Evaziunea fiscala

Evaziunea fiscala

Evaziunea fiscala

Evaziunea fiscala se refera la orice incercare de a evita plata impozitelor prin mijloace ilegale.

Este prevazuta si reglementata de legea 241/2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscal

 Fiecare contribuabil are dreptul sa ia masuri legale pentru a-si micsora obligatiile fiscale, inclusiv deducerile fiscale si contributiile caritabile. Cu toate acestea, evitarea platii impozitelor necesare prin masuri ilegale este o infractiune si va conduce la pedepse pentru evaziune fiscala.

„Reglementarea infracţiunilor de evaziune fiscal

Infracţiunile de evaziune fiscală fac obiectul Legii evaziunii fiscale, ca lege penală specială. Deoarece ipoteza fiecăreia din normele penale ce alcătuiesc această lege conţin termeni prevăzuţi în legi speciale nepenale, precum Codul fiscal, Codul de procedură fiscală sau Legea contabilităţii, incidenţa acestor legi este iminentă pentru stabilirea corectă a respectivei ipoteze. Deşi termenii folosiţi în norma penală sunt expres definiţi chiar în cuprinsul actului normativ, pentru deplina înţelegere a comentariilor celor două infracţiuni este mai mult decât necesară înţelegerea normelor contabile sau fiscale ori procesual fiscale de la articolul sau articolele ce formează, împreună cu norma penală, ipoteza fiecăreia din infracţiuni.
Termenii pe care însăşi Legea evaziunii fiscale îi defineşte sunt următorii: (i) bugetul general consolidat, definit ca ansamblul tuturor bugetelor publice, componente ale sistemului bugetar, agregate si consolidate pentru a forma un întreg; (ii) contribuabil, definit ca orice persoana fizica ori juridica sau orice alta entitate fără personalitate juridica care datorează impozite, taxe, contribuţii si alte sume bugetului general consolidat; (iii) documente legale, definite ca documentele prevăzute de Codul fiscal, Codul de procedură fiscală, Codul vamal1, Legea contabilităţii si de reglementările elaborate pentru punerea in aplicare a acestora; (iv) formulare tipizate cu regim special utilizate in domeniul fiscal înseamnă documente legale ale căror tipărire, înseriere si numerotare se realizează în condiţiile actelor normative in vigoare; (v) obligaţii fiscale înseamnă obligaţiile prevăzute de Codul fiscal si de Codul de procedura fiscală; (vi) operaţiune fictivă înseamnă disimularea realităţii prin crearea aparentei existentei unei operaţiuni care in fapt nu există; (vii) organe competente înseamnă organele care au atribuţii de efectuare a verificărilor financiare, fiscale sau vamale, potrivit legii, precum şi organele de cercetare penală ale poliţiei judiciare (aşadar nu orice organ al poliţiei, inclusiv al poliţiei economice, chiar şi aflat în exerciţiul funcţiunii). În afară de aceştia, există termeni definiţi în actele normative mai sus menţionate, precum şi termeni care, deşi nu sunt definiţi de Legea evaziunii fiscale, sunt importanţi în stabilirea corectă a ipotezei normei juridice.”

 

Evaziunea fiscala – Constituie infracţiuni potrivit art 3 ,4 -9 din lg 241/2005

 

Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani fapta contribuabilului care nu reface, cu intenţie sau din culpă, documentele de evidenţă contabilă distruse, în termenul înscris în documentele de control.

Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la un an la 6 ani refuzul nejustificat al unei persoane de a prezenta organelor competente documentele legale şi bunurile din patrimoniu, în scopul împiedicării verificărilor financiare, fiscale sau vamale, în termen de cel mult 15 zile de la somaţie.

Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la un an la 6 ani împiedicarea, sub orice formă, a organelor competente de a intra, în condiţiile prevăzute de lege, în sedii, incinte ori pe terenuri, cu scopul efectuării verificărilor financiare, fiscale sau vamale.

 Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la un an la 5 ani şi interzicerea unor drepturi deţinerea sau punerea în circulaţie, fără drept, a timbrelor, banderolelor ori formularelor tipizate, utilizate în domeniul fiscal, cu regim special.

 

Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi tipărirea, folosirea, deţinerea sau punerea în circulaţie, cu ştiinţă, de timbre, banderole ori formulare tipizate, utilizate în domeniul fiscal, cu regim special, falsificate.

 

„Subiectul activ al infracţiunii poate fi orice persoană care îndeplineşte condiţiile legii pentru a răspunde penalmente. Aşadar subiectul activ este necalificat. Subiectul pasiv este Ministerul Finanţelor Publice, în calitate de gestionar al bugetelor publice, altele decât cele locale, unde subiect pasiv este instituţia publică care gestionează acel buget. Statul îşi păstrează doar calitatea de subiect pasiv general. Participaţia penală este posibilă în toate formele: coautorat, complicitate, instigare.
2.
Obiectul juridic special al infracţiunii prevăzute la art. 7 constă în relaţiile sociale care protejează încrederea statului în realitatea patrimonială exprimată prin documentele fiscale cu regim special, pe baza cărora de stabilesc obligaţiile fiscale.
3.
Această infracţiune nu are obiect material. Timbrele, banderolele ori formularele tipizate, utilizate în domeniul fiscal, cu regim special, sunt doar mijlocul prin care se săvârşeşte infracţiunea152, atunci când sunt autentice, respectiv produsul infracţiunii, atunci când sunt falsificate.2.”

Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 ani la 10 ani şi interzicerea unor drepturi stabilirea cu rea-credinţă de către contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuţiilor, având ca rezultat obţinerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul general consolidat ori compensări datorate bugetului general consolidat.

Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 5 ani la 15 ani şi interzicerea unor drepturi asocierea în vederea săvârşirii faptei prevăzute la alin. (1).

Tentativa faptelor prevăzute la alin. (1) şi (2) se pedepseşte.

 Constituie infracţiuni de evaziune fiscală şi se pedepsesc cu închisoare de la 2 ani la 8 ani şi interzicerea unor drepturi următoarele fapte săvârşite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale:

a )ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile;

b) omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate;

d) alterarea, distrugerea sau ascunderea de acte contabile, memorii ale aparatelor de taxat ori de marcat electronice fiscale sau de alte mijloace de stocare a datelor;

e) executarea de evidenţe contabile duble, folosindu-se înscrisuri sau alte mijloace de stocare a datelor;

f) sustragerea de la efectuarea verificărilor financiare, fiscale sau vamale, prin nedeclararea, declararea fictivă ori declararea inexactă cu privire la sediile principale sau secundare ale persoanelor verificate;

g) substituirea, degradarea sau înstrăinarea de către debitor ori de către terţe persoane a bunurilor sechestrate în conformitate cu prevederile Codului de procedură fiscală şi ale Codului de procedură penală.

 

 Dacă prin faptele prevăzute la alin. (1) s-a produs un prejudiciu mai mare de 100.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, limita minimă a pedepsei prevăzute de lege şi limita maximă a acesteia se majorează cu 5 ani.

Dacă prin faptele prevăzute la alin. (1) s-a produs un prejudiciu mai mare de 500.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, limita minimă a pedepsei prevăzute de lege şi limita maximă a acesteia se majorează cu 7 ani.

Cauze de reducere a pedepselor, interdicţii şi decăderi

În cazul săvârşirii unei infracţiuni de evaziune fiscală prevăzute la art. 8 şi 9, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, până la primul termen de judecată, inculpatul acoperă integral pretenţiile părţii civile, limitele prevăzute de lege pentru fapta săvârşită se reduc la jumătate.
Dispoziţiile prevăzute la alin. (1) nu se aplică dacă făptuitorul a mai săvârşit o infracţiune prevăzută de prezenta lege într-un interval de 5 ani de la comiterea faptei pentru care a beneficiat de prevederile alin. (1).

În cazul în care s-a săvârşit o infracţiune prevăzută de prezenta lege, luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie.

Nu pot fi fondatori, administratori, directori sau reprezentanţi legali ai societăţii comerciale, iar dacă au fost alese, sunt decăzute din drepturi, persoanele care au fost condamnate pentru infracţiunile prevăzute de prezenta lege.

Dispoziţii finale

La data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de condamnare pentru vreuna dintre infracţiunile prevăzute de prezenta lege, instanţa va comunica Oficiului Naţional al Registrului Comerţului o copie a dispozitivului hotărârii judecătoreşti definitive.

La primirea dispozitivului hotărârii judecătoreşti definitive de condamnare, Oficiul Naţional al Registrului Comerţului va face menţiunile corespunzătoare în registrul comerţului.

În cazul în care, ca urmare a săvârşirii unei infracţiuni, nu se pot stabili, pe baza evidenţelor contribuabilului, sumele datorate bugetului general consolidat, acestea vor fi determinate de organul competent potrivit legii, prin estimare, în condiţiile Codului de procedură fiscală.

 

Bibliografie

  1. 1.extras legea 241/2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscal
  1. BODU Sebastian;BODU Ciprian, Infractiuni economice din 01-feb-2016, Rosetti

 

Avocat Dan Antohe

Avocat specializat in evaziune fiscala

 

Evaziunea fiscala Evaziunea fiscala se refera la orice incercare de a evita plata impozitelor prin mijloace ilegale. Este prevazuta si reglementata de legea 241/2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscal  Fiecare contribuabil are dreptul sa ia masuri legale pentru a-si micsora obligatiile fiscale, inclusiv deducerile fiscale si contributiile caritabile. Cu toate acestea, evitarea platii impozitelor […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Dan Antohe Avocat

Aveti o intrebare?