Efectele divorțului

Efectele divorţului cu privire la raporturile patrimoniale dintre soţi

Efectele divorțului cu privire la regimul matrimonial

Încetarea regimului matrimonial

În cazul divorţului, regimul matrimonial încetează între soţi la data introducerii cererii de divorţ.

Cu toate acestea, oricare dintre soţi sau amândoi, împreună, în cazul divorţului prin acordul lor, pot cere instanţei de divorţ să constate că regimul matrimonial a încetat de la data separaţiei în fapt.

Prevederile acestui articol se aplică în mod corespunzător şi în cazul divorţului prevăzut la art. 375.

„În situaţia în care căsătoria încetează prin divorţ, de principiu, regimul matrimonial ia sfârşit între soţi la momentul introducerii acţiunii de divorţ. Ca atare, încetarea regimului matrimonial are loc anterior datei desfacerii căsătoriei. În privinţa terţilor, regimul matrimonial încetează la data la care s-au îndeplinit formalităţile de publicitate prevăzute de lege pentru adoptarea regimului matrimonial” (M. Avram, C. Nicolescu, Regimuri matrimoniale, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2010, p. 191).

„Prin excepţie, atunci când divorţul se întemeiază pe acordul soţilor, indiferent dacă divorţul se pronunţă de instanţa de judecată, de notarul public sau de ofiţerul de stare civilă, ambii soţi sau oricare dintre aceştia pot solicita autorităţii competente (care, după caz, poate fi instanţa de judecată, notarul public sau ofiţerul de stare civilă, în funcţie de organul căruia i se adresează cererea de divorţ) să constate că regimul matrimonial a încetat nu de la data promovării cererii de divorţ, ci din momentul separaţiei în fapt a soţilor.

Bunuri comune ale soţilor. Bunuri proprii. Dobândire după desfacerea căsătoriei cu sume primite de la celălalt soţ. Dispoziţiile legii prin care se instituie regimul comunităţii în raporturile patrimoniale dintre soţi nu pot fi extinse şi la situaţia în care bunul a fost dobândit numai de unul dintre soţi, după desfacerea căsătoriei, însă cu bani proveniţi şi de la celălalt soţ. În acest caz, bunul dobândit după căsătorie de unul dintre soţi constituie bun propriu al soţului care l-a achiziţionat, iar dacă se face dovada că suma de bani a provenit de la celălalt soţ şi i-a fost remisă în timpul căsătoriei, soţul care a dat suma respectivă nu are decât un drept de creanţă”

Actele încheiate în frauda celuilalt soţ

Actele menţionate la art. 346 alin. (2), precum şi actele din care se nasc obligaţii în sarcina comunităţii, încheiate de unul dintre soţi după data introducerii cererii de divorţ, sunt anulabile, dacă au fost făcute în frauda celuilalt soţ.

Dispoziţiile art. 345 alin. (4) rămân aplicabile.

„Art. 346 alin. (2) NCC dă dreptul oricărui soţ de a dispune singur, cu titlu oneros, de bunurile mobile comune a căror înstrăinare nu este supusă îndeplinirii formalităţilor de publicitate. Asemenea acte, precum şi cele din care rezultă obligaţii în sarcina comunităţii de bunuri, dacă sunt încheiate de unul dintre soţi după momentul promovării acţiunii de divorţ, sunt lovite de nulitate relativă, dacă s-au făcut în frauda celuilalt soţ. Ca atare, simpla încheiere a unui asemenea act nu face să se prezume frauda celuilalt soţ, ci aceasta trebuie dovedită de soţul care pretinde vătămarea intereselor sale.”

„Pentru a interveni sancţiunea nulităţii relative sunt necesare următoarele cerinţe, care trebuie îndeplinite cumulativ: a) unul dintre soţi să încheie un act cu privire la bunurile mobile comune, a căror înstrăinare nu este supusă îndeplinirii formalităţilor de publicitate ori un act din care rezultă obligaţii în sarcina comunităţii de bunuri (spre exemplu, grevarea cu drepturi reale a unui bun imobil comun); b) actul privitor la bunurile comune să fie unul cu titlu oneros; c) momentul încheierii să se situeze în timp ulterior promovării acţiunii de divorţ, fără a avea relevanţă dacă aceasta a fost sau nu soluţionată în primă instanţă; d) actul să fie încheiat cu intenţia de fraudare a intereselor celuilalt soţ.

Reglementare. Chiar dacă regimul matrimonial a încetat la data introducerii cererii de divorţ sau, după caz, la data separaţiei în fapt a soţilor, soţii pot perfecta acte cu privire la bunurile comune sau din care se nasc obligaţii în sarcina comunităţii, însă articolul analizat prevede că aceste acte sunt anulabile în situaţia în care au fost făcute în frauda celuilalt soţ.

Acţiunea în anulare. Soţul care nu a participat la încheierea actului poate formula acţiune în anulare, acţiune care va fi admisă doar dacă acesta va dovedi faptul că actul a fost încheiat în frauda sa.

Confirmare. Prescripţie. Actul fiind anulabil, el este însă susceptibil de confirmare expresă sau tacită. Acţiunea este prescriptibilă în termenul general de prescripţie de trei ani, însă, în situaţia în care soţul interesat nu a formulat acţiunea în acest termen general, el poate totuşi invoca nulitatea relativă a contractului şi după expirarea acestui termen, pe cale de excepţie (quae temporalia sunt ad agendum perpetua sunt ad excipiendum).”

Efectele divorțului – Opozabilitatea faţă de terţi

Hotărârea judecătorească prin care s-a pronunţat divorţul şi, după caz, certificatul de divorţ prevăzut la art. 375 sunt opozabile faţă de terţi, în condiţiile legii.

Dispoziţiile art. 291, 334 şi 335 sunt aplicabile în mod corespunzător, inclusiv în cazul prevăzut la art. 375.

„Faţă de terţi divorţul produce efecte din momentul la care se face menţiune despre divorţ pe marginea actului de căsătorie.

În cazul în care divorţul se dispune de ofiţerul de stare civilă, acesta are obligaţia ca, după emiterea certificatului de divorţ, să facă menţiune despre desfacerea căsătoriei în actul de căsătorie, conform art. 377 alin. (1) NCC.

Dacă desfacerea căsătoriei este dispusă de notarul public, acesta, după emiterea certificatului de divorţ, trimite, potrivit art. 377 alin. (3) NCC, o copie certificată la primăria locului unde s-a încheiat căsătoria sau, după caz, la serviciul public comunitar local de evidenţă a persoanelor unde s-a încheiat căsătoria, pentru a se menţiona în actul de căsătorie faptul încetării căsătoriei prin divorţ.

Dacă divorţul se pronunţă de instanţa de judecată, potrivit art. 619 alin. (6) C. proc. civ., nou introdus prin Legea nr. 71/2011, aceasta are obligaţia comunicării hotărârii de divorţ la serviciul de stare civilă unde s-a încheiat căsătoria, la Registrul naţional notarial al regimurilor matrimoniale şi la oficiul naţional al registrului comerţului (în situaţia când unul dintre soţi este profesionist). Comunicarea se face din oficiu, ea constituind o obligaţie a instanţei la care a rămas irevocabilă (definitivă, în concepţia noului Cod de procedură civilă) hotărârea de divorţ. Aceasta poate fi prima instanţă (judecătoria), atunci când aceasta adoptă hotărâri irevocabile (este vorba de divorţul pronunţat în condiţiile art. 613¹ şi art. 613^1a C. proc. civ. sau de divorţul pronunţat pe calea dreptului comun sau întemeiat pe starea de sănătate a reclamantului, dacă hotărârea de divorţ nu este atacată de vreunul dintre soţi); tribunalul (în cazul în care acesta soluţionează apelul declarat, iar decizia instanţei de apel nu este atacată); curtea de apel (învestită cu judecarea recursului declarat).

Opozabilitate. Efectul de bumerang are loc şi în ceea ce priveşte opozabilitatea faţă de terţi a divorţului. Dacă li se aduce la cunoştinţă terţelor persoane existenţa regimului matrimonial sub care sunt căsătoriţi soţii, tot astfel este imperios să li se facă opozabil faptul că soţii au divorţat şi că regimul lor matrimonial a încetat.
Aşa cum putem observa, primul alineat al articolului examinat stipulează că hotărârea de divorţ şi, după caz, certificatul de divorţ, sunt opozabile faţă de terţi în condiţiile legii.

Publicitate. Pentru a face opozabilă terţilor încetarea regimului matrimonial sub care soţii au fost căsătoriţi, alineatul secund al textului legal examinat prevede că dispoziţiile art. 291, 334 şi 335 sunt aplicabile în mod corespunzător. Aşadar, ofiţerul de stare civilă de la locul perfectării mariajului, după ce a primit hotărârea de divorţ, sau după ce a emis certificatul de divorţ ori după ce a primit copia certificată de pe certificatul de divorţ eliberat de un notar public, va trimite, de îndată, o copie acestuia Registrului naţional notarial al regimurilor matrimoniale. În situaţia în care soţii au bunuri comune imobile ori au calitatea de profesionişti în domeniul comerţului, hotărârea de divorţ sau, după caz, certificatul de divorţ vor trebui notate şi în cartea funciară şi se vor înscrie la registrul comerţului, precum şi în alte registre de publicitate reglementate de lege. Încetarea regimului matrimonial, ca urmare a divorţului, nu va fi opozabilă terţilor decât după realizarea operaţiunilor de publicitate, exceptând cazul în care terţii au cunoscut divorţul pe altă cale”

Bibliografie:

Noul Cod Civil
AFRASINEI Madalina;colectiv, Noul Cod Civil comentat din 20-feb-2013, Hamangiu
TERZEA Viorel, Noul Cod Civil adnotat cu doctrina si jurisprudenta din 01-mar-2014, Universul Juridic
MOLOMAN Bogdan Dumitru;URECHE Lazar Ciprian, Noul Cod Civil. Cartea a II-a. Despre familie. Art. 258 534. Comentarii, explicatii si jurisprudenta din 01-ian-2016, Universul Juridic

Efectele divorţului cu privire la raporturile patrimoniale dintre soţi Efectele divorțului cu privire la regimul matrimonial Încetarea regimului matrimonial În cazul divorţului, regimul matrimonial încetează între soţi la data introducerii cererii de divorţ. Cu toate acestea, oricare dintre soţi sau amândoi, împreună, în cazul divorţului prin acordul lor, pot cere instanţei de divorţ să constate […]

Separația bunurilor

Postat pe de Avocat Antohe Dan

Separația bunurilor

Regimul separației de bunuri este reglementat de dispozitiile art 360-363 Noul Cod Civil

Regimul bunurilor

Fiecare dintre soţi este proprietar exclusiv în privinţa bunurilor dobândite înainte de încheierea căsătoriei, precum şi a celor pe care le dobândeşte în nume propriu după această dată.

Prin convenţie matrimonială, părţile pot stipula clauze privind lichidarea acestui regim în funcţie de masa de bunuri achiziţionate de fiecare dintre soţi în timpul căsătoriei, în baza căreia se va calcula creanţa de participare. Dacă părţile nu au convenit altfel, creanţa de participare reprezintă jumătate din diferenţa valorică dintre cele două mase de achiziţii nete şi va fi datorată de către soţul a cărui masă de achiziţii nete este mai mare, putând fi plătită în bani sau în natură.

„Regimul separaţiei de bunuri reprezintă o alternativă la regimul comunităţii legale de bunuri. Este un regim separatist, care oferă cea mai mare independenţă patrimonială soţilor, tinzând să realizeze cea mai completă disociere a intereselor acestora” (H. Deschenaux, P.H. Steinauer, Le nouveau droit matrimonial, Berna, 1987, p. 520).

„Un asemenea regim are următoarele avantaje: asigură o independenţă patrimonială a soţilor; asigură protecţia soţilor în cazul ivirii unui pasiv substanţial, în sensul că soţul celui care a contractat în timpul căsătoriei anumite datorii nu va fi obligat să plătească aceste datorii; se evită partajul bunurilor. Un astfel de regim poate fi avantajos în cazul persoanelor care se recăsătoresc şi au copii rezultaţi din căsătorii anterioare sau în cazul profesioniştilor implicaţi în afaceri ce presupun un mare risc profesional.

Bunuri proprii ale soţilor. Regimul separaţiei. Contribuţia ambilor soţi la achiziţionarea lor. Sub regimul separaţiei de bunuri, bunurile dobândite de fiecare dintre soţi sunt bunuri exclusive ale acestora. Dacă se dovedeşte în concret că şi celălalt soţ a contribuit, cu bunurile sale sau cu sume de bani, la dobândirea acelor bunuri, în scopul de a deveni coproprietar cu soţul care figurează în actul de vânzare-cumpărare, se aplică dispoziţiile privitoare la coproprietatea pe cote-părţi. Dovada trebuie să fie făcută în concret, fără a se putea considera că simpla gospodărire în comun a soţilor ar atrage aplicarea unui alt regim juridic decât cel sub care acele bunuri au fost dobândite. Într-o atare situaţie, soţul care nu figurează în act poate să facă dovada unei simulaţii, fie cu privire la persoană, fie cu privire la preţ, dovedind prin toate mijloacele legale, inclusiv cu martori, dată fiind imposibilitatea morală în care se află soţii de a-şi preconstitui înscrisuri, că a contribuit efectiv la plata preţului şi că a avut intenţia să dobândească împreună bunul respectiv” [TS, s. civ., dec. nr. 221071973, în I. Mihuţă, Repertoriu II, nr. 70, p. 31].

Separația bunurilor – Inventarul bunurilor mobile

La adoptarea acestui regim, notarul public întocmeşte un inventar al bunurilor mobile proprii, indiferent de modul lor de dobândire.

Se poate întocmi un inventar şi pentru bunurile mobile dobândite în timpul separaţiei de bunuri.

În toate cazurile, pentru opozabilitate faţă de terţi, inventarul se anexează la convenţia matrimonială, supunându-se aceloraşi formalităţi de publicitate ca şi convenţia matrimonială.

În lipsa inventarului se prezumă, până la proba contrară, că dreptul de proprietate exclusivă aparţine soţului posesor.

Dacă bunul a fost dobândit printr-un act juridic supus, potrivit legii, unei condiţii de formă pentru validitate ori unor cerinţe de publicitate, dreptul de proprietate exclusivă nu se poate dovedi decât prin înscrisul care îndeplineşte formele cerute de lege.

„Obligaţia inventarului. Aşa cum rezultă din textul legal analizat, la adoptarea regimului separaţiei de bunuri se întocmeşte – în mod obligatoriu⁷⁷⁶, de către un notar public – un inventar al bunurilor mobile proprii.
Coroborând dispoziţiile alineatului prim al articolului examinat cu cele ale art. 312 şi urm. NCC, observăm că întocmirea inventarului este obligatorie şi în situaţia în care, anterior perfectării căsătoriei, viitorii soţi optează pentru regimul separaţiei de bunuri, precum şi în cazul în care, în timpul mariajului, urmare acordului soţilor (art. 369 NCC) sau la solicitarea unuia dintre ei, adresată instanţei de judecată (art. 370-371 NCC), se decide schimbarea regimului matrimonial cu cel al separaţiei de bunuri.
Ulterior adoptării acestui tip de regim matrimonial şi pe toată perioada cât acesta se află în fiinţă, legiuitorul lasă la îndemâna soţilor posibilitatea de a întocmi un inventar al bunurilor mobile. Prin urmare, toate inventarele bunurilor mobile, indiferent de momentul realizării lor, se comunică obligatoriu la Registrul naţional notarial al regimurilor matrimoniale.”

Bunurile proprietate comună pe cote-părţi

Bunurile dobândite împreună de soţi aparţin acestora în proprietate comună pe cote-părţi, în condiţiile legii.

Dovada coproprietăţii se face în condiţiile art. 361, care se aplică în mod corespunzător.

Folosinţa bunurilor celuilalt soţ

Soţul care se foloseşte de bunurile celuilalt soţ fără împotrivirea acestuia din urmă are obligaţiile unui uzufructuar, cu excepţia celor prevăzute la art. 723, 726 şi 727. El este dator să restituie numai fructele existente la data solicitării lor de către celălalt soţ sau, după caz, la data încetării ori schimbării regimului matrimonial.

Dacă unul dintre soţi încheie singur un act prin care dobândeşte un bun, folosindu-se, în tot sau în parte, de bunuri aparţinând celuilalt soţ, acesta din urmă poate alege, în proporţia bunurilor proprii folosite fără acordul său, între a reclama pentru sine proprietatea bunului achiziţionat şi a pretinde daune-interese de la soţul dobânditor. Proprietatea nu poate fi însă reclamată decât înainte ca soţul dobânditor să dispună de bunul dobândit, cu excepţia cazului în care terţul dobânditor a cunoscut că bunul a fost achiziţionat de către soţul vânzător prin valorificarea bunurilor celuilalt soţ.

Răspunderea pentru obligaţiile personale

Niciunul dintre soţi nu poate fi ţinut de obligaţiile născute din acte săvârşite de celălalt soţ.

Cu toate acestea, soţii răspund solidar pentru obligaţiile asumate de oricare dintre ei pentru acoperirea cheltuielilor obişnuite ale căsătoriei şi a celor legate de creşterea şi educarea copiilor.

Dreptul de retenţie

La încetarea regimului separaţiei de bunuri, fiecare dintre soţi are un drept de retenţie asupra bunurilor celuilalt până la acoperirea integrală a datoriilor pe care le au unul faţă de celălalt.

Bibliografie:

Noul Cod Civil
AFRASINEI Madalina;colectiv, Noul Cod Civil comentat din 20-feb-2013, Hamangiu
TERZEA Viorel, Noul Cod Civil adnotat cu doctrina si jurisprudenta din 01-mar-2014, Universul Juridic
MOLOMAN Bogdan Dumitru;URECHE Lazar Ciprian, Noul Cod Civil. Cartea a II-a. Despre familie. Art. 258 534. Comentarii, explicatii si jurisprudenta din 01-ian-2016, Universul Juridic

Separația bunurilor Regimul separației de bunuri este reglementat de dispozitiile art 360-363 Noul Cod Civil Regimul bunurilor Fiecare dintre soţi este proprietar exclusiv în privinţa bunurilor dobândite înainte de încheierea căsătoriei, precum şi a celor pe care le dobândeşte în nume propriu după această dată. Prin convenţie matrimonială, părţile pot stipula clauze privind lichidarea acestui […]