Noţiunea şi valenţele juridice ale „prejudiciului suferit prin pierderea unei şanse”, din perspectiva modalităţii concrete de soluţionare a laturii civile a procesului penal
The possibility of being obliged to pay a global periodic benefit corresponding to the „damage suffered by losing a chance”, in the case of road accident victims suffering from permanent physical disability. The notion and the legal valences of the „damage suffered by losing a chance”, from the perspective of the concrete way of solving the civil part of the criminal trial
Abstract
The provisions of Article 1385 para. (2) Civil Code are not applicable in this case, as there is no clear evidence of future damage, given that the health condition of the civil party is to be checked at different intervals and the achievement of a certain biological age remains for any individual, even in a perfect health condition, a desideratum, and not a certainty, that can be guaranteed in a concrete way.
Rezumat
În cauză nu sunt aplicabile prevederile art. 1385 alin. (2) C. civ., întrucât nu există dovezi certe ale producerii unui prejudiciu viitor, în condiţiile în care starea de sănătate a părţii civile urmează a fi reevaluată la diferite intervale de timp, iar atingerea unei anumite vârste biologice rămâne pentru orice individ, chiar aflat într-o perfectă stare de sănătate, un deziderat, iar nu un eveniment sigur, a cărui producere să poată fi garantată într-o modalitate concretă.
– Cod penal: art. 193 alin. (2), art. 194, art. 196
(C. Ap. Piteşti, s. pen. şi pentru cauze cu minori şi de familie, dec. pen. nr. 150/A din 20 februarie 2019, trimisă, în rezumat şi cu comentariu, de judecător Ilenuţa Bădiceanu) Prin decizia penală nr. 150/A din data de 20 februarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. 1632/216/2017, s-au admis apelurile declarate de inculpatul P.R, partea civilă I.A.M. şi partea responsabilă civilmente Societatea de Asigurare Reasigurare CI SA, împotriva sentinţei penale nr. 284 din data de 15 noiembrie 2018, pronunţată de Judecătoria Curtea de Argeş în dosarul nr. 1632/216/2017. S-a desfiinţat în parte sentinţa penală şi, rejudecând, dispune:
S-a redus cuantumul daunelor materiale de la 755.020,46 lei, la 100.000 lei în favoarea părţii civile I.A.M. S-a înlăturat obligarea inculpatului P.R. la plata cheltuielilor judiciare de 4.500 lei în favoarea părţii civile şi obligă persoana responsabilă civilmente SOCIETATEA DE ASIGURARE REASIGURARE CI SA, la plata acestora.
S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
În baza art. 275 alin. (3) C. pr. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat, în apel, rămân în sarcina acestuia. Asupra apelurilor de faţă, Curtea a constatat următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 284 din data de 15 noiembrie 2018, pronunţată de Judecătoria Curtea de Argeş, a fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de persoana vătămată – parte civilă IAM, în contradictoriu cu inculpatul PR şi partea responsabilă civilmente Societatea de Asigurare Reasigurare CI SA.
A fost obligată partea responsabilă civilmente la plata în favoarea părţii civile IAM a sumei reprezentând contravaloarea în lei a 250.000 euro la cursul de schimb comunicat de BNR în data efectuării plăţii, cu titlu de daune morale. A fost obligată partea responsabilă civilmente la plata în favoarea părţii civile I.A.M. a sumei de 755.020,46 lei, cu titlu de daune materiale.
A fost obligat inculpatul P.R. la plata în favoarea părţii civile IAM a sumei de 4500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare. Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că prin rechizitoriul nr. 2258/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeş, a fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul P.R. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „vătămare corporală din culpă”, prevăzută şi pedepsită de art. 196 alin. (2) şi alin. (3) C. pen. Prin sentinţa penală nr. 185/2017 pronunţată de Judecătoria Curtea de Argeş în data de 31.05.2017 în dosarul nr. 4397/216/2016, definitivă prin decizia penală nr. 911/A/2017 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti în data de 11.10.2017, s-a dispus condamnarea inculpatului, la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă, fiind reţinute în acest sens prevederile art. 196 alin. (2) şi (3) C. pen., cu aplicarea disp. art. 396 alin. (10) C. pr. pen. Ca şi modalitate de executare a pedepsei închisorii, s-a dispus în sensul suspendării sub supraveghere pentru un termen de încercare de 2 ani.
În ceea ce priveşte acţiunea civilă declanşată de persoana vătămată IAM, instanţa constatând că, soluţionarea acesteia conduce la tergiversarea soluţionării acţiunii penale, a dispus disjungerea, fiind format dosarul 1632/216/2017. În ceea ce priveşte acţiunea civilă, văzând actele din dosarul de urmărire penală şi actele din dosarele instanţei de judecată, s-a constatat următoarele:
În faza de urmărire penală, persoana vătămată a declarat în data de 11.05.2016 că se constituie parte civilă în cauză cu o sumă pe care urmează a o preciza în faţa instanţei (fila 18 dup).
În procedura de soluţionare a cauzei înregistrată sub nr. 4397/216/2016, la data de 29.03.2017, persoana vătămată IAM şi-a precizat cererea de constituire ca parte civilă, arătând că solicită să fie despăgubită cu suma de 250.000 euro daune morale şi 250.000 euro daune materiale (f. 12). Persoana vătămată a expus pe larg argumentele care au determinat-o să solicite sumele menţionate anterior şi a depus înscrisuri în probaţiune (f. 16-80)
Persoana vătămată a înţeles pe parcursul cercetării judecătoreşti declanşate în cauza cu nr. 1632/216/2017 să suplimenteze probatoriul, depunând la dosar alte înscrisuri (f. 35-49).
În scopul soluţionării cauzei cu celeritate, văzând numeroasele înscrisuri depuse în probaţiune, dar şi pretenţiile părţii civile, instanţa de fond a administrat proba cu expertiză contabilă, raportul fiind depus la dosar în data de 03.09.2018. Din analiza probatoriului administrat în cauză, s-a reţinut următoarele:
Persoana vătămată IAM a înţeles să declanşeze acţiunea civilă în cadrul unui proces penal, solicitând despăgubiri pentru prejudiciul material şi moral suferit în urma producerii unui accident rutier în care a fost implicată. În condiţiile în care accidentul rutier a avut loc în data de 30.11.2015, prima instanţă a avut în vedere prevederile codului civil din 2011 şi ale codului de procedură penală din 2014.
(…)
Revenind asupra cauzei de faţă, instanţa de fond a reţinut că a fost investită cu acţiunea civilă declanşată în temeiul art. 1.357 – răspunderea civilă delictuală.
pag. 1 7/26/2022 : office@avocatvasilebruma.ro
Jurisprudenta Revista Romana de Jurisprudenta 6 din 2020
Răspunderea civilă urmăreşte în principal repararea unui prejudiciu produs ca urmare a săvârşirii unei fapte ilicite, dar are în acelaşi timp scopul de a determina în conştiinţa destinatarilor legii, adică a titularilor de drepturi şi obligaţii civile, o conduită corectă şi responsabilă. Obligaţia de reparare a pagubei produse ca urmare a săvârşirii unei fapte ilicite are ca scop atât înlăturarea prejudiciului produs părţii vătămate, dar prezintă totodată şi un pronunţat rol preventiv, urmărind ca fapta susceptibilă să conducă la crearea unui prejudiciu să nu mai fie săvârşită în viitor.
În baza unei analize sistemice a dispoziţiilor art. 1.357 alin. (1) C. civ., rezultă că răspunderea civilă pentru fapta proprie cuprinde patru elemente constitutive şi independente, respectiv: existenţa unei fapte ilicite, a unui prejudiciu, existenţa unei legături de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu şi vinovăţia autorului faptei ilicite.
Văzând prevederile art. 28 C. pr. pen. precum şi faptul că, prin sentinţa penală nr. 185/2017 pronunţată de Judecătoria Curtea de Argeş în data de 31.05.2017 în dosarul nr. 4397/216/2016 s-a stabilit, sub autoritate de lucru judecat că, fapta există şi aceasta a fost săvârşită de condamnatul Popa Roberto, prima instanţă a analizat în continuare existenţa celorlalte 3 condiţii: vinovăţia autorului, prejudiciul şi legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu.
În ceea ce priveşte vinovăţia s-a reţinut următoarele:
Numitul PR a condus în data de 01.12.2015 un autoturism marca Audi pe DN7C din direcţia Hotelul „Valea cu Peşti” spre municipiul Curtea de Argeş. În jurul orei 00,50 într-o curbă la stânga, în zona km 64 + 200 m Transfăgărăşan, inculpatul PR a pierdut controlul asupra volanului, a derapat şi a ieşit de pe carosabil, autoturismul răsturnându-se într-o râpă împădurită din partea dreaptă a direcţiei de deplasare.
Potrivit raportului de expertiză tehnică judiciară auto, viteza autoturismului în momentul producerii accidentului a fost de circa 84 km/h, superioară celei cu care ar fi trebuit să fie abordată curba, estimată la circa 51-52 km/h. Acelaşi expert a arătat că, doar conducătorul auto ar fi putut să evite accidentul, în măsura în care, pe un sectorul de drum în succesiune de curbe semnalizate, aborda un comportament prudenţial, cu o viteză de siguranţă adaptată curbei la stânga şi condiţiilor de drum.
În partea finală a raportului se evidenţiază faptul că, conducătorul auto a încălcat prevederile art. art. 35 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 conform căruia „participanţii la trafic trebuie să aibă un comportament care să nu afecteze fluenţa şi siguranţa circulaţiei, să nu pună în pericol viaţa sau integritatea corporală a persoanelor” şi prevederile art. 48 din O.U.G. nr. 195/2002 conform căruia „conducătorul de vehicul trebuie să respecte regimul legal de viteză şi să o adapteze condiţiilor de drum, astfel încât să poată efectua orice manevră în condiţii de siguranţă”.
Reţinând aceste aspecte precum şi cele declarate de persoana vătămată şi PR în faza de urmărire penală (f. 17-18, 27- 29), instanţa de fond a reţinut că, vinovat de săvârşirea accidentului rutier este inculpatul care, nu a respectat regimul legal de viteză şi mai mult, nu a adaptat viteza de rulare a autoturismului la condiţiile de drum: carosabil ud şi în pantă, vizibilitate redusă, artificială generată exclusiv de sistemul de iluminat al autoturismului.
Modul în care condamnatul a înţeles să conducă un autoturism cu o putere de cca. 140 C.P. (103 kW) este de natură a reliefa culpa cu prevedere a acestuia în sensul că, autorul faptei a realizat caracterul antisocial al faptei sale, a prevăzut consecinţele acesteia, dar nu le-a acceptat, sperând în mod superficial, că nu se vor produce.
Cu privire la existenţa şi întinderea prejudiciului moral, s-a menţionat că, în ceea ce priveşte proba prejudiciului moral, instanţa supremă a precizat că este suficientă proba faptei ilicite, urmând ca prejudiciul şi raportul de cauzalitate să fie prezumate, instanţele urmând să deducă producerea prejudiciului moral din simpla existenţă a faptei ilicite de natură să producă un asemenea prejudiciu şi a împrejurărilor în care a fost săvârşită, soluţia fiind determinată de caracterul subiectiv, intern al prejudiciului moral, proba sa directă fiind practic imposibilă. (Decizia nr. 153 din 27.01.2016 pronunţată în recurs de Secţia I civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie având ca obiect acţiune în răspundere civilă delictuală)
La stabilirea existenţei prejudiciului moral, definit în doctrină şi în jurisprudenţă ca orice atingere adusă uneia dintre prerogativele care constituie atributul personalităţii umane şi care se manifestă prin suferinţa fizică sau morală, pe care le resimte victima, trebuie avute în vedere caracterul şi importanţa valorilor nepatrimoniale lezate, situaţia personală a victimei, ţinând cont de mediul social din face parte, educaţia, cultura, standardul de moralitate, personalitatea şi psihologia victimei, circumstanţele săvârşirii faptei, statutul social etc.
Fiind vorba de lezarea unor valori fără conţinut economic şi de protejarea unor drepturi care intră, ca element al vieţii private, în sfera art. 8 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului, dar şi de valori apărate de Constituţie şi de legile naţionale, existenţa prejudiciului este circumscrisă condiţiei aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă corespunzătoare a prejudiciului real şi efectiv produs victimei.
Probele administrate sunt de natură a demonstra că, fapta ilicită a lezat în mod ireparabil integritatea fizică a victimei care a fost încadrată în grad de handicap permanent (f. 17).
În acelaşi timp a fost afectată şi integritatea psihică a acesteia, viaţa intimă, familială şi privată, dreptul la învăţătură, dreptul la muncă şi chiar dreptul de a-şi întemeia o familie, drepturi ocrotite sau garantate de legea fundamentală. În susţinerea celor expuse anterior, instanţa de fond a apreciat că este suficient a se apleca asupra diagnosticului stabilit în certificatul medico-legal, în actele de externare emise pentru persoana vătămată de către unităţile medicale şi în decizia medicală asupra capacităţii de muncă. Astfel, potrivit acestor înscrisuri, numita IAM şi-a pierdut în totalitate capacitatea de autoîngrijire, fapt care necesită prezenţa permanentă a unui asistent personal. Or, asistarea sa permanentă este de natură a afecta dreptul la viaţa intimă şi familială. Lipsa mobilităţii fizice şi a aptitudinii de a se autoîngriji a determinat persoana vătămată să renunţe la studiile universitare pe care le urma cu consecinţe devastatoare asupra carierei profesionale proprii. Ca atare, dreptul la învăţătură şi dreptul la muncă au fost afectate în mod ireparabil.
Instanţa de fond a reţinut că, aceeaşi lipsă a mobilităţii fizice şi a aptitudinii de a se autoîngriji a determinat izolarea şi chiar autoizolarea persoanei vătămate, aceasta părăsind grupurile sociale în care se încadrase. Asemenea situaţii sunt de natură a afecta semnificativ integritatea psihică şi drepturile de a se căsători şi de a-şi întemeia o familie.
În concluzie, fapta ilicită a afectat în mod semnificativ şi chiar ireparabil o multitudine de valori sociale ocrotite de chiar legea fundamentală, aceste aspecte urmând a fi avute în vedere la stabilirea întinderii prejudiciului moral. Situaţia personală a victimei a fost analizată prin prisma vârstei avute la momentul săvârşirii faptei ilicite, a personalităţii, dar şi a proiectelor sociale, educaţionale şi personale în care era implicată.
pag. 2 7/26/2022 : office@avocatvasilebruma.ro
Jurisprudenta Revista Romana de Jurisprudenta 6 din 2020
Numita IAM avea, la momentul accidentului, vârsta de 20 de ani, vârstă la care valorile interioare şi principiile de viaţă sunt încă în formare. 20 de ani este vârsta tuturor posibilităţilor, iar aceste posibilităţi începuseră a prinde contur odată cu admiterea acesteia la Facultatea de Geografie din cadrul Universităţii Spiru Haret.
Numita IAM a fost crescută de un singur părinte ale cărui venituri erau departe de a asigura un trai lipsit de griji. Studiile sociologice au demonstrat că o familie monoparentală, indiferent de eforturile pe care le depune acel părinte, nu poate avea, în domeniul creşterii şi educaţiei copilului, aceleaşi efecte generate de familia tip. Lipsa tatălui a devenit însă pentru numita IAM un factor mobilizator în dorinţa sa de a-şi depăşi condiţia socială iar acest lucru trădează tăria caracterului acestei persoane. În acest sens este suficient a reţine, pe baza declaraţiei martorilor audiaţi că, persoana vătămată desfăşura activităţi lucrative în perioada vacanţelor pentru a obţine resursele materiale necesare înscrierii la şcoala de şoferi.
Ultimul aspect care a fost avut în vedere este legat de suferinţele fizice pe care persoana vătămată le-a încercat la momentul producerii accidentului, în perioada internării medicale şi perioada de recuperare şi a căror amplitudine este relevată de înscrisurile medicale administrate în cauză.
În lumina celor expuse, reţinând şi legătura de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciul moral, instanţa de fond a admis în tot solicitarea daunelor morale. În mod evident, instanţa nu poate acorda o compensare economică pentru valori nepatrimoniale lezate, dar pe baza evaluărilor de mai sus a apreciat, că această indemnizaţie compensatorie este de natură a atenua suferinţele pe care victima le-a avut şi pe care le va avea în continuare.
În condiţiile în care pretenţiile persoanei vătămate au fost exprimate în euro, prima instanţă a dispus plata acestei sume, în moneda naţională, la cursul de schimb comunicat de BNR în data efectuării plăţii.
Cu privire la prejudiciul material, s-a constatat că, potrivit raportului de expertiză contabilă întocmit în cauză, înscrisurile depuse la dosar de către partea vătămată sunt de natură a demonstra faptul că, în intervalul 2015-2018 aceasta a efectuat cheltuieli totale de 48.838,97 lei din care 18.739,12 lei reprezintă costurile cu alimente, 7.554,44 lei costurile cu combustibil, 3.470,56 lei costuri cu igiena, 4.042,18 lei costuri cu medicamentele, 5960,97 lei costuri cu îmbrăcăminte şi încălţăminte, 5.349,30 lei costurile cu echipamentele medicale şi 3.722,40 lei costuri cu taxele de spitalizare şi analizele medicale.
În ceea ce priveşte sumele de 7.554,44 lei reprezentând costurile cu combustibil, 4.042,18 lei costurile cu medicamentele, 5.349,30 lei costurile cu echipamentele medicale şi 3.722,40 lei costuri cu taxele de spitalizare şi analizele medicale, instanţa de fond le-a admis în tot, în considerentele în care a existat o legătură de cauzalitate evidentă între prejudiciul material şi fapta ilicită.
Sumele reprezentând costurile cu alimente şi costuri cu igiena au fost acordate în parte în condiţiile în care din biletele de ieşire din spital eliberate la data de 21.12.2015, respectiv 21.12.2015, a rezultat că persoanei vătămate i s-a recomandat un regim igieno-dietetic. Dimpotrivă, asemenea recomandări medicale nu au fost identificate în înscrisurile medicale emise pentru anii 2017-2018. Revenind asupra expertizei contabile efectuate în cauză, s-a constatat că, aferent perioadei 2015- 2016, persoana vătămată cheltuit cu alimentele şi igiena următoarele sume de bani: 6230,04 lei alimente şi 2161,13 lei igienă.
Suma de 5960,97 lei reprezentând costuri cu îmbrăcăminte şi încălţăminte a fost admisă în tot. Chiar dacă documentele medicale nu fac trimitere la anumite articole de vestimentaţie şi încălţăminte pe care persoana vătămată ar urma să le folosească, prima instanţă a constatat, pe baza bonurilor fiscale depuse la dosar, că aceasta nu a solicitat decontarea unor articole comune, ci a unora specifice activităţilor de recuperare pe care le-a urmat. Astfel, analizând bonul fiscal nr. 4808 din data de 26.06.2016 eliberat de Decatlon-Jupiter City, s-a constatat că au fost achiziţionate articole de îmbrăcăminte sportive precum short, bustieră, tricou, mingii, benzi elastice etc. Starea fizică a persoanei vătămate determină instanţa să aprecieze că aceste articole au fost achiziţionate exclusiv pentru activităţi recuperatorii şi nicidecum pentru cele de tip hobby, ori în dorinţa satisfacerii unor plăceri personale.
În concluzie, instanţa de fond a admis în parte capătul de cerere privind plata de daune materiale reprezentând despăgubirea acesteia cu cheltuielile efectuate, respectiv în limita sumei de 35.020,46 lei.
Însă, în acord cu prevederile art. 1.387 şi urm. C. civ., în ipoteza cauzării unor prejudicii corporale urmează a fi reparat atât prejudiciul patrimonial constând în cheltuielile de spitalizare, tratamentul medicamentos al victimei, cheltuielile legate de necesitatea achiziţionării unor dispozitive medicale, dar şi prejudiciul constând în câştigul pe care victima nu mai poate să îl realizeze din muncă.
Potrivit doctrinei (L. Pop, I.-F. Popa, S. Vidu – Curs de drept civil. Obligaţiile, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2015), în cazul în care victima nu era încă angajată, a fost avut în vedere venitul pe care ar fi urmat să îl câştige după terminarea pregătirii profesionale, întrucât astfel se asigură repararea prejudiciului pentru pierderea unei şanse.
Pentru a stabili prejudiciul pentru pierderea unei şanse instanţa de fond a avut în vedere, în primul rând, diferenţa dintre venitul mediu net pe economie (cca. 2500 lei) şi valoarea medie a venitului pe care persoana vătămată îl va obţine cu titlu de pensie de invaliditate (cca. 1000 lei). Persoana vătămată urma cursurile unei universităţi astfel că, exista situaţia premisă a absolvirii acestora şi identificării unui loc de muncă de natură a-i aduce un venit rezonabil. Pe de altă parte din înscrisurile depuse la dosar (f. 45), rezultă că este beneficiara unei indemnizaţii cu titlu de pensie de invaliditate cu valoarea apropiată sumei de 1000 lei.
În plan secund, s-a stabilit perioada de timp pentru care se va acorda aceste despăgubiri pentru pierderea unei şanse. Persoana vătămată ar fi absolvit facultatea în jurul vârstei de 23 de ani, iar pensionarea acesteia ar fi avut loc, potrivit legislaţie în vigoare la momentul împlinirii vârstei de 63 de ani. Aşadar, despăgubirile se vor raporta la durata de 40 de ani. La un calcul sumar s-a constatat că, prejudiciul suferit de persoana vătămată pentru pierderea unei şanse este de 720.000 lei.
Reţinând dezlegările date de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 1/2016, instanţa de fond a dispus ca prejudicial moral şi material suferit de persoana vătămată, astfel cum a fost stabilit anterior, să fie acoperit de asiguratorul de răspundere civilă Societatea de Asigurare Reasigurare CI SA.
Împotriva sentinţei au declarat apel inculpatul PR, partea civilă IAM şi partea responsabilă civilmente Societatea de Asigurare Reasigurare CI SA, pentru considerente de nelegalitate şi netemeinicie.
Partea civilă IAM solicită admiterea integrală a acţiunii civile şi obligarea părţii responsabile civilmente la repararea pag. 3 7/26/2022 : office@avocatvasilebruma.ro
Jurisprudenta Revista Romana de Jurisprudenta 6 din 2020
prejudiciului material constând în suma de 250.000 euro, având în vedere că în raport de dispoziţiile art. 1385 alin. (3) C. civ., despăgubirea trebuie să cuprindă prejudiciul cauzat, dar şi câştigurile pe care în condiţiile obişnuite ar fi putut să le realizeze, fiind pusă în situaţia de a pierde toate cheltuielile efectuate cu pregătirea profesională, dar şi cu pregătirea mijloacelor pentru a avea posibilitatea studierii la cursurile de zi ale Facultăţii de Geografie, unde era studentă în anul I, precum şi cheltuielile pe care le-a făcut pentru limitarea prejudiciului cauzat, respectiv cheltuielile ce urmează a fi suportate la fiecare deplasare la unităţile de recuperare şi achiziţionarea de echipament medical care să o ajute în recuperare, dar şi cheltuielile necesare asigurării unei locuinţe care să îi satisfacă cât de cât nevoile zilnice, în condiţiile în care locuinţa în forma existentă în prezent, necesită modificări pe care partea civilă nu le poate suporta financiar.
Din cuprinsul raportului de expertiză contabilă reiese că pentru fiecare deplasare a părţii civile la centrele medicale de recuperare, trebuie să cheltuiască în jur de 3.000 lei lunar, având în vedere că la toate aceste deplasări are nevoie de însoţitor, de un mijloc de transport particular şi este nevoită să-şi procure hrana necesară personal, întrucât cea oferită în unităţile medicale nu corespundea nevoile sale nutriţionale, îşi procură cele necesare igienei personale, cât şi medicamentele şi echipamentul medical, inclusiv îmbrăcămintea necesară participării la şedinţele de fizioterapie.
Conform anchetei sociale întocmite de către Primăria comunei Băiculeşti, partea civilă necesită ajutor integral pentru igiena corporală, pentru a se îmbrăca, pentru a se hrăni singură, mobilitatea făcându-se cu ajutor permanent şi prin intermediul unui scaun rulant.
A făcut referire la dispoziţiile. art. 1.386 şi art. 1.387 C. civ., conform cărora despăgubirea trebuie să cuprindă echivalentul câştigului din muncă pe care a fost împiedicată să-l dobândească prin efectul pierderii incapacităţii sale de muncă, precum şi cheltuielile sale determinate de sporirea nevoilor sale de viaţă.
Având în vedere că în urma accidentului rutier nu mai are posibilitatea de a se pregăti profesional şi ulterior, de a obţine venituri din propria muncă, partea civilă solicită ca la stabilirea cuantumului daunelor materiale, să se ţină cont şi de câştigul său viitor nerealizat, care presupune lipsirea sa de venitul minim garantat lunar pe toată perioada vieţii sale.
În urma vătămărilor corporale suferite a pierdut toate investiţiile făcute de partea civilă şi mama sa pentru a i se asigura cele necesare vieţii de student, fiind o persoană cu potenţial din toate punctele de vedere, sociabilă cu o viaţă activă, având mulţi prieteni, muncea în perioada vacanţelor şcolare pentru a da curs dorinţelor materiale, pe care nu le putea satisface decât prin efortul depus personal, în condiţiile în care singura persoana care o poate ajuta este mama sa, tatăl fiind decedat de la vârsta de 6 ani.
Starea sa medicală este cea rezultată din certificatul de încadrare în grad de handicap nr. 2824/29.04.2016, care atestă o deficienţă funcţională gravă ce necesită asistent personal, iar suma solicitată cu titlu de daune materiale reprezintă atât cheltuielile suportate de partea civilă şi familia sa pe perioada internărilor şi recuperărilor, cât şi prejudiciul viitor a cărui producere este neîndoielnică, având în vedere infirmitatea cu care a rămas în urma accidentului.
Al doilea motiv de apel al părţii civile vizează obligarea doar a inculpatului la plata cheltuielilor de judecată, deşi în faţa instanţei de fond a solicitat obligarea acestuia în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata onorariului avocat şi onorariu expert, care în realitate este în sumă totală de 800 lei, respectiv 300 lei către expertul consilier auto şi 500 lei către expertul contabil.
Partea civilă a depus la dosarul cauzei mai multe înscrisuri cu privire la investigaţiile medicale şi celelalte cheltuieli efectuate.
Inculpatul PR solicită diminuarea sumelor de bani stabilite de instanţa de fond cu titlu de despăgubiri materiale şi daune morale, apreciind că acestea au fost supraevaluate.
Este evident că părţii civile i-au fost cauzate suferinţe fizice şi psihice, însă trebuie să se ţină cont de faptul că este vorba de un accident şi într-o oarecare măsură, se poate reţine şi culpa victimei care nu a avut cuplată centura de siguranţă, iar despăgubirile materiale nu au fost dovedite în totalitate.
Partea responsabilă civilmente CI S.A solicită diminuarea corespunzătoare a sumelor acordate cu titlu de daune materiale şi daune morale părţii civile IAM, apreciind că au fost stabilite în mod greşit de instanţa de fond într-un cuantum ridicat, fără a fi raportate la situaţia de fapt reală şi în conformitate cu jurisprudenţa naţională în materie.
Pentru acordarea daunelor morale se impunea analizarea pretenţiilor formulate de către partea civilă prin prisma dispoziţiilor legii speciale aplicabile, respectiv Norma nr. 20/2017 privind asigurările auto din România, conform căreia daunele morale se acordă în raport de dispoziţiile art. 22 alin. (6) „stabilirea despăgubirii pe cale judecătorească se realizează pe baza probelor cu caracter medical, medico-legal, psihologic şi statistic”.
Despăgubirile reprezentând daune morale trebuie să fie rezonabile, aprecierea şi cuantificarea acestora trebuie să fie justă şi echitabilă, să corespundă prejudiciului moral, real şi efectiv cauzat părţii civile, în aşa fel încât să nu se ajungă la o îmbogăţire fără just temei a celor îndreptăţiţi să pretindă şi să primească daunele morale care au fost acordate de instanţa de fond într-un cuantum fără precedent, în total dezacord cu practica judiciară în materia despăgubirilor civile pentru vătămare corporală din culpă. Se face o discriminare nejustificată a multitudinii persoanelor vătămate în urma accidentelor rutiere, inclusiv a celor vătămaţi din infracţiuni săvârşite cu intenţie, unde despăgubirile care se acordă sunt net inferioare, nefiind posibilă obţinerea lor de la un asigurator.
Scopul daunelor morale este de a compensa şi nicidecum să asigure persoanei vătămate nivelul de trai, întrucât sub aspectul întinderii, suma de 250.000 euro raportat la urmările accidentului de circulaţie, numărul de 120 zile de îngrijiri medicale, capătă caracterul unei îmbogăţiri fără just temei pentru partea civilă.
S-a făcut referire de către asigurător la practica judiciară la nivelul Curţilor de Apel din România şi la Ghidul pentru soluţionarea daunelor morale elaborat de Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii.
Referitor la cuantumul daunelor materiale acordate părţii civile de 755.020,46 lei, norma aplicabilă în cauză la stabilirea despăgubirilor în caz de vătămare corporală din culpă este art. 26 din norma ASF nr. 20/2017, privind asigurările auto din România, trebuind să se ţină cont de documentele justificative depuse la dosar, respectiv dacă partea civilă a făcut dovada cuantumului daunelor materiale solicitate, în conformitate cu dispoziţiile legale imperative în vigoare.
În literatura de specialitate s-a statuat că nu sunt certe prejudiciile viitoare şi eventuale, adică acele prejudicii ale căror producere este îndoielnică şi pe cale de consecinţă, nu se va putea dispune indemnizarea lor.
pag. 4 7/26/2022 : office@avocatvasilebruma.ro
Jurisprudenta Revista Romana de Jurisprudenta 6 din 2020
Prejudiciul suferit prin pierderea unei şanse, aşa cum a fost apreciat şi stabilit de instanţa de fond, contrazice într-o anumită măsură, ideea de certitudine a daunei astfel încât are loc o extindere a obligaţiei de reparaţie şi la prejudiciile care ar putea fi considerate ca eventuale, aceasta fiind considerată o excepţie de la regulă şi o atenuare a condiţiei prejudiciului.
Suma de 720.000 lei stabilită de instanţa de fond cu titlu de despăgubiri pe o durată de 40 ani, până la vârsta de pensionare de 63 ani a părţii civile IAM, este nelegală în raport de dispoziţiile legii civile, deoarece se referă la cheltuieli incerte, viitoare şi drept urmare în lipsa unui fundament legal care să o justifice, trebuie înlăturată din conţinutul obligaţiei de plată a părţii responsabile civilmente.
În consecinţă, în baza principiului „specialia generalibus derogant”, norma generală este înlăturată de la aplicarea în favoarea normei speciale, ceea ce înseamnă că motivarea acordării de către instanţa de fond a despăgubirilor reprezentând prejudiciul suferit de partea civilă până la vârsta de 63 ani, pe dispoziţiile codului civil, este greşită.
Un alt motiv de apel al părţii responsabile civilmente vizează raportul de expertiză contabilă judiciară efectuat în cauză de expertul contabil cu privire la cererea de constituire ca parte civilă a persoanei vătămate, solicitându-se analizarea sub aspectul dovedirii şi daunelor materiale solicitate şi ulterior cenzurarea unor cheltuieli efectuate pentru care sunt depuse documente fiscale, nefiind analizate raportat la actele medicale aflate la dosarul cauzei, la prescripţiile şi recomandările medicale existente, aşa cum prevăd normele legale, iar judecătorul fondului a admis în totalitate fără să facă o analiză a acestora şi să cenzureze anumite cheltuieli, care nu se încadrează în cheltuielile ce pot fi rambursate în mod legal de asigurător, exemplificându-se cu îmbrăcăminte, încălţăminte, apreciindu-se că admiterea sumei de 35.020,46 lei este netemeinică şi nelegală, fiind nedovedită cu înscrisuri care să aibă legătură de cauzalitate cu scopul şi prejudiciul pretins de partea civilă.
Curtea, examinând sentinţa apelată, în raport de criticile formulate, de actele şi lucrările dosarului, dar şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform art. 417 alin. (1) şi (2) C. pr. pen. şi în limitele impuse de art. 418 şi art. 419 C. pr. pen., constată că apelurile sunt fondate, pentru următoarele considerente:
Este de precizat că prezenta cauză are ca obiect soluţionarea exclusivă a laturii civile, în condiţiile în care prin sentinţa penală nr. 185/31.05.2017 pronunţată de Judecătoria Curtea de Argeş, definitivă prin decizia penală nr. 911/A/11.10.2017 a Curţii de Apel Piteşti, s-a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă, în modalitatea normativă prevăzută de art. 96 alin. (2) şi (3) C. pen. în condiţiile art. 396 alin. (10) C. pr. pen., iar în baza art. 91 C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe perioada termenului de supraveghere de 2 ani.
Persoana vătămată Iliescu Ana Maria s-a constituit parte civilă cu sumele de 250.000 euro daune morale şi 250.000 euro daune materiale.
Referitor la cuantumul daunelor morale, instanţa de fond a stabilit în echitate, apreciind judicios că se justifică obligarea asigurătorului la plata sumei totale solicitate, în condiţiile în care sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale prev. de art. 1357 şi urm. Cod civil, accidentul rutier ca faptă ilicită cauzatoare de prejudicii, a lezat în mod ireparabil integritatea fizică a părţii civile care avea vârsta de 20 de ani şi a fost încadrată în grad de handicap permanent, fiindu-i afectată şi integritatea psihică, viaţa intimă, familială şi privată, dreptul la învăţătură, dreptul la muncă şi dreptul de a-şi întemeia o familie.
În urma accidentului rutier produs din culpa exclusivă a inculpatului, partea civilă şi-a pierdut în totalitate capacitatea de autoîngrijire, ceea ce a determinat-o să renunţe la studiile universitare (la acel moment fiind studentă în anul I la Facultatea de Geografie din cadrul Universităţii Spiru Haret), consecinţă devastatoare asupra carierei profesionale, a participării sale active la viaţa socială, ţinând cont de împrejurarea că era o persoană foarte activă şi avea foarte mulţi prieteni, iar în prezent aceasta s-a autoizolat, şi-a părăsit grupurile sociale specifice vârstei, fiind evident că, i-a fost afectat inclusiv dreptul
de a se căsători şi de a-şi întemeia o familie. Este de subliniat şi faptul că partea civilă provine dintr-o familie monoparentală, decesul tatălui încă de la vârsta de 6 ani constituind un factor mobilizator în dorinţa de a-şi depăşi condiţia socială, aspect relevat de atitudinea părţii civile care desfăşura activităţi lucrative în perioada vacanţelor pentru a obţine resursele materiale necesare continuării studiilor universitare şi înscrierii la şcoala de şoferi.
Pentru considerentele expuse anterior, traumele psihice suferite de către partea civilă în urma lezării unor drepturi fundamentale consacrate de Constituţia României şi jurisprudenţa CEDO, natura şi gravitatea leziunilor traumatice cauzate care au determinat încadrarea sa în gradul de handicap permanent, vârsta de numai 20 de ani, de la care aceasta a fost şi va fi privată de o viaţă socială activă, fiindu-i afectată definitiv cariera profesională, nemaiavând posibilitatea concretă din punct de vedere fizic să-şi continue studiile la Facultatea de Geografie şi implicit afectarea dreptului părţii civile de a se căsători şi de a-şi întemeia o familie, sunt criterii obiective care justifică acordarea sumei de 250.000 euro cu titlu de daune morale, fără să constituie o îmbogăţire fără justă cauză a părţii civile, aşa cum susţin inculpatul şi partea responsabilă civilmente.
În considerentele sentinţei se menţionează că, daunele materiale au fost stabilite de instanţa de fond în raport de menţiunile raportului de expertiză contabilă întocmit în cauză, de înscrisurile depuse la dosar de către partea civilă şi a ” prejudiciului pentru pierderea unei şanse”, reprezentând diferenţa dintre venitul mediu net pe economie – circa 2500 lei şi valoarea medie a venitului pe care partea civilă îl va obţine cu titlul de pensie de invaliditate – circa 1000 lei, fiind individualizată perioada de timp pentru care se vor acorda aceste despăgubiri, în sensul că a fost avut în vedere că partea civilă ar fi absolvit Facultatea de Geografie în jurul vârstei de 23 ani, iar pensionarea sa ar fi avut loc la momentul împlinirii vârstei de 63 ani, conform legislaţiei în vigoare, aceasta fiind motivaţia pentru care despăgubirile s-au raportat la durata de 40 de ani şi s-a constatat că prejudiciul suferit de către partea civilă pentru pierderea unei şanse, este de 720.000 lei.
Este de menţionat că, raportul de expertiză contabilă a evidenţiat cheltuielile specifice cu alimente, combustibil, medicamente, îmbrăcăminte şi încălţăminte, echipamentele medicale, taxe de spitalizare şi analize medicale, respectiv produse de igienă, iar lunar, partea civilă se deplasează la diferite centre medicale de recuperare, unde cheltuieşte suma de circa 3000 lei, în contextul în care nu se poate îmbrăca şi hrăni singură, iar pentru deplasare are nevoie de un însoţitor permanent.
Având în vedere documentele justificative depuse la dosarul cauzei la instanţa de fond, care atestă aceste cheltuieli specifice, menţiunile raportului de expertiză contabilă, cât şi înscrisurile depuse de partea civilă în faza procesuală a apelului, Curtea va stabili, în echitate, suma totală de 100.000 lei cu titlu de daune materiale.
pag. 5 7/26/2022 : office@avocatvasilebruma.ro
Jurisprudenta Revista Romana de Jurisprudenta 6 din 2020
Sub aspectul „prejudiciului suferit prin pierderea unei şanse”, asigurătorul nu poate fi obligat la plata unor despăgubiri cu titlu de prestaţie periodică sub formă globală, în temeiul art. 1.387 C. civ., întrucât acestea nu se circumscriu noţiunii de „risc asigurat” în accepţiunea legii speciale aplicabile, nu intră în categoria despăgubirilor civile menţionate de art. 26 din norma ASF nr. 20/2017, privind asigurările auto din România, asigurătorul neputând fi obligat la plata unei despăgubiri globale, reprezentând diferenţa dintre venitul mediu net pe economie şi pensia de invaliditate pe o perioadă de 40 de ani, în considerarea faptului că partea civilă ar fi absolvit facultatea în jurul vârstei de 23 ani, iar pensionarea sa ar fi avut loc la momentul împlinirii vârstei de 63 ani.
Din punct de vedere procedural, în raport de dispoziţiile art. 1.385 alin. (1) şi art. 1.386 C. civ., partea civilă are posibilitatea concretă de a solicita şi obţine periodic la instanţa civilă competentă, corelativ suportării efective a unor cheltuieli materiale relativ la evoluţia nefavorabilă a stării de sănătate, despăgubiri care să acopere integral repararea prejudiciului cauzat.
Pentru considerentele expuse anterior, nu se justifică obligarea asigurătorului la plata sumei globale de 720.000 lei către partea civilă cu titlu de „prejudiciu pentru pierderea unei şanse”, ci numai la contravaloarea daunelor materiale care au caracter de certitudine, în baza documentelor justificative şi raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză.
Sentinţa este nelegală sub aspectul obligării inculpatului la plata cheltuielilor judiciare în favoarea părţii civile, în contextul în care acestea trebuie suportate de partea responsabilă civilmente în calitate de asigurător, fiind admisă parţial acţiunea civilă exercitată de partea civilă, în baza contractului de asigurare şi normelor specifice de răspundere civilă, cu scopul recuperării prejudiciului cauzat în urma accidentelor auto.
În consecinţă, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. pr. pen., Curtea va admite apelurile declarate de inculpat, partea civilă şi partea responsabilă civilmente, în sensul că va desfiinţa în parte sentinţa şi rejudecând, va reduce cuantumul daunelor materiale, de la 755.020,46 lei la 100.000 lei, va înlătura obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare în favoarea părţii civile şi va obliga partea responsabilă civilmente la plata sumei de 4.500 lei, cu acest titlu.
Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei, care nu contravin prezentei decizii.
Comentariu
Dispoziţiile art. 998-1003 din vechiul Cod civil (1864) nu făceau nicio referire cu privire la conţinutul noţiunii de prejudiciu, însă acesta a fost larg utilizat în terminologia juridică, fiind considerat în doctrină şi în jurisprudenţă un element esenţial, atât al răspunderii civile delictuale, cât şi contractuale, precum şi o condiţie a angajării acestora. Astfel, neexistând o reglementare expresă, definirea trăsăturilor caracteristice şi condiţiilor de evaluare ale prejudiciului a avut loc pe cale jurisprudenţială şi doctrinară.
Jurisprudenţial, anterior noii reglementări, au fost indemnizate prejudiciile rezultate din pierderea unei şanse chiar dacă instanţele, în motivarea hotărârilor, nu foloseau această sintagmă şi nici nu invocau argumente privind pierderea şansei. Astfel, într-o cauză soluţionată de instanţa supremă în anul 1992 s-a apreciat că: „este îndreptăţită să obţină repararea prejudiciului, persoana care, deşi nu era încadrată în muncă la data evenimentului, din probele administrate a rezultat, cu certitudine, că urma să se angajeze, iar această întârziere se datorează neîndoielnic săvârşirii faptei ilicite a cărei victimă a fost”.
Astfel, la acest moment, noul Cod civil recunoaşte următoarele tipuri de prejudicii:
– prejudiciile patrimoniale, care sunt consecinţe negative asupra patrimoniului unei persoane, de exemplu: distrugerea unui bun sau pierderea unui profit;
– prejudiciile nepatrimoniale (morale), care constau în dureri psihice şi suferinţe psihice cauzate persoanei. Pentru angajarea răspunderii civile, pe lângă condiţia existenţei unui prejudiciu, este necesar ca acesta să fie cert, direct, personal şi să rezulte din atingerea sau încălcarea unei drept sau interes legitim.
În urma adoptării actualului Cod civil, prin art. 1.532 alin. (2) şi art. 1.385 alin. (4), legiuitorul a oferit o nouă abordare instituţiei răspunderii civile delictuale. În noul context legal, pentru prima dată în dreptul român s-a reglementat în mod expres posibilitatea reparării unui tip de prejudiciu distinct, şi anume, prejudiciul rezultat din pierderea unei şanse.
Prejudiciul rezultat din pierderea unei şanse reprezintă aşadar un element de noutate în cadrul noii reglementări, legiuitorul consacrând acest tip de prejudiciu pentru a crea o practică judiciară unitară, dar şi pentru a pune capăt controverselor ce existau în legătură cu acest subiect sub imperiul vechii reglementări, creându-se un regim juridic special tocmai pentru a proteja victimele prejudiciului rezultat din pierderea unei şanse şi pentru a oferi o compensare a situaţiei dezavantajoase cauzată de ratarea unei oportunităţi.
Reţinem astfel că, doctrina a statuat că certitudinea prejudiciului este caracterul său cel mai important şi deci un prejudiciu este considerat cert atunci când existenţa lui, prezentă sau viitoare, este sigură, iar întinderea sa poate fi stabilită în prezent, în literatura de specialitate statuându-se că nu sunt certe prejudiciile viitoare şi eventuale, adică acele prejudicii ale căror producere este îndoielnică şi pe cale de consecinţă, nu se va putea dispune indemnizarea lor, astfel că prin raportare la condiţiile şansei dacă aceste condiţii nu sunt îndeplinite, prejudiciul este şi rămâne cu totul eventual sau ipotetic şi bineînţeles, incert şi nereparabil.
Aşadar, atâta timp cât condiţiile şansei nu sunt îndeplinite, lipseşte caracterul cert, per a contrario, atâta timp cât condiţiile şansei sunt îndeplinite, rezultă că prejudiciul are caracter cert, fiind reparabil.
Acest tip de prejudiciu priveşte acele urmări negative cauzate de o faptă ilicită, care constau în ratarea posibilităţii reale şi serioase „privind producerea unui eveniment favorabil pentru viaţa victimei, care i-ar fi putut aduce împliniri în viaţa personală sau în plan economic prin realizarea unor proiecte„.
Astfel, pentru a putea obţine compensarea prejudiciului, victima va trebui să demonstreze şi faptul că a fost ratată o şansă reală şi serioasă, fiind aproape o certitudine că obiectivele propuse s-ar fi îndeplinit dacă nu ar fi intervenit evenimentul care a condus la ratarea şansei, iar o altă condiţie esenţială pentru angajarea răspunderii civile delictuale în cazul prejudiciului suferit prin pierderea unei şanse este aceea ca şansa să fie reală şi serioasă.
Cu privire la caracterul real al şansei, s-a apreciat că o şansă este reală atunci când la momentul intervenţiei faptei ilicite, victima prejudiciului a fost în cursul exercitării sau realizării şansei sale ori în măsură să profite de acea şansă, după caz, pe punctul de a profita de acea şansă, concluzionându-se că la stabilirea caracterului real al şansei pierdute trebuie avute în pag. 6 7/26/2022 : office@avocatvasilebruma.ro
Jurisprudenta Revista Romana de Jurisprudenta 6 din 2020
vedere două ipoteze, în funcţie de faptul dacă victima prejudiciului şi-a încercat sau nu şansa în momentul săvârşirii faptei ilicite, care a împiedicat-o să obţină avantajul dorit.
Prin urmare, reperul esenţial în analiza caracterului real al şansei este cel al momentului în care intervine fapta ilicită care blochează realizarea şansei. Trebuie ca victima, la acest moment, să se afle pe punctul de începe să-şi fructifice şansa sau chiar în cursul fructificării şansei, după cum s-a afirmat şi în doctrină: „posibilitatea evenimentului favorabil trebuie să fie mai mult decât o simplă dorinţă subiectivă a victimei, astfel că, această condiţie lipseşte atunci când între momentul săvârşirii faptei şi momentul la care victima intenţiona să-şi fructific şansa este o întindere temporală suficient de mare încât să indice că nu exista un interes real de a urmări materializarea şansei.
Condiţia caracterului serios al şansei se va aprecia raportat la probabilitatea obţinerii avantajului, şansa pierdută fiind considerată serioasă dacă există suficiente date pentru a se putea afirma că era probabil ca evenimentul să se fi realizat în mod favorabil pentru victimă şi prin urmare, şansa întâmplării trebuie să aibă un minim temei, care să ne permită să concluzionăm că victima ar fi putut obţine avantajul dorit sau să evite paguba în lipsa delictului civil, care a determinat ratarea evenimentului favorabil.
Prin pierderea unei şanse se înţelege pierderea posibilităţii unei persoane de a realiza un câştig sau de a evita o pierdere; de aici rezultă un prejudiciu pentru persoana în cauză, iar dauna rezultând din pierderea şansei se încadrează în categoria prejudiciului virtual, fiind situat la jumătatea drumului între prejudiciul pur eventual şi prejudiciul cert. Tocmai de aceea se apreciază că natura ambiguă a acestuia face ca indemnizarea lui să fie mult mai delicată.
Pornind de la analiza dispoziţiilor legale, am arătat că pentru ca un prejudiciu rezultat din pierderea unei şanse să poată fi indemnizat, şansa trebuie să fie reală şi serioasă, ceea ce presupune ca victima prejudiciului să fi fost în cursul exercitării şansei sale ori în măsură sa profite de acea şansă, dar şi să existe date suficiente pentru a se putea afirma că exista o probabilitate ca victima să fi obţinut avantajul dorit, dacă nu intervenea fapta ilicită.
Din perspectiva întinderii prejudiciului, două criterii sunt importante a fi avute în vedere de jurisprudenţă: probabilitatea reală şi serioasă de fructificare a şansei şi gradul de vinovăţie al autorului faptei ilicite, fiind normal ca un autor care acţionează cu intenţia directă de a priva victima de o şansă să fie mai aspru sancţionat decât un autor care din culpă cauzează pierderea şansei.
Astfel, la evaluarea unui caz concret, caracterul probabil al şansei, care atrage certitudinea prejudiciului iniţial, condiţionează evaluarea indemnizării şi previne repararea prejudiciului final, care nu este cert. Principiul limitării indemnizaţiei are ca şi consecinţă necesitatea unei duble evaluări.
În primul rând, judecătorul va trebui să analizeze situaţia victimei în cazul în care şansa s-ar fi realizat, ceea ce presupune evaluarea prejudiciului final. În a doua etapă, se va stabili probabilitatea concretă pe care o avea şansa să se concretizeze, prin raportare la realitatea şi seriozitatea sa. Astfel, pierderea şansei va fi cuantificată într-un procent, reprezentând gradul de probabilitate. Pentru a identifica în mod corect procentajul, analiza trebuie să implice întotdeauna şi examinarea situaţiei personale a victimei.
În speţa de faţă, instanţa de fond a făcut o evaluare efectivă doar a daunelor morale prin prisma solicitării victimei, incluzând în această evaluare şi cererea vizând acordarea acestui prejudiciu pentru pierderea unei şanse, deşi în acest ultim caz analiza trebuia să fie distinctă şi punctuală, raportată la obiectivele şi criteriile expuse anterior.
Este discutabil punctul de vedere al instanţei în sensul că asigurătorul nu poate fi obligat la plata unor despăgubiri cu titlu de prestaţie periodică sub formă globală, în temeiul art. 1387 Cod civil, întrucât acestea nu s-ar circumscrie noţiunii de ” risc asigurat” în accepţiunea legii speciale aplicabile, invocându-se că nu intră în categoria despăgubirilor civile menţionate de art. 26 din norma ASF nr. 20/2017, privind asigurările auto din România, astfel că asigurătorul neputând fi obligat la plata unei despăgubiri globale.
Despăgubirile cu titlu de prestaţie periodică sub formă globală, în temeiul art. 1387 Cod civil, sunt perfect admisibile, în cazul de faţă lipsind însă dovezile că victima ar fi putut obţine avantajul dorit sau să evite paguba în lipsa delictului civil, care a determinat ratarea evenimentului favorabil, raportate evident şi la factorul timp, prin stabilirea momentului în care intervine fapta ilicită care se presupune că blochează realizarea şansei.
Aşa cum s-a menţionat anterior, aspectele vizând daunele materiale constând în acordarea prejudiciului pentru pierderea unei şanse, trebuie să se supună criteriilor de admisibilitate expuse, plecând de la situaţia victimei, momentul în care a intervenit evenimentul, respectiv dacă victima prejudiciului a fost în cursul exercitării şansei sale ori în măsură sa profite de acea şansă, dar şi să existe date suficiente pentru a se putea afirma că exista o probabilitate ca victima să fi obţinut avantajul dorit, dacă nu intervenea fapta ilicită, urmată de etapa evaluării prejudiciului final, respectiv probabilitatea concretă pe care o avea şansa să se concretizeze, prin raportare la realitatea şi seriozitatea sa.
Publicat în „REVISTA ROMÂNĂ DE JURISPRUDENŢĂ” cu numărul 6 din data de 31
