Asistenţa judiciară gratuită

Prin asistenţă judiciară gratuită se înţelege asistenţa juridică acordată prin avocat.

Barourile asigură asistenţa judiciară gratuită:

a) în cauzele penale în care apărarea este obligatorie potrivit dispoziţiilor Codului de procedură penală sau potrivit dispoziţiilor din legi speciale ori în orice altă situaţie în care organul judiciar consideră necesară desemnarea unui apărător din oficiu;
b) în orice alte cauze decât cele penale, ca modalitate de acordare a ajutorului public judiciar, în condiţiile legii;
c) la solicitarea organelor administraţiei publice locale.

Asistenţă judiciară gratuită – cazuri de excepție

În cazuri de excepţie, dacă persoana este lipsită de mijloace materiale, iar drepturile ei ar fi prejudiciate prin întârziere, decanul baroului poate aproba acordarea de asistenţă judiciară gratuită.

Ca formă a ajutorului public judiciar, asistenţa prin avocat cuprinde:

  1. asistenţa extrajudiciară, care include acordarea de consultaţii în vederea iniţierii ori soluţionării unui litigiu pentru care legea prevede acordarea ajutorului public judiciar sau, după caz, în vederea iniţierii unei proceduri judiciare, arbitrale ori administrativ-jurisdicţionale în cazurile prevăzute de lege şi pregătirea şi întocmirea documentelor pentru iniţierea unei proceduri judiciare, inclusiv a unei proceduri prealabile obligatorii sau facultative, după caz;
  2. asigurarea reprezentării şi asistenţei procesuale în faţa instanţelor judecătoreşti şi a altor organe de jurisdicţie, în condiţiile legii.

În cazul în care, potrivit art. 11-19 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 193/2008, a fost încuviinţată cererea de ajutor public judiciar sub forma asistenţei prin avocat, cererea împreună cu încheierea de încuviinţare se trimit de îndată decanului baroului din circumscripţia acelei instanţe.

În termen de 3 zile, de la comunicarea încheierii de încuviinţare a cererii de ajutor public judiciar, decanul baroului va desemna un avocat înscris în Registrul de asistenţă judiciară pentru a asigura asistenţa prin avocat solicitată.

Avocatului desemnat i se va comunica de către decan înştiinţarea de numire şi copie a încheierii de încuviinţare a cererii de ajutor public judiciar, iar beneficiarul ajutorului judiciar va fi înştiinţat de îndată cu privire la numele avocatului desemnat.

În toate cazurile, beneficiarul ajutorului public judiciar poate solicita el însuşi desemnarea unui anumit avocat, cu consimţământul acestuia, în condiţiile legii.

Avocatul desemnat să acorde asistenţa juridică conform poate refuza exercitarea mandatului primit numai în caz de conflict de interese sau pentru alte motive justificate.

Refuzul nejustificat al avocatului desemnat de a acorda asistenţă judiciară constituie abatere disciplinară.

Beneficiarul care în mod nejustificat refuză sau renunţă la serviciile avocatului desemnat pierde ajutorul public judiciar acordat, fără a mai avea dreptul la o nouă cerere de ajutor public judiciar în cauza respectivă.

Decanului baroului îi revine competenţa de a aprecia caracterul justificat sau nejustificat al refuzului ori renunţării.

La nivelul fiecărui barou se organizează serviciul de asistenţă judiciară gratuită.

Asistenţă judiciară gratuită. Cum se realizează cererea pentru acordare.

Asistenţa extrajudiciară se acordă de către serviciul de asistenţă judiciară pe baza unei cereri care va cuprinde următoarele menţiuni:

a) obiectul şi natura solicitării;
b) identitatea şi codul numeric personal;
c) domiciliul şi starea materială ale solicitantului şi ale familiei sale;
d) dovezi privind veniturile solicitantului şi ale familiei sale;
e) dovezi cu privire la obligaţia de întreţinere sau de plată.

Cererea va cuprinde, pe lângă menţiunile specificate, şi o declaraţie pe propria răspundere a solicitantului în sensul de a preciza dacă în cursul ultimelor 12 luni a mai beneficiat de ajutor public judiciar, iar în caz afirmativ, în ce formă, pentru ce cauză şi în ce cuantum. Modelul cererii de acordare a asistenţei extrajudiciare este cuprins în anexa nr. XXXII.

Asistenţă judiciară gratuită. Dovada stării materiale.

Dovada stării materiale a solicitantului se face, în principal, cu următoarele documente:

a) adeverinţa eliberată de autorităţile competente sau de către angajator, după caz, din care să rezulte veniturile profesionale ale solicitantului şi ale celorlalţi membri ai familiei supuse impozitării, potrivit legii impozitului pe venit, realizate în perioada prevăzută de legislaţia privind ajutorul public judiciar ori sumele încasate cu titlu de pensie, indemnizaţie de şomaj sau asigurări sociale şi altele asemenea, încasate în aceeaşi perioadă;
b) livretul de familie şi, după caz, certificatele de naştere ale copiilor;
c) certificatul de persoană cu handicap al solicitantului sau al copilului, după caz;
d) declaraţie pe propria răspundere din care să reiasă că solicitantul şi ceilalţi membri ai familiei nu beneficiază de alte venituri suplimentare;
e) declaraţie pe propria răspundere privind situaţia patrimonială a solicitantului şi a familiei sale;
f) declaraţie pe propria răspundere din care să rezulte că solicitantul şi/sau celălalt părinte, natural ori adoptiv, ori, după caz, o altă persoană căreia i s-a încredinţat copilul în vederea adopţiei sau care are copilul în plasament ori în plasament în regim de urgenţă sau care a fost numită tutore se ocupă de creşterea şi îngrijirea copilului şi că acesta nu este încredinţat sau dat în plasament niciunui organism privat autorizat ori serviciu public autorizat sau niciunei persoane juridice;
g) dovada eliberată de autorităţile competente privind situaţia bunurilor impozabile ale solicitantului sau, după caz, ale celorlalţi membri ai familiei;
h) alte acte necesare stabilirii dreptului la acordarea de asistenţă judiciară, potrivit legii,

Cererea însoţită de documentele justificative se depune la serviciul de asistenţă judiciară şi va fi soluţionată, în termen de cel mult 15 zile lucrătoare de la data înregistrării, prin decizie de admitere sau respingere, după caz,

Asistenţă judiciară gratuită. Cerere admisă.

În cazul admiterii cererii, decizia va cuprinde următoarele:

a) denumirea actului;
b) denumirea organului emitent;
c) temeiul legal şi de fapt pentru emiterea deciziei;
d) persoana căreia i se acordă asistenţă extrajudiciară;
e) tipul sau forma asistenţei extrajudiciare acordate;
f) data eliberării, funcţia şi semnătura persoanei care a eliberat actul respectiv.

În baza deciziei de admitere, decanul baroului va desemna un avocat înscris în registrul de asistenţă judiciară. Decanul baroului poate desemna un avocat ales de către persoana căreia i se acordă asistenţa extrajudiciară, dacă avocatul este înscris în registrul de asistenţă judiciară, iar avocatul şi-a dat acordul pentru numire.
În termen de 5 zile lucrătoare de la data emiterii, decizia prevăzută va fi comunicată solicitantului.
Decizia de respingere poate fi contestată în termen de 5 zile de la comunicare, la consiliul baroului.
Contestaţia prevăzută la alin. (9) va fi soluţionată de către consiliul baroului în regim de urgenţă, în prima şedinţă a consiliului baroului de după data înregistrării ei.

Asistenţă judiciară gratuită. Cerere respinsă.

Asistenţa extrajudiciară nu se acordă în următoarele situaţii:

a) atunci când beneficiul adus solicitantului prin acordarea asistenţei nu este justificat;
b) atunci când pretenţia este vădit nejustificată, neîntemeiată sau inadmisibilă;
c) în cazul cetăţenilor străini sau al persoanelor juridice străine solicitante, atunci când legislaţia lor naţională nu prevede un tratament similar pentru cetăţenii români;
d) atunci când solicitantul a fost decăzut din dreptul de a beneficia de asistenţă judiciară.

Avocatul care acordă asistenţă judiciară gratuită nu are dreptul să primească de la beneficiar niciun fel de sume de bani ori alte recompense, nici chiar cu titlu de acoperire a cheltuielilor.

Asistenţa judiciară gratuită Prin asistenţă judiciară gratuită se înţelege asistenţa juridică acordată prin avocat. Barourile asigură asistenţa judiciară gratuită: a) în cauzele penale în care apărarea este obligatorie potrivit dispoziţiilor Codului de procedură penală sau potrivit dispoziţiilor din legi speciale ori în orice altă situaţie în care organul judiciar consideră necesară desemnarea unui apărător din […]

Dan Antohe Avocat

Aveti o intrebare?