Capacitatea de moștenire

O persoană poate moşteni dacă există la momentul deschiderii moştenirii. Dispoziţiile art. 36, 53 şi 208 sunt aplicabile.

Dacă, în cazul morţii mai multor persoane, nu se poate stabili că una a supravieţuit alteia, acestea nu au capacitatea de a se moşteni una pe alta.

„Orice persoană care există în momentul deschiderii moştenirii are capacitatea de a moşteni, deci de a dobândi succesiunea. Noţiunea de „capacitate succesorală” se referă la existenţa în viaţă la momentul deschiderii succesiunii a persoanei chemate la moştenirea celui decedat, fiind socotită diferit de capacitatea de folosinţă şi de capacitatea de exerciţiu a persoanei. Capacitatea de folosinţă este aptitudinea generală de a avea drepturi şi obligaţii, în timp ce capacitatea succesorală este o aptitudine de a dobândi drepturi şi obligaţii specifice, care se referă la o succesiune (D. Chirică, Succesiuni, 1996, p. 16-18).”

Moștenire. Nedemnitatea de drept

Este de drept nedemnă de a moşteni:

a)persoana condamnată penal pentru săvârşirea unei infracţiuni cu intenţia de a-l ucide pe cel care lasă moştenirea;
b)persoana condamnată penal pentru săvârşirea, înainte de deschiderea moştenirii, a unei infracţiuni cu intenţia de a-l ucide pe un alt succesibil care, dacă moştenirea ar fi fost deschisă la data săvârşirii faptei, ar fi înlăturat sau ar fi restrâns vocaţia la moştenire a făptuitorului.

În cazul în care condamnarea pentru faptele menţionate la alin. (1) este împiedicată prin decesul autorului faptei, prin amnistie sau prin prescripţia răspunderii penale, nedemnitatea operează dacă acele fapte au fost constatate printr-o hotărâre judecătorească civilă definitivă.

Nedemnitatea de drept poate fi constatată oricând, la cererea oricărei persoane interesate sau din oficiu de către instanţa de judecată ori de către notarul public, pe baza hotărârii judecătoreşti din care rezultă nedemnitatea.

„Pentru ca o persoană să poată veni la moştenire în temeiul legii, nu este suficient să aibă vocaţie succesorală, generală şi concretă, fiind necesar să îndeplinească şi o condiţie negativă, şi anume să nu fie nedemnă. Nedemnitatea (nevrednicia) succesorală este decăderea de drept a moştenitorului legal din dreptul de a culege o moştenire determinată, inclusiv rezerva la care ar fi avut dreptul din această moştenire, deo
arece s-a făcut vinovat de o faptă gravă faţă de cel care lasă moştenirea sau faţă de memoria acestuia (Fr. Deak, Tratat de drept succesoral, p. 59-60).

Nedemnitatea succesorală se caracterizează prin următoarele:
a) nedemnitatea priveşte atât moştenirea legală, cât şi legatele cu care nedemnul a fost gratificat prin testament;
b) nedemnitatea operează de drept sau poate fi judiciară (declarată de instanţa judecătorească);
c) efectele nedemnităţii de drept sau judiciare pot fi înlăturate expres prin testament sau prin act autentic notarial de către cel care lasă moştenirea;
d) nedemnitatea se aplică şi produce efecte numai în privinţa autorului faptei, nu şi faţă de alte persoane chemate la moştenirea defunctului în nume propriu sau prin reprezentare;
e) domeniul de aplicare a sancţiunii nu poate fi extins la alte moşteniri, nedemnul fiind înlăturat numai de la moştenirea persoanei faţă de care a săvârşit faptele (sub acest aspect nedemnitatea producând efecte relative); f) sancţiunea nedemnităţii este prevăzută numai pentru fapte săvârşite cu vinovăţie, astfel că moştenitorul trebuie să fi acţionat cu discernământ (G. Boroi, L. Stănciulescu, Instituţii, p. 527).

Decizii ale Curţii Constituţionale

Drept la moştenire. Constituţionalitate. Autorul unei infracţiuni de omor nu poate pretinde un statut juridic egal cu al celorlalţi cetăţeni, din rândul cărora s-a autoexclus prin fapta sa, astfel încât nedemnitatea instituită în ceea ce îl priveşte nu contravine prevederilor art. 16 şi art. 20 din Constituţie. Dreptul la moştenire, constituind o entitate juridică distinctă de dreptul de proprietate, nu se poate susţine că anihilarea acestuia ar constitui o încălcare a prevederilor constituţionale ale art. 44 alin. (1) şi (2), deoarece dreptul la moştenire implică îndeplinirea a trei condiţii, şi anume: capacitate succesorală, vocaţie succesorală şi pe aceea de a nu fi nedemn, astfel încât existenţa unei cauze de nedemnitate in personam antrenează pierderea dreptului la moştenire [D.C.C. nr. 530 din 13 octombrie 2005, publicată în M. Of. nr. 1040 din 23 noiembrie 2005]”

Moștenire. Nedemnitatea judiciară

Poate fi declarată nedemnă de a moşteni:

a) persoana condamnată penal pentru săvârşirea, cu intenţie, împotriva celui care lasă moştenirea a unor fapte grave de violenţă, fizică sau morală, ori, după caz, a unor fapte care au avut ca urmare moartea victimei;
b) persoana care, cu rea-credinţă, a ascuns, a alterat, a distrus sau a falsificat testamentul defunctului;
c) persoana care, prin dol sau violenţă, l-a împiedicat pe cel care lasă moştenirea să întocmească, să modifice sau să revoce testamentul.

Sub sancţiunea decăderii, orice succesibil poate cere instanţei judecătoreşti să declare nedemnitatea în termen de un an de la data deschiderii moştenirii. Introducerea acţiunii constituie un act de acceptare tacită a moştenirii de către succesibilul reclamant.

Dacă hotărârea de condamnare pentru faptele prevăzute la alin. (1) lit. a) se pronunţă ulterior datei deschiderii moştenirii, termenul de un an se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.

Atunci când condamnarea pentru faptele menţionate la alin. (1) lit. a) este împiedicată prin decesul autorului faptei, prin amnistie sau prin prescripţia răspunderii penale, nedemnitatea se poate declara dacă acele fapte au fost constatate printr-o hotărâre judecătorească civilă definitivă. În acest caz, termenul de un an curge de la apariţia cauzei de împiedicare a condamnării, dacă aceasta a intervenit după deschiderea moştenirii.

În cazurile prevăzute la alin. (1) lit. b) şi c), termenul de un an curge de la data când succesibilul a cunoscut motivul de nedemnitate, dacă această dată este ulterioară deschiderii moştenirii.

Comuna, oraşul sau, după caz, municipiul în a cărui rază teritorială se aflau bunurile la data deschiderii moştenirii poate introduce acţiunea prevăzută la alin. (2), în cazul în care, cu excepţia autorului uneia dintre faptele prevăzute la alin. (1), nu mai există alţi succesibili. Dispoziţiile alin. (2)-(5) se aplică în mod corespunzător.

„O persoană poate fi declarată nedemnă din punct de vedere judiciar în următoarele cazuri: a) când a fost condamnată penal definitiv pentru săvârşirea, cu intenţie, faţă de cel care lasă moştenirea, a unor fapte grave de violenţă fizică sau morală ori a unor fapte care au avut drept consecinţă moartea victimei; b) când cu rea-credinţă a ascuns, a alterat, a distrus sau a falsificat testamentul defunctului; c) când prin dol sau violenţă a împiedicat pe cel care lasă moştenirea să întocmească, să modifice sau să revoce testamentul.

Acţiunea pentru declararea nedemnităţii judiciare poate fi introdusă de către orice succesibil, la instanţa judecătorească competentă (potrivit dispoziţiilor art. 954 NCC), în termen de un an de la deschiderea succesiunii. Termenul de un an este un termen de decădere.”

Efectele nedemnităţii

Nedemnul este înlăturat atât de la moştenirea legală, cât şi de la cea testamentară.
Posesia exercitată de nedemn asupra bunurilor moştenirii este considerată posesie de rea-credinţă.
Actele de conservare, precum şi actele de administrare, în măsura în care profită moştenitorilor, încheiate între nedemn şi terţi, sunt valabile. De asemenea, se menţin şi actele de dispoziţie cu titlu oneros încheiate între nedemn şi terţii dobânditori de bună-credinţă, regulile din materia cărţii funciare fiind însă aplicabile.

„În privinţa efectelor nedemnităţii, legiuitorul a statuat că persoana declarată nedemnă nu mai poate dobândi calitatea de moştenitor legal sau testamentar, fiind îndepărtată de la moştenirea legală sau testamentară.

Spre deosebire de vechea reglementare, în care nedemnitatea se aplica doar în cazul moştenirii legale, în prezent se aplică şi în cazul moştenirii testamentare (Îndrumar notarial, vol. I, p. 330).

În ceea ce priveşte efectele nedemnităţii faţă de nedemn, acesta nu va putea reclama partea sa de moştenire (nici măcar rezerva), întrucât titlul său de moştenitor este desfiinţat de la data deschiderii succesiunii. Înlăturarea de la moştenire a nedemnului va fi profitabilă pentru comoştenitorii legali sau pentru moştenitorii legali subsecvenţi. De această situaţie pot profita şi legatarii sau donatarii (G. Boroi, L. Stănciulescu, Instituţii, p. 529).

Decizii de speţă

Nedemnitate. Invocarea sa de către succesorul nedemn. Inadmisibilitate. Moştenitorul considerat de lege ca nedemn de a succede nu poate invoca el însuşi această nedemnitate, pentru a evita obligarea sa la plata datoriilor succesiunii, ci numai alte persoane interesate să-l înlăture de la succesiune [T. pop. raion. Vatra Dornei, sent. nr. 866/1957, în LP nr. 3/1959, p. 12, cu notă de V. Gherman].

Soţ supravieţuitor nedemn. Potrivit legii sunt nedemne de a succede şi, prin urmare, sunt excluse de la succesiune persoanele care au încercat să-l ucidă sau l-au omorât pe defunct. În sensul textului citat, soţia este exclusă de la moştenirea defunctului său soţ, a cărui viaţă a suprimat-o. Desigur că, atunci când bunurile în litigiu sunt dobândite în timpul căsătoriei cu defunctul, în calitate de soţie are drepturi asupra acestor bunuri comune, în baza raporturilor de familie, iar nu ca moştenitoare [C.S.J., s. civ., dec. nr. 1526/1990, în Dreptul nr. 2-3/1991, p. 72]”

Înlăturarea efectelor nedemnităţii

Efectele nedemnităţii de drept sau judiciare pot fi înlăturate expres prin testament sau printr-un act autentic notarial de către cel care lasă moştenirea. Fără o declaraţie expresă, nu constituie înlăturare a efectelor nedemnităţii legatul lăsat nedemnului după săvârşirea faptei care atrage nedemnitatea.
Efectele nedemnităţii nu pot fi înlăturate prin reabilitarea nedemnului, amnistie intervenită după condamnare, graţiere sau prin prescripţia executării pedepsei penale.

„Efectele nedemnităţii, fie ea legală sau judiciară, pot fi înlăturate dacă cel care lasă moştenirea declară expres acest fapt printr-un testament sau printr-un act notarial.

Spre deosebire de vechea reglementare, în care iertarea nedemnului nu înlătura efectele nedemnităţii, în actuala reglementare acest lucru este posibil cu respectarea următoarelor condiţii: a) actul de iertare să fie făcut printr-o declaraţie autentică notarială a celui care lasă moştenirea sau b) iertarea să se facă în cadrul unui testament, în care să se stipuleze, în mod expres, iertarea nedemnului. Deşi s-ar putea interpreta că iertarea se poate face în orice formă testamentară prevăzută de lege, având în vedere prima condiţie, ar fi recomandabil ca testamentul prin care se iartă nedemnul să fie tot autentic (Îndrumar notarial, vol. I, p. 331-332).”

Vocaţia la moştenire

Pentru a putea moşteni, o persoană trebuie să aibă calitatea cerută de lege sau să fi fost desemnată de către defunct prin testament.

„O persoană, pentru a putea moşteni, trebuie să aibă capacitate succesorală, vocaţie succesorală legală sau testamentară, să nu fie nedemnă şi să nu fie înlăturată de la moştenire.

Vocaţia la moştenire are un înţeles dublu: a) în sens general, desemnează vocaţia potenţială (eventuală) a unor persoane de a culege moştenirea lăsată de o altă persoană (în acest sens, se vorbeşte, de exemplu, despre vocaţia succesorală legală a rudelor în linie directă, fără limită în grad); b) în sens concret (vocaţie concretă, utilă), desemnează prin devoluţiunea succesorală – ca mijloc de selecţie – acele persoane care vor culege efectiv moştenirea lăsată de defunct. Nici vocaţia succesorală generală şi nici cea concretă nu se confundă cu aptitudinea general abstractă a unei persoane de a se bucura, în conţinutul capacităţii sale de folosinţă, de dreptul de moştenire garantat prin art. 46 din Constituţie (G. Boroi, L. Stănciulescu, Instituţii, p. 526).

Decizii de speţă

Momentul stabilirii vocaţiei succesorale. Stabilirea persoanelor chemate la moştenire se face în raport de momentul deschiderii moştenirii, moment care, în ipoteza declarării judecătoreşti a morţii unei persoane, coincide cu data prevăzută în hotărârea judecătorească ca fiind data morţii acesteia [C.A. Oradea, s. civ., dec. nr. 143/2002, în CJ nr. 6/2002, p. 80].

Dovada calităţii de moştenitor. 1) Dovada calităţii de moştenitor se poate face prin certificatul de moştenitor, eliberat de notarul public, în temeiul Legii nr. 36/1995 referitoare la notarii publici şi la activitatea notarială. Alte acte care dovedesc calitatea de moştenitor pot fi testamentul, actele de stare civilă care atestă rudenia sau filiaţia cu titularul dreptului de proprietate [Cas., s. civ. propr. int., dec. nr. 2160/2007, în Dreptul nr. 12/2007, p. 292].”

Bibliografie

1.extras CODUL CIVIL din 17 iulie 2009 (Legea nr. 287/2009)*) – Republicare
2. comentariu publicat in lucrarea de AFRASINEI Madalina;colectiv, Noul Cod Civil comentat din 20-feb-2013, Hamangiu
3. TERZEA Viorel, Noul Cod Civil adnotat cu doctrina si jurisprudenta din 01-mar-2014, Universul Juridic
4. D. Chirică, Succesiuni, 1996, p. 16-18).
5. Fr. Deak, Tratat de drept succesoral, p. 59-60).

MOȘTENITORII LEGALI – CINE ARE DREPTUL LA MOSTENIREA DEFUNCTULUI ?

Moștenitorii legali: Ce moșteneste soțul supraviețuitor ? Cât moștenesc descendenții defunctului ?

Soţul supravieţuitor

Condiţii

Soţul supravieţuitor îl moşteneşte pe soţul decedat dacă, la data deschiderii moştenirii, nu există o hotărâre de divorţ definitivă.

„Soţul supravieţuitor, până la apariţia Legii nr. 319/1944, prin care s-au adus modificări fundamentale situaţiei succesorale inechitabile la care era supus acesta, ca urmare a dispoziţiilor prevăzute în Codul civil, era considerat şi tratat ca un succesor neregulat şi nerezervatar. Prin apariţia legii speciale, soţul supravieţuitor a fost trecut în rândul moştenitorilor regulaţi, rezervatari, dobândind astfel un drept succesoral în concurs cu oricare dintre cele patru clase de moştenitori, precum şi anumite drepturi succesorale speciale, toate acestea fără ca legiuitorul să facă deosebire între soţul bărbat sau femeie, între situaţia materială acceptabilă, bună sau precară a acestuia. Legiuitorului de la 1944, în vederea definitivării dispoziţiilor privitoare la soţul supravieţuitor, nu i-au putut scăpa şi sentimentele ce leagă majoritatea soţilor atunci când căsătoria nu apare ca o formă a simulaţiei, ci ea se întemeiază pe relaţiile de afectivitate şi sprijin reciproc, pe bunurile aparţinând gospodăriei casnice şi darurile de nuntă, care cuprind în ele amintirea căminului desfăcut prin deces şi sunt mai mult ca orice legate de viaţa intimă a soţilor. Legea nr. 319/1944 a reprezentat prin instituţia dreptului succesoral o adevărată cucerire, venită să întărească familia şi relaţiile patrimoniale între soţi (V. Stoica, Dreptul la moştenire, p. 96-104)”

Vocaţia la moştenire a soţului supravieţuitor

Soţul supravieţuitor este chemat la moştenire în concurs cu oricare dintre clasele de moştenitori legali.

În absenţa persoanelor prevăzute la alin. (1) sau dacă niciuna dintre ele nu vrea ori nu poate să vină la moştenire, soţul supravieţuitor culege întreaga moştenire.

„Soţul supravieţuitor poate veni la moştenire în concurs cu oricare dintre moştenitorii legali ai lui de cuius, indiferent din ce clasă fac parte. El nici nu înlătură de la moştenire, dar nici nu este înlăturat de la moştenire, fiind şi moştenitor rezervatar.

În situaţia în care nu există moştenitori legali ori chiar dacă există, au renunţat la moştenire, sunt dezmoşteniţi sau sunt nedemni, întreaga moştenire va reveni de drept soţului supravieţuitor.

Soţul supravieţuitor nu face parte din nicio clasă de moştenitori legali, dar vine în concurs la moştenire cu fiecare clasă. El este beneficiarul unei cote-părţi din moştenire a cărei întindere diferă în funcţie de clasa de moştenitori cu care vine în concurs. În absenţa tuturor rudelor în grad succesibil, soţul supravieţuitor va culege întreaga moştenire (V. Stoica, Dreptul la moştenire, p. 104-151).”

Cota succesorală a soţului supravieţuitor

Cota soţului supravieţuitor este de:

a )un sfert din moştenire, dacă vine în concurs cu descendenţii defunctului;
b) o treime din moştenire, dacă vine în concurs atât cu ascendenţi privilegiaţi, cât şi cu colaterali privilegiaţi ai defunctului;
c) o jumătate din moştenire, dacă vine în concurs fie numai cu ascendenţi privilegiaţi, fie numai cu colaterali privilegiaţi ai defunctului;
d) trei sferturi din moştenire, dacă vine în concurs fie cu ascendenţi ordinari, fie cu colaterali ordinari ai defunctului.

Cota soţului supravieţuitor în concurs cu moştenitori legali aparţinând unor clase diferite se stabileşte ca şi când acesta ar fi venit în concurs numai cu cea mai apropiată dintre ele.

Dacă, în urma căsătoriei putative, două sau mai multe persoane au situaţia unui soţ supravieţuitor, cota stabilită potrivit alin. (1) şi (2) se împarte în mod egal între acestea.

„Soţul supravieţuitor nu face parte din nicio clasă de moştenitori legali, dar vine în concurs la moştenire cu fiecare clasă. El este beneficiarul unei cote-părţi din moştenire, a cărei întindere diferă în funcţie de clasa de moştenitori cu care vine în concurs. Astfel, în concurs cu copiii defunctului sau descendenţii acestora, indiferent de numărul lor, soţul supravieţuitor moşteneşte cota de 1/4 din moştenire. În concurs cu părinţii defunctului sau numai cu unul dintre ei, cât şi cu fraţii şi surorile defunctului ori cu descendenţii acestora, indiferent de numărul ascendenţilor privilegiaţi sau colateralilor privilegiaţi, soţul supravieţuitor are dreptul la 1/3 din moştenire. În concurs numai cu ascendenţii privilegiaţi sau numai cu colateralii privilegiaţi, soţul supravieţuitor are dreptul, în ambele cazuri, la 1/2 din moştenire. În concurs cu ascendenţii ordinari ori colateralii ordinari, soţul supravieţuitor are dreptul la 3/4 din moştenire (V. Stoica, Dreptul la moştenire, p. 104-151).”

Moştenitorii legali – Dreptul de abitaţie al soţului supravieţuitor

Soţul supravieţuitor care nu este titular al niciunui drept real de a folosi o altă locuinţă corespunzătoare nevoilor sale beneficiază de un drept de abitaţie asupra casei în care a locuit până la data deschiderii moştenirii, dacă această casă face parte din bunurile moştenirii.

Dreptul de abitaţie este gratuit, inalienabil şi insesizabil.

Oricare dintre moştenitori poate cere fie restrângerea dreptului de abitaţie, dacă locuinţa nu este necesară în întregime soţului supravieţuitor, fie schimbarea obiectului abitaţiei, dacă pune la dispoziţia soţului supravieţuitor o altă locuinţă corespunzătoare.

Dreptul de abitaţie se stinge la partaj, dar nu mai devreme de un an de la data deschiderii moştenirii. Acest drept încetează, chiar înainte de împlinirea termenului de un an, în caz de recăsătorire a soţului supravieţuitor.

Toate litigiile cu privire la dreptul de abitaţie reglementat prin prezentul articol se soluţionează de către instanţa competentă să judece partajul moştenirii, care va hotărî de urgenţă, în camera de consiliu.

„Acest drept se naşte în persoana soţului supravieţuitor în momentul deschiderii succesiunii.

Dreptul de abitaţie al soţului supravieţuitor operează indiferent de moştenitorii cu care acesta vine în concurs la moştenire (G. Boroi, L. Stănciulescu, Instituţii, p. 557).

Soţul supravieţuitor are drept de abitaţie dacă sunt întrunite cumulativ următoarele condiţii:

a) să fi locuit la data deschiderii moştenirii în casa (apartamentul) care formează obiectul dreptului de abitaţie;
b) să nu aibă altă locuinţă proprie;
c) să nu devină prin moştenire proprietarul exclusiv al locuinţei; astfel, în cazul în care soţul supravieţuitor este unicul moştenitor al defunctului, în calitate de proprietar nu poate avea, în plus, şi un dezmembrământ al aceluiaşi drept de proprietate (neminem res sua servit);
d) locuinţa asupra căreia se constituie dreptul de abitaţie să facă parte din masa succesorală, adică să fi aparţinut soţului decedat exclusiv sau în proprietate comună cu alte persoane (G. Boroi, L. Stănciulescu, Instituţii, p. 557).”

Dreptul special de moştenire al soţului supravieţuitor

Când nu vine în concurs cu descendenţii defunctului, soţul supravieţuitor moşteneşte, pe lângă cota stabilită potrivit art. 972, mobilierul şi obiectele de uz casnic care au fost afectate folosinţei comune a soţilor.

„Faţă de reglementarea anterioară, din categoria bunurilor care formează obiectul dreptului special al soţului supravieţuitor nu mai fac parte darurile de nuntă (Îndrumar notarial, vol. I, p. 340).

Mobilele şi obiectele aparţinând gospodăriei casnice se cuvin soţului supravieţuitor peste cota sa succesorală, din celelalte bunuri, ori de câte ori acesta nu vine în concurs cu descendenţii soţului decedat. Pentru existenţa acestui drept special de moştenire, pe lângă cerinţele generale (să aibă capacitate succesorală, să nu fie nedemn, să aibă vocaţie succesorală, să aibă calitate de soţ), se cere îndeplinirea a două condiţii speciale, respectiv să vină în concurs cu oricare din celelalte clase de moştenitori, în afara clasei I, iar soţul decedat să nu fi dispus de partea sa din aceste bunuri prin acte juridice între vii sau pentru cauză de moarte (V. Stoica, Dreptul la moştenire, p. 104-135).

Pentru a determina care sunt mobilele şi obiectele aparţinând gospodăriei casnice la care se referă legea, trebuie avut în vedere că legiuitorul a voit să atribuie soţului supravieţuitor, peste partea sa succesorală, numai bunurile care au acest caracter atât prin natura lor, cât şi prin afectarea lor ca atare. Astfel, trebuie considerate că intră în această categorie de bunuri mobilierul, obiectele de menaj, maşina de gătit, frigiderul, aspiratorul, maşina de spălat rufe, precum şi orice alte bunuri, care prin natura lor sunt destinate a servi în cadrul gospodăriei casnice şi care au fost folosite efectiv în acest scop, corespunzător nivelului obişnuit de trai al soţilor. Prin urmare, nu vor fi considerate că intră în categoria mobilelor şi obiectelor aparţinând gospodăriei casnice bunurile care, potrivit cu natura lor, nu pot fi folosite în cadrul gospodăriei casnice propriu-zise (ca, de exemplu, automobilul, motocicleta, pianul etc.). De asemenea, nu vor fi cuprinse în această categorie de bunuri nici acelea care, deşi după natura lor ar putea fi folosite în gospodăria casnică, totuşi nu li s-a dat această afectaţiune deoarece au fost procurate în alt scop (ca, de exemplu, pentru a face investiţii).”

Descendenţii defunctului

Dreptul de moştenire al descendenţilor

Descendenţii sunt copiii defunctului şi urmaşii lor în linie dreaptă la nesfârşit.

Descendenţii defunctului înlătură moştenitorii din celelalte clase şi vin la moştenire în ordinea proximităţii gradului de rudenie. Dispoziţiile art. 964 alin. (2) se aplică în mod corespunzător.

În concurs cu soţul supravieţuitor, descendenţii defunctului, indiferent de numărul lor, culeg împreună trei sferturi din moştenire.

Moştenirea sau partea din moştenire care li se cuvine descendenţilor se împarte între aceştia în mod egal, când vin la moştenire în nume propriu, ori pe tulpină, când vin la moştenire prin reprezentare succesorală.

„Primele rude chemate de lege la moştenire sunt descendenţii. În această categorie intră copiii defunctului şi urmaşii acestora la infinit, indiferent dacă sunt născuţi din căsătorie sau din afara căsătoriei (D. Chirică, Succesiuni, 1996, p. 48).

Principiul este, în această privinţă, asimilarea copilului din afara căsătoriei cu cel din căsătorie. Altfel spus, copilul din afara căsătoriei care şi-a stabilit filiaţia are aceeaşi situaţie legală ca şi copilul din căsătorie, atât faţă de părinte, cât şi faţă de rudele acestuia (V. Stoica, Dreptul la moştenire, p. 79-85).

Constatarea nulităţii căsătoriei nu va produce efecte asupra copiilor rezultaţi din căsătorie; aceştia îşi păstrează drepturile care revin copiilor din căsătorie, chiar dacă ambii soţi au fost de rea-credinţă la încheierea acesteia (V. Stoica, Dreptul la moştenire, p. 79-85).”

Ascendenţii privilegiaţi şi colateralii privilegiaţi

Vocaţia la moştenire a ascendenţilor privilegiaţi şi a colateralilor privilegiaţi

Ascendenţii privilegiaţi sunt tatăl şi mama defunctului.
Colateralii privilegiaţi sunt fraţii şi surorile defunctului, precum şi descendenţii acestora, până la al patrulea grad inclusiv cu defunctul.
Ascendenţii privilegiaţi şi colateralii privilegiaţi vin la moştenire dacă descendenţii nu îndeplinesc condiţiile necesare pentru a moşteni. Dispoziţiile art. 963 alin. (2) se aplică în mod corespunzător.

„Dacă descendenţii nu îndeplinesc condiţiile pentru a moşteni, fiind nedemni, renunţători sau nefiind în viaţă la momentul deschiderii succesiunii lui de cuius, atunci vor culege moştenirea ascendenţii privilegiaţi, indiferent de gradul de rudenie cu defunctul, precum şi colateralii privilegiaţi ori descendenţii acestora până la gradul al patrulea inclusiv.
2.
Ascendenţii privilegiaţi sunt părinţii celui care lasă moştenirea, adică tatăl şi mama, din căsătorie, din afara căsătoriei şi din adopţie (V. Stoica, Dreptul la moştenire, p. 85-90).
3.
Tatăl şi mama din căsătoria cărora s-a născut cel care lasă moştenirea: potrivit art. 408 NCC, filiaţia faţă de mamă rezultă din faptul naşterii; ea se poate stabili şi prin recunoaştere sau prin hotărâre judecătorească; filiaţia faţă de tatăl din căsătorie se stabileşte prin efectul prezumţiei de paternitate.”

Moştenitorii legali – Împărţirea moştenirii între soţul supravieţuitor, ascendenţii privilegiaţi şi colateralii privilegiaţi

Dacă soţul supravieţuitor vine la moştenire în concurs atât cu ascendenţi privilegiaţi, cât şi cu colaterali privilegiaţi ai defunctului, partea cuvenită clasei a doua este de două treimi din moştenire,

Dacă soţul supravieţuitor vine la moştenire în concurs fie numai cu ascendenţi privilegiaţi, fie numai cu colaterali privilegiaţi ai defunctului, partea cuvenită clasei a doua este de o jumătate din moştenire.

„Dacă soţul supravieţuitor vine la moştenire în concurs atât cu ascendenţii privilegiaţi, indiferent de numărul lor, cât şi cu colateralii privilegiaţi, el va culege din moştenire 1/3, iar clasa a II-a de moştenitori va culege 2/3 din moştenire.
2.
De exemplu: Dacă la moştenire vine soţul supravieţuitor, tatăl şi mama defunctului, împreună cu doi fraţi buni (cu aceeaşi mamă şi acelaşi tată) moştenirea se împarte astfel: soţul supravieţuitor primeşte o cotă de 2/6 (o treime); restul de 4/6 se împarte între mamă şi tată, pe de o parte, şi cei doi fraţi, pe de altă parte, astfel: mama şi tatăl primesc împreună 2/6 (respectiv câte 1/6 fiecare), iar cei doi fraţi primesc fiecare împreună 2/6 (respectiv câte 1/6 fiecare). Dacă la moştenire soţul supravieţuitor vine împreună cu un singur părinte şi colateralii privilegiaţi: soţul supravieţuitor primeşte o cotă de 4/12 (o treime); părintele (mama sau tata) şi colateralii privilegiaţi primesc împreună o cotă de 2/3, care se împarte astfel: părintele (mama sau tata) primeşte o cotă de 2/12 (o pătrime din 2/3), iar colateralilor privilegiaţi – unul sau mai mulţi – le revine şi îşi împart cota de 6/12 (trei pătrimi din 2/3). (Îndrumar notarial, vol. I, p. 341, 342).”

Împărţirea moştenirii între ascendenţii privilegiaţi şi colateralii privilegiaţi

Moştenirea sau partea din moştenire cuvenită ascendenţilor privilegiaţi şi colateralilor privilegiaţi se împarte între aceştia în funcţie de numărul ascendenţilor privilegiaţi care vin la moştenire, după cum urmează:

a) în cazul în care la moştenire vine un singur părinte, acesta va culege un sfert, iar colateralii privilegiaţi, indiferent de numărul lor, vor culege trei sferturi;
b) în cazul în care la moştenire vin 2 părinţi, aceştia vor culege împreună o jumătate, iar colateralii privilegiaţi, indiferent de numărul lor, vor culege cealaltă jumătate.

„La succesiunea defunctului vin în concurs fraţi şi surori de-ale lui, precum şi unul din părinţi (tatăl sau mama), celălalt fiind predecedat. În acest caz, sfertul care ar fi revenit părintelui predecedat nu este atribuit celui care a supravieţuit, ci profită colateralilor privilegiaţi, care vor primi astfel trei pătrimi din moştenire, ultimul sfert revenind aceluia dintre părinţi, care a supravieţuit defunctului (C. Hamangiu, I. Rosetti-Bălănescu, Al. Băicoianu, Tratat, p. 242).
2.
Dacă ascendenţii privilegiaţi vin la moştenire în concurs cu colateralii privilegiaţi, partea ascendenţilor se stabileşte astfel: dacă există un singur părinte, el va primi 1/4 din moştenire, 3/4 revenind colateralilor privilegiaţi (indiferent de numărul lor), iar dacă există ambii părinţi, ei vor culege o jumătate de moştenire (câte 1/4 fiecare), cealaltă jumătate revenind colateralilor privilegiaţi, în acest caz indiferent de numărul lor (Fr. Deak, Tratat de drept succesoral, p. 102).”

Absenţa ascendenţilor privilegiaţi sau a colateralilor privilegiaţi

În cazul în care colateralii privilegiaţi nu îndeplinesc condiţiile necesare pentru a moşteni, ascendenţii privilegiaţi vor culege moştenirea sau partea din moştenire cuvenită clasei a doua.

În cazul în care ascendenţii privilegiaţi nu îndeplinesc condiţiile necesare pentru a moşteni, colateralii privilegiaţi vor culege moştenirea sau partea din moştenire cuvenită clasei a doua.

„In cazul în care colateralii privilegiaţi sunt nedemni, renunţători sau exheredaţi la momentul deschiderii succesiunii lui de cuius şi în lipsa şi unui soţ supravieţuitor, ascendenţii privilegiaţi vor culege toată moştenirea ori partea de moştenire care se cuvine clasei a II-a de moştenitori.

De asemenea, atunci când ascendenţii privilegiaţi sunt nedemni, renunţători sau exheredaţi la momentul deschiderii succesiunii lui de cuius şi în lipsa şi unui soţ supravieţuitor, colateralii privilegiaţi vor culege toată moştenirea ori partea de moştenire care se cuvine clasei a II-a de moştenitori.
Legislaţie
Reglementarea anterioară: C. civ. 1864: „Art. 672. În caz de a muri mai dinainte tatăl şi mama unei persoane moarte fără posteritate, fraţii, surorile sau descendenţii lor sunt chemaţi la succesiune, depărtând pe ascendenţi şi pe ceilalţi colaterali. Ei succed sau după propriul lor drept, sau prin reprezentare, în modul regulat în secţiunea II a acestui cap (C. civ. 659 şi urm., 666, 698)”.”

Împărţirea moştenirii între ascendenţii privilegiaţi

Moştenirea sau partea din moştenire cuvenită ascendenţilor privilegiaţi se împarte între aceştia în mod egal.

Împărţirea moştenirii între colateralii privilegiaţi

Moştenirea sau partea din moştenire cuvenită colateralilor privilegiaţi se împarte între aceştia în mod egal.

În cazul în care colateralii privilegiaţi vin la moştenire prin reprezentare succesorală, moştenirea sau partea din moştenire ce li se cuvine se împarte între ei pe tulpină.

În cazul în care colateralii privilegiaţi sunt rude cu defunctul pe linii colaterale diferite, moştenirea sau partea din moştenire ce li se cuvine se împarte, în mod egal, între linia maternă şi cea paternă. În cadrul fiecărei linii, sunt aplicabile dispoziţiile alin. (1) şi (2).

În ipoteza prevăzută la alin. (3), colateralii privilegiaţi care sunt rude cu defunctul pe ambele linii vor culege, pe fiecare dintre acestea, partea din moştenire ce li se cuvine.

„Regula generală este că moştenirea sau partea de moştenire ce se cuvine colateralilor privilegiaţi se împarte între fraţii şi surorile defunctului în mod egal, adică pe capete, potrivit principiului egalităţii între moştenitorii de grad egal (Fr. Deak, Tratat de drept succesoral, p. 106-108).

Tot astfel se împarte moştenirea şi între descendenţii din fraţi şi surori, dacă ei vin la moştenire în nume propriu. În schimb, dacă ei vin la moştenire prin reprezentare, chiar dacă sunt de grad egal, împărţirea se face pe tulpini şi subtulpini (Fr. Deak, Tratat de drept succesoral, p. 106-108).”

Ascendenţii ordinari

Dreptul de moştenire al ascendenţilor ordinari

Ascendenţii ordinari sunt rudele în linie dreaptă ascendentă ale defunctului, cu excepţia părinţilor acestuia.

Ascendenţii ordinari vin la moştenire dacă descendenţii, ascendenţii privilegiaţi şi colateralii privilegiaţi nu îndeplinesc condiţiile necesare pentru a moşteni. Dispoziţiile art. 964 alin. (2) se aplică în mod corespunzător.

Ascendenţii ordinari vin la moştenire în ordinea gradelor de rudenie cu defunctul.

În concurs cu soţul supravieţuitor, ascendenţii ordinari ai defunctului, indiferent de numărul lor, culeg împreună un sfert din moştenire.

Moştenirea sau partea din moştenire cuvenită ascendenţilor ordinari de acelaşi grad se împarte între aceştia în mod egal.

„Dacă defunctul nu are moştenitori din primele două clase sau cei existenţi nu pot (din cauza nedemnităţii ori, în cazul colateralilor privilegiaţi, din cauza exheredării) sau nu vor să vină la moştenire (renunţând la ea), legea cheamă la moştenire pe ascendenţii ordinari, adică ascendenţii defunctului, alţii decât părinţii lui: bunicii, străbunicii etc., fără limită în grad.

Ascendenţii ordinari pot fi din căsătorie, din afara căsătoriei sau, în cazul adopţiei cu efecte depline, din rudenia civilă rezultat al adopţiei.

Dacă cel care lasă moştenirea a fost adoptat cu efecte restrânse, ascendenţii ordinari se vor recruta dintre rudele sale fireşti.

Ascendenţii ordinari sunt chemaţi la moştenire în ordinea gradelor de rudenie (principiul proximităţii gradului de rudenie) – bunicii (rude de gradul II) înlătură de la moştenire pe străbunici (rude de gardul III) etc.”

Colateralii ordinari

Dreptul de moştenire al colateralilor ordinari

Colateralii ordinari sunt rudele colaterale ale defunctului până la gradul al patrulea inclusiv, cu excepţia colateralilor privilegiaţi.

Colateralii ordinari vin la moştenire dacă descendenţii, ascendenţii privilegiaţi, colateralii privilegiaţi şi ascendenţii ordinari nu îndeplinesc condiţiile necesare pentru a moşteni. Dispoziţiile art. 964 alin. (2) se aplică în mod corespunzător.

Colateralii ordinari vin la moştenire în ordinea gradelor de rudenie cu defunctul.

În concurs cu soţul supravieţuitor, colateralii ordinari ai defunctului, indiferent de numărul lor, culeg împreună un sfert din moştenire.

Moştenirea sau partea din moştenire cuvenită colateralilor ordinari de acelaşi grad se împarte între aceştia în mod egal.

„În cazul în care nu există moştenitori din primele trei clase sau dacă aceştia sunt nevrednici sau renunţători, legea cheamă la moştenire clasa a patra de moştenitori – colateralii ordinari – adică rudele colaterale ale celui care lasă moştenirea, care nu sunt fraţi şi surori ori descendenţi ai acestora. Ei sunt chemaţi la moştenire până la gradul IV inclusiv şi pot fi din căsătorie, din afara căsătoriei sau din adopţia cu efecte depline (V. Stoica, Dreptul la moştenire, p. 95).

În cazul adopţiei cu efecte restrânse, colateralii ordinari ai defunctului adoptat se vor recruta dintre rudele sale fireşti. Astfel, chiar dacă nu defunctul a fost cel adoptat cu efecte restrânse, adopţia fiind făcută de o rudă a sa pe linie ascendentă sau colaterală (de exemplu, adopţia cu efecte restrânse a unei persoane făcută de bunicul sau de unchiul defunctului), cel adoptat şi descendenţii săi nu vor avea vocaţie succesorală la moştenirea lăsată de defunct (Fr. Deak, Tratat de drept succesoral, p. 110)”

Dan Antohe
Avocat Titular CABINET INDIVIDUAL DE AVOCATURA
Avocat Specializat in servicii juridice axate pe mosteniri si succesiuni

Bibliografie

1. Extras NCC art 970-983
2. Fr. Deak, Tratat de drept succesoral
3. AFRASINEI Madalina;colectiv, Noul Cod Civil comentat din 20-feb-2013, Hamangiu
4. TERZEA Viorel, Noul Cod Civil adnotat cu doctrina si jurisprudenta din 01-mar-2014, Universul Juridic