Categorie: Noutati juridice

Orice parte din procesul penal poate introduce singură o cerere de recurs, fără să mai fie nevoită să-și angajeze un avocat, reiese dintr-o decizie recent publicată a Curții Constituționale a României (CCR). Concret, judecătorii au declarat neconstituționale o serie de prevederi legale din Codul de procedură penală care limitau dreptul la recurs al unora dintre justițiabili, astfel că Guvernul a intervenit prin ordonanță de urgență și a operat modificările necesare.

Cei care doresc să formuleze un recurs în casație în cadrul unui proces penal trebuie să știe că prevederile din Codul de procedură penală referitoare la obligația de a formula acest recurs doar prin avocat au fost declarate neconstituționale. Astfel, pentru a le pune în acord cu Constituția, Guvernul le-a modificat prin ordonanță de urgență.

Cu alte cuvinte, cei care doresc să introducă în instanța penală o cerere de recurs o pot face fără să mai fie nevoiți să suporte costurile angajării unui avocat. Este vorba, mai exact, de Decizia CCR nr. 432/2016, apărută în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 841 din 24 octombrie 2016 și care a produs efecte de la data apariției.

Prevederile declarate neconstituționale au fost art. 436 alin. (2), art. 439 alin. (4^1) teza întâi și art. 440 alin. (1) și (2) din Codul de procedură penală. Concret, prin acestea se prevedea că părțile dintr-un proces penal pot să introducă în instanță o cerere de recurs numai prin intermediul unui „avocat care poate pune concluzii în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție”. În cazul în care această condiție nu era îndeplinită, cererea de recurs astfel introdusă nu era admisibilă, iar justițiabilul se vedea privat de dreptul său la recurs.

Împotriva unei hotărâri judecătorești, părțile pot formula, în condițiile stabilite de legea penală, o cerere de recurs. Recursul în casație este, așadar, una dintre căile de atac împotriva hotărârii unei instanțe, iar cererea prin care justițiabilul își valorifică dreptul la recurs trebuie să îndeplinească anumite condiții pentru a putea fi admisă de instanța de recurs. Una dintre aceste condiții a fost, până recent, ca cererea să fie formulată prin avocat.

Prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 70/2016 pentru modificarea și completarea Codului de procedură penală și a Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 866 din 31 octombrie 2016, Guvernul a făcut modificările necesare în Codul de procedură penală pentru ca decizia CCR să își vadă îndeplinit scopul, iar justițiabilii să poată beneficia concret de drepturile recunoscute prin decizie. Asta înseamnă că dispozițiile legale nu vor ajunge în situația de a-și înceta efectele juridice și se vor aplica în noua formă.

Notă: Atunci când o prevedere este declarată neconstituțională, Guvernul sau Parlamentul pot interveni, în 45 de zile de la publicarea deciziei CCR în Monitorul Oficial, pentru a pune dispozițiile neconstituționale în acord cu Legea fundamentală.

FORMULAREA OBLIGATORIE A RECURSULUI PRIN AVOCAT IMPUNEA COSTURI NEJUSTIFICATE

Așa cum reieșea din prevederile declarate neconstituționale, cererea de recurs nu putea fi admisă dacă cel care a formulat-o nu era reprezentat de un avocat, ceea ce implica în sarcina justițiabilului costuri suplimentare, pentru că acesta trebuia să-și angajeze un avocat. Aceste costuri nu se pot justifica în contextul unei „justiții imparțiale și egale pentru toți”, așa cum a reținut CCR, iar justițiabilul era pus în situația de a-și vedea grav afectat liberul acces la justiție, dacă nu îndeplinea condiția prevăzută de lege.

„Persoana care dorește să recurgă la concursul justiției în vederea realizării drepturilor și intereselor sale subiective prin intermediul acestei căi de atac este condiționată de încheierea unui contract de asistență judiciară prin avocat, la formularea recursului”, scrie în decizia CCR indicată.

Faptul că cererea de recurs era respinsă/restituită pentru că nu era formulată prin avocat era de natură să aducă justițiabilului o limitare a liberului acces la justiție. Accesul liber la justiție înseamnă că fiecare persoană are dreptul de a se adresa unei instanțe de judecată pentru a-și apăra drepturile și pentru a-și valorifica interesele legitime. Iar orice limitare a liberului acces la justiție trebuie să fie temeinic justificată, astfel încât dezavantajele create să fie minime și să nu afecteze chiar dreptul respectiv.

S-a susținut, pe de altă parte, că această limitare impusă de legea penală este necesară și că „legiuitorul a urmărit impunerea unei rigori pentru a se evita introducerea unor cereri de recurs în casație abuzive, șicanatorii”, formulate chiar în afara legii. Curtea nu a putut reține însă această motivare, întrucât exista un dezechilibru evident între situația creată și motivul pentru care s-a ajuns în acea situație. Altfel spus, o persoană era privată de accesul liber la justiție numai pentru ca instanța de judecată să fie scutită de analizarea în principiu a unor cereri care ar fi putut fi abuzive ori șicanatorii, spre exemplu.

Ar fi trebuit ca, în condițiile în care recursul era condiționat de reprezentarea prin avocat, justițiabilul care formula cererea de recurs să fi avut posibilitatea, oferită prin lege, de a fi reprezentat prin avocat în mod gratuit. Or, acest lucru nu există, în prezent, decât în anumite situații stabilite de lege, iar sfera celor afectați de măsura declarată neconstituțională este mult mai mare.

DECIZIILE PRONUNȚATE ÎN APEL LA ÎNALTA CURTE POT FI ATACATE CU RECURS

Ca urmare a modificărilor introduse prin OUG nr. 70/2016, act normativ intrat în vigoare luni, justițiabilii pot să atace cu recurs în casație și deciziile pronunțate de Secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ) și de completele de cinci judecători, ca instanțe de apel. Modificarea introdusă de Guvern vine să repare o situație de discriminare care se crease în trecut cu privire la unii dintre justițiabili și pe care CCR a calificat-o ca neconstituțională.

Prin Decizia CCR nr. 540/2016, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 841 din 24 octombrie 2016, Curtea a criticat dispozițiile referitoare la recurs din art. 434 (1) teza întâi din Codul de procedură penală și a recunoscut dreptul la recurs în procesul penal și altor justițiabili. Concret, acestea limitau dreptul la recurs pentru că nu permiteau formularea acestei căi de atac și împotriva deciziilor pronunțate de ICCJ ca instanță de apel, în cadrul Secției penale sau în completul de cinci judecători.

Cu alte cuvinte, justițiabilul care introducea calea de atac a apelului la ICCJ (pentru că așa îl obliga legea) nu putea să formuleze recurs împotriva deciziei pe care ICCJ o dădea la soluționarea acelui apel. Astfel, cel al cărui apel era soluționat de o curte de apel era mai avantajat decât cel al cărui apel era soluționat de ICCJ, pentru că cel dintâi avea o cale de atac în plus – recursul în casație la ICCJ.

CCR a declarat neconstituționale aceste prevederi, iar ordonanța de urgență a venit să dea formă concretă, prin act normativ, unui drept pe care judecătorii l-au recunoscut acestor justițiabili prin Decizia nr. 540/2016. Potrivit ordonanței, modificările aduse recursului în casație în aceste privințe se aplică recursurilor aflate deja pe rolul ICCJ la data intrării în vigoare a ordonanței (31 octombrie) și recursurilor exercitate împotriva deciziilor pronunțate începând 24 octombrie (data la care Decizia CCR nr. 540/2016 a fost publicată în Monitor).

Miercuri, 19 octombrie, a apărut în Monitorul Oficial legea care schimbă fundamental modul de funcționare și înregistrare a persoanelor fizice care desfășoară activități economice. Legea introduce un număr maxim de salariați pe care îl poate avea o astfel de entitate. Ceea ce este foarte important, este faptul că legea nu are efect asupra profesiilor independente reglementate de legi speciale.

În esență, persoanele fizice pot desfașura activitățile economice după cum urmează:

– individual și independent, ca persoane fizice autorizate;

– ca întreprinzători titulari ai unei întreprinderi individuale;

– ca membri ai unei întreprinderi familiale.

Care sunt condițiile pe care trebuie să le îndeplinească persoanele fizice?

– să aibă capacitate deplină de exercițiu, cu excepția membrilor întreprinderii familiale ce nu au calitatea de reprezentant, care trebuie să aibă vârsta de cel puțin 16 ani;

– să nu fi săvârsit fapte sancționate de legile fiscale, contabile, vamale și de cele care privesc disciplina financiar-fiscală;

– să aiba un sediu profesional declarat;

– să declare pe propria raspundere că îndeplinesc condițiile de funcționare prevăzute de legislația specifică în domeniul sanitar, sanitar-veterinar, protecției mediului și al protecției muncii, potrivit HotNews.

PFA poate avea în obiectul de activitate cel mult 5 clase de activități prevăzute de codul CAEN și poate avea maxim 3 angajați iar întreprinderea individuală poate avea în obiectul de activitate cel mult 10 clase de activități prevăzute de codul CAEN și poate angaja cel mult 8 salariați.

Legea aduce unele modificari și la nivel de doctrină, prin reformularea definițiilor unor termeni, astfel:

– activitate economică – activitate cu scop lucrativ, constând în producerea, administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau în prestarea de servicii;

– întreprindere economică – activitatea economică desfășurată în mod organizat, permanent și sistematic, combinând resurse financiare, forță de muncă, materii prime, mijloace logistice și informație, pe riscul întreprinzătorului, în cazurile și în condițiile prevăzute de lege;

– întreprindere familială – întreprinderea economică, fără personalitate juridică, organizată de membrii unei familii;

– persoană fizică autorizată – întreprinderea economică, fără personalitate juridică, organizată de o persoană fizică ce folosește, în principal, forța sa de muncă;

– patrimoniul de afectațiune – masa patrimonială în cadrul patrimoniului întreprinzătorului, reprezentând totalitatea drepturilor și obligațiilor afectate, prin declarație scrisă ori, după caz, prin acordul de constituire sau printr-un un act adițional la acesta, exercitării unei activități economice;

– sediul profesional – sediul principal/locația declarată la registrul comerțului, în vederea înregistrării și autorizării funcționării persoanei fizice autorizate, întreprinderii individuale sau familiale, reprezentând elementul de identificare al acesteia în raporturile juridice la care participă.

Legea prevede și o serie de facilități aplicabile studenților care vor să desfășoare activități ca PFA or II în sensul scutirii de la plata taxelor pentru operațiunile de înregistrare și autorizare precum și a tarifelor pentru serviciile de asistență prestate de oficiile registrului comerțului. În acest sens, studentul trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:

– să urmeze cursurile unei instituții de învatamant superior acreditate în România;

– să fie cel puțin în anul II de studiu și să fi promovat, integral, la data solicitării, toate cerințele programei de învățământ prevăzute de senatul instituției;

– nu a împlinit vârsta de 30 de ani.

Această lege intră în vigoare la 90 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial.

În termen de 2 ani de la intrarea în vigoare a acestei legi, persoanele fizice autorizate și întreprinderile individuale al căror număr de activități incluse în obiectul de activitate este mai mare decât cel impus modifică mențiunile din registrul comerțului referitoare la obiectul de activitate, proces ce se realizează, pe baza unei cereri, de oficiul registrului comerțului, cu titlu gratuit.