SURSA | Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, decizia civilă nr. 211 din 12 februarie 2014 |
INDEXAREA INSTANŢEI | civil, contestaţie concediere, recurs |
CUVINTE CHEIE | Decizie de concediere, modificarea unilaterală a contractului de muncă, abatere disciplinară, cercetare prealabilă |
REFERINŢE | Codul muncii, art. 8 alin. (1), art. 41, art. 250, art. 251 alin. (1), art. 252 alin. (2) şi (4); Codul de procedură civilă, art. 296, art. 316 Tribunalul Neamţ, sentinţa civilă nr. 741/C din 20 iunie 2013 |
SITUAŢIA DE FAPT | Prin cererea dedusă judecăţii la data de 21 decembrie 2012 contestatorul, în contradictoriu cu intimata SC S. S.S.R. SRL, a contestat decizia din 12 decembrie 2012 privind desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă, reîncadrarea pe postul deţinut anterior, obligarea intimatei la plata drepturilor salariale cuvenite, precum şi la plata daunelor morale şi materiale. Salariatul a fost angajatul unităţii intimate, ce are ca obiect de activitate pază şi protecţie, ocupând funcţia de şef de tură în cadrul obiectivului A.R. În data de 18 octombrie 2012 s-a prezent la locul de muncă, în cadrul obiectivului A.R.şi agentul L.D. i-a prezentat modul de lucru din acest post, respectiv operaţiunipe calculator, cântărirea şi sigilarea autocamioanelor care ieşeau din obiectiv. Contestatorul a părăsit locul de muncă după o oră susţinând în instanţă că nu efectua operaţiuni specifice funcţiei pentru care a fost angajat. Ulterior a lipsit mai multe zile de la serviciu. La data de 22 octombrie 2012, s-a declanşat procedura disciplinară împotriva contestatorului, acesta fiind convocat la data de 26 octombrie 2012. Ca urmare a acestei convocări, petentul a comunicat telefonic că în perioada 25 – 30 octombrie se află în concediu medical. După această perioadă, contestatorul nu s-a mai prezentat la serviciu, motiv pentru care a fost convocat din nou pentru data de 15 noiembrie 2012. Această a doua convocare, a fost expediată prin poştă, însă petentul nu a fost găsit la domiciliu de către factorul poştal şi nici nu s-a prezentat la oficiul poştal pentrua ridica corespondenţa, astfel plicul fiind restituit intimatei. În consecinţă comisia de cercetare disciplinară a întocmit procesul verbal nr. **/15 noiembrie 2012, aplicând dispoziţiile art. 251 alin. (3) din Codul muncii, respectiv, sancţionarea fără efectuarea cercetării disciplinar, urmată de decizia de concediere nr. **1 din data de 12 decembrie 2012 privind desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă conform art. 61 lit. a) din Codul muncii, decizia fiind comunicată şi contestatorului. |
PROBLEMELE DE DREPT | Părăsirea nejustificată a locului de muncă pe motivul modificării unilaterale a contractului de muncă de către angajator este considerată abatere disciplinară? Neridicarea de către angajat a scrisorii recomandate prin care este convocat la cercetarea disciplinară prealabilă, dă dreptul angajatorului de a continua procedura de concediere? |
SOLUŢIA INSTANŢEI | Eventuala modificare unilaterală a felului muncii, nu deschide angajatului dreptul de a părăsi locul de muncă în timpul programului şi de a nu se mai prezenta nejustificat la serviciu, ci, după caz, dreptul prevăzut de art. 17 sau cel prevăzut de art. 266 din Codul muncii; prin urmare, nu înlătură nici caracterul de abatere disciplinară gravă a faptelor imputate. Neridicarea scrisorii recomandate prin care se comunică angajatului declanşarea cercetării disciplinare şi data efectuării acestui demers, nu poate fi imputată angajatorului ca nelegalitate sancţionată de art. 251 din Codul muncii. |
MOTIVELE INSTANŢEI | Chiar şi în situaţia în care s-ar fi acceptat că o există o modificare unilaterală acontractului de muncă, ea nu ar fi avut caracter abuziv, sancţionabil potrivit art. 41 coroborat cu art. 17 alin. (5) din Codul muncii, atât timp cât a existat asentimentul contestatorului, exteriorizat prin semnarea tabelului de instructaj la preluarea postului şi a fişei de control ca titular al postului cântar auto Contestatorul nu era îndreptăţit a părăsi în semn de frondă postul, ci avea deschisă posibilitatea legală de a contesta măsura abuzivă (după caz, art. 17, art. 266 din Codul muncii). Absenţa unei dovezi de confirmare a primirii de către contestator a convocatorului la cercetarea prealabilă disciplinară, nu atrage prin ea însăşi sancţiunea nulităţii deciziei de concediere, legea sancţionând doar reaua credinţă a angajatorului manifestată fie prin neinformarea angajatului despre cercetare, fie în informarea sa deficitară. Faptul că destinatarul a refuzat a primi primul convocator (pe plicul căruia se menţiona obiectul înscrisului), iar la cel de-al doilea lipsea de la domiciliu (avizare din 12 noiembrie 2012) şi nici nu s-a prezentat până la 22 noiembrie 2012 (data expirării perioadei de păstrare la Oficiul Poştal a recomandatei) pentru ridicarea corespondenţei, nu poate fi opusă, ca apărare legală recurentei pârâtei întrucât, în primul rând, aşa cum s-a arătat şi prevede şi art. 8 alin. (1) din Codul muncii, drepturile procesuale trebuie exercitate cu bună credinţă, partea neputând invoca vătămarea cauzată de propria culpă, iar în al doilea rând, o astfel de situaţie nu a fost reglementată prin textul amintit (dacă legiuitorul ar fi dorit să creeze o excepţie de la regula generală, ar fi edictat-o). |
Prin sentinţa civilă nr. 741/C/20 iunie 2013, pronunţată de Tribunalul Neamţ în dosarul nr. 6666/103/2012, s-a admis, în parte, contestaţia formulată de către contestatorul P.L.G., în contradictoriu cu intimata SC S.S.R. SRL Bucureşti, şi, în consecinţă, s-a anulat decizia de concediere nr. ** din 12 decembrie 2012 emisă de intimată. Totodată, s-a dispus reintegrarea contestatorului în postul deţinut anterior emiterii actului de concediere cu obligarea intimatei la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul de la data concedierii până la data reintegrării efective. S-au respins, ca nefondate, capetele de cerere privind plata daunelor morale şi materiale.
Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut că prin cererea dedusă judecăţii la data de 21 decembrie 2012 contestatorul, în contradictoriu cu intimata SC S. S.S.R. SRL, a contestat decizia nr. **/12 decembrie 2012 privind desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă, reîncadrarea pe postul deţinut anterior, obligarea intimatei la plata drepturilor salariale cuvenite, precum şi la plata daunelor morale şi materiale.
În motivarea acţiunii, a arătat că a fost salariatul unităţii intimate, ce are ca obiect de activitate pază şi protecţie, ocupând funcţia de şef de tură în cadrul obiectivului A.R. şi că, prin decizia contestată, emisă de intimată, a fost sancţionat disciplinar cu desfacerea contractului individual de muncă, conform dispoziţiilor art. 61 lit. a) din Codul muncii, pentru abateri pe care susţine că nu le-a săvârşit, considerând că această dispoziţie este nelegală şi netemeinică. Menţionează că în data de 18 octombrie 2012 s-a prezent la locul de muncă, respectiv postul 5, poarta 2 auto, în cadrul obiectivului A.R. şi că agentul L.D. i-a prezentat modul de lucru din acest post,
pag. 1 7/26/2022 : office@avocatvasilebruma.ro
Decizia nr. 211 din 12-feb-2014
respectiv operaţiuni pe calculator, cântărirea şi sigilarea autocamioanelor care ieşeau din obiectiv, ceea ce necesita calificare specială pe acest post şi anumite cunoştinţe de programe pe calculator. A mai susţinut petentul că acestea nu erau atribuţiile sale de serviciu, el fiind şef de tură avea alte atribuţii, în general de control, raportare etc. conform fişei postului.
A mai menţionat că a doua abatere pentru care a fost sancţionat este aceea că a nu s-a prezentat la serviciu mai multe zile consecutiv, fapt contestat de petent motivând că, în perioada respectivă a fost programat să lucreze ca agent de securitate, o funcţie inferioară celei pe care o avea la momentul respectiv, cea de şef de tură.
Faţă de aceste susţineri a solicitat reintegrarea pe postul avut anterior emiterii deciziei de concediere, ca şef de tură, plata tuturor drepturilor cuvenite, până la momentul reintegrării, precum şi daune morale şi materiale.
În susţinere, a depus în copie, extras regulament intern, raport din 1 octombrie 2012, notă de informare din 3 octombrie 2012 şi cerere din 3 octombrie 2012.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestaţiei ca neîntemeiată şi obligarea contestatorului la cheltuieli de judecată susţinând că prin Raportul întocmit de inspectorul de securitate H.R., înregistrat sub nr. **/19 octombrie 2012, societatea a fost sesizată de faptul că în data de 18 octombrie 2012, contestatorul s-a prezentat la serviciu, în jurul orei 18.30 la postul 5 poarta 2 auto, şi că i s-a prezentat procedura de lucru a acestui post, de către agentul L.D., respectiv, programul pe calculator, cântărire şi sigilare a camioanelor care transportau marfă. După un anumit timp, fiind atenţionat de către directorul R., să fie atent la sigilarea autocamionului, acesta a revenit în cabina cântarului unde şi-a luat bagajul şi a părăsit postul de pază care-i fusese încredinţat, motivând că a sunat în acest sens pe şeful său ierarhic (directorul), fără să precizeze pe cine anume. S-a mai susţinut că la data de 20 octombrie 2012 i-au fost încredinţate contestatorului programările pentru perioada următoare, printr-un serviciu de curierat rapid, deoarece acesta nu s-a mai prezentat la serviciu.
Urmare a faptei contestatorului, la data de 22 octombrie 2012, s-a declanşat procedura disciplinară împotriva contestatorului, acesta fiind convocat la data de 26 octombrie 2012. Ca urmare a acestei convocări, petentul a comunicat telefonic că în perioada 25 -30 octombrie se află în concediu medical. După această perioadă, contestatorul nu s-a mai prezentat la serviciu, motiv pentru care a fost convocat din nou pentru data de 15 noiembrie 2012. Această a doua convocare, a fost expediată prin poştă, însă petentul nu a fost găsit la domiciliu de către factorul poştal şi nici nu s-a prezentat la oficiul poştal pentru a ridica corespondenţa, astfel plicul fiind restituit intimatei.
Pe cale de consecinţă, comisia de cercetare disciplinară a întocmit Procesul verbal nr. **/15 noiembrie 2012, aplicând dispoziţiile art. 251 alin. (3) din Codul muncii, respectiv, sancţionarea fără efectuarea cercetării disciplinare, prin care a reţinut că petentul a săvârşit următoarele abateri: a încălcat consemnul general – părăsirea locului de muncă, lăsarea utilajelor şi instalaţiilor fără supraveghere şi a absentat nemotivat de la serviciu, încălcând astfel dispoziţiile Regulamentului intern, drept pentru care a propus sancţionarea acestuia cu desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă. La cercetarea disciplinară s-au avut în vedere atât rapoartele informative cât şi declaraţiile colegilor de serviciu ai contestatorului.
Pentru motivele arătate, conducerea unităţii a emis decizia de concediere nr. **1 din data de 12 decembrie 2012 privind desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă conform art. 61 lit. a) din Codul muncii, decizia fiind comunicată şi contestatorului.
Cu privire la capătul de cerere a petentului privind obligarea societăţii intimate la plata unor sume cu titlu de daune morale şi materiale, aceasta a solicitat respingerea acestuia ca inadmisibil.
În susţinerea apărării, intimata a depus în copie documentaţia care a stat la baza emiterii deciziei de concediere contestată, la filele 30 – 88, respectiv: contract individual de muncă, cerere de angajare din 10 februarie 2011, declaraţie din 10 februarie 2011, fişa postului, raport privind abaterea disciplinară nr. ** din 19 octombrie 2012, dovadă comunicare acte, declaraţia numitului C.G. din 22 octombrie 2012, decizia internă nr. ** din 22 octombrie 2012, convocator nr. ** din 22 octombrie 2012, dovezi expediere corespondenţă, proces verbal nr. ** din 26 octombrie 2012, certificat de concediu medical nr. ** din 26 octombrie 2012, convocator nr. ** din 7 noiembrie 2012, confirmare de primire, plic corespondenţă, proces verbal nr. ** din 15 noiembrie 2012, rapoarte informative din 18 octombrie 2012, raport privind abaterea disciplinară nr. ** din 25 octombrie 2012, rapoarte informative din 25 octombrie 2012, 31 octombrie 2012, 1 noiembrie 2012, 2 noiembrie 2012, 2/3 noiembrie 2012 şi 5 noiembrie 2012, rapoarte privind abaterea disciplinară nr. ** din 2 noiembrie 2012, ** din 5 noiembrie 2012, ** din 7 noiembrie 201, ** din 9 noiembrie 2012 şi ** din 12 noiembrie 2012, organizarea serviciului de pază în zilele de 1 noiembrie 2012, 2 noiembrie 2012, 5 noiembrie 2012, 6 noiembrie 2012, 9 noiembrie 2012, 10 noiembrie 2012 şi 14 noiembrie 2012, decizie de concediere disciplinară nr. ** din 12 decembrie 2012, extras regulament intern, decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţiile Unite nr. 40 din 7 mai 2007, practică judiciară.
La termenul din 16 mai 2013, contestatorul a depus la dosar copia adeverinţei nr. 271 din 12 decembrie 2012 emisă de unitate, referitor la locurile de muncă şi a arătat că înţelege să solicite obligarea intimatei la plata drepturilor salariale pentru perioada 15 noiembrie 2012 – 12 decembrie 2012 (data emiterii deciziei de concediere), perioadă în care nu a mai fost programat să efectueze serviciul de tură şi, în aceste condiţii, nici nu a mai fost plătit, precum şi plata drepturilor salariale începând cu data de 12 decembrie 2012 până la reintegrare.
Ulterior, intimata a depus în copie Tabelul nominal cu angajaţii din tura din seara zilei de 18/19 octombrie 2012 precum şi Fişa de evaluare a agenţilor din acea tură, Registru de acces autovehicule din postul 5 poarta 2 a obiectivului A. din ziua de 18 octombrie 2012, precum şi o serie de alte înscrisuri.
Prin Încheierea de şedinţă din 16 mai 2013, instanţa a solicitat intimatei să depună la dosarul cauzei procesul – verbal de predare a turei din 18 octombrie 2012, însă aceasta nu s-a conformat solicitării instanţei.
Părţile procesuale au formulat concluzii scrise.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri, celelalte probe solicitate fiind respinse, motivat, prin Încheierea de şedinţă din 16 mai 2013.
Analizând actele şi lucrările dosarului, faţă de toate susţinerile părţilor, Tribunalul a reţinut următoarele:
Prin Decizia nr. **/12 decembrie 2012, intimata a dispus desfacerea contractului individual de muncă al contestatorului, în conformitate cu prevederile art. 61 lit. „a” din Codul muncii, coroborat cu 248 alin. 1 lit. „e” din Codul muncii, reţinându-se în sarcina petentului, încălcarea unor obligaţii stabilite prin Regulamentul de ordine interioară, respectiv, părăsirea locului de muncă în tura din 18/19 octombrie 2012, fără a aduce la cunoştinţă şefului ierarhic superior şi a avea aprobare în acest sens, precum şi pentru că din data 01 noiembrie 2012 nu s-a mai prezentat la serviciu, acumulând astfel absenţe nemotivate.
Din probatoriul administrat, cu privire la abaterea săvârşită de contestator, adusă la cunoştinţă prin Raportul înregistrat sub numărul ** din 19 octombrie 2012 de către Inspectorul de securitate H.R., aceea că în data de 18 octombrie 2012 petentul s-a prezentat la serviciu, la postul 05 poarta 2 auto, obiectivul A.R. în jurul orei 18.30, a fost instruit de agentul L.D. asupra modului de lucru din acest post, cu privire la programul de cântărire, a prezentării postului şi a-i pune la dispoziţie documentele postului, contestatorul după un anumit timp a părăsit postul, afirmând că a anunţat conducerea despre acest fapt, nespecificând pe cine anume a înştiinţat de părăsirea postului. pag. 2 7/26/2022 : office@avocatvasilebruma.ro
Decizia nr. 211 din 12-feb-2014
Instanţa a reţinut că, prin adresa nr. **/22 octombrie 2012 contestatorul a fost convocat în data de 26 octombrie 2012, în vederea cercetării disciplinare pentru abaterea săvârşită în tura 18/19 octombrie 2012, iar potrivit certificatului medical seria CCMAE nr. ** petentul s-a aflat în incapacitate de muncă în perioada 25-31 octombrie 2012, astfel că intimata, prin adresa nr. **/7 noiembrie 2012 a convocat din nou pe contestator pentru data de 15 noiembrie 2012, însă nu s-a făcut dovada confirmării de primire a acestei convocări de către contestator.
Mai mult decât atât, potrivit deciziei contestate petentul a fost sancţionat şi pentru absenţe nemotivate, începând cu data de 1 noiembrie 2012, abatere supusă analizei comisiei de cercetare disciplinară, dar faţă de care intimata nu a făcut dovada convocării contestatorului în acest sens.
Convocarea salariatului poate fi făcută prin orice mijloc de comunicare care asigură transmiterea şi confirmarea primirii acesteia. Astfel, comunicarea poate fi făcută prin înmânarea ei salariatului, prin curier, executor judecătoresc etc.
Câtă vreme salariatului nu i se aduce la cunoştinţă că în privinţa sa a fost declanşată cercetarea disciplinară şi în concret abaterea disciplinară care i se impută, neprezentarea salariatului la cercetarea disciplinară nu îndreptăţeşte angajatorul să aplice sancţiunea fără efectuarea cercetării, angajatul fiind privat de dreptul de apărare.
Înscrisul depus de intimată la termenul din 13 iunie 2013, reprezentând Completarea la convocatorul nr. **/7 noiembrie 2012 prin care îl înştiinţează că se va analiza şi abaterea sa privind acumularea de 3 absenţe nemotivate consecutive, respectiv 01, 02, şi 06 noiembrie 2012, nu a fost reţinut de instanţă, întrucât nu s-a făcut dovada confirmării primirii acestei convocări de către contestator.
Potrivit dispoziţiilor art. 251 alin. (1) din Codul muncii, „Sub sancţiunea nulităţii absolute, nici o măsură, cu excepţia celei prevăzute la art. 248 alin. (1) lit. a), nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile.”
Faţă de aceste considerente, tribunalul a constatat că decizia atacată este lovită de nulitate absolută, prin încălcarea de către intimată a prevederilor mai sus arătate.
Analizând pe fond abaterea săvârşită de petent în data de 18 octombrie 2012 şi reţinută de comisia de cercetare disciplinară în Procesul verbal nr. **/15 noiembrie 2012, în baza căruia a fost emisă decizia contestată, s-a apreciat că măsura este vădit nelegală faţă de dispoziţiile imperative ale art. 41 din Codul muncii.
Astfel, potrivit adeverinţei. ** din 12 decembrie 2012 emisă de unitate, iniţial contestatorul a fost angajat în funcţia de agent de securitate, aşa cum reiese din contractul individual de muncă nr. **/18 februarie 2011, iar ulterior, prin Actul adiţional nr. 1 la acest contract, din data de 1 noiembrie 2011, i-a fost modificată funcţia şi salariul, fiind încadrat Şef de tură.
Or, potrivit probatorului administrat din care reiese instruirea făcută în data de 18 octombrie 2012 pentru funcţia pe care urma să o ocupe din aceea dată, precum şi a programărilor de serviciu pentru perioada 15 noiembrie 2012 – 12 decembrie 2012, depuse la dosar de intimată şi comunicate contestatorului, reiese că acesta a fost programat pe funcţia de agent de securitate şi nu cea de şef de tură, potrivit încadrării sale legale.
Astfel, măsura dispusă prin instruirea contestatorului în vederea desfăşurării atribuţiilor de agent de securitate, funcţie inferioară celei deţinute, respectiv cea de şef de tură reprezintă o modificare unilaterală a contractului individual de muncă în ceea ce priveşte elementele esenţiale ale contractului, respectiv locul şi felul muncii, condiţiile de muncă şi salariul. Cum această modificare s-a făcut fără acordul salariatului, încalcă dispoziţiile imperative ale art. 41 din Codul muncii, având drept consecinţă anularea măsurilor luate de angajator.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât în cauză nu s-au produs de către intimată dovezi privind existenta consimţământului reclamantului cu privire la această modificare a felului muncii acestuia şi nu suntem în prezenţa cazurilor speciale prevăzute de art. 48 din Codul muncii, când angajatorul poate modifica temporar locul şi felul muncii, fără consimţământul salariatului.
Faţă de considerentele expuse, instanţa a apreciat contestaţia ca fiind întemeiată, justificându-se admiterea sa, anularea dispoziţiei nr. **/12 decembrie 2012 emisă de intimată şi repunerea părţilor în situaţia anterioară emiterii dispoziţiei, cu obligarea achitării de către intimată tuturor drepturilor salariale de care ar fi beneficiat contestatorul până la data reintegrării.
Capătul de cerere privind obligarea intimatei la plata de daune morale şi materiale a fost găsit ca nefondat, întrucât nu s-a dovedit de către contestator că a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului, aşa cum prevede art. 269 din Codul muncii.
Împotriva acestei hotărâri, în termen, motivat şi legal scutit de plata taxelor judiciare de timbru a formulat recurs S.C. S.S.R. S.R.L. Bucureşti, cauza înregistrându-se pe rolul Curţii de Apel Bacău sub nr. 6666/103/2012.
Criticând soluţia de admitere a pretenţiei privitoare la anularea deciziei 7391/2012, la reintegrare şi la drepturile salariale cuvenite, recurenta a susţinut, în esenţă, nelegalitatea hotărârii prin prisma următoarelor aspecte:
al aplicării greşite a art. 251 alin. (1) din Codul muncii. Astfel, s-a reţinut că pentru a doua convocare (cu adresa **/7 noiembrie 2012) nu a dovedit confirmarea de primire; ori, a probat expedierea sa, recomandat cu confirmare, la 8 noiembrie 2012 şi restituirea la 22 noiembrie 2012 ca urmare a neprezentării contestatorului pentru ridicare. De asemenea, deşi au existat probe privind refuzul contestatorului de a ridica convocatorul din 22 octombrie 2012, dată la care nu era în concediu medical, nu s-a făcut nici o referire la acest aspect. Mai mult, deşi s-a probat că după expirarea concediului medical – la 31 octombrie 2012 – contestatorul nu s-a mai prezentat la serviciu în mod nejustificat, determinând emiterea celui de-al doilea convocator la 7 noiembrie 2012, s-a reţinut greşit culpa sa în neîndeplinirea obligaţiilor procedurale specifice cercetării disciplinare.
al încălcării prevederilor art. 247 şi art. 250 din Codul muncii, prin ignorarea gravităţii faptelor imputate, şi al neobservării respectării art. 41 din Codul muncii. Astfel, deşi a probat că prin intrarea în postul de pază pentru instruirea privitoare la atribuţiile acestui post, contestatorul a acceptat să desfăşoare activitatea de agent de securitate, se reţine totuşi încălcarea art. 41 din Codul muncii. De asemenea, deşi a probat că la 18 octombrie 2012, după o oră jumătate de la preluarea postului, contestatorul a părăsit obiectivul (postul de pază 05 din poarta 2 auto) fără să anunţe şi fără încuviinţarea superiorului său direct (Şeful de tură M.A.), iar apoi nu s-a mai prezentat la serviciu şi nu a mai realizat norma de muncă, încălcând astfel dispoziţiile Cap. XI pct. 1 lit. d25), pct. 3 lit. e) din Regulament, coroborat cu cele ale art. 39 alin. (2) lit. a), c) din Codul muncii şi ale pct. 2 „Responsabilităţi” Fişa Postului, gravitatea deosebită a acestor fapte a rămas nesancţionată.
În drept s-au invocat prevederile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. pr. civ.
Legal citat intimatul contestator s-a prezentat personal, a formulat întâmpinare şi concluzii orale de respingere a recursului ca nefondat, susţinând că:
recurentul nu a criticat reţinerea încălcării art. 41 din Codul muncii pentru absenţele nemotivate din luna noiembrie 2012, rămânând de pag. 3 7/26/2022 : office@avocatvasilebruma.ro
verificat numai abaterea din 18 octombrie 2012.
Decizia nr. 211 din 12-feb-2014
Ori, această abatere nu a existat şi, oricum, nu putea atrage concedierea, faţă de absenţa consecinţelor şi de a antecedenţei disciplinare.
angajatorul nu a probat că în plicul trimis era convocatorul pentru 15 noiembrie 2012, iar la 15 noiembrie 2012 nu avea nici confirmarea, nici infirmarea luării la cunoştinţă a convocatorului din moment ce la 22 noiembrie 2012 plicul era încă la Poştă;
deşi era programat a lucra la poarta 2, nu a preluat postul pentru că a raportat Directorului abuzul schimbării într-un post inferior şi s-a dispus ca agentul L.D. să preia postul, el rămânând benevol să înveţe procedurile tehnice noi, pentru cazul când ar fi fost schimbat abuziv din funcţia de şef de tură. Prin urmare, când i s-a făcut rău (abia venise din concediu medical) nu a trebuit să raporteze plecarea, nelucrând în acel post.
deşi a solicitat audierea ca martor a agentului M.A., ce ieşise din tura la poarta 02, s-a apreciat ca suficient procesul-verbal din 18 octombrie 2012.
intrarea sa pe o funcţie inferioară şi fără calificarea necesară putea fi realizată, conform art. 41 din Codul muncii, numai cu acceptul său şi cu o instruire prealabilă.
La solicitarea instanţei de a se completa probatoriul cu dovada ieşirii din unitate o dată cu convocatorul **/7 noiembrie 2012 şi a completării sale, recurenta a înaintat, cu adresa de la fila 21 extras informatic registru intrări-ieşiri corespondenţă; totodată a susţinut că emiterea sa la 7 noiembrie 2012 a fost determinată de cele trei absenţe nemotivate al contestatorului (ultima din 6 noiembrie 2012) ce-i dădeau dreptul a demara procedura disciplinară.
Intimatul contestator nu a contestat aceste relaţii, lăsându-le la aprecierea instanţei.
Examinând recursul în raport de motivele invocate, de actele şi lucrările dosarului, precum şi faţă de dispoziţiile art. 304, art. 3041, art. 312 C. pr. civ., Curtea a constatat următoarele:
Criticile recurentei vizează toate abaterile reţinute prin Decizia de concediere **/12 decembrie 2012, şi nu numai fapta din 18 octombrie 2012 (cum a pretins intimatul contestator); în acest sens stau nu numai referirile recurentei la art. 3041 C. pr. civ. (text potrivit căruia „Recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute în art. 304, instanţa putând să examineze cauza sub toate aspectele”), ci şi criticile privitoare la aplicarea art. 41 din Codul muncii, la gravitatea neprezentării la serviciu cu consecinţa nerealizării normei de muncă, precum şi precizările din 7 februarie 2014 privitoare la modul de cercetare pentru cele trei absenţe nejustificate.
Drept consecinţă, legalitatea sentinţei trebuie examinată prin prisma tuturor criticilor la argumentele tribunalului, pornind de la acestea din urmă.
- Astfel, în primul rând, s-a reţinut că pentru abaterile imputate nu s-a probat confirmarea de primire a convocatorului la cercetarea disciplinară de către contestator, încălcându-se astfel, prevederea imperativă a art. 251 alin. (1) din Codul muncii [„Sub sancţiunea nulităţii absolute, nici o măsură, cu excepţia celei prevăzute la art. 248 alin. (1) lit. a), nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile”].
Această concluzie este însă greşită întrucât nu au fost valorificate şi prevederile art. 252 alin. (2) din Codul muncii, text potrivit căruia, angajatorul, în vederea cercetării disciplinare, nu are ca obligaţie decât convocarea salariatului în scris de către persoana împuternicită de către angajator să realizeze cercetarea, precizându-se obiectul, data, ora şi locul întrevederii. Această obligaţie este o garanţie a protejării dreptului angajatului de a cunoaşte despre cercetarea sa disciplinară şi, implicit, de a-şi putea exercita dreptul la apărare.
Iar această obligaţie a fost îndeplinită de recurentă prin emiterea cu adreselor nr. **/22 octombrie 2012, nr. **/7 noiembrie 2012 şi a completării la convocatorul **/7 noiembrie 2012, înaintate recomandat intimatului contestator la 23 octombrie 2012 şi 8 noiembrie 2012.
Absenţa unei dovezi de confirmare a primirii de către contestator a convocatorului la cercetarea prealabilă disciplinară, nu atrage prin ea însăşi sancţiunea nulităţii deciziei de concediere, legea sancţionând doar reaua-credinţă a angajatorului manifestată fie prin neinformarea angajatului despre cercetare, fie în informarea sa deficitară (Ex. – la o altă adresă greşită, fără prezentarea faptelor cercetate ca abateri, fără indicarea orei, locului întrevederii ori în ziua cercetării, astfel încât dreptul la apărare să devină formal).
Ori, în cauză, s-a probat că angajatorul a respectat toate obligaţiile amintite, expediind în timp util convocatorul.
Faptul că destinatarul (recte contestatorul din cauză) a refuzat a primi primul convocator (pe plicul căruia se menţiona obiectul înscrisului), iar la cel de-al doilea lipsea de la domiciliu (avizare din 12 noiembrie 2012) şi nici nu s-a prezentat până la 22 noiembrie 2012 (data expirării perioadei de păstrare la Oficiul Poştal a recomandatei) pentru ridicarea corespondenţei, nu poate fi opusă, ca apărare legală recurentei pârâtei întrucât, în primul rând, aşa cum s-a arătat şi prevede şi art. 8 alin. (1) din Codul muncii, drepturile procesuale trebuie exercitate cu bună credinţă, partea neputând invoca vătămarea cauzată de propria culpă, iar în al doilea rând, o astfel de situaţie nu a fost reglementată prin textul amintit (dacă legiuitorul ar fi dorit să creeze o excepţie de la regula generală, ar fi edictat-o).
Curtea ţine să observe şi că intimatul contestator cunoştea despre cercetare, întrucât la 26 octombrie 2012 a informat telefonic Comisia de Cercetare că este în concediu medical din 25 noiembrie 2012 până la 31 octombrie 2012 – aspect necontestat.
Totodată, faţă de apărarea intimatului din recurs cum la 15 noiembrie 2012 Comisia nu putea proceda la cercetarea sa în absenţa confirmării primirii recomandatei din 7 noiembrie, restituită la 22 noiembrie 2012, trebuie arătat că nu va fi primită de Curte întrucât legea nu vorbeşte de confirmare de primire, ci de scrisoare recomandată [art. 252 alin. (4) din Codul muncii „Comunicarea se predă personal salariatului, cu semnătură de primire, ori, în caz de refuz al primirii, prin scrisoare recomandată, la domiciliul sau reşedinţa comunicată de acesta”).
Prin urmare, cum scopul enunţat fusese atins, Comisia putea, în temeiul art. 251 alin. (3) din Codul muncii (Neprezentarea salariatului la convocarea făcută în condiţiile prevăzute la alin. (2) fără un motiv obiectiv dă dreptul angajatorului să dispună sancţionarea, fără efectuarea cercetării disciplinare prealabile), să păşească la cercetare în absenţa nejustificată a celui cercetat.
În consecinţă, primul motiv de nelegalitate reţinut de tribunal trebuie înlăturat ca nefiind susţinut normativ.
- În al doilea rând, pe fond, s-a reţinut că de către tribunal că sancţiunea contestată, dispusă pentru abaterea săvârşită la 18 octombrie 2012, este vădit nelegală faţă de dispoziţiile art. 41 din Codul muncii, întrucât i s-a modificat unilateral funcţia şi felul muncii, fără consimţământul angajatului.
Această constatare, deşi aptă a atrage nulitatea măsurii modificării contractului individual de muncă, nu putea produce efectele anulării pag. 4 7/26/2022 : office@avocatvasilebruma.ro
deciziei **/12 decembrie 2012, întrucât:
Decizia nr. 211 din 12-feb-2014
sancţiunea a fost aplicată pentru mai multe abateri, prima constituind-o părăsirea neautorizată a postului în seara zilei de 18 octombrie 2012, iar următoarea fiind absenţa nejustificată de la locul de muncă între 1-6 noiembrie 2012;
părăsirea postului la 18 octombrie 2012 a fost, declarativ, justificată de o stare de rău (boală) şi nu de schimbarea abuzivă a funcţiei ori a felului muncii (dacă aceasta ar fi fost cauza reală, nu se justifică de ce nu a fost raportată şefului de tură ce a controlat postul la ora 18.30 sau măcar Inspectorului de Securitate ca superior ierarhic direct, ori care a fost motivul neprobării plângerii adresate Directorului – cum s-a pretins pentru prima dată în recurs). Chiar şi în situaţia în care ar fi fost reală schimbarea unilaterală a funcţiei/felului muncii, contestatorul nu era îndreptăţit a părăsi în semn de frondă postul, ci avea deschisă posibilitatea legală de a contesta măsura abuzivă (după caz, art. 17, art. 266 din Codul muncii).
Oricum, susţinerea modificării abuzive a felului muncii (pentru postul 5, poarta 2 auto) nu a fost probată, din moment ce:
sarcinile specifice funcţiei de şef tură nu s-au dovedit a fi diferite de cele prevăzute în fişa postului agentului securitate însuşită de contestator prin semnătură.
nu s-a dovedit că operaţiunile impuse de acest post nu erau compatibile cu responsabilităţile şi sarcinile fişei postului – sarcina probei revenindu-i de această dată.
Chiar şi în situaţia în care s-ar fi acceptat că o astfel de modificare ar fi survenit, ea nu ar fi avut caracter abuziv, sancţionabil potrivit art. 41 coroborat cu art. 17 alin. (5) din Codul muncii, atât timp cât a existat asentimentul contestatorului, exteriorizat prin semnarea tabelului de instructaj la preluarea postului şi a fişei de control ca titular al postului cântar auto, poarta 2 – nu martorul L.D. (care apare la serviciu, dar doar pentru a-l asista pe contestator, nu invers cum a pretins contestatorul, menţiuni registru evidenţă acces autovehicule şi declaraţie L.D.).
Drept urmare, fapta din 18 octombrie 2012 rămâne valabilă ca şi abatere, justificând luarea măsurii sancţionatorii.
Referitor la cealaltă abatere imputată – constând în absenţa nejustificată de 3 ori consecutiv – se observă că nu a fost înlăturată explicit în motivarea tribunalului, iar referirea la schimbarea funcţiei prin raportare la programările de serviciu pentru perioada 15 noiembrie -12 decembrie 2012, nu putea constitui o argumentaţie implicită legală întrucât:
planificarea respectivă este ulterioară perioadei în care s-au pontat absenţele (1 noiembrie 2012 tură zi, 2 noiembrie 2012 tură noapte, 6 noiembrie 2012 tură noapte);
planificarea pentru perioada 1-6 noiembrie 2012 (inclusiv) i-a fost comunicată telefonic contestatorului, iar acesta nu a probat că ar fi fost contrară sarcinilor legale ale funcţiei sale;
o conduită abuzivă, chiar şi ca replică la un alt abuz, nu poate fi ratificată judecătoreşte ca îndreptăţită, atât timp cât existau remedii normative eficiente pentru protecţia dreptului pretins a fi lezat (aşa cum s-a expus anterior).
- Asupra gravităţii faptelor şi a relevanţei acestui fapt asupra individualizării sancţiunii (potrivit art. 250 din Codul muncii), instanţa de fond nu a fost chemată a.
Abia în recurs s-au purtat astfel de discuţii de către ambele părţi; şi cum, în recursul angajatorului, prin aplicarea adagiului cine poate mai mult, poate şi mai puţin, şi cu respectarea principiului neagravării situaţiei în propria cale de atac (art. 316 cu referire la art. 296 teza II C. pr. civ.) – faţă de soluţia dispusă în primă instanţă -, se poate verifica aplicarea prevederilor art. 250 din Codul muncii („Angajatorul stabileşte sancţiunea disciplinară aplicabilă în raport cu gravitatea abaterii disciplinare săvârşite de salariat, avându-se în vedere următoarele: a) împrejurările în care fapta a fost săvârşită; b) gradul de vinovăţie a salariatului; c) consecinţele abaterii disciplinare; d) comportarea generală în serviciu a salariatului; e) eventualele sancţiuni disciplinare suferite anterior de către acesta”) la situaţia de fapt, se va da curs acestei obligaţii.
Iar în acest demers, se constată că:
faptele imputate subzistă şi sunt abateri disciplinare potrivit Cap. XI pct. 1 lit. d-25 şi pct. 3-3 din ROI;
săvârşirea abaterilor s-a realizat cu ştiinţă şi nejustificat din punct de vedere legal, ca o sfidare continuă la adresa angajatorului şi fără conştientizarea consecinţelor asupra activităţii acestei entităţi şi, mai cu seamă, asupra colegilor ce au trebuit să acopere şi turele sale;
periculozitatea atitudinii de părăsire a postului de pază şi de neprezentare la serviciu este intrinsecă acestor acte şi nu de rezultat – aşa cum e reglementat şi în ROI, fiind şi sporită faţă de natura activităţii impuse de postul ocupat de contestator ce presupunea nu numai atenţie şi strădanie continuă, ci şi responsabilitate (vezi extras ROI depus de contestator la fond), de precedentul negativ creat în colectiv şi de poziţia adoptată atât în ziua primului incident, cât şi ulterior până în prezent (de a nu coopera, de a nu conştientiza gravitatea actelor şi de a nu şi le asuma);
În acest context, ţinând cont că şi de faptul că doar cea de-a doua faptă este suficientă pentru concediere conform Regulamentului însuşit de contestator cu declaraţia din 10 februarie 2011, absenţa antecedenţei nu poate justifica reindividualizarea sancţiunii.
Faţă de toate cele expuse, reţinând că sunt întemeiate criticile de aplicare greşită a legii, recursul a fost admis, iar sentinţa modificată în parte, în sensul respingerii în tot a contestaţiei.
Sursa: Monitorul Jurisprudenţei