Daune morale. Criterii de determinare a cuantumului acestora

Prin cererea înregistrată sub nr. 6185/108/2010 pe rolul Tribunalului Arad, reclamanţii C.N., C.S. şi D.L. au chemat în judecată pe pârâta SC A.R.A. SA prin Sucursala Arad solicitând instanţei ca prin sentinţa ce o va pronunţa să o oblige pe pârâtă la plata a câte 150.000 euro, daune morale. 

La acest dosar au fost conexate dosarele nr. 6166/108/2010 şi nr. 6167/108/2010 ale aceluiaşi tribunal. 

Prin sentinţa comercială nr. 966 din 25 mai 2011 pronunţată de Tribunalul Arad în dosar nr. 6165/108/2010 s-a admis în parte acţiunea comercială în pretenţii formulată de reclamanţi şi s-a dispus: 

– Obligarea pârâtei la plata sumei de 70.000 euro sau echivalentul în RON la cursul Băncii Naţionale a României de la data producerii accidentului, 13 februarie 2010, către reclamantul C.S.; 

– Obligarea pârâtei la plata sumei de 70.000 euro sau echivalentul în RON la cursul Băncii Naţionale a României de la data producerii accidentului, 13 februarie 2010, către reclamantul C.N.; 

– Obligarea pârâtei la plata sumei de 5.000 euro sau echivalentul în RON la cursul Băncii Naţionale a României de la data producerii accidentului, 13 februarie 2010, către reclamanta D.L. 

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că fiicele reclamanţilor C.N., C.S., pasagere în autoturism, au decedat în urma accidentului din data de 13 februarie 2010, cauzat de asiguratul pârâtei, D.S.S., decedat şi el în accident, iar reclamanta D.L., pasageră şi ea în aceeaşi maşină, a suferit vătămări corporale grave, fiind spitalizată timp de 3 luni şi i s-a implantat o tijă în picior, din cauza accidentului 

pag. 1 7/26/2022 : office@avocatvasilebruma.ro

Decizia nr. 2129 din 30-mai-2013 

fiind mutată de la locul iniţial de muncă la un alt loc din cadrul aceluiaşi departament, pentru a putea să-şi desfăşoare activitatea şi de pe scaun. De asemenea, conform expertizei medico-legale, pentru leziunile suferite au fost necesare 150 de zile de îngrijiri medicale. 

După aflarea veştii decesului nepoatei sale, mama reclamantului C.N. a suferit un atac cerebral, decedând la 5 zile după decesul nepoatei sale. 

Decesul fiicelor a produs reclamanţilor un prejudiciu de ordin moral. Moartea violentă a copiilor a provocat membrilor familiei o suferinţă de ordin afectiv, pentru pierderea unei persoane apropiate. De asemenea, în ceea ce o priveşte pe reclamanta D.L. aceasta a suferit, în afara şocului cauzat de accident şi suferinţe de ordin fizic. 

Pe de altă parte, sumele de bani care se acordă cu titlu de daune morale trebuie să aibă efecte compensatorii, să poată fi calificate numai ca despăgubiri şi să nu se constituie în venituri nejustificate. 

Conform art. 998 C. civ. în persoana asiguratului pârâtei erau întrunite elementele răspunderii civile delictuale: fapta ilicită de a provoca accidentul prin încălcarea regulilor de circulaţie, vinovăţia sub forma culpei, raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciul produs, acesta din urmă constând în decesul fiicelor reclamanţilor şi leziunile cauzate prin accident, reclamantei D.L. 

Art. 49 din Legea nr. 136/1995 prevede că asigurătorul acordă despăgubiri, în temeiul contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asiguraţii răspund faţă de terţe persoane păgubite prin accidente de autovehicule. 

Prin art. 51 din Ordinul nr. 113.133/2006 emis de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor se prevede că în caz de vătămare corporală şi deces, daunele morale se stabilesc în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România. 

În temeiul art. 24 din Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, despăgubirile se raportează la cursul Băncii Naţionale a României de la data producerii accidentului. 

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanta D.L. şi pârâta SC A.R.A. SA Bucureşti, prin sucursala Arad. 

Reclamanta-apelantă D.L. a solicitat admiterea apelului, schimbarea, în parte, a hotărârii apelate, în sensul majorării daunelor morale ale apelantei la suma de 70.000 euro. 

În faza cercetării judecătoreşti s-a efectuat o expertiză medico-legală care a concluzionat pe marginea leziunilor acesteia şi a consecinţelor pe termen lung. 

În drept a invocat art. 298 C. pr. civ. 

Pârâta SC A.R.A. SA Bucureşti, prin sucursala Arad, a solicitat admiterea apelului în sensul diminuării daunelor morale acordate reclamanţilor C.N. şi C.S., la câte 10.000 euro pentru fiecare. 

În motivare a arătat că nu a contestat vinovăţia asiguratului său, D.S.S., care a deţinut asigurare de răspundere civilă valabilă la data accidentului, 13 februarie 2010. În baza acestei poliţe societatea de asigurare achită despăgubiri materiale şi morale în limitele stabilite de Ordinul nr. 21/2009 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, dat în aplicarea Legii nr. 136/1995 privind asigurările în România. 

Cu toate că norma legală nu stabileşte limite şi criterii în sfera despăgubirilor morale, repararea integrală a prejudiciului în domeniul daunelor morale trebuie să urmărească realizarea unei compensări materiale cu efect în sfera morală, fără a genera venituri nejustificate în beneficiul victimelor indirecte ale accidentului. 

În speţă s-a făcut dovada creării unui prejudiciu moral părinţilor supravieţuitori, fapt ce îi îndreptăţeşte la acordarea daunelor morale, dar nu şi la cuantumul acordat, raportat la cazul concret. Apelanta a apreciat că suma acestora, prin prisma doctrinei şi a jurisprudenţei în materie, este exagerată. 

Apelanta a apreciat că acordarea despăgubirilor morale în cuantum de câte 10.000 euro, achitabili în RON, la cursul din data accidentului, fiecărui reclamant, C.N. şi C.S., ar constitui o justă reparaţie morală şi o baza rezonabilă materială, pe viitor, pentru comemorarea victimelor. 

Prin decizia comercială nr. 272 din 8 decembrie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială, a fost admis apelul reclamantei D.L., a fost schimbată, în parte, sentinţa apelată fiind obligată pârâta la plata sumei de 15.000 euro sau echivalentul în RON la cursul Băncii Naţionale a României, către reclamantă, a fost respins apelul pârâtei, fiind menţinută, în rest, sentinţa apelată. 

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele: 

Relativ la apelul reclamantei, instanţa de apel a constatat că suma de 5.000 euro sau echivalentul în RON la cursul Băncii Naţionale a României de la data producerii accidentului rutier, acordată de prima instanţă cu titlu de daune morale acestei reclamante, nu satisface pe deplin cerinţele prevederilor art. 1084 C. civ., care statuează asupra principiului reparării integrale a prejudiciului, în sensul că „Daunele interese ce sunt debite creditorului cuprind în genere pierderea ce a suferit şi beneficiul de care a fost lipsit (…)”. 

Aceste prevederi trebuie să însoţească nu numai regimul juridic al răspunderii civile statuat de dispoziţiile dreptului comun (art. 998 şi urm. C. civ.), în privinţa răspunderii civile delictuale, respectiv art. 1073 şi urm. C. civ., relativ la răspunderea civilă contractuală, ci şi regimul juridic special instituit de legislaţia asigurărilor pentru accidente de autovehicule, reprezentat de prevederile art. 41-44, art. 49-51, art. 55 şi art. 57 alin. (1) din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România. 

În cauză, reclamanta a afirmat că prin accidentul rutier produs din culpa asiguratului, contractant al pârâtei, a suferit un prejudiciu moral constând în vătămarea sa corporală gravă, soldată cu un număr de 150 de zile de îngrijiri medicale, implantarea unei tije femur drept şi dobândirea unei uşoare limitări a ortostatismului şi mersului (a se vedea Raportul de primă expertiză medico-legală „completat”, dosar nr. 6165/108/2010, nr. vechi 1555/II). 

De asemenea, din scrisoarea medicală rezultă că reclamanta a fost spitalizată în perioada imediat următoare accidentului, 13 februarie 2010 – 16 martie 2010, cu diagnosticul: 1. fractură a secţiunii intertrohanteriene a femurului; 2. fractură a claviculei; 3. fractură a pubisului. Respectiv că a fost reinternată pentru intervenţie chirurgicală şi practicarea osteosintezei cu tija K şi alezaj a fracturii de femur. 

Epicriza a relevat, după investigaţii, că reclamanta a prezentat politraumatism fracturi costale IX-X-XI, fractură femur drept ram ilio pubian, fractură claviculă. 

După externare, reclamanta a dobândit o dizabilitate locomotorie temporară, având nevoie pentru deplasare de cârje, iar în continuare va necesita o nouă spitalizare pentru extracţia tijei K şi a materialului de osteosinteză. Raportul de primă expertiză medico-legală din 8 februarie 2011 concluzionează că medicul legist nu se poate pronunţa asupra unor eventuale sechele, decât după epuizarea mijloacelor terapeutice recomandate, de principiu după luna iunie 2011, în situaţia că este extras materialul de osteosinteză. 

pag. 2 7/26/2022 : office@avocatvasilebruma.ro

Decizia nr. 2129 din 30-mai-2013 

Prin consecinţă, în acord cu expresia „prejudiciu suferit” relevată de art. 1084 C. civ., iar nu de „beneficiu de care a fost lipsit” creditorul, instanţa de apel a apreciat că reclamanta a fost nevoită să întâmpine suferinţe, atât fizice, datorită supunerii sale la vătămările corporale expuse şi la procedurile medicale de refacere a integrităţii corporale şi a sănătăţii, cât şi psihice, constând în afecţiunile resimţite de reclamantă ca urmare a pierderii parţiale a integrităţii stării de sănătate, a dobândirii, chiar şi temporare, a unor dizabilităţi de locomoţie, precum şi a necesităţii, pe un termen incert, de a purta asupra corpului său materiale de osteosinteză, inclusiv de a rămâne cu sechele locomotorii pe toată durata vieţii. 

Aceste suferinţe s-au repercutat, neîndoielnic, asupra următoarelor drepturi ale reclamantei: dreptul la integritate corporală şi la sănătate; dreptul de a desfăşura activităţi sociale, economice, culturale, familiale şi de agrement potrivit aptitudinilor fizice, cognitive şi afective corespunzătoare vârstei sale şi preocupărilor pe care le conferă unei persoane tinere starea de deplină sănătate şi disponibilitate. 

Atingerea acestor drepturi cauzează titularului lor un prejudiciu moral a cărui dezdăunare se realizează prin acordarea, cu titlu de compensaţie a suferinţelor încercate, a unor daune morale, în măsură să ofere persoanei prejudiciate, în mod justificat o satisfacţie pecuniară sau/şi de altă natură, astfel încât încălcarea dreptului titularului, pe de o parte, şi prejudiciul moral cauzat de făptuitor, pe de altă parte, să nu rămână în afara protecţiei juridice a drepturilor lezate, respectiv, a obligaţiei generate de acoperire a prejudiciului unor astfel de drepturi. 

Identificarea drepturilor lezate şi a conţinutului acestora, precum şi determinarea în concreto a prejudiciului moral, sunt atribute exclusive ale instanţei de judecată, în condiţiile în care asigurătorul, subrogat în obligaţiile persoanei asiguratului, responsabil de cauzarea unui astfel de prejudiciu, nu decide, în temeiul contractului de asigurare să dezdăuneze victima prejudiciului. 

Existenţa prejudiciului moral rezultând din atingerea gravă a drepturilor reclamantei, mai sus expuse, nu a fost contestată de pârâta asigurator. Ceea ce a comportat critici din partea reclamantei apelante şi opuneri din partea pârâtei asigurător se referă la întinderea acestui prejudiciu şi, implicit, la suma daunelor morale acordate de prima instanţă, ca o compensaţie a acestuia. 

Instanţa de apel a apreciat că suma de 5.000 euro sau echivalentul în RON acordată de prima instanţă reclamantei cu titlu de daune morale, nu acoperă integral, în expresie pecuniară, întreaga întindere a prejudiciului moral suferit de reclamantă, şi nu este de natură a reflecta dezdăunarea integrală a reclamantei pentru gravele atingeri aduse drepturilor sale nepatrimoniale, cum sunt dreptul la integritatea corporală şi a sănătăţii, respectiv dreptul de a dispune asupra modului său obişnuit de viaţă, potrivit vârstei, stării depline de sănătate şi pregătirii profesionale. 

Prima instanţă nu a oferit părţilor nici un criteriu obiectiv, de natură a putea fi verificat, inclusiv de instanţa de control judiciar, în raport de care să se reţină, pe de o parte, ca fiind justificată suma daunelor morale în cuantumul acordat, iar pe de altă parte, să permită aprecierea că orice daune morale acordate în plus s-ar constitui într-o îmbogăţire fără justă cauză a reclamantei. 

În raport de criteriul obiectiv al reţinerii consecinţelor integrate prejudiciului moral cauzat reclamantei, instanţa de apel a constatat că se impune acordarea unor daune morale în cuantum superior celui dispus de prima instanţă, şi anume de 15.000 euro sau echivalentul în RON, de natură a reprezenta o justificată compensare pentru prejudiciul moral încercat de reclamantă. 

Pentru aceleaşi considerente, a părut excesivă cererea reclamantei de a i se acorda daune morale în sumă de 70.000 euro sau echivalentul în RON, în raport de datele cauzei, aşa cum au fost descrise. Nici durata îngrijirilor medicale, nici categoria abordărilor terapeutice efectuate, la care se alătură lipsa unei constatări medicale a prezenţei sau iminenţei comportării unor sechele rezultate din politraumatismul resimţit de reclamantă, nu au oferit instanţei de apel elemente suplimentare pentru a considera justificat acest cuantum al daunelor morale. 

Critica apelantei-pârâte a fost găsită nefondată. 

Sub acest aspect instanţa de apel a reţinut că nu constituie criterii obiective pentru comensurarea dimensiunii prejudiciului moral, nici a cuantumului daunelor morale, aspectele invocate de pârâta asigurător, şi anume: doctrina şi jurisprudenţa în materie; cadrul compensatoriu-reparator al răspunderii civile auto prin efectul legii; interdicţia îmbogăţirii fără justă cauză a reclamanţilor; situaţia inechităţii dintre părinţii autorului accidentului şi părinţii victimelor. 

Instanţa de apel a reţinut că şi în privinţa daunelor morale, definite ca obiect al obligaţiei de dezdăunare pentru prejudiciul moral cauzat prin încălcarea, nesocotirea sau atingerea unor drepturi nepatrimoniale instanţa de judecată trebuie să recurgă, în vederea identificării şi evaluării acestei categorii de daune, la criterii obiective, singurele în măsură să ofere caracterul justificat al daunelor şi natura controlată a acestora. 

Astfel de criterii obiective trebuie să răspundă principiului reparării integrale a prejudiciului cauzat, fie acesta de natură nepatrimonială, morală. 

Întinderea unui astfel de prejudiciu, cu reflectarea sa în câmpul daunelor morale, nu se comportă identic nici măcar în cauzele ce comportă consecinţe identice, decesul victimei accidentului. 

În această cauză, suferinţele psihice resimţite de părinţii celor două victime, în circumstanţele proprii, specifice, relevate de datele cauzei, şi anume pierderea tragică a vieţii fiicelor lor, la o vârstă a victimelor de numai 20 de ani, în condiţiile în care datorită acestui eveniment, la un interval de 5 zile a decedat şi bunica victimei, C.S.N., iar pentru victima C.A.S., tatăl acesteia, C.S., se pregătea să-i organizeze căsătoria, au relevat suficiente considerente, având temeiuri obiective, care au condus la constatarea suferinţelor psihice încercate de reclamanţi, ca urmare a pierderii vieţii fiinţelor dragi. 

Prin urmare, reclamanţilor le-a fost cauzat un prejudiciu moral sever reprezentat de lipsirea acestora pentru totdeauna de afecţiunea şi sprijin moral de care ar fi beneficiat din partea fiicelor lor. 

Este adevărat că dreptul la viaţă aparţine exclusiv titularului său. Însă, de acest drept se bucură, datorită raporturilor strânse de rudenie, afecţiune şi sprijin reciproc, şi persoanele aflate în legătură directă cu aceste raporturi, aşa cum sunt părinţii faţă de copiii lor. 

Prin urmare stingerea dreptului la viaţă a oricăruia dintre aceşti subiecţi afectează negativ, iremediabil şi incomensurabil dreptul la familie şi la un mod de viaţă armonizat unui cadru de familie obişnuit, al persoanelor supravieţuitoare, fie acestea părinţi sau copii. 

În aceste împrejurări atingerea dreptului la viaţă a victimei generează stingerea unor drepturi inseparabil legate de persoana supravieţuitoare, cum sunt dreptul de a avea şi a păstra o familie; dreptul de a acorda şi a primi sprijin material şi/sau moral la/de la membrii familiei; dreptul de a desfăşura împreună cu membrii familiei, părinţi şi copii, activităţi domestice fie acestea organizatorice, de socializare sau de agrement familial. 

Dimensiunea prejudiciului moral şi a pretium doloris se raportează, totodată, la anterioritatea raporturilor dintre subiecţii raportului de familie. 

pag. 3 7/26/2022 : office@avocatvasilebruma.ro

Decizia nr. 2129 din 30-mai-2013 

Astfel, în lipsa unor probe contrarii, instanţa de apel a reţinut că între reclamanţi şi fiicele lor decedate au existat, fără echivoc, raporturi strânse de afecţiune, de respect al relaţiilor de familie, precum şi de participare activă, reciprocă la modul lor de viaţă, în familie şi în particular, ceea ce agravează severitatea dezdăunării reclamanţilor, deoarece în aceste condiţii pierderea celor două fiice denotă încetarea intempestivă, pentru totdeauna, a acestor raporturi, cu consecinţa resimţirii altor suferinţe psihice de către aceeaşi reclamanţi. 

Prin încheierea nr. 83 din 8 martie 2012 a Curţii de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, a fost admisă cererea de completarea a dispozitivului deciziei comerciale nr. 272 din 8 decembrie 2011 a Curţii de Apel Timişoara şi s-a dispus completarea acestui dispozitiv în sensul obligării pârâtei la plata sumei de 15.000 euro sau echivalentul în RON la cursul Băncii Naţionale a României de la data producerii accidentului, 13 februarie 2010 către reclamanta D.L. 

Împotriva deciziei comerciale nr. 272 din 8 decembrie 2011 pârâta-recurentă SC A.R.A. SA prin sucursala Arad a declarat recurs aducându-i următoarele critici: 

1. Cu toate că a statuat că instanţa de judecată trebuie să recurgă la criterii obiective pentru comensurarea dimensiunii prejudiciului moral suferit instanţa de apel a considerat că doctrina şi jurisprudenţa nu pot constitui un criteriu obiectiv, deşi acest lucru este prevăzut, în mod expres în Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 21/2009, dat în aplicarea Legii nr. 136/1995. 
2. Hotărârea instanţei de apel a fost dată cu încălcarea cadrului compensatoriu-reparator al răspunderii civile prin efectul legii, având în vedere faptul că repararea prejudiciului, în privinţa cuantumului daunelor morale acordate, trebuie să se facă într-un cuantum decent, care să aibă rolul de a alina suferinţele încercate prin pierderea unei persoane dragi. 
3. Instanţa de apel a înlăturat, în mod nejustificat, critica privind îmbogăţirea fără just temei, având în vedere faptul că părţile vătămate au solicitat sume imense, în totală discordanţă cu realitatea. 

În acordarea acestor despăgubiri trebuie să se ţină cont şi de realităţile economico-sociale, pentru a se evita discrepanţele între sumele mari acordate şi veniturile pe care părţile vătămate nu le-ar fi obţinut în întreaga viaţă de muncă. 

4. În ce priveşte despăgubirile acordate reclamantei D.L., pârâta-recurentă a arătat că, în mod nelegal, instanţa de apel a concluzionat că stabilirea cuantumul despăgubirilor morale este atributul exclusiv al instanţei de judecată, în condiţiile în care asigurătorul nu a decis să desdăuneze victima accidentului, deşi asigurătorul şi-a manifestat disponibilitatea acordării tuturor despăgubirilor materiale concrete, probate cu documente justificative, însă acest fel de despăgubiri nu au fost solicitate, fiind solicitate, în schimb, daune morale în cuantum foarte ridicat. 

La data de 14 ianuarie 2013 reclamanţii au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului. 

Analizând decizia recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte a constatat că recursul este fondat, pentru următoarele considerente: 

În primul rând, instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor legale care reglementează acordarea daunelor morale, ce derivă din aplicarea Legii nr. 136/1995. 

Astfel, atât din cuprinsul art. 51 pct. 1 lit. f) al Normelor de aplicare a Legii nr. 136/1995, aprobate prin Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 113.133/2006, cât şi al art. 49 pct. 1 lit. f) al Normelor de aplicare a aceleiaşi legi, aprobate prin Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 21/2009, se arată, în mod expres, faptul că la stabilirea despăgubirilor în cazul vătămărilor corporale sau a deceselor unor persoane, în ce priveşte daunele morale, trebuie avută în vedere legislaţia şi jurisprudenţa din România. 

Prin urmare, susţinerea instanţei de apel că aceste criterii nu trebuie avute în vedere este nelegală. 

De asemenea, este greşită trimiterea făcută de către instanţa de apel la prevederile art. 1084 C. civ., relativ la regimul juridic special instituit de legislaţia asigurărilor. 

Deşi instanţa de apel face referire la necesitatea raportării, în determinarea cuantumului daunelor morale, la criterii obiective, aceasta face, în fapt, referire la criterii obiective în ce priveşte determinarea cuantumului unor eventuale daune materiale, însă acest tip de daune nu a fost solicitat de către părţile vătămate, mai ales de către reclamanta D.L., care deşi putea face dovada daunelor materiale pe care le-a suferit, a preferat să ceară daune morale în cuantum foarte mare, gândindu-se, probabil, că acestea vor acoperi şi daunele morale. 

Într-adevăr, de principiu, persoanele vătămate în urma unor accidente de circulaţie, pentru care asigurătorul are obligaţia de desdăunare, ar trebui să primească, în primul rând, despăgubiri materiale, dar şi daune morale, însă, în măsura, în care este cazul. 

Prin urmare, acordarea daunelor morale trebuie făcută într-un cuantum adecvat, fără a suplini daunele materiale, pe criterii obiective, criterii ce sunt relevate de actele normative sus amintite, deşi, este adevărat, într-un mod destul de imprecis. 

Totuşi, acele texte de lege fac trimitere la legislaţia şi jurisprudenţa din România, or, potrivit dispoziţiilor constituţionale, tratatele pe care România le-a semnat şi adoptat, fac parte din legislaţia românească, având chiar prioritate în faţa acesteia, în acest context atât jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cât şi a CEDO, fiind obligatorie pentru instanţele din România. 

Ca atare, instanţa de apel avea obligaţia, în stabilirea cuantumului despăgubirilor morale (celelalte aspecte, privind dreptul părţilor vătămate de a pretinde aceste daune, fiind lămurite), să procedeze la examinarea jurisprudenţei curţilor sus amintite, pentru ca, pe de o parte, părţile vătămate să fie just despăgubite, dar pe de altă parte, această despăgubire să nu constituie o îmbogăţire fără just temei. 

Cuantumul daunelor morale trebuie să asigure doar repararea prejudiciului moral, nu şi a celui material, pe care părţile vătămate puteau să-l pretindă în mod separat, ţinându-se cont, aşa cum s-a arătat mai sus, de criteriile stabilite de actele normative respective, dar şi de contextul economico social în care părţile vătămate se află, stabilirea cuantumului despăgubirilor morale fiind, într-adevăr, atributul instanţei de judecată, însă nu pe criterii subiective, ci pe criteriile obiective arătate mai sus, care trebuie să fie relevate şi justificate. 

În această ordine de idei, prin prisma celor arătate mai sus, considerentele deciziei recurate conduc la concluzia unei cercetări nedepline a fondului cauzei, astfel că, în baza art. 312 alin. (5) C. pr. civ., astfel cum a fost republicat şi modificat, se impune casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei la aceeaşi instanţă de apel, pentru rejudecarea cauzei, urmând ca instanţa de apel să aibă în vedere cele relevate de către instanţa de recurs. 

Sursa: Monitorul Jurisprudenţei