Efectele divorțului

Efectele divorţului cu privire la raporturile patrimoniale dintre soţi

Efectele divorțului cu privire la regimul matrimonial

Încetarea regimului matrimonial

În cazul divorţului, regimul matrimonial încetează între soţi la data introducerii cererii de divorţ.

Cu toate acestea, oricare dintre soţi sau amândoi, împreună, în cazul divorţului prin acordul lor, pot cere instanţei de divorţ să constate că regimul matrimonial a încetat de la data separaţiei în fapt.

Prevederile acestui articol se aplică în mod corespunzător şi în cazul divorţului prevăzut la art. 375.

„În situaţia în care căsătoria încetează prin divorţ, de principiu, regimul matrimonial ia sfârşit între soţi la momentul introducerii acţiunii de divorţ. Ca atare, încetarea regimului matrimonial are loc anterior datei desfacerii căsătoriei. În privinţa terţilor, regimul matrimonial încetează la data la care s-au îndeplinit formalităţile de publicitate prevăzute de lege pentru adoptarea regimului matrimonial” (M. Avram, C. Nicolescu, Regimuri matrimoniale, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2010, p. 191).

„Prin excepţie, atunci când divorţul se întemeiază pe acordul soţilor, indiferent dacă divorţul se pronunţă de instanţa de judecată, de notarul public sau de ofiţerul de stare civilă, ambii soţi sau oricare dintre aceştia pot solicita autorităţii competente (care, după caz, poate fi instanţa de judecată, notarul public sau ofiţerul de stare civilă, în funcţie de organul căruia i se adresează cererea de divorţ) să constate că regimul matrimonial a încetat nu de la data promovării cererii de divorţ, ci din momentul separaţiei în fapt a soţilor.

Bunuri comune ale soţilor. Bunuri proprii. Dobândire după desfacerea căsătoriei cu sume primite de la celălalt soţ. Dispoziţiile legii prin care se instituie regimul comunităţii în raporturile patrimoniale dintre soţi nu pot fi extinse şi la situaţia în care bunul a fost dobândit numai de unul dintre soţi, după desfacerea căsătoriei, însă cu bani proveniţi şi de la celălalt soţ. În acest caz, bunul dobândit după căsătorie de unul dintre soţi constituie bun propriu al soţului care l-a achiziţionat, iar dacă se face dovada că suma de bani a provenit de la celălalt soţ şi i-a fost remisă în timpul căsătoriei, soţul care a dat suma respectivă nu are decât un drept de creanţă”

Actele încheiate în frauda celuilalt soţ

Actele menţionate la art. 346 alin. (2), precum şi actele din care se nasc obligaţii în sarcina comunităţii, încheiate de unul dintre soţi după data introducerii cererii de divorţ, sunt anulabile, dacă au fost făcute în frauda celuilalt soţ.

Dispoziţiile art. 345 alin. (4) rămân aplicabile.

„Art. 346 alin. (2) NCC dă dreptul oricărui soţ de a dispune singur, cu titlu oneros, de bunurile mobile comune a căror înstrăinare nu este supusă îndeplinirii formalităţilor de publicitate. Asemenea acte, precum şi cele din care rezultă obligaţii în sarcina comunităţii de bunuri, dacă sunt încheiate de unul dintre soţi după momentul promovării acţiunii de divorţ, sunt lovite de nulitate relativă, dacă s-au făcut în frauda celuilalt soţ. Ca atare, simpla încheiere a unui asemenea act nu face să se prezume frauda celuilalt soţ, ci aceasta trebuie dovedită de soţul care pretinde vătămarea intereselor sale.”

„Pentru a interveni sancţiunea nulităţii relative sunt necesare următoarele cerinţe, care trebuie îndeplinite cumulativ: a) unul dintre soţi să încheie un act cu privire la bunurile mobile comune, a căror înstrăinare nu este supusă îndeplinirii formalităţilor de publicitate ori un act din care rezultă obligaţii în sarcina comunităţii de bunuri (spre exemplu, grevarea cu drepturi reale a unui bun imobil comun); b) actul privitor la bunurile comune să fie unul cu titlu oneros; c) momentul încheierii să se situeze în timp ulterior promovării acţiunii de divorţ, fără a avea relevanţă dacă aceasta a fost sau nu soluţionată în primă instanţă; d) actul să fie încheiat cu intenţia de fraudare a intereselor celuilalt soţ.

Reglementare. Chiar dacă regimul matrimonial a încetat la data introducerii cererii de divorţ sau, după caz, la data separaţiei în fapt a soţilor, soţii pot perfecta acte cu privire la bunurile comune sau din care se nasc obligaţii în sarcina comunităţii, însă articolul analizat prevede că aceste acte sunt anulabile în situaţia în care au fost făcute în frauda celuilalt soţ.

Acţiunea în anulare. Soţul care nu a participat la încheierea actului poate formula acţiune în anulare, acţiune care va fi admisă doar dacă acesta va dovedi faptul că actul a fost încheiat în frauda sa.

Confirmare. Prescripţie. Actul fiind anulabil, el este însă susceptibil de confirmare expresă sau tacită. Acţiunea este prescriptibilă în termenul general de prescripţie de trei ani, însă, în situaţia în care soţul interesat nu a formulat acţiunea în acest termen general, el poate totuşi invoca nulitatea relativă a contractului şi după expirarea acestui termen, pe cale de excepţie (quae temporalia sunt ad agendum perpetua sunt ad excipiendum).”

Efectele divorțului – Opozabilitatea faţă de terţi

Hotărârea judecătorească prin care s-a pronunţat divorţul şi, după caz, certificatul de divorţ prevăzut la art. 375 sunt opozabile faţă de terţi, în condiţiile legii.

Dispoziţiile art. 291, 334 şi 335 sunt aplicabile în mod corespunzător, inclusiv în cazul prevăzut la art. 375.

„Faţă de terţi divorţul produce efecte din momentul la care se face menţiune despre divorţ pe marginea actului de căsătorie.

În cazul în care divorţul se dispune de ofiţerul de stare civilă, acesta are obligaţia ca, după emiterea certificatului de divorţ, să facă menţiune despre desfacerea căsătoriei în actul de căsătorie, conform art. 377 alin. (1) NCC.

Dacă desfacerea căsătoriei este dispusă de notarul public, acesta, după emiterea certificatului de divorţ, trimite, potrivit art. 377 alin. (3) NCC, o copie certificată la primăria locului unde s-a încheiat căsătoria sau, după caz, la serviciul public comunitar local de evidenţă a persoanelor unde s-a încheiat căsătoria, pentru a se menţiona în actul de căsătorie faptul încetării căsătoriei prin divorţ.

Dacă divorţul se pronunţă de instanţa de judecată, potrivit art. 619 alin. (6) C. proc. civ., nou introdus prin Legea nr. 71/2011, aceasta are obligaţia comunicării hotărârii de divorţ la serviciul de stare civilă unde s-a încheiat căsătoria, la Registrul naţional notarial al regimurilor matrimoniale şi la oficiul naţional al registrului comerţului (în situaţia când unul dintre soţi este profesionist). Comunicarea se face din oficiu, ea constituind o obligaţie a instanţei la care a rămas irevocabilă (definitivă, în concepţia noului Cod de procedură civilă) hotărârea de divorţ. Aceasta poate fi prima instanţă (judecătoria), atunci când aceasta adoptă hotărâri irevocabile (este vorba de divorţul pronunţat în condiţiile art. 613¹ şi art. 613^1a C. proc. civ. sau de divorţul pronunţat pe calea dreptului comun sau întemeiat pe starea de sănătate a reclamantului, dacă hotărârea de divorţ nu este atacată de vreunul dintre soţi); tribunalul (în cazul în care acesta soluţionează apelul declarat, iar decizia instanţei de apel nu este atacată); curtea de apel (învestită cu judecarea recursului declarat).

Opozabilitate. Efectul de bumerang are loc şi în ceea ce priveşte opozabilitatea faţă de terţi a divorţului. Dacă li se aduce la cunoştinţă terţelor persoane existenţa regimului matrimonial sub care sunt căsătoriţi soţii, tot astfel este imperios să li se facă opozabil faptul că soţii au divorţat şi că regimul lor matrimonial a încetat.
Aşa cum putem observa, primul alineat al articolului examinat stipulează că hotărârea de divorţ şi, după caz, certificatul de divorţ, sunt opozabile faţă de terţi în condiţiile legii.

Publicitate. Pentru a face opozabilă terţilor încetarea regimului matrimonial sub care soţii au fost căsătoriţi, alineatul secund al textului legal examinat prevede că dispoziţiile art. 291, 334 şi 335 sunt aplicabile în mod corespunzător. Aşadar, ofiţerul de stare civilă de la locul perfectării mariajului, după ce a primit hotărârea de divorţ, sau după ce a emis certificatul de divorţ ori după ce a primit copia certificată de pe certificatul de divorţ eliberat de un notar public, va trimite, de îndată, o copie acestuia Registrului naţional notarial al regimurilor matrimoniale. În situaţia în care soţii au bunuri comune imobile ori au calitatea de profesionişti în domeniul comerţului, hotărârea de divorţ sau, după caz, certificatul de divorţ vor trebui notate şi în cartea funciară şi se vor înscrie la registrul comerţului, precum şi în alte registre de publicitate reglementate de lege. Încetarea regimului matrimonial, ca urmare a divorţului, nu va fi opozabilă terţilor decât după realizarea operaţiunilor de publicitate, exceptând cazul în care terţii au cunoscut divorţul pe altă cale”

Bibliografie:

Noul Cod Civil
AFRASINEI Madalina;colectiv, Noul Cod Civil comentat din 20-feb-2013, Hamangiu
TERZEA Viorel, Noul Cod Civil adnotat cu doctrina si jurisprudenta din 01-mar-2014, Universul Juridic
MOLOMAN Bogdan Dumitru;URECHE Lazar Ciprian, Noul Cod Civil. Cartea a II-a. Despre familie. Art. 258 534. Comentarii, explicatii si jurisprudenta din 01-ian-2016, Universul Juridic

Efectele divorţului cu privire la raporturile patrimoniale dintre soţi Efectele divorțului cu privire la regimul matrimonial Încetarea regimului matrimonial În cazul divorţului, regimul matrimonial încetează între soţi la data introducerii cererii de divorţ. Cu toate acestea, oricare dintre soţi sau amândoi, împreună, în cazul divorţului prin acordul lor, pot cere instanţei de divorţ să constate […]

Reprezentarea părţilor în judecată

Postat pe de Avocat Antohe Dan

Reprezentarea părţilor în judecată

Formele reprezentării

Părţile pot să exercite drepturile procedurale personal sau prin reprezentant. Reprezentarea poate fi legală, convenţională sau judiciară.

Persoanele fizice lipsite de capacitate de exerciţiu vor sta în judecată prin reprezentant legal.

Părţile pot să stea în judecată printr-un reprezentant ales, în condiţiile legii, cu excepţia cazului în care legea impune prezenţa lor personală în faţa instanţei.

Când legea prevede sau când circumstanţele cauzei o impun pentru a se asigura dreptul la un proces echitabil, judecătorul poate numi pentru oricare parte din proces un reprezentant în condiţiile art. 58 alin. (3), arătând în încheiere limitele şi durata reprezentării.

Când dreptul de reprezentare izvorăşte din lege sau dintr-o hotărâre judecătorească, asistarea reprezentantului de către un avocat nu este obligatorie.

Limitele reprezentării. Continuarea judecării procesului

Renunţarea la judecată sau la dreptul dedus judecăţii, achiesarea la hotărârea pronunţată, încheierea unei tranzacţii, precum şi orice alte acte procedurale de dispoziţie nu se pot face de reprezentant decât în baza unui mandat special ori cu încuviinţarea prealabilă a instanţei sau a autorităţii administrative competente.

Actele procedurale de dispoziţie prevăzute la alin. (1), făcute în orice proces de reprezentanţii minorilor, ai persoanelor puse sub interdicţie şi ai dispăruţilor, nu vor împiedica judecarea cauzei, dacă instanţa apreciază că ele nu sunt în interesul acestor persoane.

Lipsa dovezii calităţii de reprezentant

Când instanţa constată lipsa dovezii calităţii de reprezentant a celui care a acţionat în numele părţii, va da un termen scurt pentru acoperirea lipsurilor. Dacă acestea nu se acoperă, cererea va fi anulată.

Excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant înaintea primei instanţe nu poate fi invocată pentru prima oară în calea de atac.

Dispoziţii speciale privind reprezentarea convenţională

Reprezentarea convenţională a persoanelor fizice

În faţa primei instanţe, în apel, precum şi în recurs, persoanele fizice pot fi reprezentate de către avocat sau alt mandatar. Dacă mandatul este dat unei alte persoane decât unui avocat, mandatarul nu poate pune concluzii asupra excepţiilor procesuale şi asupra fondului decât prin avocat, atât în etapa cercetării procesului, cât şi în etapa dezbaterilor.

În cazul în care mandatarul persoanei fizice este soţ sau o rudă până la gradul al doilea inclusiv, acesta poate pune concluzii în faţa oricărei instanţe, fără să fie asistat de avocat, dacă este licenţiat în drept.

În cazul contestaţiei în anulare şi al revizuirii, dispoziţiile prezentului articol se aplică în mod corespunzător.

Reprezentarea convenţională a persoanelor juridice

Persoanele juridice pot fi reprezentate convenţional în faţa instanţelor de judecată numai prin consilier juridic sau avocat, în condiţiile legii.

Forma mandatului

Împuternicirea de a reprezenta o persoană fizică dată mandatarului care nu are calitatea de avocat se dovedeşte prin înscris autentic.

În cazurile prevăzute la alin. (1), dreptul de reprezentare mai poate fi dat şi prin declaraţie verbală, făcută în instanţă şi consemnată în încheierea de şedinţă, cu arătarea limitelor şi a duratei reprezentării.

Împuternicirea de a reprezenta o persoană fizică sau persoană juridică dată unui avocat ori consilier juridic se dovedeşte prin înscris, potrivit legilor de organizare şi exercitare a profesiei.

Mandatul general

Mandatarul cu procură generală poate să reprezinte în judecată pe mandant, numai dacă acest drept i-a fost dat anume. Dacă cel care a dat procură generală nu are domiciliu şi nici reşedinţă în ţară sau dacă procura este dată unui prepus, dreptul de reprezentare în judecată se presupune dat.

Conţinutul mandatului

Mandatul este presupus dat pentru toate actele procesuale îndeplinite în faţa aceleiaşi instanţe; el poate fi însă restrâns, în mod expres, la anumite acte.

Avocatul care a reprezentat sau asistat partea la judecarea procesului poate face, chiar fără mandat, orice acte pentru păstrarea drepturilor supuse unui termen şi care s-ar pierde prin neexercitarea lor la timp şi poate, de asemenea, să introducă orice cale de atac împotriva hotărârii pronunţate. În aceste cazuri, toate actele de procedură se vor îndeplini numai faţă de parte. Susţinerea căii de atac se poate face numai în temeiul unei noi împuterniciri.

Încetarea mandatului

Mandatul nu încetează prin moartea celui care l-a dat şi nici dacă acesta a devenit incapabil. Mandatul dăinuieşte până la retragerea lui de către moştenitori sau de către reprezentantul legal al incapabilului.

Renunţarea la mandat şi revocarea mandatului

Renunţarea la mandat sau revocarea acestuia nu poate fi opusă celeilalte părţi decât de la comunicare, afară numai dacă a fost făcută în şedinţa de judecată şi în prezenţa ei.
Mandatarul care renunţă la împuternicire este ţinut să înştiinţeze atât pe cel care i-a dat mandatul, cât şi instanţa, cu cel puţin 15 zile înainte de termenul imediat următor renunţării. Mandatarul nu poate renunţa la mandat în cursul termenului de exercitare a căilor de atac.

Reprezentarea părţilor în judecată Formele reprezentării Părţile pot să exercite drepturile procedurale personal sau prin reprezentant. Reprezentarea poate fi legală, convenţională sau judiciară. Persoanele fizice lipsite de capacitate de exerciţiu vor sta în judecată prin reprezentant legal. Părţile pot să stea în judecată printr-un reprezentant ales, în condiţiile legii, cu excepţia cazului în care legea […]

Răspunderea juridică in relatiile de munca

Postat pe de Avocat Antohe Dan

Regulamentul intern

Regulamentul intern se întocmeşte de către angajator, cu consultarea sindicatului sau a reprezentanţilor salariaţilor, după caz.

Regulamentul intern cuprinde cel puţin următoarele categorii de dispoziţii:

a) reguli privind protecţia, igiena şi securitatea în muncă în cadrul unităţii;
b) reguli privind respectarea principiului nediscriminării şi al înlăturării oricărei forme de încălcare a demnităţii;
c) drepturile şi obligaţiile angajatorului şi ale salariaţilor;
d) procedura de soluţionare a cererilor sau a reclamaţiilor individuale ale salariaţilor;
e) reguli concrete privind disciplina muncii în unitate;
f) abaterile disciplinare şi sancţiunile aplicabile;
g) reguli referitoare la procedura disciplinară;
h) modalităţile de aplicare a altor dispoziţii legale sau contractuale specifice;
i) criteriile şi procedurile de evaluare profesională a salariaţilor.

Regulamentul intern se aduce la cunoştinţa salariaţilor prin grija angajatorului şi îşi produce efectele faţă de salariaţi din momentul încunoştinţării acestora.

Obligaţia de informare a salariaţilor cu privire la conţinutul regulamentului intern trebuie îndeplinită de angajator.
Modul concret de informare a fiecărui salariat cu privire la conţinutul regulamentului intern se stabileşte prin contractul colectiv de muncă aplicabil sau, după caz, prin conţinutul regulamentului intern.

Regulamentul intern se afişează la sediul angajatorului.

Orice modificare ce intervine în conţinutul regulamentului intern este supusă procedurilor de informare prevăzute la art. 243.

Orice salariat interesat poate sesiza angajatorul cu privire la dispoziţiile regulamentului intern, în măsura în care face dovada încălcării unui drept al său.

Controlul legalităţii dispoziţiilor cuprinse în regulamentul intern este de competenţa instanţelor judecătoreşti, care pot fi sesizate în termen de 30 de zile de la data comunicării de către angajator a modului de soluţionare a sesizării formulate potrivit alin. (1).

Întocmirea regulamentului intern la nivelul fiecărui angajator se realizează în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentului cod.
În cazul angajatorilor înfiinţaţi după intrarea în vigoare a prezentului cod, termenul de 60 de zile prevăzut la alin. (1) începe să curgă de la data dobândirii personalităţii juridice.

Răspunderea disciplinară

Angajatorul dispune de prerogativă disciplinară, având dreptul de a aplica, potrivit legii, sancţiuni disciplinare salariaţilor săi ori de câte ori constată că aceştia au săvârşit o abatere disciplinară.

Abaterea disciplinară este o faptă în legătură cu munca şi care constă într-o acţiune sau inacţiune săvârşită cu vinovăţie de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele şi dispoziţiile legale ale conducătorilor ierarhici.

Sancţiunile disciplinare pe care le poate aplica angajatorul în cazul în care salariatul săvârşeşte o abatere disciplinară sunt:

a) avertismentul scris;
b) retrogradarea din funcţie, cu acordarea salariului corespunzător funcţiei în care s-a dispus retrogradarea, pentru o durată ce nu poate depăşi 60 de zile;
c) reducerea salariului de bază pe o durată de 1-3 luni cu 5-10%;
d) reducerea salariului de bază şi/sau, după caz, şi a indemnizaţiei de conducere pe o perioadă de 1-3 luni cu 5-10%;
e) desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă.

În cazul în care, prin statute profesionale aprobate prin lege specială, se stabileşte un alt regim sancţionator, va fi aplicat acesta.

Sancţiunea disciplinară se radiază de drept în termen de 12 luni de la aplicare, dacă salariatului nu i se aplică o nouă sancţiune disciplinară în acest termen. Radierea sancţiunilor disciplinare se constată prin decizie a angajatorului emisă în formă scrisă.

Amenzile disciplinare sunt interzise.
Pentru aceeaşi abatere disciplinară se poate aplica numai o singură sancţiune.

Angajatorul stabileşte sancţiunea disciplinară aplicabilă în raport cu gravitatea abaterii disciplinare săvârşite de salariat, avându-se în vedere următoarele:

a) împrejurările în care fapta a fost săvârşită;
b) gradul de vinovăţie a salariatului;
c) consecinţele abaterii disciplinare;
d) comportarea generală în serviciu a salariatului;
e) eventualele sancţiuni disciplinare suferite anterior de către acesta.

Sub sancţiunea nulităţii absolute, nicio măsură, cu excepţia celei prevăzute la art. 248 alin. (1) lit. a), nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile.
În vederea desfăşurării cercetării disciplinare prealabile, salariatul va fi convocat în scris de persoana împuternicită de către angajator să realizeze cercetarea, precizându-se obiectul, data, ora şi locul întrevederii.
Neprezentarea salariatului la convocarea făcută în condiţiile prevăzute la alin. (2) fără un motiv obiectiv dă dreptul angajatorului să dispună sancţionarea, fără efectuarea cercetării disciplinare prealabile.

În cursul cercetării disciplinare prealabile salariatul are dreptul să formuleze şi să susţină toate apărările în favoarea sa şi să ofere persoanei împuternicite să realizeze cercetarea toate probele şi motivaţiile pe care le consideră necesare, precum şi dreptul să fie asistat, la cererea sa, de către un avocat sau de către un reprezentant al sindicatului al cărui membru este.

Angajatorul dispune aplicarea sancţiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoştinţă despre săvârşirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârşirii faptei.

Sub sancţiunea nulităţii absolute, în decizie se cuprind în mod obligatoriu:

a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinară;
b) precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de salariat;
c) motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condiţiile prevăzute la art. 251 alin. (3), nu a fost efectuată cercetarea;
d) temeiul de drept în baza căruia sancţiunea disciplinară se aplică;
e) termenul în care sancţiunea poate fi contestată;
f) instanţa competentă la care sancţiunea poate fi contestată.

Decizia de sancţionare se comunică salariatului în cel mult 5 zile calendaristice de la data emiterii şi produce efecte de la data comunicării.

Comunicarea se predă personal salariatului, cu semnătură de primire, ori, în caz de refuz al primirii, prin scrisoare recomandată, la domiciliul sau reşedinţa comunicată de acesta.

Decizia de sancţionare poate fi contestată de salariat la instanţele judecătoreşti competente în termen de 30 de zile calendaristice de la data comunicării.

Răspunderea patrimonială

Angajatorul este obligat, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situaţia în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligaţiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.
În cazul în care angajatorul refuză să îl despăgubească pe salariat, acesta se poate adresa cu plângere instanţelor judecătoreşti competente.
Angajatorul care a plătit despăgubirea îşi va recupera suma aferentă de la salariatul vinovat de producerea pagubei, în condiţiile art. 254 şi următoarele.

Salariaţii răspund patrimonial, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina şi în legătură cu munca lor.
Salariaţii nu răspund de pagubele provocate de forţa majoră sau de alte cauze neprevăzute care nu puteau fi înlăturate şi nici de pagubele care se încadrează în riscul normal al serviciului.
În situaţia în care angajatorul constată că salariatul său a provocat o pagubă din vina şi în legătură cu munca sa, va putea solicita salariatului, printr-o notă de constatare şi evaluare a pagubei, recuperarea contravalorii acesteia, prin acordul părţilor, într-un termen care nu va putea fi mai mic de 30 de zile de la data comunicării.

*) În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 10, art. 38, art. 57, art. 134 alin. (1) şi art. 254 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, stipularea clauzei penale în contractul individual de muncă sau într-un act adiţional al acestuia, prin care este evaluată paguba produsă angajatorului de salariat din vina şi în legătură cu munca sa, este interzisă şi este sancţionată cu nulitatea clauzei astfel negociate.

Contravaloarea pagubei recuperate prin acordul părţilor, conform alin. (3), nu poate fi mai mare decât echivalentul a 5 salarii minime brute pe economie.

Când paguba a fost produsă de mai mulţi salariaţi, cuantumul răspunderii fiecăruia se stabileşte în raport cu măsura în care a contribuit la producerea ei.
Dacă măsura în care s-a contribuit la producerea pagubei nu poate fi determinată, răspunderea fiecăruia se stabileşte proporţional cu salariul său net de la data constatării pagubei şi, atunci când este cazul, şi în funcţie de timpul efectiv lucrat de la ultimul său inventar.

Salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
Dacă salariatul a primit bunuri care nu i se cuveneau şi care nu mai pot fi restituite în natură sau dacă acestuia i s-au prestat servicii la care nu era îndreptăţit, este obligat să suporte contravaloarea lor. Contravaloarea bunurilor sau serviciilor în cauză se stabileşte potrivit valorii acestora de la data plăţii.

Suma stabilită pentru acoperirea daunelor se reţine în rate lunare din drepturile salariale care se cuvin persoanei în cauză din partea angajatorului la care este încadrată în muncă.
Ratele nu pot fi mai mari de o treime din salariul lunar net, fără a putea depăşi împreună cu celelalte reţineri pe care le-ar avea cel în cauză jumătate din salariul respectiv.

În cazul în care contractul individual de muncă încetează înainte ca salariatul să îl fi despăgubit pe angajator şi cel în cauză se încadrează la un alt angajator ori devine funcţionar public, reţinerile din salariu se fac de către noul angajator sau noua instituţie ori autoritate publică, după caz, pe baza titlului executoriu transmis în acest scop de către angajatorul păgubit.
Dacă persoana în cauză nu s-a încadrat în muncă la un alt angajator, în temeiul unui contract individual de muncă ori ca funcţionar public, acoperirea daunei se va face prin urmărirea bunurilor sale, în condiţiile Codului de procedură civilă.

În cazul în care acoperirea prejudiciului prin reţineri lunare din salariu nu se poate face într-un termen de maximum 3 ani de la data la care s-a efectuat prima rată de reţineri, angajatorul se poate adresa executorului judecătoresc în condiţiile Codului de procedură civilă.

Răspunderea contravenţională

Constituie contravenţie şi se sancţionează astfel următoarele fapte:

a) nerespectarea dispoziţiilor privind garantarea în plată a salariului minim brut pe ţară, cu amendă de la 300 lei la 2.000 lei;
b) încălcarea de către angajator a prevederilor art. 34 alin. (5), cu amendă de la 300 lei la 1.000 lei;
c) împiedicarea sau obligarea, prin ameninţări ori prin violenţe, a unui salariat sau a unui grup de salariaţi să participe la grevă ori să muncească în timpul grevei, cu amendă de la 1.500 lei la 3.000 lei;
d) stipularea în contractul individual de muncă a unor clauze contrare dispoziţiilor legale, cu amendă de la 2.000 lei la 5.000 lei;
e) primirea la muncă a uneia sau a mai multor persoane fără încheierea unui contract individual de muncă, potrivit art. 16 alin. (1), cu amendă de 20.000 lei pentru fiecare persoană astfel identificată, fără a depăşi valoarea cumulată de 200.000 lei;
e1) primirea la muncă a uneia sau a mai multor persoane fără transmiterea elementelor contractului individual de muncă în registrul general de evidenţă a salariaţilor cel târziu în ziua anterioară începerii activităţii, cu amendă de 20.000 lei pentru fiecare persoană astfel identificată, fără a depăşi valoarea cumulată de 200.000 lei;
e2) primirea la muncă a unuia sau a mai multor salariaţi în perioada în care acesta/aceştia are/au contractul individual de muncă suspendat, cu amendă de 20.000 lei pentru fiecare persoană astfel identificată, fără a depăşi valoarea cumulată de 200.000 lei;
e3) primirea la muncă a unuia sau a mai multor salariaţi în afara programului de lucru stabilit în cadrul contractelor individuale de muncă cu timp parţial, cu amendă de 10.000 lei pentru fiecare persoană astfel identificată, fără a depăşi valoarea cumulată de 200.000 lei;
f) prestarea muncii de către o persoană fără încheierea unui contract individual de muncă, cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei;
g) încălcarea de către angajator a prevederilor art. 139 şi 142, cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei;
h) încălcarea obligaţiei prevăzute la art. 140, cu amendă de la 5.000 lei la 20.000 lei;
i) nerespectarea dispoziţiilor privind munca suplimentară, cu amendă de la 1.500 lei la 3.000 lei;
j) nerespectarea prevederilor legale privind acordarea repausului săptămânal, cu amendă de la 1.500 lei la 3.000 lei;
k) neacordarea indemnizaţiei prevăzute la art. 53 alin. (1), în cazul în care angajatorul îşi întrerupe temporar activitatea cu menţinerea raporturilor de muncă, cu amendă de la 1.500 lei la 5.000 lei;
l) încălcarea prevederilor legale referitoare la munca de noapte, cu amendă de la 1.500 lei la 3.000 lei;
m) încălcarea de către angajator a obligaţiei prevăzute la art. 27 şi 119, cu amendă de la 1.500 lei la 3.000 lei;
n) nerespectarea prevederilor legale privind înregistrarea de către angajator a demisiei, cu amendă de la 1.500 lei la 3.000 lei;
o) încălcarea de către agentul de muncă temporară a obligaţiei prevăzute la art. 102, cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei, pentru fiecare persoană identificată, fără a depăşi valoarea cumulată de 100.000 lei;
p) încălcarea prevederilor art. 16 alin. (3), cu amendă de la 1.500 lei la 2.000 lei.
q) încălcarea prevederilor art. 16 alin. (4), cu amendă de 10.000 lei.

Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac de către inspectorii de muncă.

Contravenţiilor prevăzute la alin. (1) li se aplică dispoziţiile legislaţiei în vigoare.
În cazul constatării săvârşirii uneia dintre faptele prevăzute la alin. (1) lit. e)-e2), inspectorul de muncă dispune măsura sistării activităţii locului de muncă organizat, supus controlului, în condiţii/e stabilite în procedura de sistare elaborată de Inspecţia Muncii şi aprobată prin ordin al ministrului muncii şi justiţiei sociale, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, după consultarea prealabilă a confederaţiilor sindicale şi patronale reprezentative la nivel naţional.
Angajatorul poate relua activitatea numai după achitarea amenzii contravenţionale, în condiţiile legii, şi numai după ce a remediat deficienţele care au condus la sistarea activităţii prin încheierea contractului individual de muncă, transmiterea elementelor contractului individual de muncă în registrul general de evidenţă a salariaţilor sau, după caz, încetarea suspendării contractului individual de muncă şi prezentarea documentelor care dovedesc plata contribuţiilor sociale şi a impozitului pe venit aferente veniturilor salariale care se cuvin lucrătorului pentru perioada în care a prestat activitate nedeclarată.
Reluarea activităţii cu încălcarea dispoziţiilor alin. (5) constituie infracţiune şi se sancţionează cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.

Răspunderea penală

Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă penală fapta persoanei care, în mod repetat, stabileşte pentru salariaţii încadraţi în baza contractului individual de muncă salarii sub nivelul salariului minim brut pe ţară garantat în plată, prevăzut de lege.

Cu pedeapsa prevăzută la alin. (1) se sancţionează şi infracţiunea constând în refuzul nejustificat al unei persoane de a prezenta organelor competente documentele legale, în scopul împiedicării verificărilor privitoare la aplicarea reglementărilor generale şi speciale în domeniul relaţiilor de muncă, securităţii şi sănătăţii în muncă, în termen de cel mult 15 zile de la primirea celei de-a doua solicitări.

(Cu pedeapsa prevăzută la alin. (1) se sancţionează şi infracţiunea constând în împiedicarea sub orice formă a organelor competente de a intra, în condiţiile prevăzute de lege, în sedii, incinte, spaţii, terenuri sau mijloace de transport pe care angajatorul le foloseşte în realizarea activităţii lui profesionale, pentru a efectua verificări privitoare la aplicarea reglementărilor generale şi speciale în domeniul relaţiilor de muncă, securităţii şi sănătăţii în muncă.

Încadrarea în muncă a unui minor cu nerespectarea condiţiilor legale de vârstă sau folosirea acestuia pentru prestarea unor activităţi cu încălcarea prevederilor legale referitoare la regimul de muncă al minorilor constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
Primirea la muncă a unei persoane aflate în situaţie de şedere ilegală în România, cunoscând că aceasta este victimă a traficului de persoane, constituie infracţiune şi se sancţionează cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
Dacă munca prestată de persoanele prevăzute la alin. (2) sau la art. 264 alin. (4) este de natură să le pună în pericol viaţa, integritatea sau sănătatea, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani.

În cazul săvârşirii uneia dintre infracţiunile prevăzute la alin. (2) şi (3) şi la art. 264 alin. (4), instanţa de judecată poate dispune şi aplicarea uneia sau mai multora dintre următoarele pedepse complementare:

a) pierderea totală sau parţială a dreptului angajatorului de a beneficia de prestaţii, ajutoare ori subvenţii publice, inclusiv fonduri ale Uniunii Europene gestionate de autorităţile române, pentru o perioadă de până la 5 ani;
b) interzicerea dreptului angajatorului de a participa la atribuirea unui contract de achiziţii publice pentru o perioadă de până la 5 ani;
c) recuperarea integrală sau parţială a prestaţiilor, ajutoarelor ori subvenţiilor publice, inclusiv fonduri ale Uniunii Europene gestionate de autorităţile române, atribuite angajatorului pe o perioadă de până la 12 luni înainte de comiterea infracţiunii;
d) închiderea temporară sau definitivă a punctului ori a punctelor de lucru în care s-a comis infracţiunea sau retragerea temporară ori definitivă a unei licenţe de desfăşurare a activităţii profesionale în cauză, dacă acest lucru este justificat de gravitatea încălcării.
În cazul săvârşirii uneia dintre infracţiunile prevăzute la alin. (2) şi (3) şi la art. 264 alin. (4), angajatorul va fi obligat să plătească sumele reprezentând:
a) orice remuneraţie restantă datorată persoanelor angajate ilegal. Cuantumul remuneraţiei se presupune a fi egal cu salariul mediu brut pe economie, cu excepţia cazului în care fie angajatorul, fie angajatul poate dovedi contrariul;
b) cuantumul tuturor impozitelor, taxelor şi contribuţiilor de asigurări sociale pe care angajatorul le-ar fi plătit dacă persoana ar fi fost angajată legal, inclusiv penalităţile de întârziere şi amenzile administrative corespunzătoare;
c) cheltuielile determinate de transferul plăţilor restante în ţara în care persoana angajată ilegal s-a întors de bunăvoie sau a fost returnată în condiţiile legii.

În cazul săvârşirii uneia dintre infracţiunile prevăzute la alin. (2) şi (3) şi la art. 264 alin. (4) de către un subcontractant, atât contractantul principal, cât şi orice subcontractant intermediar, dacă au avut cunoştinţă de faptul că subcontractantul angajator angaja străini aflaţi în situaţie de şedere ilegală, pot fi obligaţi de către instanţă, în solidar cu angajatorul sau în locul subcontractantului angajator ori al contractantului al cărui subcontractant direct este angajatorul, la plata sumelor de bani prevăzute la alin. (5) lit. a) şi c).

Regulamentul intern Regulamentul intern se întocmeşte de către angajator, cu consultarea sindicatului sau a reprezentanţilor salariaţilor, după caz. Regulamentul intern cuprinde cel puţin următoarele categorii de dispoziţii: a) reguli privind protecţia, igiena şi securitatea în muncă în cadrul unităţii; b) reguli privind respectarea principiului nediscriminării şi al înlăturării oricărei forme de încălcare a demnităţii; c) […]

Partaj judiciar

Postat pe de Avocat Antohe Dan

Partaj judiciar

Ce înțelegem prin Partaj judicar ?

Dacă părţile nu ajung la o înţelegere sau nu încheie o tranzacţie instanţa va stabili bunurile supuse împărţelii, calitatea de coproprietar, cota-parte ce se cuvine fiecăruia şi creanţele născute din starea de proprietate comună pe care coproprietarii le au unii faţă de alţii. Dacă se împarte o moştenire, instanţa va mai stabili datoriile transmise prin moştenire, datoriile şi creanţele comoştenitorilor faţă de defunct, precum şi sarcinile moştenirii.

Instanţa va face împărţeala în natură. Ea procedează la formarea loturilor şi la atribuirea lor. În cazul în care loturile nu sunt egale în valoare, ele se întregesc printr-o sumă în bani.

Partaj judiciar. Etape

„Etapele procedurii partajului judiciar: admiterea în principiu şi partajul propriu-zis.
Caracterul facultativ al parcurgerii ambelor etape.

Din economia dispoziţiilor care reglementează procedura partajului judiciar rezultă că aceasta parcurge, de regulă, două etape: admiterea în principiu şi partajul propriu-zis.

Cu toate acestea, parcurgerea ambelor etape nu este obligatorie în toate procesele de partaj.
În cazurile mai simple, când instanţa are la dosar elemente probatorii suficiente, în baza cărora poate să treacă direct la soluţionarea pricinii în fond, nu mai este necesară etapa prealabilă a admiterii în principiu. Această soluţie rezultă din dispoziţiile art. 985 alin. (1) NCPC, care prevăd necesitatea pronunţării încheierii de admitere în principiu în cazurile în care, pentru formarea loturilor, sunt necesare operaţii de măsurătoare, evaluare şi altele asemenea, pentru care instanţa nu are date suficiente la momentul stabilirii elementelor enunţate de art. 984 alin. (1) NCPC. Aprecierea cu privire la necesitatea de a parcurge sau nu ambele etape urmează a fi făcută de către instanţă, în funcţie de situaţia concretă din speţă. În orice caz, eventuala nulitate pentru neparcurgerea primei etape nu poate opera decât în condiţiile art. 175 alin. (1) NCPC, deci dacă s-a produs părţii o vătămare care nu poate fi înlăturată altfel.

Partaj de proprietate. Partaj de folosinţă. Deosebiri.

Împărţeala definitivă, totală sau în parte, a bunurilor care formează proprietatea indiviză poate avea loc pe baza înţelegerii copărtaşilor, iar când aceştia nu se înţeleg sau legea prevede altfel, împărţeala se face de către instanţa judecătorească, copărtaşii devenind proprietari exclusivi asupra lotului pe care îl deţin. Spre deosebire de împărţeala definitivă care are drept consecinţă încetarea stării de indiviziune prin efectul declarativ al împărţelii, partajul de folosinţă are ca obiect numai folosinţa bunurilor indivize, fără a stabili fondul dreptului de proprietate al coindivizarilor, care îşi împart în mod vremelnic numai fructele sau uneori şi posesiunea, rămânând în continuare posesori precari. Această înţelegere între coindivizari este îngăduită de lege dacă nu atinge ordinea publică şi bunele moravuri, coindivizarii fiind în drept să se înţeleagă în ceea ce priveşte posesia şi repartizarea fructelor, rămânând deocamdată neîmpărţită numai proprietatea. Temeiul juridic al unei astfel de împărţeli fiind, aşa cum s-a arătat, convenţia părţilor, este necesar ca toţi coindivizarii să fie capabili şi să consimtă, o atare convenţie nefiind opozabilă celor care nu au participat la ea sau nu au avut capacitatea legală. În cazul în care cerinţele legii sunt îndeplinite, fiecărui coindivizar i se atribuie cota respectivă din masa de împărţit în măsura stabilită prin învoială, fiecare copărtaş devenind proprietarul anticipat asupra porţiunii de folosinţă convenite, iar cu ocazia împărţelii definitive nu se vor mai restitui fructele, chiar dacă au fost percepute în mod nelegal, şi nici nu se va da socoteală pentru cele culese de ceilalţi copărtaşi, cu excepţia fructelor produse înainte de încheierea convenţiei, care se vor împărţi potrivit normelor prevăzute de lege, pentru că această împărţeală nu are efecte retroactive. Cererea de împărţeală a folosinţei având drept temei juridic învoiala copărtaşilor, neîndeplinirea acestei condiţii nu poate fi suplinită prin autorizarea de partaj de folosinţă eliberată de organele administraţiei de stat la cererea unuia dintre copărtaşi, acest act având drept scop păstrarea disciplinei de sistematizare şi de construcţie, fără a se putea substitui voinţei copărtaşilor. Pe de altă parte, împărţeala de folosinţă constituind o facultate, iar nu o obligaţie pentru copărtaşi, refuzul unuia sau mai multora dintre ei nu poate fi considerat că constituie un abuz de drept”

Partaj judiciar. Încheierea de admitere în principiu

Dacă pentru formarea loturilor sunt necesare operaţii de măsurătoare, evaluare şi altele asemenea, pentru care instanţa nu are date suficiente, ea va da o încheiere prin care va stabili elementele prevăzute la art. 984, întocmind în mod corespunzător minuta.

Dacă, în condiţiile legii, s-au formulat şi alte cereri în legătură cu partajul şi de a căror soluţionare depinde efectuarea acestuia, precum cererea de reducţiune a liberalităţilor excesive, cererea de raport al donaţiilor şi altele asemenea, prin încheierea arătată la alin. (1) instanţa se va pronunţa şi cu privire la aceste cereri.

Prin aceeaşi încheiere, instanţa va dispune efectuarea unei expertize pentru formarea loturilor. Raportul de expertiză va arăta valoarea bunurilor şi criteriile avute în vedere la stabilirea acestei valori, va indica dacă bunurile sunt comod partajabile în natură şi în ce mod, propunând, la solicitarea instanţei, loturile ce urmează a fi atribuite.

Încheierea de admitere în principiu suplimentară

În cazul în care, după pronunţarea încheierii prevăzute la art. 985, dar mai înainte de pronunţarea hotărârii de împărţeală, se constată că există şi alţi coproprietari sau că au fost omise unele bunuri care trebuiau supuse împărţelii, fără ca privitor la aceşti coproprietari sau la acele bunuri să fi avut loc o dezbatere contradictorie, instanţa va putea da, cu citarea părţilor, o nouă încheiere, care va cuprinde, după caz, şi coproprietarii sau bunurile omise. În aceleaşi condiţii, instanţa poate, cu consimţământul tuturor coproprietarilor, să elimine un bun care a fost cuprins din eroare în masa de împărţit.

Partaj judiciar. Căile de atac împotriva unor încheieri

Încheierile prevăzute la art. 985 alin. (1) şi art. 986 pot fi atacate numai cu apel odată cu fondul.

Criteriile partajului

La formarea şi atribuirea loturilor, instanţa va ţine seama, după caz, şi de acordul părţilor, mărimea cotei-părţi ce se cuvine fiecăreia din masa bunurilor de împărţit, natura bunurilor, domiciliul şi ocupaţia părţilor, faptul că unii dintre coproprietari, înainte de a se cere împărţeala, au făcut construcţii sau îmbunătăţiri cu acordul celorlalţi coproprietari sau altele asemenea.

Atribuirea provizorie

În cazul în care împărţeala în natură a unui bun nu este posibilă sau ar cauza o scădere importantă a valorii acestuia ori i-ar modifica în mod păgubitor destinaţia economică, la cererea unuia dintre coproprietari instanţa, prin încheiere, îi poate atribui provizoriu întregul bun. Dacă mai mulţi coproprietari cer să li se atribuie bunul, instanţa va ţine seama de criteriile prevăzute la art. 988. Prin încheiere, ea va stabili şi termenul în care coproprietarul căruia i s-a atribuit provizoriu bunul este obligat să consemneze sumele ce corespund cotelor-părţi cuvenite celorlalţi coproprietari.

Dacă coproprietarul căruia i s-a atribuit provizoriu bunul consemnează, în termenul stabilit, sumele cuvenite celorlalţi coproprietari, instanţa, prin hotărârea asupra fondului procesului, îi va atribui acestuia bunul.

În cazul în care coproprietarul nu consemnează în termen sumele cuvenite celorlalţi coproprietari, instanţa va putea atribui bunul altui coproprietar, în condiţiile prezentului articol.

Atribuirea definitive

La cererea unuia dintre coproprietari, instanţa, ţinând seama de împrejurările cauzei, pentru motive temeinice, va putea să îi atribuie bunul direct prin hotărârea asupra fondului procesului, stabilind totodată sumele ce se cuvin celorlalţi coproprietari şi termenul în care este obligat să le plătească.

Bibliografie:
1 extras NCPC
2.. BOROI Gabriel;colectiv, Codul de procedura civila comentat
3. TERZEA Viorel, Noul Cod de Procedura Civila adnotat

Partaj judiciar Ce înțelegem prin Partaj judicar ? Dacă părţile nu ajung la o înţelegere sau nu încheie o tranzacţie instanţa va stabili bunurile supuse împărţelii, calitatea de coproprietar, cota-parte ce se cuvine fiecăruia şi creanţele născute din starea de proprietate comună pe care coproprietarii le au unii faţă de alţii. Dacă se împarte o […]

Asistenţa judiciară gratuită

Postat pe de Avocat Antohe Dan

Asistenţa judiciară gratuită

Prin asistenţă judiciară gratuită se înţelege asistenţa juridică acordată prin avocat.

Barourile asigură asistenţa judiciară gratuită:

a) în cauzele penale în care apărarea este obligatorie potrivit dispoziţiilor Codului de procedură penală sau potrivit dispoziţiilor din legi speciale ori în orice altă situaţie în care organul judiciar consideră necesară desemnarea unui apărător din oficiu;
b) în orice alte cauze decât cele penale, ca modalitate de acordare a ajutorului public judiciar, în condiţiile legii;
c) la solicitarea organelor administraţiei publice locale.

Asistenţă judiciară gratuită – cazuri de excepție

În cazuri de excepţie, dacă persoana este lipsită de mijloace materiale, iar drepturile ei ar fi prejudiciate prin întârziere, decanul baroului poate aproba acordarea de asistenţă judiciară gratuită.

Ca formă a ajutorului public judiciar, asistenţa prin avocat cuprinde:

asistenţa extrajudiciară, care include acordarea de consultaţii în vederea iniţierii ori soluţionării unui litigiu pentru care legea prevede acordarea ajutorului public judiciar sau, după caz, în vederea iniţierii unei proceduri judiciare, arbitrale ori administrativ-jurisdicţionale în cazurile prevăzute de lege şi pregătirea şi întocmirea documentelor pentru iniţierea unei proceduri judiciare, inclusiv a unei proceduri prealabile obligatorii sau facultative, după caz;
asigurarea reprezentării şi asistenţei procesuale în faţa instanţelor judecătoreşti şi a altor organe de jurisdicţie, în condiţiile legii.

În cazul în care, potrivit art. 11-19 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 193/2008, a fost încuviinţată cererea de ajutor public judiciar sub forma asistenţei prin avocat, cererea împreună cu încheierea de încuviinţare se trimit de îndată decanului baroului din circumscripţia acelei instanţe.

În termen de 3 zile, de la comunicarea încheierii de încuviinţare a cererii de ajutor public judiciar, decanul baroului va desemna un avocat înscris în Registrul de asistenţă judiciară pentru a asigura asistenţa prin avocat solicitată.

Avocatului desemnat i se va comunica de către decan înştiinţarea de numire şi copie a încheierii de încuviinţare a cererii de ajutor public judiciar, iar beneficiarul ajutorului judiciar va fi înştiinţat de îndată cu privire la numele avocatului desemnat.

În toate cazurile, beneficiarul ajutorului public judiciar poate solicita el însuşi desemnarea unui anumit avocat, cu consimţământul acestuia, în condiţiile legii.

Avocatul desemnat să acorde asistenţa juridică conform poate refuza exercitarea mandatului primit numai în caz de conflict de interese sau pentru alte motive justificate.

Refuzul nejustificat al avocatului desemnat de a acorda asistenţă judiciară constituie abatere disciplinară.

Beneficiarul care în mod nejustificat refuză sau renunţă la serviciile avocatului desemnat pierde ajutorul public judiciar acordat, fără a mai avea dreptul la o nouă cerere de ajutor public judiciar în cauza respectivă.

Decanului baroului îi revine competenţa de a aprecia caracterul justificat sau nejustificat al refuzului ori renunţării.

La nivelul fiecărui barou se organizează serviciul de asistenţă judiciară gratuită.

Asistenţă judiciară gratuită. Cum se realizează cererea pentru acordare.

Asistenţa extrajudiciară se acordă de către serviciul de asistenţă judiciară pe baza unei cereri care va cuprinde următoarele menţiuni:

a) obiectul şi natura solicitării;
b) identitatea şi codul numeric personal;
c) domiciliul şi starea materială ale solicitantului şi ale familiei sale;
d) dovezi privind veniturile solicitantului şi ale familiei sale;
e) dovezi cu privire la obligaţia de întreţinere sau de plată.

Cererea va cuprinde, pe lângă menţiunile specificate, şi o declaraţie pe propria răspundere a solicitantului în sensul de a preciza dacă în cursul ultimelor 12 luni a mai beneficiat de ajutor public judiciar, iar în caz afirmativ, în ce formă, pentru ce cauză şi în ce cuantum. Modelul cererii de acordare a asistenţei extrajudiciare este cuprins în anexa nr. XXXII.

Asistenţă judiciară gratuită. Dovada stării materiale.

Dovada stării materiale a solicitantului se face, în principal, cu următoarele documente:

a) adeverinţa eliberată de autorităţile competente sau de către angajator, după caz, din care să rezulte veniturile profesionale ale solicitantului şi ale celorlalţi membri ai familiei supuse impozitării, potrivit legii impozitului pe venit, realizate în perioada prevăzută de legislaţia privind ajutorul public judiciar ori sumele încasate cu titlu de pensie, indemnizaţie de şomaj sau asigurări sociale şi altele asemenea, încasate în aceeaşi perioadă;
b) livretul de familie şi, după caz, certificatele de naştere ale copiilor;
c) certificatul de persoană cu handicap al solicitantului sau al copilului, după caz;
d) declaraţie pe propria răspundere din care să reiasă că solicitantul şi ceilalţi membri ai familiei nu beneficiază de alte venituri suplimentare;
e) declaraţie pe propria răspundere privind situaţia patrimonială a solicitantului şi a familiei sale;
f) declaraţie pe propria răspundere din care să rezulte că solicitantul şi/sau celălalt părinte, natural ori adoptiv, ori, după caz, o altă persoană căreia i s-a încredinţat copilul în vederea adopţiei sau care are copilul în plasament ori în plasament în regim de urgenţă sau care a fost numită tutore se ocupă de creşterea şi îngrijirea copilului şi că acesta nu este încredinţat sau dat în plasament niciunui organism privat autorizat ori serviciu public autorizat sau niciunei persoane juridice;
g) dovada eliberată de autorităţile competente privind situaţia bunurilor impozabile ale solicitantului sau, după caz, ale celorlalţi membri ai familiei;
h) alte acte necesare stabilirii dreptului la acordarea de asistenţă judiciară, potrivit legii,

Cererea însoţită de documentele justificative se depune la serviciul de asistenţă judiciară şi va fi soluţionată, în termen de cel mult 15 zile lucrătoare de la data înregistrării, prin decizie de admitere sau respingere, după caz,

Asistenţă judiciară gratuită. Cerere admisă.

În cazul admiterii cererii, decizia va cuprinde următoarele:

a) denumirea actului;
b) denumirea organului emitent;
c) temeiul legal şi de fapt pentru emiterea deciziei;
d) persoana căreia i se acordă asistenţă extrajudiciară;
e) tipul sau forma asistenţei extrajudiciare acordate;
f) data eliberării, funcţia şi semnătura persoanei care a eliberat actul respectiv.

În baza deciziei de admitere, decanul baroului va desemna un avocat înscris în registrul de asistenţă judiciară. Decanul baroului poate desemna un avocat ales de către persoana căreia i se acordă asistenţa extrajudiciară, dacă avocatul este înscris în registrul de asistenţă judiciară, iar avocatul şi-a dat acordul pentru numire.
În termen de 5 zile lucrătoare de la data emiterii, decizia prevăzută va fi comunicată solicitantului.
Decizia de respingere poate fi contestată în termen de 5 zile de la comunicare, la consiliul baroului.
Contestaţia prevăzută la alin. (9) va fi soluţionată de către consiliul baroului în regim de urgenţă, în prima şedinţă a consiliului baroului de după data înregistrării ei.

Asistenţă judiciară gratuită. Cerere respinsă.

Asistenţa extrajudiciară nu se acordă în următoarele situaţii:

a) atunci când beneficiul adus solicitantului prin acordarea asistenţei nu este justificat;
b) atunci când pretenţia este vădit nejustificată, neîntemeiată sau inadmisibilă;
c) în cazul cetăţenilor străini sau al persoanelor juridice străine solicitante, atunci când legislaţia lor naţională nu prevede un tratament similar pentru cetăţenii români;
d) atunci când solicitantul a fost decăzut din dreptul de a beneficia de asistenţă judiciară.

Avocatul care acordă asistenţă judiciară gratuită nu are dreptul să primească de la beneficiar niciun fel de sume de bani ori alte recompense, nici chiar cu titlu de acoperire a cheltuielilor.

Asistenţa judiciară gratuită Prin asistenţă judiciară gratuită se înţelege asistenţa juridică acordată prin avocat. Barourile asigură asistenţa judiciară gratuită: a) în cauzele penale în care apărarea este obligatorie potrivit dispoziţiilor Codului de procedură penală sau potrivit dispoziţiilor din legi speciale ori în orice altă situaţie în care organul judiciar consideră necesară desemnarea unui apărător din […]

Contractul de asistenţă juridică

Postat pe de Avocat Antohe Dan

Contractul de asistenţă juridică

Forma şi conţinutul contractului de asistenţă juridică

Contractul de asistenţă juridică este încheiat în formă scrisă, cerută ad probationem. Acesta trebuie să îndeplinească toate condiţiile cerute de lege pentru încheierea valabilă a unei convenţii şi dobândeşte dată certă prin înregistrarea sa în registrul oficial de evidenţă al avocatului, indiferent de modalitatea în care a fost încheiat.

Contractul de asistenţă juridică poate fi încheiat şi prin orice mijloc de comunicare la distanţă. În acest caz, data încheierii contractului este data la care a intervenit acordul de voinţă între avocat şi client. Se prezumă că avocatul a luat cunoştinţă de încheierea contractului la una dintre următoarele date:

a) data la care contractul a sosit prin fax sau e-mail (semnătură electronică) la sediul profesional al avocatului; dacă transmisiunea prin fax are loc după ora 19,00, se prezumă că avocatul a luat cunoştinţă în ziua lucrătoare următoare zilei transmisiunii;
b) data primirii contractului semnat prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.

Contractul de asistenţă juridică poate lua forma unei scrisori de angajament care să indice raporturile juridice dintre avocat şi destinatarul scrisorii, inclusiv serviciile avocaţiale şi onorariul, semnată de avocat şi transmisă clientului. În cazul în care clientul semnează scrisoarea sub orice menţiune expresă de accept a conţinutului scrisorii, aceasta dobândeşte valoarea unui contract de asistenţă juridică.

Contractul de asistenţă juridică se consideră a fi fost încheiat în mod tacit dacă clientul a achitat onorariul menţionat în cuprinsul acestuia, achitarea acestui onorariu semnificând acceptarea contractului de către client, caz în care data încheierii contractului este considerată a fi data menţionată în cuprinsul contractului.

Contractul de asistenţă juridică poate fi încheiat, în mod excepţional, şi în formă verbală. În acest caz, ca şi în situaţia prevăzută la alin. (2), dispoziţiile art. 44 din Lege se aplică în mod corespunzător. Contractul în formă scrisă va fi redactat în cel mai scurt timp posibil.

În cazul în care avocatul şi clientul convin, o terţă persoană poate fi beneficiarul serviciilor avocaţiale stabilite prin contract, dacă terţul acceptă, chiar şi tacit, încheierea contractului în astfel de condiţii.

Cu excepţia cazului prevăzut la alin. (2), contractul de asistenţă juridică se încheie în atâtea exemplare câte părţi sunt. Orice exemplar care poartă în original semnăturile părţilor va fi considerat exemplar original.

Avocatul va ţine o evidenţă strictă a contractelor încheiate într-un registru special şi va păstra în arhiva sa un exemplar al fiecărui contract şi un duplicat sau o copie a oricărei împuterniciri de reprezentare primite în executarea contractelor.

Contractul de asistenţă juridică trebuie să cuprindă în mod obligatoriu următoarele elemente:

a) datele de identificare ale formei de exercitare a profesiei, denumirea, sediul profesional şi reprezentantul acesteia;
b) datele de identificare ale clientului: se indică persoana reprezentantului legal, precum şi mandatarul clientului, dacă este cazul;
c) obiectul contractului, care poate fi limitat la una sau mai multe dintre activităţile prevăzute de art. 3 din Lege ori poate avea caracter general, dând dreptul avocatului la acte de administrare şi conservare a patrimoniului clientului;
d) onorariul;
e) atestarea identităţii clientului sau a reprezentantului acestuia;
f) modul de soluţionare a litigiilor între avocat şi client;
g) semnăturile părţilor.

Lipsa elementelor prevăzute la alin. (1) lit. a)-e) şi g) atrage nevalabilitatea contractului, dacă s-a produs o vătămare ce nu poate fi altfel remediată.

Modelul contractului de asistenţă juridică este cuprins în anexa nr. I.
Contractul de asistenţă juridică va fi tipărit în formulare tipizate şi înseriate ce vor conţine sigla U.N.B.R., cea a baroului emitent, denumirea „Uniunea Naţională a Barourilor din România” şi cea a baroului emitent. Seria va avea o componentă literală comună fiecărui barou şi o componentă cifrică formată din 6 cifre, urmată de menţionarea anului emiterii formularelor. Înserierea este rezervată de către barou fiecărei forme de exercitare a profesiei.

Cu acordul prealabil al baroului de la sediul lor profesional principal şi cu respectarea cerinţelor prevăzute la alin. (4), formele de exercitare a profesiei pot emite şi utiliza, pe cheltuiala lor şi prin mijloace proprii, formularele menţionate la alin. (4) în mod individual, personalizate cu elementele de identificare ale formei de exercitare a profesiei. În acest caz, formele de exercitare a profesiei vor solicita baroului acordarea de serii unice pentru formularele pe care le vor emite în sistem propriu şi personalizat. Aceste serii vor fi înscrise în mod obligatoriu în contractele de asistenţă juridică emise de formele de exercitare a profesiei în baza prevederilor prezentului alineat.

Pentru uzul în raporturile cu clienţii străini, formularele emise în condiţiile alin. (5) vor putea fi redactate într-o limbă de circulaţie internaţională, cu condiţia asigurării corespondenţei depline a traducerii cu modelul cuprins la anexa nr. I. Răspunderea pentru acurateţea traducerii revine formei de exercitare a profesiei care utilizează formularele emise în sistem personalizat.

Contractul de asistenţă juridică încheiat cu respectarea dispoziţiilor prezentului articol constituie unicul mijloc de probă al raporturilor dintre client şi avocat.

Părţile pot modifica contractul de asistenţă juridică, cu respectarea dispoziţiilor legale, a prezentului statut şi, după caz, a condiţiilor prevăzute în contract. În acest caz, dispoziţiile art. 126 rămân aplicabile.

Contractul de asistenţă juridică învestit cu formulă executorie, în condiţiile legii, constituie titlu executoriu cu privire la restanţele din onorariu şi alte cheltuieli efectuate de avocat în interesul clientului.
Procedura de executare este cea prevăzută de dispoziţiile Codului de procedură civilă.

Cheltuielile efectuate de avocat în interesul procesual al clientului se estimează anticipat la momentul încheierii contractului şi se desocotesc pe măsura informării documentate a clientului cu privire la cuantumul şi destinaţia lor. Părţile pot suplimenta aceste cheltuieli, pe parcursul derulării contractului, prin acte adiţionale.

Contractul de asistenţă juridică prevede, în mod expres, întinderea puterilor pe care clientul le conferă avocatului. În baza acestuia, avocatul se legitimează faţă de terţi prin împuternicirea avocaţială întocmită conform anexei nr. II. Prevederile art. 122 alin. (4) se aplică în mod corespunzător şi formularului împuternicirii avocaţiale.

În lipsa unor prevederi contrare, avocatul este împuternicit să efectueze orice act specific profesiei pe care îl consideră necesar pentru realizarea intereselor clientului.

Pentru activităţile prevăzute expres în cuprinsul obiectului contractului de asistenţă juridică, acesta reprezintă un mandat special, în puterea căruia avocatul poate încheia, sub semnătură privată sau în formă autentică, acte de conservare, administrare ori dispoziţie în numele şi pe seama clientului.

Pentru activitatea sa profesională avocatul are dreptul la onorariu şi la acoperirea tuturor cheltuielilor făcute în interesul clientului său.
Onorariile vor fi stabilite în raport cu dificultatea, amploarea sau durata cazului.

Stabilirea onorariilor avocatului depinde de fiecare dintre următoarele elemente:

a) timpul şi volumul de muncă solicitată pentru executarea mandatului primit sau a activităţii cerute de client;
b) natura, noutatea şi dificultatea cazului;
c) importanţa intereselor în cauză;
d) împrejurarea că acceptarea mandatului acordat de client îl împiedică pe avocat să accepte un alt mandat din partea unei alte persoane, dacă această împrejurare poate fi constatată de client fără investigaţii suplimentare;
e) notorietatea, titlurile, vechimea în muncă, experienţa, reputaţia şi specializarea avocatului;
f) conlucrarea cu experţi sau alţi specialişti, impusă de natura, obiectul, complexitatea şi dificultatea cazului;
g) avantajele şi rezultatele obţinute pentru profitul clientului ca urmare a muncii depuse de avocat;
h) situaţia financiară a clientului;
i) constrângerile de timp în care avocatul este obligat de împrejurările cauzei să acţioneze pentru a asigura servicii legale performante.

Onorariile se stabilesc liber între avocat şi client, în limitele legii şi ale prezentului statut.

Onorariile se determină şi se prevăd în contractul de asistenţă juridică la data încheierii acestuia între avocat şi client, înainte de începerea asistenţei şi/sau a reprezentării clientului.

În cazul în care împrejurările concrete impun asigurarea asistenţei şi/sau a reprezentării imediate şi nu se poate încheia un contract de asistenţă juridică, avocatul este obligat să transmită clientului, în cel mai scurt timp posibil, o comunicare, prin care să aducă la cunoştinţa acestuia onorariile pe care le propune pentru asistenţă şi/sau reprezentare. În absenţa unei instrucţiuni exprese a clientului privind încetarea asistenţei şi/sau a reprezentării ori a unei comunicări prin care clientul îşi exprimă expres dezacordul în privinţa onorariilor, se consideră ca fiind acceptate onorariile propuse prin comunicarea făcută de avocat.

În toate situaţiile, onorariile vor fi prevăzute în contractul de asistenţă juridică, ce urmează să fie încheiat în formă scrisă.

Onorariile pot fi stabilite şi în monedă străină, sub condiţia ca plata acestora să respecte prevederile privind regimul legal al plăţilor.

Onorariile pot fi stabilite astfel:

a) onorarii orare;
b) onorarii fixe (forfetare);
c) onorarii de succes;
d) onorarii formate din combinarea criteriilor prevăzute la lit. a)-c).

Onorariul orar este stabilit pe ora de lucru, respectiv o sumă fixă de unităţi monetare cuvenită avocatului pentru fiecare oră de servicii profesionale pe care le prestează clientului.

Onorariul fix (forfetar) constă într-o sumă fixă cuvenită avocatului pentru un serviciu profesional sau pentru categorii de astfel de servicii profesionale pe care îl prestează ori, după caz, le prestează clientului.

Onorariul orar şi fix (forfetar) se datorează avocatului indiferent de rezultatul obţinut prin prestarea serviciilor profesionale.

Avocatul poate să primească de la un client onorarii periodice, inclusiv sub formă forfetară.

Avocatul are dreptul ca în completarea onorariului fixat să solicite şi să obţină şi un onorariu de succes, cu titlu complementar, în funcţie de rezultat sau de serviciul furnizat. Onorariul de succes constă într-o sumă fixă sau variabilă stabilită pentru atingerea de către avocat a unui anumit rezultat. Onorariul de succes poate fi convenit împreună cu onorariul orar sau fix.

În cauzele penale, onorariul de succes nu poate fi practicat decât în legătură cu latura civilă a cauzei.

Este interzis avocatului să îşi fixeze onorariile în baza unui pact de quota litis.
Pactul de quota litis este o convenţie încheiată între avocat şi clientul său înainte de soluţionarea definitivă a unei cauze, convenţie care fixează exclusiv totalitatea onorariilor avocatului în funcţie de rezultatul judiciar al cauzei, indiferent dacă aceste onorarii constau într-o sumă de bani, un bun sau orice altă valoare.
Onorariile reprezentând dobândirea, sub orice formă, a unor aporturi din afacere (activitatea juridică realizată de către avocat) sunt interzise.

Avocatul poate percepe onorarii numai de la clientul său ori de la un mandatar al acestuia.

La cererea oricăreia dintre părţi, contestaţiile şi reclamaţiile privind onorariile se soluţionează de decanul baroului, prin decizie motivată, după ascultarea părţilor.
Soluţionarea contestaţiilor şi reclamaţiilor se face prin aplicarea principiului medierii şi prin încercarea de conciliere a părţilor, în termen de cel mult 30 de zile de la data înregistrării contestaţiei sau a reclamaţiei.
Decizia decanului poate fi atacată la consiliul baroului de partea interesată.
Consiliul baroului hotărăşte cu privire la legalitatea şi temeinicia deciziei decanului fără participarea la vot a acestuia. Părţile interesate pot fi invitate pentru a da lămuriri şi explicaţii.
Consiliul baroului se pronunţă în termen de cel mult 30 de zile de la data sesizării, prin hotărâre motivată, care va fi comunicată în cel mult 15 zile de la data pronunţării.

Efectele contractului de asistenţă juridică

În cazul în care se angajează să asiste şi/sau să reprezinte un client într-o procedură legală, avocatul îşi asumă obligaţii de diligentă.
Avocatul trebuie să asiste şi să reprezinte clientul cu competenţă profesională, prin folosirea cunoştinţelor juridice adecvate, a abilităţilor practice specifice şi prin pregătirea rezonabil necesară pentru asistarea sau reprezentarea concretă a clientului.
Avocatul este obligat să se abţină să se angajeze ori de câte ori nu poate acorda o asistenţă şi o reprezentare competente.
Asistarea şi reprezentarea clientului impun diligentă profesională adecvată, pregătirea temeinică a cauzelor, dosarelor şi proiectelor, cu promptitudine, potrivit naturii cazului, experienţei şi crezului său profesional.
În situaţii şi împrejurări care prezintă caracter de urgenţă pentru salvgardarea şi/sau protejarea drepturilor şi intereselor clientului, avocatul poate asista şi angaja clientul chiar şi în măsura în care în acel moment nu posedă o competenţă profesională adecvată cu natura cauzei, dacă prin întârziere s-ar aduce atingere drepturilor şi intereselor clientului. În astfel de situaţii avocatul se va limita doar la ceea ce în mod rezonabil este necesar potrivit cu circumstanţele şi cu prevederile legale.
Competenţa profesională adecvată presupune analiza şi cercetarea atentă a împrejurărilor de fapt, a aspectelor legale ale problemelor juridice incidente în situaţia de fapt, pregătirea adecvată şi adaptarea permanentă a strategiei, tacticilor, tehnicilor şi metodelor specifice în raport cu evoluţia cauzei, a dosarului sau a lucrării în care avocatul este angajat.

Avocatul îşi va reprezenta clientul cu diligenta unui bun profesionist, în limitele legii.

Avocatul se va abţine ca intenţionat:

a) să ignore obiectivele şi scopurile reprezentării stabilite de către client, astfel încât să eşueze în atingerea lor prin mijloace rezonabile, permise de lege şi de statutul profesiei;
b )să prejudicieze un client pe durata relaţiilor profesionale.

Avocatul va acţiona cu promptitudine în reprezentarea clientului, potrivit cu natura cauzei. Avocatul nu este obligat să acţioneze exclusiv în obţinerea de avantaje pentru clientul său în confruntarea cu adversarii. Strategiile şi tacticile stabilite de avocat trebuie să conducă activitatea acestuia pe principiul folosirii demersurilor profesionale în favoarea clientului.

Avocatul este obligat să respecte secretul profesional în privinţa strategiilor, tacticilor şi acţiunilor preconizate şi desfăşurate pentru client.

Avocatul va ţine permanent sub control gradul său de ocupare profesională şi extraprofesională, astfel încât să poată trata adecvat fiecare cauză, potrivit cu natura împrejurărilor şi specificul cauzei. Acesta va fi obligat să refuze un client ori de câte ori este conştient că nu îi poate oferi cu promptitudine serviciul profesional solicitat.

Neglijarea cauzelor clientului, absenţa nejustificată în mod repetat, fără asigurarea unei substituiri legale şi competente, cu acordul prealabil al clientului, constituie abatere disciplinară.

Avocatul va trata cu respect şi curtoazie orice persoană implicată în procedurile legale în care asistă sau reprezintă clientul şi se va abţine de la metode şicanatoare şi prejudiciabile pentru terţe părţi, dacă acestea sunt evident indiferente şi irelevante în raport cu interesele clientului reprezentat.

În activitatea de consiliere avocatul va acţiona cu tact şi răbdare pentru a înfăţişa şi a explica clientului toate aspectele cazului în care îl asistă şi/sau îl reprezintă. Avocatul va căuta să folosească cel mai potrivit limbaj în raport cu starea şi experienţa clientului, pentru ca acesta să aibă o reprezentare corectă şi completă asupra situaţiei sale juridice.
Avocatul se va consulta adecvat cu clientul pentru a stabili scopul, modalităţile şi finalitatea consilierii, precum şi soluţiile tehnice pe care ie va urma pentru a realiza, când este cazul, asistenţa şi reprezentarea clientului.
Avocatul va respecta opţiunile clientului în ceea ce priveşte scopul şi finalitatea asistenţei şi reprezentării, fără a abdica de la independenţă şi crezul său profesional.
Avocatul se va consulta permanent cu clientul în legătură cu strategia şi mijloacele tehnice şi tactice adoptate pentru atingerea scopurilor pentru care a fost angajat. Avocatul nu este obligat să urmeze acele tehnici şi proceduri legale indicate arbitrar de client şi păstrează responsabilitatea pentru acestea, în măsura în care clientul a fost rezonabil informat asupra costurilor şi consecinţelor posibile ale acestor tehnici şi proceduri.

Consilierea şi reprezentarea unui client îl obligă pe avocat să privească speţa respectivă dintr-o perspectivă proprie şi să acorde clientului sfaturi dezinteresate. Sfătuirea clientului nu se rezumă la expunerea unor prevederi legale, ci va avea în vedere şi consecinţele de ordin moral, economic, social şi politic care ar putea avea relevanţă în situaţia respectivă.
Ori de câte ori clientul propune un demers despre care avocatul apreciază că va avea consecinţe legale negative, acesta va atenţiona clientul cu privire la consecinţe sau, după caz, va putea denunţa contractul de asistenţă juridică.

În cazul în care avocatul asistă/reprezintă în comun mai mulţi clienţi pe tot parcursul reprezentării, se va consulta permanent cu fiecare dintre clienţii reprezentaţi în comun în ceea ce priveşte deciziile care trebuie adoptate şi motivele determinante în adoptarea acestora, astfel încât fiecare client să poată lua propriile decizii, în baza unor informaţii complete.

Avocatul poate iniţia demersuri pentru o consiliere comună a părţilor aflate în conflict în încercarea de a rezolva relaţia dintre clienţii respectivi într-un mod amiabil şi profitabil pentru toţi.

Reprezentarea comună nu diminuează dreptul fiecărui client rezultat din relaţia client-avocat. Fiecare dintre clienţii reprezentaţi în comun are dreptul la o reprezentare loială şi diligentă de către avocatul respectiv, dreptul de a revoca mandatul acordat avocatului şi toate drepturile prevăzute de lege pentru cazul foştilor clienţi. Între clienţii reprezentaţi în comun regula confidenţialităţii nu se aplică.

Avocatul poate evalua o situaţie cu relevanţă pentru clientul său în folosul unei terţe persoane dacă:

a) este îndreptăţit să considere că evaluarea este compatibilă cu alte aspecte ale relaţiei client-avocat;
b) are acceptul clientului.

Avocatul va oferi clientului o opinie legală onestă cu privire la consecinţele de fapt şi juridice ale cazului investigat, în limitele informaţiilor furnizate de client.
Folosirea de către client a opiniilor şi sfatului avocatului în scopuri ilegale, fără cunoştinţa avocatului care a oferit opinia sau sfatul respective, nu face avocatul responsabil de acţiunea şi scopurile ilegale ale clientului. Avocatul este obligat să se abţină de la asistarea şi sfătuirea conştientă a unui client în activităţi infracţionale.
Un avocat este îndreptăţit să se retragă imediat şi să renunţe la asistarea şi reprezentarea clientului în cazul în care acţiunile şi scopurile clientului, deşi aparent legale la începutul asistenţei şi/sau a reprezentării, se dovedesc pe parcursul acesteia ca fiind infracţionale.

Avocatul are obligaţia să informeze rezonabil clientul în legătură cu situaţia curentă a asistenţei şi reprezentării şi de a răspunde cu promptitudine oricăror solicitări de informare din partea clientului.
Avocatul va explica clientului împrejurările cauzei, situaţia curentă, posibilele evoluţii viitoare şi eventualele rezultate, în mod rezonabil, corespunzător cu împrejurările concrete ale cazului.
Avocatul nu este obligat să informeze clientul în măsura în care s-a convenit în prealabil acest lucru. În cazul în care clientul este o persoană juridică, obligaţia avocatului este de a informa exclusiv reprezentanţii legali sau persoanele expres desemnate în contract în acest scop. Informarea făcută de avocat acestor persoane este considerată o informare valabilă a clientului în sensul prezentului articol.

Avocatul este obligat să comunice clientului informaţiile pe care le deţine în legătură cu cazul acestuia, chiar şi în situaţia în care comunicarea lor ar contraveni interesului său personal.

În toate cazurile în care avocatul este însărcinat să asiste un client el poate să conducă discuţiile doar în prezenţa clientului său ori numai cu acordul acestuia.
În cazul negocierilor cu un interlocutor asistat de un alt avocat, avocatul nu poate angaja discuţii cu acesta fără acordul prealabil al confratelui său.

Avocatul va ţine distinct evidenţa bunurilor aparţinând clienţilor săi sau unor terţe părţi care i-au fost încredinţate în legătură cu exercitarea profesiei.
Fondurile financiare vor fi păstrate în conturi distincte, deschise la o instituţie financiară legal constituită şi autorizată să funcţioneze, potrivit legii.
Evidenţa distinctă a celorlalte categorii de bunuri va fi păstrată de către avocat într-o manieră care să confere siguranţa menţinerii identităţii acestora.
Fondurile financiare nu vor fi în mod obligatoriu păstrate în conturi deschise la instituţii financiare atunci când legea sau o hotărâre judecătorească permit păstrarea lor într-o altă modalitate.
Avocatul va ţine o evidenţă contabilă completă a fondurilor financiare şi a celorlalte tipuri de bunuri încredinţate şi va păstra documentele respective pentru o perioadă de 10 ani după încetarea contractului de reprezentare cu clientul.
În cazul în care primeşte fonduri financiare sau alte bunuri care au legătură cu un client ori cu un terţ, avocatul este obligat să îi notifice acestuia, în scris şi de îndată.
Cu excepţia situaţiilor prevăzute de lege sau a unei înţelegeri cu clientul, avocatul este obligat ca imediat după primirea bunurilor să le predea clientului sau, după caz, terţei persoane îndreptăţite să le primească şi, la solicitarea clientului sau a terţei persoane, să pună la dispoziţia acestuia/acesteia evidenţa contabilă pe care a efectuat-o cu privire la respectivele bunuri.

Dacă există riscul ca un client să dea fondurilor deţinute de avocat o astfel de destinaţie încât avocatul să nu îşi mai poată încasa onorariul cuvenit, avocatul are un drept de retenţie asupra acestora pentru acoperirea onorariului datorat. Această prevedere nu dă dreptul avocatului să reţină fonduri în scopul de a constrânge clientul să îi accepte pretenţiile cu privire la onorariu. Partea de onorariu care face obiectul disputei va trebui în acest caz depozitată într-un cont special, iar avocatul va trebui să propună în cel mai scurt timp clientului soluţii pentru aplanarea conflictului privitor la onorariu, în limitele legii şi ale statutului profesiei. Partea din fonduri care nu face obiectul niciunei dispute cu clientul trebuie de îndată transferată acestuia.

Avansurile de onorariu şi avansurile de cheltuieli care se anticipează a fi efectuate de către avocat în interesul cauzei vor avea acelaşi regim ca şi bunurile aparţinând clienţilor până la momentul în care avocatul va exercita activitatea pentru care a primit avansul de onorariu sau va înregistra cheltuiala care să justifice avansul plătit de client în acest scop, cu excepţia cazului în care clientul le stabileşte un alt regim. Indiferent de regimul pe care clientul îl stabileşte referitor la respectivele sume avansate, acestea vor fi în mod obligatoriu returnate de către avocat acestuia la încetarea contractului, dacă până la momentul respectiv avocatul nu va fi exercitat activităţile pentru care i se plătise anticipat onorariu sau nu va fi înregistrat cheltuieli acoperite cu sumele avansate de client în acest sens.

Avocatul sau formele asociative de exercitare a profesiei vor putea, cu acordul clientului, să plaseze lichidităţile încredinţate de către client în conturi bancare purtătoare de dobânzi. Dobânzile se cuvin clientului.

În afara cazurilor prevăzute de lege sau de părţi, contractul de asistenţă juridică încetează prin renunţarea unilaterală a clientului sau, după caz, a avocatului.
Încetarea contractului prin renunţarea unilaterală a clientului sau a avocatului nu îl exonerează pe client de plata onorariului cuvenit pentru serviciile prestate, precum şi pentru acoperirea cheltuielilor efectuate de avocat în interesul său.

Avocatul care este solicitat într-o cauză în curs de rezolvare trebuie să verifice dacă unul sau mai mulţi confraţi au fost în prealabil angajaţi.
Avocatul care acceptă să succeadă unui confrate trebuie ca, înainte de a se angaja, să îi aducă la cunoştinţă această împrejurare.

În oricare caz de încetare a mandatului avocatul are obligaţia să ia în timp util şi în mod rezonabil măsuri potrivite pentru apărarea intereselor clientului, cum ar fi: notificarea acestuia, acordarea unui timp suficient clientului pentru a-şi angaja un alt avocat, predarea documentelor şi a bunurilor la care clientul este îndreptăţit şi înştiinţarea organelor judiciare.

În cazul în care clientul datorează avocatului restanţe din onorarii şi din cheltuielile făcute în interesul acestuia, avocatul are drept de retenţie asupra bunurilor încredinţate, cu excepţia înscrisurilor originale care i-au fost puse la dispoziţie.

Contractul de asistenţă juridică Forma şi conţinutul contractului de asistenţă juridică Contractul de asistenţă juridică este încheiat în formă scrisă, cerută ad probationem. Acesta trebuie să îndeplinească toate condiţiile cerute de lege pentru încheierea valabilă a unei convenţii şi dobândeşte dată certă prin înregistrarea sa în registrul oficial de evidenţă al avocatului, indiferent de modalitatea […]

Relația dintre avocat și client

Postat pe de Avocat Antohe Dan

Relația avocat client

Principiile şi regulile de bază în relaţia avocat client

Dreptul avocatului de a asista, a reprezenta ori a exercita orice alte activităţi specifice profesiei se naşte din contractul de asistenţă juridică, încheiat în formă scrisă între avocat şi client ori mandatarul acestuia.
Forma, conţinutul şi efectele contractului de asistenţă juridică sunt stabilite prin statut avocatilor.
Avocatul nu poate acţiona decât în limitele contractului încheiat cu clientul său, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege.

În exercitarea profesiei sale avocatul este independent.
Activitatea avocatului nu poate fi motivată decât în interesul clientului, apreciat în limitele legii, ale statutului avocatului şi ale codului deontologic.

Relația avocat client. Constituie atingere a independenţei avocatului şi, ca atare, trebuie evitate şi înlăturate de către avocat, prin orice mijloace legale:

a) existenţa unui interes propriu ori al persoanelor apropiate lui în cauza care i-a fost încredinţată;
b) prestarea de activităţi avocaţiale în scopul de a se face plăcut clienţilor, magistraţilor sau publicului;
c) prestarea de activităţi avocaţiale din simplă complezenţă;
d) existenţa oricăror presiuni în scopul nerespectării secretului profesional.

Avocatul trebuie să depună toată diligența pentru apărarea libertăţilor, drepturilor şi intereselor legitime ale clientului.

Avocatul este dator să îşi sfătuiască clientul cu promptitudine, în mod conştiincios, corect şi cu diligentă. Avocatul îşi informează clientul cu privire la evoluţia cazului ce i-a fost încredinţat.

Probitatea, spiritul de dreptate şi onestitatea avocatului sunt condiţii ale credibilităţii avocatului şi profesiei.

Avocatul este confidentul clientului în legătură cu cazul încredinţat. Confidenţialitatea şi secretul profesional garantează încrederea în avocat şi constituie obligaţii fundamentale ale avocatului.

Avocatul nu trebuie să fie sfătuitorul şi nici reprezentantul sau apărătorul a mai mult de un client într-una şi aceeaşi cauză, atunci când interesele clienţilor sunt conflictuale ori când există, în mod real, riscul de a apărea un astfel de conflict de interese.
Avocatul trebuie să se abţină să se mai ocupe de cauzele tuturor clienţilor implicaţi, atunci când intervine un conflict între interesele acestora, când secretul profesional riscă să fie violat sau când independenţa sa riscă să fie ştirbită.
Avocatul nu poate accepta o cauză a unui nou client dacă secretul informaţiilor încredinţate de un client anterior riscă să fie afectat sau atunci când cunoaşterea de către avocat a cauzelor unui client anterior îl favorizează nejustificat pe noul client.
În cazul în care avocaţii practică profesia într-o formă asociativă, în colaborare sau în conlucrare cu alţi avocaţi,

Relația avocat client. Există conflict de interese în situaţiile următoare:

a) în activitatea de consultanţă, când, la data solicitării sale, avocatul care are obligaţia de a da clientului său o informaţie completă, loială şi fără rezerve nu îşi poate îndeplini misiunea fără a compromite interesele unuia sau ale mai multor clienţi, prin analiza situaţiei prezentate, prin utilizarea mijloacelor juridice preconizate sau prin concretizarea rezultatului urmărit;
b) în activitatea de asistare şi de apărare, atunci când, la data sesizării sale, asistarea mai multor părţi ar determina avocatul să prezinte o altă apărare, diferită de aceea pentru care ar fi optat dacă i-ar fi fost încredinţată apărarea intereselor unei singure părţi, inclusiv în ceea ce priveşte tehnicile şi mijloacele profesionale ale apărării;
c) atunci când, prin modificarea sau evoluţia situaţiei ce i-a fost prezentată iniţial, avocatul descoperă una dintre dificultăţile arătate la lit. a) şi b).

În relația avocat client nu există conflict de interese:

a) atunci când, după ce şi-a informat clienţii şi a primit acordul acestora, avocatul, în exercitarea diferitelor sale activităţi, va încerca să concilieze contrarietatea de interese;
b) atunci când, în acord deplin cu clienţii, avocatul îi consiliază ca, plecând de la situaţia ce i-a fost prezentată, să adopte o strategie comună sau dacă, în cadrul unei negocieri, avocaţii care sunt membri ai aceleiaşi forme de exercitare a profesiei intervin separat pentru clienţi diferiţi, care sunt însă informaţi cu privire la această apartenenţă comună;
c) atunci când, după ce avocatul aduce la cunoştinţa fiecăruia dintre clienţii potenţial afectaţi de asistenţa juridică acordată existenţa sau posibilitatea creării unui conflict de interese, precum şi eventualele consecinţe nefavorabile ale acestuia, fiecare dintre respectivii clienţi îşi dau acordul expres şi prealabil cu privire la prestarea activităţii de asistenţă juridică.

Cu excepţia unui acord între părţi, avocatul trebuie să se abţină a se ocupa de cauzele tuturor clienţilor implicaţi, atunci când se iveşte un conflict de interese, când avocatul apreciază că nu poate asigura apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale fiecărui client în parte, când secretul profesional riscă să fie violat sau când independenţa sa riscă să fie lezată.

Avocatul va încerca în momentele oportune să îşi consilieze clientul cu privire la posibilitatea soluţionării unui conflict pe cale amiabilă sau printr-o cale legală alternativă, aptă a proteja drepturile şi interesele legitime ale acestuia.

În relația avocat client avocatul este obligat să se asigure de răspundere profesională.

Condiţiile asigurării de răspundere profesională sunt prevăzute de prezentul statut şi pot fi stabilite, în cazul formelor asociative de exercitare a profesiei, conform regulilor stabilite între avocaţi.
Obligaţia de asigurare de răspundere civilă este permanentă. Suma asigurată nu poate fi mai mică decât cea prevăzută în statutul profesiei.
Prin contract, părţile pot stabili limitele răspunderii avocatului. Clauzele de exonerare totală de răspundere profesională sunt socotite nescrise.

Avocatul este obligat să verifice identitatea exactă a clientului său ori a persoanei care îi încredinţează cazul.

În exercitarea activităţii fiduciare, precum şi în orice situaţie în care avocaţii sunt autorizaţi să administreze ori să gestioneze fondurile clienţilor, acestora le este interzis să primească sau să administreze ori să gestioneze fonduri care nu corespund în mod riguros mandatului sau gestiunii încredinţate.

Când participă la o operaţie juridică, avocatul are obligaţia de a se retrage din cauză de îndată ce suspectează în mod serios că respectiva operaţie ar avea drept rezultat o spălare de bani şi când clientul nu înţelege să renunţe la operaţia în sine.

Relația avocat client Principiile şi regulile de bază în relaţia avocat client Dreptul avocatului de a asista, a reprezenta ori a exercita orice alte activităţi specifice profesiei se naşte din contractul de asistenţă juridică, încheiat în formă scrisă între avocat şi client ori mandatarul acestuia. Forma, conţinutul şi efectele contractului de asistenţă juridică sunt stabilite […]

Servicii Juridice. Activitatea profesională a avocatului.

Postat pe de Avocat Antohe Dan

Servicii juridice. Activitatea profesională a avocatului.

Consultaţii şi cereri cu caracter juridic

Consultaţiile juridice pot fi acordate în scris sau verbal în domenii de interes pentru client, precum:

a) redactarea şi/sau furnizarea către client, prin orice mijloace, după caz, a opiniilor juridice şi informaţiilor cu privire la problematica solicitată a fi analizată;

b) elaborarea de opinii legale;

c) elaborarea proiectelor de acte juridice (contracte, convenţii, statute etc.) şi asistarea clientului la negocierile referitoare la acestea;

d) elaborarea proiectelor de acte normative;

e) participarea în calitate de consultant la activitatea organelor deliberative ale unei persoane juridice, în condiţiile legii;

f) orice alte consultaţii în domeniul juridic.

Avocatul poate întocmi şi formula în numele şi/sau în interesul clientului cereri, notificări, memorii sau petiţii către autorităţi, instituţii şi alte persoane, în scopul ocrotirii şi apărării drepturilor şi intereselor legitime ale acestuia.

Servicii juridice: Asistarea şi reprezentarea clienţilor

În condiţiile legii, avocatul asigură asistenţă şi reprezentare juridică în faţa instanţelor judecătoreşti, a organelor de urmărire penală, a autorităţilor cu atribuţii jurisdicţionale, a notarilor publici şi a executorilor judecătoreşti, a organelor administraţiei publice, a instituţiilor şi a altor persoane juridice, pentru apărarea şi reprezentarea cu mijloace juridice specifice a drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime ale persoanelor.

Asistarea şi reprezentarea clientului cuprinde toate actele, mijloacele şi operaţiunile permise de lege şi necesare ocrotirii şi apărării intereselor clientului.

Servicii juridice: Activitatea de curator special

Avocatul poate îndeplini activitatea de curator special, în condiţiile legii. În cadrul activităţii judiciare, în îndeplinirea acestei sarcini, avocatul are toate drepturile şi obligaţiile reprezentatului legal.

Fiecare barou organizează un Registru al avocaţilor care pot fi desemnaţi de instanţele judecătoreşti, în condiţiile legii, în calitate de curatori speciali, în care sunt înregistraţi toţi avocaţii care au consimţit să îndeplinească activitatea de curator special. U.N.B.R. centralizează registrele barourilor şi ţine evidenţa Registrului naţional al avocaţilor care pot fi desemnaţi de instanţele judecătoreşti, în condiţiile legii, în calitate de curatori speciali.

Avocatului desemnat i se vor comunica de către decan înştiinţarea de numire, precum şi copia încheierii prin care a fost numit curator special

Plata remuneraţiei pentru activitatea de curatelă care se suportă din bugetul statului se efectuează numai prin barou. Sumele destinate plăţii remuneraţiilor pentru activitatea de curatelă, stabilite prin încheierea instanţei, se virează într-un cont distinct deschis de fiecare barou. Baroul va comunica instanţei detaliile contului bancar aflat la dispoziţia sa în vederea plăţii sumelor stabilite prin încheiere cu titlul de remuneraţie a curatorului special.

Servicii juridice: Atestarea identităţii părţilor, a conţinutului şi a datei actelor prezentate spre autentificare

Un act juridic semnat în faţa avocatului, care poartă o încheiere, o rezoluţie, o ştampilă sau un alt mijloc verificabil de atestare a identităţii părţilor, a conţinutului şi a datei actului, în baza consimţământului exprimat de părţi, poate fi prezentat notarului spre autentificare.

Avocatul este obligat să ţină evidenţa actelor întocmite şi să le păstreze în arhiva sa profesională, în ordinea întocmirii lor. În termen de cel mult 3 zile de la data întocmirii actelor prevăzute , sub sancţiunea inopozabilităţii faţă de terţi, avocatul este obligat să înregistreze operaţiunea în Registrul electronic al actelor întocmite de avocat, în conformitate cu procedura prevăzută în Regulamentul de organizare şi funcţionare a registrului, aprobat de Consiliul U.N.B.R.

Se exceptează situaţia în care părţile solicită expres înregistrarea la o dată ulterioară, când termenul curge de la data solicitării, ori situaţia în care părţile renunţă expres la înscrierea actului în registrul

Servicii juridice: Activităţi fiduciare

Avocatul are dreptul să desfăşoare activităţi fiduciare, în numele şi pe seama clientului, cu respectarea prevederilor legii şi ale prezentului statut.

Activităţile fiduciare exercitate de avocat pot consta în:

a) primirea în depozit, în numele şi pe seama clientului, de fonduri financiare şi bunuri, rezultate din valorificarea de titluri executorii după finalizarea unui litigiu, a unei medieri, a procedurii succesorale sau a lichidării unui patrimoniu;

b) plasarea şi valorificarea, în numele şi pe seama clientului, a fondurilor financiare şi a bunurilor încredinţate;

c) administrarea, în numele şi pe seama clientului, a fondurilor sau a valorilor în care acestea au fost plasate.

În exercitarea activităţilor fiduciare, avocatul trebuie:

a) să respecte întocmai limitele şi durata mandatului încredinţat, expres prevăzut în contractul de asistenţă juridică special încheiat. Când mandatul comportă împuternicirea de a dispune de fonduri, bunuri sau valori ori de a înstrăina bunurile clientului, avocatul poate proceda la efectuarea acestor operaţiuni numai dacă acest lucru este în mod expres stipulat în mandat sau, în lipsa unei astfel de clauze, numai după ce va fi autorizat în mod special şi în scris de către client;

b) să acţioneze cu bună-credinţă, profesionalism şi cu diligenta unui bun proprietar, fără să se abată de la regulile specifice activităţii profesionale;

c) să administreze afacerile încredinţate în interesul exclusiv al clientului;

d) să nu influenţeze clientul, direct sau indirect, în scopul de a obţine beneficii proprii, în afara onorariului de avocat;

e) să informeze corect şi cu promptitudine clientul cu privire la executarea mandatului fiduciar şi a rezultatelor obţinute.

În executarea mandatului, avocatul poate să desfăşoare:

a) activităţi de consultanţă;

b) operaţiuni de conservare a substanţei şi valorii fondurilor financiare şi bunurilor încredinţate;

c) operaţiuni de plasare a fondurilor în active mobiliare sau imobiliare, valori mobiliare şi alte instrumente financiare, în condiţiile legii;

d) administrarea şi valorificarea plasamentelor efectuate prin contractarea de operaţiuni materiale şi efectuarea de operaţiuni juridice menite să sporească valoarea şi lichiditatea plasamentelor;

e) activităţi conexe, cum ar fi completarea declaraţiilor de impozit şi plata acestora şi a celorlalte datorii ale clientului legate de administrarea unor asemenea proprietăţi, culegerea fructelor şi încasarea veniturilor sau a altor rezultate ale investiţiilor, mijlocirea/medierea operaţiunilor financiare etc.;

f) orice operaţiuni în numerar privind plăţi, încasări, efectuări de depozite bancare, compensări, rambursări impuse de natura activităţii încredinţate.

Avocatul va deschide, pentru fiecare client pentru care desfăşoară activităţi fiduciare, un cont la o bancă reputată (cont fiduciar) destinat depozitării de fonduri fiduciare.

Prin fonduri fiduciare, în sensul prezentului articol, se înţelege orice sumă primită de către avocat cu titlu de fond iniţial sau rezultată din valorificarea acestuia ori a bunurilor încredinţate.

În contul fiduciar nu pot fi depozitate alte sume decât fonduri fiduciare.

Toate plăţile legate de activităţile fiduciare efectuate pentru acelaşi client vor fi efectuate din contul fiduciar, iar toate încasările rezultate din activităţile fiduciare vor fi colectate în contul fiduciar al clientului respectiv.

Avocatul va transmite clientului un extras al contului fiduciar cel puţin o dată la 3 luni, dacă în contractul de asistenţă juridică nu se prevede o perioadă mai scurtă.

Avocatul poate retrage sau autoriza retragerea fondurilor fiduciare din contul fiduciar, precum şi instructa efectuarea de plăţi din acesta doar în următoarele situaţii:

a) pentru efectuarea de plasamente sau cheltuieli în condiţiile şi limitele mandatului fiduciar;

b) la instrucţiunea expresă a clientului, dar cu posibilitatea reţinerii contravalorii onorariilor agreate pentru activităţile fiduciare;

c) în baza unei hotărâri judecătoreşti;

d) în baza contractului de asistenţă juridică, pentru încasarea onorariilor legate de activităţile fiduciare desfăşurate;

e) în cazul în care este în curs o procedură execuţională privind bunurile sau fondurile administrate.

Avocatul nu are dreptul să retragă fonduri sau să efectueze plăţi din contul fiduciar atunci când clientul i-a adus la cunoştinţă în scris opoziţia sa.

Este permisă încheierea unui contract de asistenţă juridică care să prevadă plata, în parte, a onorariului pentru activităţi fiduciare, condiţionate de un eveniment care să aibă loc sau de un rezultat care să fie atins.

Avocatul are obligaţia să păstreze evidenţe scrise ale tuturor operaţiunilor efectuate în baza sau în legătură cu un mandat fiduciar (contracte, corespondenţă, rapoarte de evaluare, extrase de cont etc.). În cazul în care clientul solicită originalul acestor evidenţe, avocatul este îndreptăţit să păstreze fotocopii pe format hârtie sau electronic.

Avocatul are obligaţia să păstreze cel puţin un registru sau un sistem echivalent de înregistrare care să arate separat, pentru fiecare client pentru care a desfăşurat activităţi fiduciare:

a) identitatea clientului pe seama căruia fondurile şi/sau bunurile sunt primite şi/sau administrate;

b) un inventar al bunurilor primite, respectiv rambursate şi valoarea fondurilor primite şi rambursate, precum şi data primirii şi sursa fondurilor şi bunurilor şi data rambursării acestora sau rezultatul administrării şi valorificării acestora;

c) operaţiunile fiduciare efectuate, cu indicarea datei, părţilor, valorii şi tipului operaţiunii.

Avocatul este obligat să înregistreze prompt fiecare tranzacţie fiduciară şi, în orice caz, nu mai târziu de 3 zile lucrătoare de la efectuarea lor.

Avocatul are obligaţia să păstreze evidenţele legate de activităţile fiduciare pe o perioadă de cel puţin 10 ani

Activităţi de stabilire temporară a sediului unor societăţi comerciale şi înregistrarea acestora, în numele şi pe seama clientului, a părţilor de interes, a părţilor sociale sau a acţiunilor societăţilor astfel înregistrate

Stabilirea temporară a sediului unor societăţi comerciale la sediul profesional al avocatului presupune utilizarea sediului profesional al avocatului pentru scopul limitat al constituirii legale şi autorizării funcţionării societăţii comerciale sau, după caz, pentru mutarea sediului ori pentru stabilirea unui sediu secundar al societăţii în cauză.

În vederea stabilirii temporare a sediului societăţii comerciale în cauză, avocatul va întocmi şi semna cu reprezentantul societăţii un contract separat de asistenţă juridică având acest obiect.

Perioada pentru care sediul societăţii în cauza este stabilit la sediul profesional al avocatului nu poate depăşi un an, iar dovada sediului se face cu contractul de asistenţă juridică.

Avocatul poate îndeplini orice formalităţi legale necesare în vederea înregistrării, în numele şi pe seama clientului, a societăţilor comerciale, a părţilor de interes, a părţilor sociale şi a acţiunilor, în condiţiile legii.

Avocatul va întocmi şi păstra registre de părţi de interes, părţi sociale sau de acţiuni, emise de societăţile înregistrate de acesta în numele şi pe seama clientului. Avocatul poate efectua, la cererea clientului, operaţiuni în aceste registre, inclusiv cesiuni şi constituiri de garanţii, şi poate emite, la cererea persoanei îndreptăţite, extrase din aceste registre, în condiţiile legii.

Aveti nevoie de servicii juridice ? Contactați-ne acum !

Servicii juridice. Activitatea profesională a avocatului. Consultaţii şi cereri cu caracter juridic Consultaţiile juridice pot fi acordate în scris sau verbal în domenii de interes pentru client, precum: a) redactarea şi/sau furnizarea către client, prin orice mijloace, după caz, a opiniilor juridice şi informaţiilor cu privire la problematica solicitată a fi analizată; b) elaborarea de […]