Moştenitorii legali

În ce condiţii un moştenitor ar putea fi considerat nedemn şi înlăturat de la moştenire?

Capacitatea de moștenire

O persoană poate moşteni dacă există la momentul deschiderii moştenirii. Dispoziţiile art. 36, 53 şi 208 sunt aplicabile.

Dacă, în cazul morţii mai multor persoane, nu se poate stabili că una a supravieţuit alteia, acestea nu au capacitatea de a se moşteni una pe alta.

„Orice persoană care există în momentul deschiderii moştenirii are capacitatea de a moşteni, deci de a dobândi succesiunea. Noţiunea de „capacitate succesorală” se referă la existenţa în viaţă la momentul deschiderii succesiunii a persoanei chemate la moştenirea celui decedat, fiind socotită diferit de capacitatea de folosinţă şi de capacitatea de exerciţiu a persoanei. Capacitatea de folosinţă este aptitudinea generală de a avea drepturi şi obligaţii, în timp ce capacitatea succesorală este o aptitudine de a dobândi drepturi şi obligaţii specifice, care se referă la o succesiune (D. Chirică, Succesiuni, 1996, p. 16-18).”

Moștenire. Nedemnitatea de drept

Este de drept nedemnă de a moşteni:

a)persoana condamnată penal pentru săvârşirea unei infracţiuni cu intenţia de a-l ucide pe cel care lasă moştenirea;
b)persoana condamnată penal pentru săvârşirea, înainte de deschiderea moştenirii, a unei infracţiuni cu intenţia de a-l ucide pe un alt succesibil care, dacă moştenirea ar fi fost deschisă la data săvârşirii faptei, ar fi înlăturat sau ar fi restrâns vocaţia la moştenire a făptuitorului.

În cazul în care condamnarea pentru faptele menţionate la alin. (1) este împiedicată prin decesul autorului faptei, prin amnistie sau prin prescripţia răspunderii penale, nedemnitatea operează dacă acele fapte au fost constatate printr-o hotărâre judecătorească civilă definitivă.

Nedemnitatea de drept poate fi constatată oricând, la cererea oricărei persoane interesate sau din oficiu de către instanţa de judecată ori de către notarul public, pe baza hotărârii judecătoreşti din care rezultă nedemnitatea.

„Pentru ca o persoană să poată veni la moştenire în temeiul legii, nu este suficient să aibă vocaţie succesorală, generală şi concretă, fiind necesar să îndeplinească şi o condiţie negativă, şi anume să nu fie nedemnă. Nedemnitatea (nevrednicia) succesorală este decăderea de drept a moştenitorului legal din dreptul de a culege o moştenire determinată, inclusiv rezerva la care ar fi avut dreptul din această moştenire, deo
arece s-a făcut vinovat de o faptă gravă faţă de cel care lasă moştenirea sau faţă de memoria acestuia (Fr. Deak, Tratat de drept succesoral, p. 59-60).

Nedemnitatea succesorală se caracterizează prin următoarele:
a) nedemnitatea priveşte atât moştenirea legală, cât şi legatele cu care nedemnul a fost gratificat prin testament;
b) nedemnitatea operează de drept sau poate fi judiciară (declarată de instanţa judecătorească);
c) efectele nedemnităţii de drept sau judiciare pot fi înlăturate expres prin testament sau prin act autentic notarial de către cel care lasă moştenirea;
d) nedemnitatea se aplică şi produce efecte numai în privinţa autorului faptei, nu şi faţă de alte persoane chemate la moştenirea defunctului în nume propriu sau prin reprezentare;
e) domeniul de aplicare a sancţiunii nu poate fi extins la alte moşteniri, nedemnul fiind înlăturat numai de la moştenirea persoanei faţă de care a săvârşit faptele (sub acest aspect nedemnitatea producând efecte relative); f) sancţiunea nedemnităţii este prevăzută numai pentru fapte săvârşite cu vinovăţie, astfel că moştenitorul trebuie să fi acţionat cu discernământ (G. Boroi, L. Stănciulescu, Instituţii, p. 527).

Decizii ale Curţii Constituţionale

Drept la moştenire. Constituţionalitate. Autorul unei infracţiuni de omor nu poate pretinde un statut juridic egal cu al celorlalţi cetăţeni, din rândul cărora s-a autoexclus prin fapta sa, astfel încât nedemnitatea instituită în ceea ce îl priveşte nu contravine prevederilor art. 16 şi art. 20 din Constituţie. Dreptul la moştenire, constituind o entitate juridică distinctă de dreptul de proprietate, nu se poate susţine că anihilarea acestuia ar constitui o încălcare a prevederilor constituţionale ale art. 44 alin. (1) şi (2), deoarece dreptul la moştenire implică îndeplinirea a trei condiţii, şi anume: capacitate succesorală, vocaţie succesorală şi pe aceea de a nu fi nedemn, astfel încât existenţa unei cauze de nedemnitate in personam antrenează pierderea dreptului la moştenire [D.C.C. nr. 530 din 13 octombrie 2005, publicată în M. Of. nr. 1040 din 23 noiembrie 2005]”

Moștenire. Nedemnitatea judiciară

Poate fi declarată nedemnă de a moşteni:

a) persoana condamnată penal pentru săvârşirea, cu intenţie, împotriva celui care lasă moştenirea a unor fapte grave de violenţă, fizică sau morală, ori, după caz, a unor fapte care au avut ca urmare moartea victimei;
b) persoana care, cu rea-credinţă, a ascuns, a alterat, a distrus sau a falsificat testamentul defunctului;
c) persoana care, prin dol sau violenţă, l-a împiedicat pe cel care lasă moştenirea să întocmească, să modifice sau să revoce testamentul.

Sub sancţiunea decăderii, orice succesibil poate cere instanţei judecătoreşti să declare nedemnitatea în termen de un an de la data deschiderii moştenirii. Introducerea acţiunii constituie un act de acceptare tacită a moştenirii de către succesibilul reclamant.

Dacă hotărârea de condamnare pentru faptele prevăzute la alin. (1) lit. a) se pronunţă ulterior datei deschiderii moştenirii, termenul de un an se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.

Atunci când condamnarea pentru faptele menţionate la alin. (1) lit. a) este împiedicată prin decesul autorului faptei, prin amnistie sau prin prescripţia răspunderii penale, nedemnitatea se poate declara dacă acele fapte au fost constatate printr-o hotărâre judecătorească civilă definitivă. În acest caz, termenul de un an curge de la apariţia cauzei de împiedicare a condamnării, dacă aceasta a intervenit după deschiderea moştenirii.

În cazurile prevăzute la alin. (1) lit. b) şi c), termenul de un an curge de la data când succesibilul a cunoscut motivul de nedemnitate, dacă această dată este ulterioară deschiderii moştenirii.

Comuna, oraşul sau, după caz, municipiul în a cărui rază teritorială se aflau bunurile la data deschiderii moştenirii poate introduce acţiunea prevăzută la alin. (2), în cazul în care, cu excepţia autorului uneia dintre faptele prevăzute la alin. (1), nu mai există alţi succesibili. Dispoziţiile alin. (2)-(5) se aplică în mod corespunzător.

„O persoană poate fi declarată nedemnă din punct de vedere judiciar în următoarele cazuri: a) când a fost condamnată penal definitiv pentru săvârşirea, cu intenţie, faţă de cel care lasă moştenirea, a unor fapte grave de violenţă fizică sau morală ori a unor fapte care au avut drept consecinţă moartea victimei; b) când cu rea-credinţă a ascuns, a alterat, a distrus sau a falsificat testamentul defunctului; c) când prin dol sau violenţă a împiedicat pe cel care lasă moştenirea să întocmească, să modifice sau să revoce testamentul.

Acţiunea pentru declararea nedemnităţii judiciare poate fi introdusă de către orice succesibil, la instanţa judecătorească competentă (potrivit dispoziţiilor art. 954 NCC), în termen de un an de la deschiderea succesiunii. Termenul de un an este un termen de decădere.”

Efectele nedemnităţii

Nedemnul este înlăturat atât de la moştenirea legală, cât şi de la cea testamentară.
Posesia exercitată de nedemn asupra bunurilor moştenirii este considerată posesie de rea-credinţă.
Actele de conservare, precum şi actele de administrare, în măsura în care profită moştenitorilor, încheiate între nedemn şi terţi, sunt valabile. De asemenea, se menţin şi actele de dispoziţie cu titlu oneros încheiate între nedemn şi terţii dobânditori de bună-credinţă, regulile din materia cărţii funciare fiind însă aplicabile.

„În privinţa efectelor nedemnităţii, legiuitorul a statuat că persoana declarată nedemnă nu mai poate dobândi calitatea de moştenitor legal sau testamentar, fiind îndepărtată de la moştenirea legală sau testamentară.

Spre deosebire de vechea reglementare, în care nedemnitatea se aplica doar în cazul moştenirii legale, în prezent se aplică şi în cazul moştenirii testamentare (Îndrumar notarial, vol. I, p. 330).

În ceea ce priveşte efectele nedemnităţii faţă de nedemn, acesta nu va putea reclama partea sa de moştenire (nici măcar rezerva), întrucât titlul său de moştenitor este desfiinţat de la data deschiderii succesiunii. Înlăturarea de la moştenire a nedemnului va fi profitabilă pentru comoştenitorii legali sau pentru moştenitorii legali subsecvenţi. De această situaţie pot profita şi legatarii sau donatarii (G. Boroi, L. Stănciulescu, Instituţii, p. 529).

Decizii de speţă

Nedemnitate. Invocarea sa de către succesorul nedemn. Inadmisibilitate. Moştenitorul considerat de lege ca nedemn de a succede nu poate invoca el însuşi această nedemnitate, pentru a evita obligarea sa la plata datoriilor succesiunii, ci numai alte persoane interesate să-l înlăture de la succesiune [T. pop. raion. Vatra Dornei, sent. nr. 866/1957, în LP nr. 3/1959, p. 12, cu notă de V. Gherman].

Soţ supravieţuitor nedemn. Potrivit legii sunt nedemne de a succede şi, prin urmare, sunt excluse de la succesiune persoanele care au încercat să-l ucidă sau l-au omorât pe defunct. În sensul textului citat, soţia este exclusă de la moştenirea defunctului său soţ, a cărui viaţă a suprimat-o. Desigur că, atunci când bunurile în litigiu sunt dobândite în timpul căsătoriei cu defunctul, în calitate de soţie are drepturi asupra acestor bunuri comune, în baza raporturilor de familie, iar nu ca moştenitoare [C.S.J., s. civ., dec. nr. 1526/1990, în Dreptul nr. 2-3/1991, p. 72]”

Înlăturarea efectelor nedemnităţii

Efectele nedemnităţii de drept sau judiciare pot fi înlăturate expres prin testament sau printr-un act autentic notarial de către cel care lasă moştenirea. Fără o declaraţie expresă, nu constituie înlăturare a efectelor nedemnităţii legatul lăsat nedemnului după săvârşirea faptei care atrage nedemnitatea.
Efectele nedemnităţii nu pot fi înlăturate prin reabilitarea nedemnului, amnistie intervenită după condamnare, graţiere sau prin prescripţia executării pedepsei penale.

„Efectele nedemnităţii, fie ea legală sau judiciară, pot fi înlăturate dacă cel care lasă moştenirea declară expres acest fapt printr-un testament sau printr-un act notarial.

Spre deosebire de vechea reglementare, în care iertarea nedemnului nu înlătura efectele nedemnităţii, în actuala reglementare acest lucru este posibil cu respectarea următoarelor condiţii: a) actul de iertare să fie făcut printr-o declaraţie autentică notarială a celui care lasă moştenirea sau b) iertarea să se facă în cadrul unui testament, în care să se stipuleze, în mod expres, iertarea nedemnului. Deşi s-ar putea interpreta că iertarea se poate face în orice formă testamentară prevăzută de lege, având în vedere prima condiţie, ar fi recomandabil ca testamentul prin care se iartă nedemnul să fie tot autentic (Îndrumar notarial, vol. I, p. 331-332).”

Vocaţia la moştenire

Pentru a putea moşteni, o persoană trebuie să aibă calitatea cerută de lege sau să fi fost desemnată de către defunct prin testament.

„O persoană, pentru a putea moşteni, trebuie să aibă capacitate succesorală, vocaţie succesorală legală sau testamentară, să nu fie nedemnă şi să nu fie înlăturată de la moştenire.

Vocaţia la moştenire are un înţeles dublu: a) în sens general, desemnează vocaţia potenţială (eventuală) a unor persoane de a culege moştenirea lăsată de o altă persoană (în acest sens, se vorbeşte, de exemplu, despre vocaţia succesorală legală a rudelor în linie directă, fără limită în grad); b) în sens concret (vocaţie concretă, utilă), desemnează prin devoluţiunea succesorală – ca mijloc de selecţie – acele persoane care vor culege efectiv moştenirea lăsată de defunct. Nici vocaţia succesorală generală şi nici cea concretă nu se confundă cu aptitudinea general abstractă a unei persoane de a se bucura, în conţinutul capacităţii sale de folosinţă, de dreptul de moştenire garantat prin art. 46 din Constituţie (G. Boroi, L. Stănciulescu, Instituţii, p. 526).

Decizii de speţă

Momentul stabilirii vocaţiei succesorale. Stabilirea persoanelor chemate la moştenire se face în raport de momentul deschiderii moştenirii, moment care, în ipoteza declarării judecătoreşti a morţii unei persoane, coincide cu data prevăzută în hotărârea judecătorească ca fiind data morţii acesteia [C.A. Oradea, s. civ., dec. nr. 143/2002, în CJ nr. 6/2002, p. 80].

Dovada calităţii de moştenitor. 1) Dovada calităţii de moştenitor se poate face prin certificatul de moştenitor, eliberat de notarul public, în temeiul Legii nr. 36/1995 referitoare la notarii publici şi la activitatea notarială. Alte acte care dovedesc calitatea de moştenitor pot fi testamentul, actele de stare civilă care atestă rudenia sau filiaţia cu titularul dreptului de proprietate [Cas., s. civ. propr. int., dec. nr. 2160/2007, în Dreptul nr. 12/2007, p. 292].”

Bibliografie

1.extras CODUL CIVIL din 17 iulie 2009 (Legea nr. 287/2009)*) – Republicare
2. comentariu publicat in lucrarea de AFRASINEI Madalina;colectiv, Noul Cod Civil comentat din 20-feb-2013, Hamangiu
3. TERZEA Viorel, Noul Cod Civil adnotat cu doctrina si jurisprudenta din 01-mar-2014, Universul Juridic
4. D. Chirică, Succesiuni, 1996, p. 16-18).
5. Fr. Deak, Tratat de drept succesoral, p. 59-60).

Capacitatea de moștenire O persoană poate moşteni dacă există la momentul deschiderii moştenirii. Dispoziţiile art. 36, 53 şi 208 sunt aplicabile. Dacă, în cazul morţii mai multor persoane, nu se poate stabili că una a supravieţuit alteia, acestea nu au capacitatea de a se moşteni una pe alta. „Orice persoană care există în momentul deschiderii […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Aveti o intrebare?