Liberarea condiţionată

Liberarea condiţionată se dispune, la cererea sau la propunerea făcută potrivit dispoziţiilor legii privind executarea pedepselor, de către judecătoria în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere.

Când instanţa constată că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru acordarea liberării condiţionate, prin hotărârea de respingere fixează termenul după expirarea căruia propunerea sau cererea va putea fi reînnoită. Termenul nu poate fi mai mare de un an şi curge de la rămânerea definitivă a hotărârii.

Hotărârea judecătoriei poate fi atacată cu contestaţie la tribunalul în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere, în termen de 3 zile de la comunicare. Contestaţia formulată de procuror este suspensivă de executare.

O copie de pe hotărârea rămasă definitivă se comunică serviciului de probaţiune competent, precum şi unităţii de poliţie în a cărei circumscripţie locuieşte cel eliberat.

„Contestaţia împotriva hotărârii prin care judecătoria soluţionează cererea/propunerea de liberare condiţionată⁴⁵⁵⁴. Contestaţia se soluţionează de către tribunalul în a cărui circumscripţie se află locul de deţinere.

Contestaţia poate fi formulată de procuror sau de condamnat, în termen de 3 zile de la comunicare. Apreciem că se pot aplica, şi în acest caz, în mod corespunzător, dispoziţiile referitoare la repunerea în termen prevăzute la art. 411 alin. (1) NCPP, la care face trimitere art. 425¹ alin. (2) din acelaşi cod.
Contestaţia se depune la instanţa care a pronunţat hotărârea care se atacă şi se motivează până la termenul stabilit pentru soluţionare, după cum se prevede la art. 425¹ alin. (3) NCPP.
Contestaţia formulată de procuror este suspensivă de executare, potrivit art. 587 alin. (3) NCPP, aceasta fiind şi regula în materia căilor ordinare de atac, prevăzută şi în cazul contestaţiei de dispoziţia generală de la art. 425¹ alin. (4) NCPP, care face trimitere la cele de la art. 416 (privind efectul suspensiv al apelului).

Textul este asemănător cu cel din legea veche, cu precizarea că nu mai conţine şi dispoziţii privind revocarea liberării condiţionate, acestea constituind un articol separat.
Propunerea de liberare condiţionată este făcută de comisia pentru liberare condiţionată din penitenciarul unde execută pedeapsa persoana condamnată, iar cererea de liberare condiţionată este făcută de persoana condamnată. Indiferent de gradul instanţei de executare, cererea sau propunerea de liberare condiţionată se soluţionează de judecătoria în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere.
Procedura de acordare a liberării condiţionate se completează cu dispoziţiile art. 95-97 din Legea nr. 254/2013.
În cazul în care persoana condamnată a formulat cererea înainte de a fi luată în discuţie în comisia pentru liberare condiţionată, instanţa trebuie să solicite comisiei analizarea situaţiei condamnatului şi înaintarea procesului-verbal cu privire la îndeplinirea condiţiilor prevăzute de dispoziţiile art. 100 C. pen. pentru acordarea liberării condiţionate. De asemenea, se solicită serviciului de probaţiune în circumscripţia căruia se află penitenciarul să formuleze recomandări³⁵⁹ cu privire la obligaţiile prevăzute de dispoziţiile art. 101 alin. (2) C. pen.³⁶⁰, în cazul în care restul de pedeapsă rămas neexecutat la data liberării este de 2 ani sau mai mare.

Fixarea termenului de reînnoire în cazul respingerii cererii sau al propunerii de liberare condiţionată se impune în toate cazurile în care soluţia se întemeiază pe neîndeplinirea cumulativă a condiţiilor cerute de textele art. 100 şi urm. C. pen., inclusiv în situaţia în care perioada rămasă de executat până la împlinirea fracţiunii legale este mai mică sau egală cu un an. În cazul în care cererea sau propunerea de liberare condiţionată se respinge pentru neîndeplinirea condiţiei privitoare la fracţiunea prevăzută de art. 100 şi urm. C. pen., iar perioada rămasă de executat până la împlinirea acestei fracţiuni este mai mare de un an, instanţa va stabili ca cererea sau propunerea să fie reînnoită, în termen de un an de la data împlinirii fracţiunii prevăzute de art. 100 şi urm. C. pen. (R.I.L., dec. nr. 8/2006, publicată în M. Of. nr. 475/1.06.2006).”

Anularea şi revocarea liberării condiţionate

Asupra anulării liberării condiţionate prevăzute la art. 105 alin. (1) din Codul penal se pronunţă, din oficiu sau la sesizarea procurorului sau a consilierului de probaţiune, instanţa care judecă ori a judecat în primă instanţă infracţiunea care atrage anularea.

Instanţa prevăzută la alin. (1) se pronunţă şi asupra revocării liberării condiţionate, în situaţia prevăzută la art. 104 alin. (2) din Codul penal .

Instanţa prevăzută la art. 587 alin. (1) se pronunţă şi asupra revocării liberării condiţionate, în situaţia prevăzută la art. 104 alin. (1) din Codul penal, la sesizarea serviciului de probaţiune, precum şi în cazul când instanţa care l-a judecat pe condamnat pentru o altă infracţiune nu s-a pronunţat în această privinţă.

Instanţa în faţa căreia hotărârea a rămas definitivă este obligată să comunice locului de deţinere şi serviciului de probaţiune, atunci când este cazul, o copie de pe dispozitivul prin care s-a dispus revocarea liberării condiţionate.

” Liberarea condiţionată. Procedura liberării condiţionate are caracter jurisdicţional, deoarece se dispune de instanţa de judecată după o şedinţă publică şi contradictorie⁴⁵⁷⁸.
Liberarea condiţionată se poate dispune la propunerea comisiei pentru liberarea condiţionată, comisie constituită în penitenciar potrivit Legii nr. 254/2013 privind executarea sancţiunilor privative de libertate, sau, în cazul în care această comisie apreciază că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru a se dispune liberarea condiţionată, la cererea condamnatului, ce se introduce de îndată ce sunt îndeplinite condiţiile de durată a privării de libertate.
Conform art. 97 din Legea nr. 254/2013, propunerea comisiei pentru liberare condiţionată este consemnată într-un proces-verbal motivat, care cuprinde poziţia membrilor comisiei faţă de propunerea de liberare. La procesul-verbal de propunere a liberării condiţionate se anexează, prin grija consilierului de probaţiune din cadrul serviciului de probaţiune competent potrivit legii în circumscripţia căruia se află penitenciarul, recomandările cu privire la măsurile de supraveghere şi obligaţiile prevăzute la art. 101 NCP care pot fi aplicate de către instanţa de judecată, în cazul în care restul de pedeapsă rămas neexecutat la data liberării persoanei condamnate este de 2 ani sau mai mare. Persoana condamnată poate prezenta, în faţa comisiei pentru liberare condiţionată, dovezi că şi-a îndeplinit obligaţiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare ori s-a aflat în imposibilitatea îndeplinirii acestor obligaţii.

Textul aduce mai multe elemente de noutate, tot ca urmare a modificărilor aduse Codului penal.
Dacă, potrivit legii vechi, liberarea condiţionată putea fi doar revocată în cazul în care condamnatul săvârşea o nouă infracţiune până la împlinirea duratei pedepsei, legea nouă prevede atât posibilitatea revocării, cât şi a anulării liberării condiţionate.
Pentru nerespectarea ori neexecutarea cu rea-credinţă a măsurilor sau obligaţiilor impuse pe durata supravegherii, serviciul de probaţiune sesizează judecătoria care a acordat liberarea condiţionată în vederea revocării acesteia.
În cazul în care cel liberat condiţionat săvârşeşte o nouă infracţiune, care este descoperită în termenul de supraveghere, instanţa care judecă în primă instanţă noua infracţiune se pronunţă şi cu privire la revocarea liberării condiţionate, dacă se pronunţă condamnarea la pedeapsa închisorii, chiar după expirarea termenului de supraveghere³⁶⁴. Considerăm discutabile dispoziţiile alin. (3), conform cărora, în cazul în care instanţa care l-a judecat pe condamnat pentru o altă infracţiune nu s-a pronunţat cu privire la revocarea liberării condiţionate, competenţa revine instanţei care a dispus liberarea condiţionată³⁶⁵. Se contravine, astfel, dispoziţiilor alin. (2), care, pentru situaţia avută în vedere de dispoziţiile art. 104 alin. (2) C. pen., fac trimitere la dispoziţiile alin. (1). Or, potrivit acestora, competenţa revine instanţei care judecă ori a judecat în primă instanţă infracţiunea care atrage anularea sau revocarea.”

Bibliografie

1. extras CODUL DE PROCEDURĂ PENALĂ din 1 iulie 2010 (LEGEA nr. 135/2010)
2. comentariu publicat in lucrarea de VOLONCIU Nicolae;colectiv, Noul Cod de Procedura Penala comentat din 15-iun-2015, Hamangiu
3. VOLONCIU Nicolae;colectiv, Noul Cod de Procedura Penala adnotat. Partea speciala din 01-feb-2016, Universul Juridic