Vânzarea moştenirii – Noţiune şi formă

În sensul prezentei secţiuni, prin moştenire se înţelege dreptul de a culege o moştenire deschisă sau o cotă din aceasta.

Sub sancţiunea nulităţii absolute a contractului, vânzarea unei moşteniri se încheie în formă autentică.

„Moştenirea (sau cota-parte din aceasta) poate face obiect al vânzării doar dacă este deschisă şi acceptată de către vânzător.
2.
Indiferent de natura bunurilor care compun masa succesorală, contractul de vânzare a unei moşteniri trebuie să se încheie în formă autentică sub sancţiunea nulităţii absolute.
Reglementarea anterioară: C. civ. 1864: „Art. 1399. Cel ce vinde o moştenire, fără a specifica cu de-amănuntul obiectele într-însa cuprinse, nu răspunde decât de calitatea sa de moştenitor”; „Art. 1400. Dacă s-a folosit de fructele vreunui fond, sau a primit plata vreunei creanţe ereditare, sau a vândut lucruri de ale succesiunii, este dator să întoarcă toate acestea cumpărătorului, dacă nu şi le-a rezervat anume la vânzare”; „Art. 1401. Cumpărătorul este dator şi el să întoarcă vânzătorului sumele plătite de acesta pentru datoriile şi sarcinile succesiunii, şi să-i ţină seama de sumele de care era el însuşi creditor al succesiunii, dacă nu e stipulaţie contrarie”.

Decizii de speţă
1.
Înstrăinarea cotei-părţi ideale din dreptul de proprietate. Valabilitate. În timpul stării de indiviziune, oricare dintre coindivizari poate să dispună liber, fără acordul celorlalţi, de cota ideală de drept asupra bunului determinat sau asupra universalităţii, acest drept fiind un drept de proprietate individual, absolut şi exclusiv al fiecărui coindivizar, transmisibil între vii sau pentru cauza de moarte, iar în caz de înstrăinare, cumpărătorul se substituie în drepturile coindivizarului vânzător [C.A. Craiova, s. civ., dec. nr. 40/2010, pe www.portal.just.ro şi în D. Anghel, op. cit., nr. 121, p. 236].
Nota autorului: A se vedea şi speţele de sub art. 641 NCC, pct. 9, în V. Terzea, Noul Cod civil adnotat, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2011, vol. I, p. 636. În literatura de specialitate (I. Dogaru, E.G. Olteanu, L.B. Săuleanu, Bazele dreptului civil, vol. IV, p. 79) s-a arătat, sub incidenţa vechiului Cod civil, că în situaţia în care dreptul moştenitorului asupra moştenirii este un drept litigios, iar cumpărătorul nu este moştenitor, oricare dintre ceilalţi comoştenitori, prin intermediul retractului litigios, se va putea substitui cumpărătorului. În prezent, legea nu distinge în funcţie de caracterul litigios al dreptului înstrăinat, esenţial fiind ca înstrăinătorul să aibă calitatea de moştenitor. De subliniat că cesiunile de drepturi succesorale realizate anterior deschiderii moştenirii sunt lovite de nulitate absolută [art. 956 teza finală NCC]. Dacă din eroare a fost vândută o succesiune a unei persoane, despre care se credea a fi moartă, care s-a dovedit a fi ulterior în viaţă, vânzarea este lovită de nulitate absolută pentru cauză ilicită [derivată din efectuarea unui act de înstrăinare asupra unei moşteniri nedeschise conform art. 956 NCC raportat la art. 954 alin. (1) NCC], dacă este comună sau dacă partea contractantă a cunoscut-o sau, după împrejurări, ar fi trebuit să o cunoască [art. 1.238 alin. (2) NCC]. Sub incidenţa vechiului Cod civil, s-a susţinut (I. Dogaru, E.G. Olteanu, L.B. Săuleanu, Bazele dreptului civil, vol. IV, p. 79) că într-o asemenea ipoteză intervine sancţiunea inexistenţei vânzării pentru lipsa cauzei – n.n.]. Pentru ipoteza particulară a existenţei unei hotărâri judecătoreşti de declarare a morţii, care ulterior a fost desfiinţată, a se vedea art. 54 alin. (2) NCC.”

Garanţia

Dacă nu specifică bunurile asupra cărora se întind drepturile sale, vânzătorul unei moşteniri garantează numai calitatea sa de moştenitor, afară de cazul când părţile au înlăturat expres şi această garanţie.

„Răspunderea vânzătorului unei moşteniri este limitată în sensul că acesta garantează doar pentru calitatea sa de moştenitor, părţile putând înlătura expres chiar şi această garanţie.

Sub rezerva unei prevederi contrare, dacă în convenţie se indică bunurile cuprinse în moştenire sau o parte a acestora, vânzătorul garantează contra evicţiunii şi contra viciilor în privinţa respectivelor bunuri.
Reglementarea anterioară: C. civ. 1864: „Art. 1399. Cel ce vinde o moştenire, fără a specifica cu de-amănuntul obiectele într-însa cuprinse, nu răspunde decât de calitatea sa de moştenitor”.

„În schimbul preţului primit şi în lipsa unei alte convenţii, cedentul nu va fi ţinut să răspundă decât pentru existenţa reală a titlului său de moştenitor la data cesiunii, fără a garanta emolumentul moştenirii. Ca atare, va datora garanţie doar dacă, de pildă, există un moştenitor de rang preferat faţă de el sau dreptul său a fost zădărnicit printr-un legat universal. Garanţia pentru evicţiunea provenind de la un terţ se va declanşa în această cesiune doar dacă cumpărătorul ar fi chemat în judecată printr-o petiţie de ereditate, prin care moştenitorul s-ar pretinde el moştenitorul real, deci titularul drepturilor succesorale înstrăinate. Considerăm că, în faţa acestei acţiuni, cesionarul trebuie (este prudent) să-l cheme în garanţie pe cedent pentru ca în contradictoriu cu terţul să demonstreze valabilitatea titlului său. Dacă nu reuşeşte, iar cesionarul este evins, va trebui să intre în funcţiune «obligaţia de a da» din partea sa” [C. Toader, Evicţiunea în contractele civile, p. 136].”
 

Obligaţiile vânzătorului

Dacă nu s-a convenit altfel, vânzătorul este obligat să remită cumpărătorului toate fructele pe care le-a cules şi toate plăţile primite pentru creanţele moştenirii până la momentul încheierii contractului, preţul bunurilor vândute din moştenire şi orice bun care înlocuieşte un bun al moştenirii.

„Întrucât vânzarea are ca obiect o universalitate, ea cuprinde tot activul moştenirii (respectiv, cota-parte); în consecinţă, vânzătorul este obligat să predea cumpărătorului fructele percepute, creanţele încasate sau preţul lucrurilor vândute din masa succesorală, dacă nu există o convenţie contrară (art. 1400 NCC). Se renasc prin efectul vânzării şi datoriile vânzătorului faţă de succesiune, stinse prin confuziune (Fr. Deak, St.D. Cărpenaru, op. cit., p. 78).
Reglementarea anterioară: C. civ. 1864: „Art. 1400. Dacă s-a folosit de fructele vreunui fond, sau a primit plata vreunei creanţe ereditare, sau a vândut lucruri de ale succesiunii, este dator să întoarcă toate acestea cumpărătorului, dacă nu şi le-a rezervat anume la vânzare”.

Decizii de speţă
1.
Partaj. Vânzarea unor drepturi succesorale. Evicţiune. Consecinţe. Dacă, cu ocazia partajului şi ca efect al constituirii loturilor în singura variantă aptă să conducă la o totală ieşire din indiviziune, cumpărătorului de drepturi succesorale i s-a atribuit o suprafaţă de teren mai mică decât aceea corespunzătoare drepturilor succesorale cumpărate şi în considerarea căreia s-a stabilit preţul vânzării, el nu va putea acţiona pe coindivizarul în al cărui lot a căzut o suprafaţă de teren superioară cotei-părţi a drepturilor acestuia, pentru a fi obligat să-i plătească diferenţa dintre preţul achitat şi cel ce s-ar fi cuvenit pentru suprafaţa de teren atribuită prin hotărârea de partaj cumpărătorului de drepturi succesorale. Acesta din urmă are numai o acţiune în evicţiune împotriva vânzătorului de drepturi succesorale, care este dator să sufere o scădere a preţului proporţional cu ceea ce nu va putea să vândă, întrucât – ca o consecinţă a efectului declarativ al partajului – este considerat că nu a avut niciodată [T. jud. Constanţa, s. civ., dec. nr. 455/1973, în RRD nr. 12/1973, p. 155].”
 

Obligaţiile cumpărătorului

Dacă nu s-a convenit altfel, cumpărătorul este ţinut să ramburseze vânzătorului sumele plătite de acesta din urmă pentru datoriile şi sarcinile moştenirii, precum şi sumele pe care moştenirea i le datorează acestuia din urmă.

Cumpărătorul – întrucât dobândeşte în cadrul universalităţii şi pasivul moştenirii – este dator să restituie vânzătorului sumele plătite de acesta pentru datoriile şi sarcinile moştenirii, în lipsă de stipulaţie contrară. Tot astfel se renasc prin efectul vânzării şi creanţele vânzătorului faţă de succesiune stinse prin confuziune (Fr. Deak, St.D. Cărpenaru, op. cit., p. 78).
Reglementarea anterioară: C. civ. 1864: „Art. 1401. Cumpărătorul este dator şi el să întoarcă vânzătorului sumele plătite de acesta pentru datoriile şi sarcinile sucesiunii, şi să-i ţină seama de sumele de care era el însuşi creditor al succesiunii, dacă nu e stipulaţie contrarie”.

Răspunderea pentru datoriile moştenirii

Vânzătorul rămâne răspunzător pentru datoriile moştenirii vândute.

„Între cumpărătorul moştenirii şi creditorii acesteia nu există relaţii contractuale astfel că, deşi vânzarea priveşte o universalitate, pasivul moştenirii nu va trece asupra cumpărătorului decât în condiţiile art. 1605 NCC, cu acordul expres al fiecărui creditor în parte.

Decizii de speţă
1.
Intransmisibilitatea calităţii de erede. Vânzarea unor drepturi succesorale nu face să treacă asupra cumpărătorului şi calitatea de erede; o asemenea calitate de erede nu o poate transmite la nimeni, şi rămânând astfel tot asupra sa este recunoscută prin singurul fapt al cesiunii. O asemenea vânzare nu punea niciodată în raport direct pe cesionar cu creditorii succesiunii şi nu descarcă pe cedent de obligaţiunile în care este ţinut în calitate de erede, deoarece, în adevăr, cineva poate să-şi cedeze drepturile sale să dea un alt creditor debitorului său, nu poate însă să-şi cedeze obligaţiunile, să dea un al debitor creditorilor săi. Dacă, conform art. 1.401 C. civ., cumpărătorul unor drepturi succesorale este dator să despăgubească pe eredele vânzător de tot ce va fi fost silit să plătească în calitatea sa de erede, însă în ceea ce priveşte pe creditorii succesiunii în raporturile lor cu cumpărătorul ei, întreaga doctrină recunoaşte că aceşti creditori nu pot niciodată să lucreze contra sa printr-o acţiune directă şi personală, deoarece cesiunea pentru ei este o res inter alios acta şi cesionarul este o terţă persoană faţă de ei [T. Tecuci, dec. nr. 181/1891, în C. Hamangiu, N. Georgean, Codul civil adnotat, vol. III, nr. 2, p. 520].”

Bunurile de familie

Înscrisurile sau portretele de familie, decoraţiile sau alte asemenea bunuri, care nu au valoare patrimonială însemnată, dar care au pentru vânzător o valoare afectivă, se prezumă a nu fi cuprinse în moştenirea vândută.

Dacă aceste bunuri au valoare patrimonială însemnată, vânzătorul care nu şi le-a rezervat expres datorează cumpărătorului preţul lor la data vânzării.

Prezumţia relativă la care face referire alin. (1) se aplică doar în cazul bunurilor care nu au o valoare patrimonială însemnată. Prezumţia este în sensul că respectivele bunuri nu au făcut obiectul vânzării, deoarece este impropriu să se susţină că ar exista o moştenire vândută şi una nevândută. Atât valoarea patrimonială a bunurilor, cât şi cea afectivă, sunt chestiuni de fapt ce trebuie dovedite de partea care urmăreşte să răstoarne prezumţia.
2.
Dacă bunurile de familie au o valoare patrimonială însemnată, eventuala valoare afectivă a acestora nu mai are importanţă, astfel că vânzătorul care doreşte să le păstreze şi nu a precizat acest aspect în convenţie, trebuie să despăgubească pe cumpărător cu preţul acestora. Spre deosebire de formularea alin. (1), care este în sensul că bunurile de familie în privinţa cărora acţionează prezumţia nu sunt vândute, formularea alin. (2) trimite la ideea unei revânzări a bunurilor de familie cu valoare însemnată. Cu toate acestea, este clară intenţia legiuitorului în sensul că vânzătorul va plăti cumpărătorului moştenirii preţul (bunurilor de familie de valoare însemnată) de la momentul vânzării moştenirii, şi nu de la momentul exprimării dorinţei de a le rezerva.

Formalităţi de publicitate

Cumpărătorul unei moşteniri nu dobândeşte drepturile reale asupra imobilelor cuprinse în moştenire decât potrivit regulilor privitoare la cartea funciară.

El nu poate opune terţelor persoane dobândirea altor drepturi cuprinse în moştenire decât dacă a îndeplinit formalităţile cerute de lege pentru a face opozabilă dobândirea fiecăruia dintre aceste drepturi.

Contractul de vânzare a unei succesiuni deschise sau a unei cote-părţi din aceasta este formal.

Cumpărătorul unei moşteniri nu dobândeşte drepturile reale asupra imobilelor cuprinse în moştenire decât potrivit regulilor privitoare la cartea funciară. Transferul proprietăţii şi al riscurilor se realizează diferit, în funcţie de felul bunurilor care intră în compunerea succesiunii. Cu precizarea relativă la caracterul formal, proprietatea şi riscul, în cazul bunurilor imobile, urmează regimul juridic specific vânzării de imobile iar, în cazul bunurilor mobile, urmează regimul juridic specific vânzării bunurilor mobile. Pentru a fi opozabile terţilor, trebuie realizate formele de publicitate cerute de lege, pentru fiecare dintre drepturile cuprinse în moştenire.

Sintagma „dobândirea altor drepturi cuprinse în moştenire” din alin. (2) al articolului se referă la drepturile reale mobiliare şi la drepturile de creanţă pentru a căror opozabilitate faţă de terţi este necesară îndeplinirea unor formalităţi de publicitate. Aceste drepturi sunt dobândite de cumpărător de la momentul vânzării moştenirii sau de la termenul convenit de părţi, dar îndeplinirea formelor de publicitate este necesară pentru opozabilitatea drepturilor faţă de terţi.

 Alte forme de înstrăinare a moştenirii

Dispoziţiile prezentei secţiuni se aplică şi altor forme de înstrăinare, fie cu titlu oneros, fie cu titlu gratuit, a unei moşteniri. În privinţa înstrăinărilor cu titlu gratuit se aplică în mod corespunzător şi dispoziţiile privitoare la donaţii.

Orice act juridic – altul decât vânzarea – prin care se înstrăinează o moştenire deschisă şi acceptată trebuie încheiat în formă autentică. Ca regulă, înstrăinătorul unei moşteniri garantează doar pentru calitatea sa de moştenitor. Regimul juridic al bunurilor cuprinse în moştenire, ca universalitate, este diferit în funcţie de cum acestea sunt mobile sau imobile, corporale sau necorporale, chiar dacă operaţiunea de înstrăinare este unică. Înstrăinarea unei moşteniri cu titlu gratuit este supusă atât regulilor de la vânzarea moştenirii, cât şi regulilor de la donaţie.

Bibliografie

1. extras Cod Civil
2. comentariu publicat in lucrarea de TERZEA Viorel, Noul Cod Civil adnotat cu doctrina si jurisprudenta din 01-mar-2014, Universul
3. comentariu publicat in lucrarea de AFRASINEI Madalina;colectiv, Noul Cod Civil comentat din 20-feb-2013, Hamangiu[-]