze neclare şi echivoce pe care instanţa trebuia să le clarifice potrivit regulilor de interpretare a dispoziţiilor art. 977 – 985 C. civ. în sensul stabilirii voinţei reale a părţilor. 

Astfel, recurenta consideră că în poliţia de asigurare încheiată cu intimata este inclusă şi asigurarea de malpraxis în considerarea căreia a şi încheiat respectiva poliţă şi nu pentru a asigura eventualele prejudicii cauzate de medicii săi pentru activităţi independente de actul medical. 

S-a invocat şi obligaţia de informare contractuală, natura acestei obligaţii fiind legată de urmările pe care Legea nr. le atribuie unui contract. 

2. Hotărârea instanţei de apel nu are temei legal în sensul că aceasta îşi fundamentează soluţia exclusiv pe un înscris care emană de la intimată, nepurtând semnătura ori ştampila recurentei. 

În cauză a formulat cerere de intervenţie în interesul recurentei intervenientul T.V., unul dintre cei doi medici obligaţi, în solidar, cu recurenta la plata despăgubirilor, solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei atacate şi menţinerea sentinţei primei instanţe. 

Asemenea recurentei şi intervenientul au invocat o interpretare greşită făcută de către instanţa de apel a clauzelor contractului de asigurare în sensul că este acoperit şi riscul de malpraxis, contestând conţinutul condiţiilor speciale ale asigurării. 

Prin întâmpinarea depusă intimata solicită respingerea recursului ca nefondat. 

Recursul este nefondat. 

Primul motiv de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. pr. civ. prin care se susţine că instanţa de apel a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii şi a schimbat înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia este nefondat. 

Susţinerea recurentei în sensul că poliţa de asigurare nr. 0000266 din 11 ianuarie 2006 încheiată cu asigurătorul acoperă şi riscul de malpraxis nu poate fi reţinută. 

Înalta Curte constată că respectivul contract de asigurare încheiat de către părţi, în ceea ce priveşte obiectul asigurării, nu cuprinde o clauză îndoielnică, ori neclară, redactarea acesteia fiind neechivocă: „răspunderea civilă a asiguratului pentru prejudicii produse terţelor persoane ca urmare a producerii unor evenimente care au legătură cu activitatea desfăşurată de asigurat”. 

Contractul de asigurare a fost încheiat de către unitatea spitalicească şi vizează evenimentele care au legătură cu activitatea desfăşurată de către aceasta, pe când asigurările de malpraxis se încheie individual de către personalul medical şi vizează activitatea desfăşurată de către aceştia în legătură cu actul medical pe care îl prestează. 

Art. 656 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii instituie obligativitatea încheierii unei asigurări de malpraxis în sarcina personalului medical şi nu a instituţiei angajatoare, asigurare pentru cazurile de răspundere civilă profesională pentru prejudicii cauzate prin actul medical. 

Potrivit art. 656 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 este o condiţie obligatorie pentru angajarea personalului medical prezentarea unei poliţe de asigurare de malpraxis. 

Ca atare, atâta vreme cât Legea nr. română reglementează în mod expres asigurarea de malpraxis a personalului medical ca o formă de asigurare distinctă în sarcina acestuia, încheiată în mod individual, distinctă de orice formă de asigurare încheiată de către instituţia medicală şi care vizează prejudiciile produse ca urmare a unor evenimente care au legătură cu activitatea desfăşurată de instituţie şi a cărei răspundere civilă poate fi angajată în oricare dintre formele prevăzute de art. 1000 C. civ., este evident că în obiectul contractului de asigurare încheiat de către părţi nu este inclusă şi asigurarea pentru malpraxis. 

pag. 2 7/26/2022 : office@avocatvasilebruma.ro

Decizia nr. 2658 din 24-sep-2014 

Deşi suficientă argumentaţia în constatarea caracterului nefondat al susţinerilor recurentei, Înalta Curte va analiza şi cealaltă susţinere a recurentei referitoare la inopozabilitatea Condiţiilor Speciale ale asigurării întrucât nu i-au fost comunicate, neavând cunoştinţă de existenţa şi cuprinsul acestora. 

Recurenta nu contestă faptul încheierii contractului de asigurare nr. 0000266 din 11 ianuarie 2006, situaţie în care trebuia să observe faptul că a declarat că a primit, a luat cunoştinţă şi este de acord cu Condiţiile de asigurare care fac parte integrantă în prezentul contract. 

Recurenta, prin personalul juridic de specialitate existent, nu şi-a pus problema condiţiilor concrete în care urmează a fi angajată răspunderea pentru care a fost încheiat contractul, unde sunt prevăzute aceste condiţii, ştiind însă cu certitudine că poliţa include şi răspunderea pentru malpraxis, ignoranţă care excede sfera regulilor de interpretare prevăzută de art. 977 C. civ. 

Potrivit art. 4 din condiţiile speciale ale asigurării, evenimentul asigurat ce face obiectul contractului constă în prejudiciile cauzate de medicii angajaţi în calitate de prepuşi, atunci când se pune în discuţie neîndeplinirea unor obligaţii de serviciu, independente de actul medical, precum: efectuarea vizitelor şi contravizitelor, respectarea programului de gardă, etc. 

Contractul de asigurare cuprinde şi clauze de excludere, printre care şi prejudiciile cauzate prin săvârşirea de către medici a unor fapte/acte de imprudenţă, neglijenţă, eroare sau omisiune în desfăşurarea activităţii profesionale, prejudicii care fac obiectul unei asigurări de răspundere civilă profesională. 

Nici cel de-al doilea motiv de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. pr. civ. nu poate fi primit, hotărârea instanţei de apel având temei legal potrivit considerentelor reţinute mai sus. 

În consecinţă, în temeiul art. 312 alin. (1) C. pr. civ., Înalta Curte a respins recursul ca nefondat. 

Pe cale de consecinţă şi cererea de intervenţie în interesul recurentei urmează a fi respinsă. 

Sursa: Monitorul Jurisprudenţei 

Cod ECLI    ECLI:RO:CACRV:2019:084.xxxxxx

Dosar nr. XXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL C______

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 2501

Ședința   publică de la 24 Septembrie 2019

Completul compus din:

Președinte: – F_______ Ca rmen C_______

Judecător: –  N___ D_____

Grefier: –  A_____ N_______ P_____

Pe rol, rezultatul dezbaterilor din ședința publică din data de 10 septembrie 2019 , privind judecarea apelului formulat de reclamanta M_____ I____, domiciliată în C______, ________________________. 165, _______________________________________, împotriva sentinței civile nr. 159/28.03.2019, pronunțată de Tribunalul O__ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimații pârâți D_________ A______, cu domiciliul procesual ales la cabinet avocat V________ V_______ D_____, cu sediul în C______, ______________, nr. 15, _________________, _____________, jud. D___,  S_______ C_____ DE N______________, cu sediul în C______, ________________________. 99, jud. D___ și intimatul chemat în garanție G_______ ROMÂNIA A________ R__________ SA, cu sediul în București, sector 1, _____________________ Gaulle, nr. 15, __________ 8, având ca obiect pretenții.

La apelul nominal, au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat instanței depunerea de concluzii scrise de către apelanta reclamantă M_____ I____, la data de 18.09.2019, după care:

Dezbaterile din ședința publică de la data de 10 septembrie 2019 , au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

C U R T E A

Asupra apelului de față.

Prin cererea înregistrată la data de 29.06.2017 pe rolul Tribunalului D___, reclamanta M_____ I____, a chemat în judecată  pe pârâții D_________ A______ și S_______ C_____ de N______________ C______, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtei D_________ A______ la plata sumei de xxxxxxxxxxx Euro și a pârâtului S_______ C_____ de Ne uropsihiatrie C______ la plata sumei de 50.000.000 Euro.

Prin sentința civilă nr.159/28.03.2019, pronunțată de Tribunalul O__ în dosarul nr. XXXXXXX/ 2017 s-a respins excepția lipsei calității procesuale active, excepția inadmisibilității și excepția tardivității acțiunii.

          S-a respins acțiunea formulată de  reclamanta M_____ I____, domiciliată în C______, _______________________.165, ________________________________, CNP xxxxxxxxxxxxx  în contradictoriu cu pârâții D_________ A______,cu domiciliul procesual ales în vederea comunicării actelor de procedură la cabinet avocat V________ V_______ D_____, cu sediul în C______ , _______________. 15, nr.15, _________________, ____________, Județul D___,  S_______ C_____ de N______________ C______, _______________________.99, Județul D___, ca neîntemeiată.

           S-a respins cererea de chemare în garanție, formulată de pârâta D_________ A______, în contrad ictoriu cu chematul în garanție _____________________________ R__________ SA, ca neîntemeiată.

            A fost  obligată reclamanta la plată către pârâta D_________ A______ a sumei de 1000 lei cu titlul de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat redus.

Pentru a se pronunța astfel , instanța a reținut:

           Din analiza cu prioritate, în temeiul art.248 C proc civ, a excepțiilor invocate de pârâții D_________ A______ și S_______ C_____ de N______________ C______, precum și de chematul în garanție  _____________________________ R__________ SA, instanța a reținut următoarele:

          C u privire la e xcepția lipsei calității procesuale active:

          Pârâta D_________ A______ a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, susținând că dreptul a cărui ocrotire se cere este dreptul la integritatea fizică și psihică a fiului reclamantei, M_____ C_______ N___, decedat, acesta fiind titularul drepturilor pretins a fi fost încălcate. Mai arată pârâta că reclamanta nu a făcut dovada că apără un drept sau un interes al său legitim, neexistând identitate între titularul dreptului dedus judecății și persoana care a învestit instanța de judecată.

          Instanța a reținut că, prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată ulterior, reclamanta a solicitat  să se constate existența unui act de malpraxis ce a avut ca urmare decesul fiului său, M_____ C_______ N___ și repararea prejudiciului moral izvorât din actul de malpraxis săvârșit de pârâta D_________ A______. Aceasta și-a întemeiat demersul judiciar pe dispozițiile speciale în materie, respectiv Legea nr.95/2006, OMS nr.1343/2006, Legea nr.487/2002, în complinirea cărora a invocat dispozițiile de drept comun ce reglementează răspunderea civilă delictuală.

           Este adevărat că titularul drepturilor pretins a fi fost încălcate este M_____ C_______ N___, dar vătămarea acestor drepturi a dus la decesul pacientului M_____ C_______ N___, astfel încât dreptul la acțiune aparține succesorilor persoanei decedate, respectiv reclamantei M_____ I____, mama defunctului.

           Pentru aceste considerente, instanța a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei.

           În ceea ce privește e xcepția inadmisibilității acțiunii:

           Pârâții D_________ A______ și S_______ C_____ de N______________ C______ au invocat excepția inadmisibilității acțiunii, susținând că Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății prevede o procedură specială prealabilă de constatare a unui act de malpraxis, expusă în dispozițiile art.668-672, în urma căreia se emite o Decizie prin care se constată existența sau inexistența unui act de malpraxis și doar această decizie poate fi supusă cenzurii instanței. Cum în prezenta acțiune nu se contestă o decizie a Comisiei de Monitorizare și Competență Profesională, cei doi pârâți au susținut că acțiunea formulată este inadmisibilă.

           De asemenea, chematul în garanție Generală România A________ R__________ SA a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, susținând că reclamanta a sesizat Comisia de monitorizare și competență profesională pentru cazurile de malpraxis, iar aceasta s-a pronunțat prin Decizia nr.14/21.06.2017, în care a concluzionat că, în cazul lui M_____ C_______ N___, medicul D_________ A______ nu a săvârșit niciun act de malpraxis medical și, pentru că reclamanta nu a formulat contestație împotriva Deciziei nr.14/21.06.2017, astfel cum prevede art.673 din Legea nr.95/2006, ci a formulat direct o acțiune în pretenții invocând răspunderea civilă delictuală, acțiunea este inadmisibilă.

             Excepția inadmisibilității a fost respinsă pentru următoarele considerente comune:

             Potrivit art.14  din OMS nr.482/2007, „persoanele prejudiciate printr-un act de malpraxis se pot adresa fie Comisiei de monitorizare și competență profesională pentru cazurile de malpraxis, fie instanței judecătorești competente, potrivit legii”.

            Prin urmare, cel prejudiciat printr-un act de malpraxis se poate adresa fie Comisiei de monitorizare și competență profesională pentru cazurile de malpraxis, parcurgând o procedură prealabilă sesizării instanței competente, fie direct instanței judecătorești.

           Pârâții D_________ A______,  S_______ C_____ de N______________ C______ și chematul în garanție Generală România A________ R__________ SA au interpretat eronat dispozițiile legale aplicabile atunci când consideră ca fiind inadmisibilă acțiunea.

           Este adevărat că, potrivit art. 34 din OMS 1343/2006 pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a comisiei de monitorizare și competență profesională pentru cazuri le de malpraxis , comisia de monitorizare si competenta profesionala pentru cazurile de malpraxis este competentă să stabilească, prin decizie, dacă în cauză a fost sau nu o situatie de malpraxis, în baza raportului primit de la expertul sau expertii desemn ati potrivit art. 29, iar potrivit art. 36 din OMS 1343/2006, persoana nemultumita de decizia comisiei asupra existentei cazului de malpraxis o poate contesta la instanța de judecata competenta, în termen de 15 zile de la data comunicarii.

             Însă,  în cauză au fost incidente și dispozițiile art. 684 din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății,  care au următorul conținut:

            „ (1) În cazul în care asiguratorul sau oricare dintre părțile implicate nu este de acord cu decizia Comisiei, o poate contesta la instanța de judecată competentă, în termen de 15 zile de la data comunicării deciziei.(2) Procedura stabilirii cazurilor de malpraxis nu împiedică liberul acces la justiție potrivit dreptului comun.”

            Prin urmare, procedura stabilirii cazurilor de malpraxis nu împiedică liberul acces la justiție, potrivit dreptului comun, de unde rezultă că o astfel de procedură prealabilă este facultativă și neparcurgerea sa nu poate fi opusă persoanei vătămate.

            Pentru toate aceste considerente, în raport de motivele de fapt invocate și textele legale aplicabile, instanța a apreciat că acțiunea reclamantei a fost admisibilă.

            Instanța s mai reținut că pârâta D_________ A______ a invocat excepția inadmisibilității cererii principale, prin care reclamanta a solicitat a se constata existența unui caz de malpraxis, raportat la dispozițiie art.35 C prc civ. A susținut pârâta că reclamanta, prin precizarea de acțiune formulată în etapa de regularizare a cererii de chemare în judecată, a precizat că solicită instanței constatarea existenței unui act de malpraxis ori, raportat la dispozițiile art.653 alin.1 lit.b din Legea nr.95/2006, reclamanta a solicitat instanței să constate existența unei stări de fapt care constă în eroarea profesională în exercitarea actului medical, fără a învesti instanța cu soluționarea unei cereri în constatarea existenței unui drept.

           Nici aceste motive nu au atras inadmisibilitatea acțiunii reclamantei, din următoarele consider ente:

           Este adevărat că, prin acțiunea formulată, astfel cum a fost precizată (f.49-50 dosar), reclamanta a solicitat, în contradictoriu cu pârâții D_________ A______ și S_______ C_____ de N______________ C______, să se constate existența unui act de malpraxis care a avut ca urmare decesul fiului său M_____ C_______ N___, obligarea pârâtei D_________ A______ la plata sumei de xxxxxxxxxxx Euro și obligarea pârâtului S_______ C_____ de N______________ C______ la plata sumei de 50.000.000 Euro reprezentând despăgubiri morale pentru vătămarea cauzată prin decesul fiului său.

Prin aceeași precizare de acțiune, reclamanta a precizat că dreptul subiectiv încălcat, urmare a actului de malpraxis, îl constituie dreptul la viață,  integritate fizică și psihică, protejat de art.22 din Constituție și art.2 și 3 din Convenția Europeană  Drepturilor Omului.

Așadar, reclamanta nu a solicitat  instanței, astfel cum eronat susține pârâta, constatarea unei stări de fapt, ci a încălcării unui drept subiectiv nepatrimonial prin săvârșirea unui act de malpraxis, astfel încât excepția inadmisibilității apare, și din această perspectivă, ca fiind neîntemeiată.

Cu privire la e xcepția tardivității acțiunii:

            Pârâții D_________ A______,  S_______ C_____ de Neuro psihiatrie C______ și chematul în garanție G_______ România A________ R__________ SA au invocat excepția tardivității formulării acțiunii, susținând în esență că reclamanta nu a contestat Decizia nr.14/21.06.2017, emisă de Comisia de Monitorizare și Competență Profesională în termen de 15 zile de la data comunicării, astfel cum prevăd dispozițiile art.673 din Legea nr.95/2006 și art.36 din OMS nr.1343/2006.

           Instanța a reținut că, potrivit art. 14-16 din OMS nr. 482/2007,  Persoanele prejudiciate printr-un act de malpraxis se pot adresa fie Comisiei de monitorizare și competență profesională pentru cazurile de malpraxis, denumită în continuare Comisia, fie instanței judecătorești competente, potrivit legii. În situația în care are loc sesizarea Comisiei de monitorizare și competență profesională pentru cazurile de malpraxis ori a instanței judecătorești competente de către persoanele care au acest drept, potrivit legii, Comisia stabilește prin decizie dacă a fost sau nu un caz de malpraxis. Decizia Comisiei poate fi contestată de către asigurător sau părțile implicate la instanța judecătorească competentă, în termen de 15 zile calendaristice de la data comunicării acesteia.

  De asemenea, potrivit art. 36 din OMS nr.1343/2006, În cazul în care asigurătorul sau oricare dintre părțile implicate nu este de acord cu decizia comisiei, o poate contesta la instanța de judecată competentă, în termen de 15 zile de la data comunicării deciziei.

             Aceeași reglementare se reg ăsește și în dispoziț iile  art.684 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, potrivit cărora, (1) În cazul în care asigurătorul sau oricare dintre părțile implicate nu este de acord cu decizia Comisiei, o poate contesta la instanța de judecată competentă, în termen de 15 zile de la data comunicării deciziei. (2) Procedura stabilirii cazurilor de malpraxis nu împiedică liberul acces la justiție potrivit dreptului comun.

          Din dispozițiile legale sus menționate, rezultă că cel prejudiciat printr-un act de malpraxis se poate adresa fie Comisiei de Monitorizare și Competență Profesională pentru Cazurile de Malpraxis, parcurgând o procedură prealabilă sesizării instanței competente, fie direct instanței judecătorești.

            În speță, prin acțiunea formulată, reclamanta s-a adresat direct instanței judecătorești, solicitând constatarea existenței cazului de malpraxis și repararea prejudiciului moral cauzat, invocând răspunderea civilă delictuală. În consecin ță, obiectul cererii pendinte nu a fost contestație împotriva deciziei Comisiei de Monitorizare și Competență Profesională pentru Cazurile de Malpraxis, situație în care, într-adevăr, ar fi fost incidente în cauză dispozițiile legale sus menționate privind formularea contestației în termen de 15 zile de la comunicarea deciziei, ci este o acțiune în răspundere civilă delictuală, care poate fi formulată oricând, înlăuntrul termenului de prescripție prevăzut de lege.

              Pentru considerentele expuse, a fost respinsă și excepția tardivității formulării acțiunii.

              Pe fondul cauzei , instanța a analizat dacă în ce îi privește pe pârâții D_________ A______ și S_______ C_____ de N______________ C______, au fost întrunite condițiile răspunderii civile delictuale.

            Potrivit art.1357 Noul Cod civil, aplicabil în speță, în raport de dispozițiile art.6 alin.5 din Legea nr.287/2009 privind Codul civil și data producerii pretinselor fapte ilicite cauzatoare de prejudicii (11.10.2016 – 26.10.2016), cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare, astfel instanța va analiza incidența răspunderii civile delictuale a pârâtei D_________ A______, respectiv dacă există fapta ilicită, prejudiciul, vinovăția și raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu.

             Cu privire la fapta ilicită, aceasta constă în existența cazului de malpraxis, astfel cum acesta este definit de art.653 alin.1 lit. b din Legea 95/2006, potrivit căruia malpraxisul este eroarea profesională săvârșită în exercitarea actului medical sau medico-farmaceutic, generatoare de prejudicii asupra pacientului, implicând răspunderea civilă a personalului medical și a furnizorului de produse și servicii medicale, sanitare și farmaceutice.

         Articolul 653 menționează în alineatele subsecvente că Personalul medical răspunde civil pentru prejudiciile produse din eroare, care includ și neglijența, imprudența sau cunoștințe medicale insuficiente în exercitarea profesiunii, prin acte individuale în cadrul procedurilor de prevenție, diagnostic sau tratament. Personalul medical răspunde civil și pentru prejudiciile ce decurg din nerespectarea reglementărilor prezentului titlu privind confidențialitatea, consimțământul informat și obligativitatea acordării asistenței medicale. Personalul medical răspunde civil pentru prejudiciile produse în exercitarea profesiei și atunci când își depășește limitele competenței, cu excepția cazurilor de urgență în care nu este disponibil personal medical ce are competența necesară. Răspunderea civilă reglementată prin prezenta lege nu înlătură angajarea răspunderii penale, dacă fapta care a cauzat prejudiciul constituie infracțiune conform legii.

                Din înscrisurile depuse la dosar, instanța a reținut că reclamanta, prin sesizarea din data de 24.03.2017, a semnalat Comisiei de Monitorizare și Competență Profesională pentru Cazurile de Malpraxis că decesul fiului său, M____ C_______ N___, în S_______ C_____ de N______________ din C______, s-a produs din culpa medicală a medicului primar D_________ A______.

              Prin Decizia nr.14/21.06.2017 emisă de Direcția de Sănătate Publică D___ s-a decis că, în cazul domnului M_____ C_______ N___, medicul D_________ A______ nu a săvârșit niciun act de malprax is medical.

             Împotriva Deciziei nr.14/21.06.2017 emisă de Direcția de Sănătate Publică D___ reclmanta a formulat contestație, ce a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei C______ sub nr.xxxxx/215/2017. Cauza a fost strămutată la Judecătoria Slatina , iar prin sentința nr.3118/25.06.2018 a Judecătoriei Slatina, rămasă definitivă, s-a luat act de renunțarea reclamantei la judecarea cauzei.

             Cum prin decizia comisiei s-a hotărât că pârâta D_________ A______ nu a săvârșit niciun act de malpraxis medical, hotărârea comsiei fiind acceptată definitiv de reclamantă, prin renunțarea acesteia la contestația formulată împotriva deciziei, instanța reține că nu este îndeplinită condiția existenței faptei ilicite constând în săvârșirea actului de malpraxis de către pârâta D_________ A______.

             Instanța a avut în vedere și dispozițiile art. 17 din OMS 482/2007, potrivit cărora, în situația în care Comisia a stabilit existența unei situații de malpraxis, instanța judecătorească competentă poate, la cererea persoanei prejudiciate, să oblige persoană responsabilă la plata despăgubirilor. În speță, Comisia a stabilit, prin Decizia nr.14/21.06.2017,  că nu a fost săvârșit niciun act de mapraxis de către pârâtă, contestația împotriva deciziei fiind soluționată definitiv de către instanță.

             Cu referire la cererea reclamantei de obligare a pârâtului S_______ C_____ de N______________ C______ la despăgubiri, instanța a reținut că au fost invocate, ca temei juridic al răspunderii civile, prevederile art.1373 alin.1 și 2 Noul C.civ., aplicabil în cauză (art.1000 alin.3 vechiul Cod civil), potrivit cărora Comitentul este obligat să repare prejudiciul cauzat de prepușii săi ori de câte ori fapta săvârșită de aceștia are legătură cu atribuțiile sau cu scopul funcțiilor încredințate. Este comitent cel care, în virtutea unui contract sau în temeiul legii, exercită direcția, supravegherea și controlul asupra celui care îndeplinește anumite funcții sau însărcinări în interesul său ori al altuia.

  Pentru a se angaja răspunderea comitentului pentru fapta prepusului este necesară întrunirea elementelor condițiilor răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie a prepusului, existența la data săvârșirii faptei a raportului de prepușenie și săvârșirea faptei de către prepus în legătură cu atribuțiile sau cu scopul funcțiilor ce i-au fost încredințate de comitent.

            Constatând că nu s-a făcut dovada întrunirii elementelor condițiilor răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie a prepusului D_________ A______, s-a reținut că nu au fost îndeplinite condițiile pentru angajarea răspunderii civile delictuale a comitentului S_______ C_____ de N______________ C______, având in vedere ca acesta putea fi obligat la plata despagubirilor doar prin prisma dispozitiilor art. 1373 C .civ., daca s-ar fi stabilit culpa paratei D_________ A______.

             Dată fiind soluția asupra cererii principale, a fost respinsă și cererea de chemare în garanție,  formulată de pârâta D_________ A______, în contradictoriu cu chematul în garanție G_______ România A________ R__________ SA.

              Cu privire la cererea pârâtei D_________ A______ de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 4500 lei, reprezentând onorariu avocat, instanța a reținut că, potrivit art.451 alin.2. C.pr.civ. poate, chiar și din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau cu complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei, însă măsura luată de instanță nu va avea nici un efect asupra raporturilor dintre avocat și clientul său.

            Astfel se stabilește posibilitatea instanței, chiar și din oficiu, de a reduce motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport de valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama de circumstanțele cauzei

             Față de aceste criterii instanța a considerat că onorariul de avocat de 1000 lei este proporțional cu volumul de muncă depus de avocat, precum și cu valoarea cauzei.

             Și jurisprudența  Curții Europene a Drepturilor Omului, fiind învestită cu soluționarea pretențiilor la rambursarea cheltuielilor de judecată, în care sunt cuprinse și onorariile avocațiale, a statuat că acestea urmează a fi recuperate numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare care au fost în mod real făcute în limita unui cuantum rezonabil.

           Astfel, raportat la criteriile la care se referă art. 451 alin.2  N.C.pr. civilă, considerând că onorariul de avocat de 1000 lei  este proporțional cu volumul de muncă depus de  avocat   și valoarea pricinii, instanța a obliga t reclamanta la plată către pârâta D_________ A______ a sumei de 1000 lei cu titlul de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat redus.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel reclamanta M_____  I____, criticând-o pent ru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea apelului, reclamanta a arătat că i nstanța de fond nu a administrat și a respins nejustificat probele invocate în dovedirea pretențiilor sale .

În acest sens, apelanta a criticat motivarea cu care instanța a respins proba cu martori , aceea că probă nu a r fi fost solicitată prin cererea de chemare în judecată, susținând că din înscrisurile aflate la dosarul cauzei și menționate în concluziile scrise rezultă că o asemenea probă a fost solicitată încă din faza de regularizare a cererii de chemare în judecată .

În ceea ce privește proba cu expertiză de specialitate și cea cu înscrisuri privind emiterea unei adrese către S_______ C_____ de N______________ C______ și S_______ de N______________ Poiana M___, s-a menționat că acestea au fost respinse pe considerentul că acestea nu sunt utile soluționării cauzei raportat la probatoriul administrat până la data respectivă, apelanta considerând însă că nu se poate deduce despre ce probatoriu a făcut referire instanța de judecată, în condițiile în care, prin cererea de probatorii formulată pentru termenul de judecată din 03.05.2018, aflată la fila 12 din dosar, în interesul aflării adevărului obiectiv, s-a solicitat administrarea de către prima instanță a probelor , inclusiv a expertizei de specialitate prin care urmărea să dovedească nerespectarea de către pârâți a Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, a Legii nr. 487/2002 a sănătății mentale și a protecției persoanelor cu tulburări psihice, precum și a Norm elor de aplicare a acestei legi.

A susținut că prin administrarea acestei probe s-ar fi constatat caracterul voluntar sau nevoluntar al internării, măsurile luate pe perioada internării privind efectuarea unor analize medicale, rele tratamente fizice aplicate pacientului prin loviri, violențe, măsuri de restricționare a li bertății de mișcare a acestuia, daca a fost evaluată starea d e sănătate mentală la internare, dat fiind că lipsa acesteia și a unui diagnostic corect reprezintă un risc de abuz medicamentos, care po a t e cauza un handicap, o incapacitate durabilă sau po a t e pune în pericol viața, dacă eliberarea și administrarea medicamentelor s-a făcut prin prescripție medicală, în sensul că medicamentele prescrise conțin într-o cantitate ca re nu este exceptată o substanță clasific ată ca stupefiant sau psihotrop, dacă au fost respectate cerințele acordului scris și a consimțământului informat al pacientului.

Referitor la Decizia nr. 14/21.06.2017, emisă de DSP – D___ -Comisia de monitorizare și competență profesională pentru cazurile de malpraxis, s-a invocat faptul că instanța de fond a r fi realizat o apreciere proprie în ceea ce privește renunțarea la judecarea Contestației împotriva acestei decizii, apreciere care, în opinia apelantei, ar încălca dispozițiile art. 14-16 din OMS nr. 482/2007, potrivit cărora persoanele prejudiciate printr-un act de malpraxis se pot adresa fie Comisiei de monitorizare, fie instanței judecătorești competente, precum și ale art. 684 din Legea nr. 95/2006 – alin. 2, potrivit cu care procedura stabilirii cazurilor de malpraxis de către Comisie nu împiedică liberul acces la justiție potrivit dreptului comun.

Sub acest aspect, apelanta a învederat că și-a întemeiat cererea de chemare în judecată pe dispozițiile dreptului comun în materie, ale art. 1373 alin. 1 și 2 din Noul Cod Civil, potrivit cărora c omitentul este obligat să repare pre judiciul cauzat de prepușii săi, menționând și faptul că dosarul civil nr. xxxxx/215/2017 al Judecătoriei Slatina și dosarul nr. XXXXXXXXXXXX al Tribunalului O__ aveau cauze și părți diferite, iar renunțarea la judecarea dosarului civil nr. xxxxx/2 15/2017 al Judecătoriei Slatina, astfel cum rezultă din înscrisurile aflate la d osarul cauzei, s-a făcut pe raționamentul repunerii pe rol a dosarului nr. XXXXXXXXXXXX care a fost suspendat de către prima instanță în condițiile art. 413, alin. 1, pct. 1, din NCPC.

D____ urmare, consideră că din aceste aspect rezultă adevărata motivație a renunțării reclamantei la acțiunea care făcea obiectul dosarului nr. xxxxx/215/2017 , respectiv necesitatea continuării litigiului care făcea obiectul dosarului nr. XXXXXXXXXXXX al Tribunalului O__ , având în vedere cadrul procesual privitor la părți și obiectul cauzei și în cadrul căruia, în urma încuviințării și ad ministrării probelor solicitate, ar fi condus la stabilirea adevărului obiectiv, respectiv dacă există faptă ilicită, vinovăție , precum și raportul de cauzalitate între fapta ilicită a pârâților și prejudiciul cauzat.

Față de motivele invocate, a solicitat admiterea apelului, anularea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

             Î n drept, și-a  întemeiat a pelul pe dispozițiile art. 466 alin. 1, coroborat cu art. 480 alin. 2, din NCPC .

La data de 10.07.2019, intimata-pârâtă D_________ A______ a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței apelate.

La data de 11.07.2019,  intimatul-pârât S_______ C_____ DE N______________ a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței apelate, invocând în drept dispoz. art.205- 208 C .pr.civilă, coroborat cu Lg.95/2006 și Lg.487/2002, OMS 488/2016 și OMS 1343, cu modificările și completările ulterioare.

Intimatul chemat în garanție G_______ ROMÂNIA A________ R__________ SA a formulat, de asemenea, întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței apelate.

Examin ând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate, în limitele efectului devolutiv prevăzute de art.477-478 C__, Curtea apreciază că apelul este fondat pentru următoarele considerente:

În cauza de față, instanța de judecată a fost învestită cu o acțiune în răspundere civilă delictuală de drept comun, prin car e s-a solicitat obligarea pârâti lor , unitate a medicală și medicul de caz din cadrul acesteia , la plata daunelor pentru prejudiciul moral cauzat prin ceea ce reclamanta a invocat a fi o situație de malpraxis care a condus la decesul fiului său.

Prima instanță a respins acțiunea formulată, motivând în esență că nu este îndeplinită condiția faptei ilicite,  întrucât prin decizia nr.14/21.06.2017 emisă de direcția de Sănătate Publică D___ – Comisia de monitorizare și competență profesională pentru cazurile de malpraxis s-a hotărât că pârâta medic D_________ A______ nu a săvârșit niciun act de malpraxis medical, iar aceasta a fost acceptată definitiv de către reclamantă, prin renunțarea acesteia la judecarea contestației formulate împotriva deciziei.

Argumentându-și astfel sentința pronunțată, după ce a respins cererile de probatorii formulate de reclamantă în vederea dovedirii culpei medicale a pârâtei, inclusiv proba cu expertiza de specialitate, Tribunalul a soluționat practic cauza fără a ____________________________, apreciind că neparcurgerea completă a procedurii de contestare a deciziei nr.14/21.06.2017 emisă de direcția de Sănătate Publică D___- Comisia de monitorizare și competență profesională pentru cazurile de malpraxis împiedică dovedirea de către reclamantă a actului de malpraxis în cadrul unei actiuni în răspundere civilă delictuală de drept comun.

O astfel de motivare vine, însă, în totală contradicție cu soluția de respingere a excepției inadmisibilității acțiunii invocată prin întâmpinările formulate de către pârâti și chematul în garanție, soluție în motivarea căreia prima instanță a invocat în drept disp. art.14 din OMS nr.482/2007 și art.684 din Legea nr.95/2006.

Potrivit celui din urmă articol menționat:

„ (1) În cazul în care asigurătorul sau oricare dintre părțile implicate nu este de acord cu decizia Comisiei, o poate contesta la instanța de judecată competentă, în termen de 15 zile de la data comunicării deciziei.

(2) Procedura stabilirii cazurilor de malpraxis nu împiedică liberul acces la justiție potrivit dreptului comun.”

Din aceste prevederi legale rezultă, asadar, că persoana care se consideră vătămată printr-un act de malpraxis are posibilitatea de a se adresa fie Comisiei de monitorizare și competență profesională pentru cazurile de malpraxis, caz în care are loc o procedură prealabilă sesizării instanței, finalizată printr-o decizie a acestei Comisii, ce poată fi contestată în instanță, fie de a se adresa direct instanței de judecată care va soluționa cauza potrivit dreptului comun.

Scopul instituirii de către legiuitor a unei astfel de optiuni este garantarea liberului acces la justiție, prin posibilitatea oferită persoanei prejudiciate de a dovedi, pe baza unor probatorii de specialitate, existența actului de malpraxis și, implicit, culpa medicală ca o condiție a angajării răspunderii civile, fie prin combaterea concluziilor comisiei de monitorizare și competență profesională pentru cazurile de malpraxis în cadrul unei contestații împotriva deciziei adoptate de această comisie, fie prin cercetarea culpei direct în instanță.

Este adevărat că , o dată aleasă una dintre cele două căi, partea nu poate să recurgă și la cealaltă și că, în speță, reclamanta a înțeles să parcurgă inițial procedura prealabilă la Comisia de monitorizare și competență profesională pentru cazurile de malpraxis, contestând apoi decizia prin care s-a finalizat această procedură – decizia nr. 14/21.06.2017 în cadrul dosarului nr.xxxxx/215/2017 al Judecătoriei Slatina . Însă, aceasta a renunțat ulterior la judecarea contestației, înainte a se ajunge la verificarea aspectelor de fond ale cauzei, respectiv la analizarea legalității deciziei sub aspectul concluziilor comisiei cu privire la actul de malpraxis.

Or, din punctul de vedere al efectelor pe care le produce, desistarea reclamantei de la judecata contestației împotriva deciziei nr. 14/21.06.2017 emisă de direcția de Sănătate Publică D___- Comisia de monitorizare și competență profesională pentru cazurile de malpraxis are aceeași semnificație ca și necontestarea unei astfel de decizii, împiedicând soluționarea în fond a cauzei, ceea ce deschide calea acțiunii direct la instanță, potrivit art.684, alin.2 din Legea nr.95/2006, cu posibilitatea pentru parte de a propune administrarea probatoriilor apte să facă dovada culpei medicale.

P rin urmare, nu este vorba de două proceduri paralele în cadrul cărora să se poate ajunge la concluzii contradictorii cu privire la existența actului de malpraxis, prin renunțarea la judecata contestației împotriva deciziei nr. 14/21.06.2017 emisă de Direcția de Sănătate Publică D___ reclamanta exprimându-și tocmai dreptul de opțiune prevăzut de art.14 din OMS nr.482/2007, cu privire la valorificarea pretențiilor sale pe fond în cadrul acțiunii în răspundere civilă de drept comun.

În aceste condiții, trebuia să i se permită reclamantei administrarea unor probe de specialitate, în special expertiza medicală, prin care aceasta să poată face dovada susținerilor sale cu privire la săvârșirea actului de malpraxis și, în urma evaluării cărora, instanța să-și poată forma convingerea cu privire la îndeplinirea condițiilor angajării răspunderii civile delictuale a pârâților.

Sub acest aspect, Curtea apreciază că nu se justifică respingerea cererii de probatorii constând în expertiza medicală, solicitată de reclamantă prin cererea de chemare în judecată, o astfel de probă fiind utilă, potrivit art.330 C__, pentru verificarea împrejurării dacă în cauză a fost săvârșit sau nu un act de malpraxis. Nu poate fi primită, așadar, motivarea cu care prima instanță a respins această cerere, anume aceea că ea nu este utilă raportat la probatoriul administrat până la momentul respectiv, în condițiile în care singura probă dintre cele depuse la dosar la care tribunalul s-a referit în considerentele hotărârii sale este decizia deciziei nr. 14/21.06.2017 emisă de Direcția de Sănătate Publică D___ prin care s-a constatat că medicul D_________ A______ nu a săvârșit un act de malpraxis medical, decizie care, în raport de disp.684, alin.2 din Legea nr.95/2006, nu poate fi considerat un act ale cărui concluzii sunt obligatorii pentru instanță.

În ceea ce privește proba testimonială, este corectă, însă, soluția primei instanțe de decădere a reclamantei din această probă, având în vedere că, prin cererea de chemare în judecată, nu s-au indicat numele și adresele martorilor în vederea citării, conform art.194, lit.e, teza finală C__. Împrejurarea că, prin cererea introductivă, reclamanta a propus doar proba testimonială, fără a se conforma celorlalte cerințe impuse de art.194, lit.e C__ referitoare la indicarea numelor și adreselor martorilor, nu este de natură a înlătura sancțiunea decăderii prevăzută de art.254, alin.1 C__, aceasta intervenind de fiecare dată când probele nu sunt propuse într-un anumit termen în condițiile legii, astfel că această critică din apelul reclamantei este neîntemeiată.

În concluzie, se reține că renunțarea reclamantei la judecarea contestației împotriva deciziei nr. 14/21.06.2017 emisă de Direcția de Sănătate Publică D___ în dosarul nr.xxxxx/215/2017 a fost apreciată greșit de către prima instanță drept o recunoaștere a legalității și corectitudinii acesteia, ea reprezentând, dimpotrivă, manifestarea dreptului de opțiune prevăzut de art. 14 din OMS nr.482/2007, astfel că respingerea acțiunii de drept comun de față, exclusiv pe considerentul unei acceptări a respectivei decizii, prin renunțarea la judecarea contestației, fără administrarea unor probe de specialitate pe baza cărora instanța să-și poată forma convingerea cu privire la existența cazului de malpraxis și, în consecință, a existenței faptei ilicite și culpei medicale, echivalează cu o necercetare a fondului cauzei.

Având în vedere această împrejurare, precum și faptul că, prin cererea de apel, s-a solicitat anularea sentinței cu trimiterea cauzei spre rejudecare, Curtea apreciază că sunt incidente disp. art.480, alin.3, teza a II-a C__.

Pentru aceste motive, Curtea urmează să admită apelul ca fondat și, în temeiul textului de lege menționat, va anula sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

În rejudecare, Tribunalul va pune în discuție și va proceda la efectuarea unei expertize medicale pentru a verifica dacă a existat vreo culpă în efectuarea actului medical și, în raport de concluziile acesteia și de celelalte probe pe care le va considera necesare, se va pronunța motivat asupra acțiunii reclamantei și asupra cererii de chemare în garanție formulată de pârâta D_________ A______.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Admite apelul formulat de reclamanta M_____ I____, domiciliată în C______, ________________________. 165, ______________, ____________, jud. D___, împotriva sentinței civile nr. 159/28.03.2019, pronunțată de Tribunalul O__ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimații pârâți D_________ A______, cu domiciliul procesual ales la cabinet avocat V________ V_______ D_____, cu sediul în C______, ______________, nr. 15, _________________, _____________, jud. D___,  S_______ C_____ DE N______________, cu sediul în C______, ________________________. 99, jud. D___ și intimatul chemat în garanție G_______ ROMÂNIA A________ R__________ SA, cu sediul în București, sector 1, _____________________ Gaulle, nr. 15, __________ 8, având ca obiect pretenții.

Anulează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Cu recurs în termen de 30 de zile de la comunicare .

Pronunțată în ședința publică de la 24 Septembrie 2019.

Red.Jud.F.C.C_______

Data:01.10.2019

Tehn.I.C./Ex.7

Jud.Fond/L.B______

Acest document este preluat și procesat de o aplicație realizată gratuit de Wolters Kluwer R______ pentru Fundatia RoLII.

Conținutul său poate fi preluat și utilizat cu citarea sursei: www.rolii.ro

ECLI:RO:TBBUC:2021:013.______

DOSAR NR. ______________

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BUCURESTI – SECTIA A V-A CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1609/2021

Ședința publică din data de 26.10.2021

Tribunalul constituit din :

PREȘEDINTE: F_____ VÎLCEAU

GREFIER: D______ N___

Pe rolul Tribunalului se află soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanții E_____ E_____ și F_____ F________ în contradictoriu cu pârâții C_________ C_____ C______ C________, M____ I___ F______, Ioanel Si_____ și cu chemata în garanție A_______ A_____ A________ A____ S.A., cauza având ca obiect „acțiune în răspundere delictuala malpraxis”.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, au răspuns: reclamanții, prin avocat, pârâtul C_________ C_____ C______ C________, prin avocat, pârâtul Ioanel Si_____, prin avocat, pârâtul M____ I___ F______, prin avocat, lipsind chemata în garanție A_______ A_____ A________ A____ S.A..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Pârâtul Ioanel Si_____, prin avocat, depune la dosar un set de înscrisuri, în copie, pe care le comunică și reprezentanților convenționali ai celorlalte părți.

Tribunalul invocă din oficiu excepția necompetenței materiale a instanței și acordă părților cuvântul asupra excepției invocate.

Reclamanții, prin avocat, arată că instanța de față este competentă material să soluționeze cauza, având în vedere o soluție dispusă de Curtea de Apel București într-o cauză similară, prin care s-a constatat că secția civilă este competentă.

Pârâtul Ioanel Si_____, prin avocat, solicită admiterea excepției necompetenței materiale a Tribunalului București, având în vedere că pricina are ca obiect presupusele acte de malpraxis săvârșite de personalul medical, iar potrivit art. 687 din Legea nr. 95/2006 instanța competentă să judece litigiile prevăzute de această lege este judecătoria în a cărei circumscripție teritorială a avut loc actul de malpraxix. Dispozițiile legale stabilesc o competență exclusivă în favoarea judecătoriei, independent de cuantumul daunelor solicitate, dispozițiile legale nefăcând excepție dacă s-a urmat sau nu procedura în fața Consiliului medicilor. Solicită declinarea în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București.

Pârâtul C_________ C_____ C______ C________, prin avocat, solicită admiterea excepției necompetenței materiale, având în vedere că Legea nr. 95/2006 prevede expres competența exclusivă a judecătoriei în spețele de malpraxis medical.

Pârâtul M____ I___ F______, prin avocat, solicită admiterea excepției necompetenței materiale. Depune la dosar ca practică judiciară Decizia nr. 401/21.02.2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Tribunalul reține cauza în pronunțare asupra excepției materiale.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată Pe rolul Judecătoriei Sector 2 București la 28.08.2020, reclamanții E_____ E_____ și F_____ F________ au chemat în judecată pârâții C_________ C_____ C______ C________, profesor dr. Ioanel Si_____ și dr. M____ I___ F______, solicitând obligarea pârâților la plata sumei de 500.000 lei, daune materiale către reclamant pentru fapta de malpraxis, plata către reclamant a sumei de 5.000 lei lunar actualizată cu inflația reprezentând prestații periodice pentru pierderea a jumătate din capacitatea de muncă, 5.000.000 lei daune morale către reclamant și 250.000 lei daune morale către reclamantă.

În motivare, s-a arătat că în urma operației efectuate de reclamant, acesta a avut dureri și îi apăruse un gâlm, neputând sta nici pe scaun. În urma efectuării unei tomografii i s-a comunicat că durerea este probabil de la cicatricea internă ce nu s-a vindecat pentru că este foarte groasă . O altă interpretare a tomografiei a fost că este vorba de malpraxis medical,că cel mai probabil cauza durerilor este de la faptul că dr. M____ i-a prins un nerv din zona locală a operației, singura cale fiind o nouă operație. În urma operației nu mai poate lucra ca ospătar și nu mai poate avea copii.

Prin sentința civilă nr. 5692/03.06.2021, Judecătoria Sector 2 București a declinat competența materială de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

În motivare a reținut, în esență, că legiuitorul a înțeles să reglementeze răspunderea pentru malpraxis în cuprinsul unei legi speciale, respectiv Legea 95/2006, în cadrul unei proceduri prealabile sesizării instanței reglementate în art. 670-672 din lege, finalizată prin decizia Comisiei de monitorizare și competență profesională pentru cazurile de malpraxis.

În cuprinsul art. 673 al Legii 95/2006 este menționat expres faptul că procedura stabilirii cazurilor de malpraxis nu împiedică liberul acces la justiție potrivit dreptului comun, prevedere care înlătură caracterul derogatoriu al legii speciale de la dreptul comun și aplicarea cu prioritate a legii speciale, acceptând că partea are alegerea între cele două tipuri de acțiune.

Altfel spus, victima unui act de malpraxis are posibilitatea de a se adresa fie Comisiei de monitorizare și competență profesională pentru cazurile de malpraxis, caz în care are loc o procedură prealabilă sesizării instanței, finalizată printr-o decizie a acestei comisii, fie de a se adresa direct instanței de judecată care va soluționa cauza potrivit dreptului comun, iar nu ca o contestație împotriva deciziei comisiei, realizată în temeiul art. 673 alin 1 din Legea 95/2006.

Alegerea uneia dintre cele două căi procedurale este dată după cum procedura prealabilă reglementată de Legea 95/2006 este sau nu parcursă.

În prezenta cauză, reclamanții au invocat disp. Legii 95/2006 dar nu s-au adresat Comisiei, neexistând o decizie a acesteia pronunțată conform art. 672 din legea 95/2006.

Prin urmare, în absența contestării unei decizii a Comisiei, chiar dacă reclamanții își întemeiază cererea pe dispozițiile Legii 95/2006, instanța de judecată nu se poate considera investită cu o contestație întemeiată pe dispozițiile Legii 95/2006, ci cu o acțiune în pretenții de drept comun, întemeiată pe răspunderea civilă delictuală (decizia 875/20.03.2018, decizia 1517/29.07.2020 ale ICCJ).

Cum chiar legea specială menționează posibilitatea reclamanților de a se adresa direct instanței de drept comun fără a urma procedura Legii 95/2006, iar valoarea pretențiilor depășește pragul valoric de 200.000 lei menționat de art. 94 pct. 1 lit. k c.pr.civ., instanța competentă să judece prezenta cauză este Tribunalul București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, Secția a V-a Civilă la data de 09.07.2021, cu același număr.

La termenul din 26.10.2020, tribunalul a invocat din oficiu excepția necompetenței materiale.

Analizând excepția necompetenței materiale, reține următoarele:

Cererea de chemare în judecată are ca obiect repararea prejudiciului produs printr-un act de malpraxis medical, fiind invocate în mod expres prevederile Legii nr. 95/2006.

Într-adevăr, din Legea nr. 95/2006 rezultă că, pentru stabilirea cazurilor de malpraxis, victima (sau, pentru cazul decesului, succesorii ei) are posibilitatea de a se adresa Comisiei de monitorizare și competență profesională sau instanței de judecată, potrivit dreptului comun.

Astfel, potrivit art. 684 din Legea nr. 95/2006, „(1) În cazul în care asigurătorul sau oricare dintre părțile implicate nu este de acord cu decizia Comisiei, o poate contesta la instanța de judecată competentă, în termen de 15 zile de la data comunicării deciziei.

(2) Procedura stabilirii cazurilor de malpraxis nu împiedică liberul acces la justiție potrivit dreptului comun”, iar conform art. 687 din aceeași lege, „Instanța competentă să soluționeze litigiile prevăzute în prezenta lege este judecătoria în a cărei circumscripție teritorială a avut loc actul de malpraxis reclamat”.

Din interpretarea acestor dispoziții legale, tribunalul reține că legiuitorul a instituit o competență materială a judecătoriei în cazul cererilor prin care se invocă un act de malpraxis medical, inclusiv în situația în care partea se adresează direct instanței de judecată, astfel că nu este aplicabil art. 95 coroborat cu art. 94 pct. 1 lit. k C.p.c.

Pentru a decide astfel, tribunalul are în vedere următoarele argumente:

Art. 684 din Legea nr. 95/2006 se află situat în Titlul XVI („Răspunderea civilă a personalului medical și a furnizorului de produse și servicii medicale, sanitare și farmaceutice”) Capitolul VI („Procedura de stabilire a cazurilor de răspundere civilă profesională pentru medici, farmaciști și alte persoane din domeniul asistenței medicale ”), în timp ce art. 687 este în același titlu, însă în Cap. VII „Dispoziții finale”.

Prin urmare, din moment ce art. 687 prevede că „Instanța competentă să soluționeze litigiile prevăzute în prezenta lege este judecătoria în a cărei circumscripție teritorială a avut loc actul de malpraxis reclamat” și este situat într-un capitol distinct (final), este evident că legiuitorul a instituit o competență specială a judecătoriei pentru toate litigiile rezultând din Titlul XVI al Legii nr. 95/2006 (prin care se invocă un act de malpraxis, potrivit art. 653 și urm din lege) și nu doar pentru cele rezultând din Capitolul VI, art. 684 (respectiv pentru situația când reclamantul alege să se adreseze mai întâi Comisiei de monitorizare și competență profesională pentru cazurile de malpraxis).

Astfel, art. 687 este o normă de sine stătătoare, a cărei finalitate nu este condiționată de raportarea la un alt text de lege și care vizează soluționarea tuturor litigiilor fundamentate pe dispozițiile Legii nr. 95/2006.

Dacă legiuitorul ar fi dorit să stabilească competența judecătoriei doar în cazul prevăzut de art. 684, respectiv atunci când se contestă Decizia Comisiei, ar fi putut menționa direct „judecătoria” în cuprinsul art. 684 alin. 1, în loc de „instanța de judecată competentă”, fără a fi necesar să mai reglementeze un alt articol, într-un alt capitol, imediat următor, în care să prevadă expres că instanța competentă ar fi judecătoria, însă doar în cazul prevăzut de art. 684 alin. 2 din Legea nr. 95/2006.

În realitate, prin utilizarea acestei tehnici legislative, rezultă fără echivoc că a fost instituită o competență specială a judecătoriei, în toate cazurile în care se invocă săvârșirea unui caz de malpraxis, potrivit Legii nr. 95/2006

De altfel, nici măcar nu se justifică această împărțire a competenței între judecătorie și tribunal, având la bază opțiunea reclamantului de a sesiza sau nu Comisia, în condițiile în care, în ambele situații (contestație împotriva deciziei Comisiei sau formularea unei acțiuni direct la instanță) se analizează același lucru, respectiv dacă există sau nu un caz de malpraxis.

Un argument în acest sens este reprezentat și de prevederile art. 15 alin. 1 din Normele metodologice de aplicare a titlului XVI „Răspunderea civilă a personalului medical și a furnizorului de produse și servicii medicale, sanitare și farmaceutice” din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății din 14.03.2007, aprobate prin Ordinul Ministerului Sănătății Publice nr. 482/2007, potrivit cărora „În situația în care are loc sesizarea Comisiei de monitorizare și competență profesională pentru cazurile de malpraxis ori a instanței judecătorești competente de către persoanele care au acest drept, potrivit legii, Comisia stabilește prin decizie dacă a fost sau nu un caz de malpraxis”.

Prin urmare, din aceste prevederi rezultă că, și în cazul în care este sesizată direct, instanța de judecată solicită Comisiei să stabilească dacă a fost sau nu un caz de malpraxis ajungându-se, indirect, tot la o situație de contestare practic a acestei decizii (în situația în care s-ar stabili că nu a fost un caz de malpraxis).

Interpretarea propusă de judecătorie ar duce implicit și de facto la o competență alternativă între judecătorie și tribunal pentru cererile de chemare în judecată ale căror pretenții depășesc valoarea de 200.000 lei (în funcție de opțiunea reclamantului, de a sesiza sau nu Comisia), ceea ce este inadmisibil în condițiile în care legiuitorul a prevăzut normele de competență materială sub regim mai strict, spre deosebire de situația normelor de competență teritorială unde este permisă chiar și competența teritorială alternativă.

Tribunalul subliniază că, chiar dacă reclamantul își întemeiază acțiunea atât pe dispozițiile legii speciale, cât și pe dispozițiile de drept comun (indiferent de ordine), în soluționare vor trebui avute în vedere dispozițiile legii speciale care definesc subiectul activ (personalul medical și furnizorul de produse și servicii medicale, sanitare și farmaceutice), fapta ilicită (eroarea profesională săvârșită în exercitarea actului medical sau medico-farmaceutic, generatoare de prejudicii asupra pacientului) și celelalte elemente ce definesc și particularizează acest tip de răspundere civilă delictuală (potrivit art. 653 alin. 2-4 din Legea nr. 95/2006), ceea ce înseamnă că nu poate fi înlăturată de la aplicare Legea nr. 95/2006, inclusiv competența materială în favoarea judecătoriei prevăzută de aceasta.

De asemenea, tribunalul constată că jurisprudența majoritară a instanțelor este în sensul că îi revine judecătoriei competența de soluționare a cauzelor în care se invocă săvârșirea unui act de malpraxis, aceasta fiind și opinia ÎCCJ, exprimată în soluționarea unor conflicte negative de competență (Decizia nr. 578/2014, pronunțată în dosar nr. ___________; Decizia 62/2015 pronunțată în dosar nr. __________; Decizia nr. 401/21.02.2019, depusă la dosar chiar de reclamant; de altfel, chiar și părțile au susținut că îi revine judecătoriei competența de soluționare a cauzei), precum și a Curții de Apel București (dosar nr. __________, nr. _____/3/2016). De asemenea, aceeași este orientarea și la nivelul Curții de Apel București (de exemplu, sentința civilă nr. 16F/09.02.2021, pronunțată în dosar nr. ___________).

Pentru considerentele expuse, tribunalul va admite excepția necompetenței materiale și, în temeiul art. 130 alin. 2 coroborat cu art. 132 alin. 1 și 3 C.p.c., va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 2 București.

În raport de această situație de fapt, potrivit art. 133 pct. 2 C.p.c., tribunalul va constata apărut conflictul negativ de competență, având în vedere că două instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces și potrivit art. 135 alin. 1 C.p.c. va dispune sesizarea Curții de Apel București, pentru soluționarea acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția necompetenței materiale.

Declină competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții E_____ E_____, CNP _____________, cu domiciliul în București, ____________________________ nr. 46, Sector 1 și F_____ F________, CNP _____________, cu domiciliul în București, ____________________________ nr. 46, Sector 1, ambii cu domiciliul ales în București, ___________________, Sector 2 la SCPA C______ și Asociații, în contradictoriu cu pârâții C_________ C_____ C______, cu sediul în București, ____________________, Sector 2, CUI _______ și cu sediul ales la SCA Zamf______ R_____ V_____ & Partners cu sediul în București, _____________________, Sector 2, Ioanel Si_____, CNP _____________, cu domiciliul în București, ___________________, Sector 1 și cu domiciliul ales la SCA Si_____ & Nazat cu sediul în București, Piața Sfântul Ș_____ nr. 7, Sector 2, M____ F______, CNP _____________, cu reședința în București, ________________. 31-33, _____________________, cu domiciliul procesual ales la Cabinet de avocat Galiceanu G_______ G_____ din București, _____________________________ Rosenthal nr. 30, __________, Sector 1 și cu chemata în garanție A_______ A_____ A________ A____ S.A., cu sediul în București, ______________________, sector 1, în favoarea Judecătoriei Sector 2 București.

Constată ivit conflictul negativ de competență și înaintează dosarul Curții de Apel București, în vederea soluționării acestuia.

Fără cale de atac.

Soluție pusă la dispoziția părților azi, 26.10.2021, prin mijlocirea grefei.

Președinte, Grefier,

F_____ V_______ D______ N___

Red. jud. F.V./8 ex

Acest document este preluat și procesat de o aplicație realizată gratuit de Wolters Kluwer Romania pentru Fundatia RoLII.

Conținutul său poate fi preluat și utilizat cu citarea sursei: www.rolii.ro