Reabilitarea – Procedura

Reabilitarea are loc fie de drept, în cazurile prevăzute la art. 150 sau 165 din Codul penal, fie la cerere, acordată de instanţa de judecată, în condiţiile prevăzute în prezentul capitol.

Reabilitarea de drept

La împlinirea termenului de 3 ani prevăzut la art. 165 din Codul penal, dacă persoana condamnată nu a mai săvârşit o altă infracţiune, autoritatea care ţine evidenţa cazierului judiciar va şterge din oficiu menţiunile privind pedeapsa aplicată condamnatului.

La împlinirea termenului de 3 ani prevăzut la art. 150 din Codul penal, dacă persoana condamnată nu a mai săvârşit o altă infracţiune, organul care a autorizat înfiinţarea persoanei juridice şi organul care a înregistrat persoana juridică vor şterge din oficiu menţiunile privind pedeapsa aplicată persoanei juridice.

„Noul Cod de procedură penală conţine, spre deosebire de reglementarea anterioară, şi dispoziţii privind procedura reabilitării de drept, prevăzându-se, în acest sens, ştergerea din oficiu a menţiunilor privind pedeapsa aplicată, la împlinirea termenului de reabilitare de 3 ani⁴¹⁶³, de către autoritatea care ţine evidenţa cazierului judiciar, respectiv organul care a autorizat înfiinţarea persoanei juridice şi organul care a înregistrat-o (art. 528 NCPP).
Introducerea acestei dispoziţii a fost necesară, dat fiind faptul că în practica judiciară au apărut numeroase situaţii în care, deşi intervenise reabilitarea de drept, serviciul cazier judiciar nu opera în evidenţe acest aspect, iar în certificatul de cazier judiciar eliberat condamnaţilor era menţionată în continuare condamnarea pentru care intervenise reabilitarea de drept, fără a exista posibilitatea contestării acestor menţiuni. Se cuvine a preciza că există o diferenţă între certificatul de cazier judiciar care se eliberează persoanelor fizice, în care nu ar trebui să fie consemnate menţiuni despre pedepse pentru care a intervenit reabilitarea de drept sau s-a dispus reabilitarea judecătorească, şi fişa de cazier judiciar, care se emite la solicitarea organelor judiciare şi care conţine menţiuni inclusiv cu privire la pedepse pentru care a intervenit reabilitarea de drept sau s-a dispus reabilitarea judecătorească. În practică, atunci când constată că menţiunile nu au fost eliminate din certificatul de cazier judiciar ce le era eliberat, petenţii condamnaţi se adresează instanţei, solicitând să se constate intervenită reabilitarea de drept şi să se dispună efectuarea cuvenitelor menţiuni de către serviciul cazier judiciar.

Dispoziţiile alin. (1) privesc reabilitarea de drept a condamnatului persoană fizică, iar cele ale alin. (2), reabilitarea de drept a condamnatului persoană juridică.
Considerăm că dispoziţiile alin. (2) ar fi trebuit să facă referire şi la organul care a înfiinţat persoana juridică, în cazul acelor instituţii care nu sunt supuse condiţiei înregistrării sau autorizării pentru a dobândi personalitate juridică, precum şi la autoritatea care ţine evidenţa cazierului judiciar, întrucât, potrivit art. 2 din Legea nr. 290/2004 privind cazierul judiciar, în cazierul judiciar sunt trecute şi condamnările persoanelor juridice.
Elementul de noutate de natură procesuală constă în prevederea că autorităţile arătate de text au obligaţia ca, la împlinirea termenului şi la întrunirea condiţiilor prevăzute de lege, să şteargă din evidenţe menţiunile privind pedeapsa aplicată persoanei condamnate.

Posibilitatea formulării unei cereri prin care să se solicite constatarea reabilitării de drept. Admisibilitate
Stabilirea în sarcina autorităţii care ţine evidenţa cazierului judiciar a obligativităţii de a şterge din oficiu menţiunile privind pedeapsa aplicată condamnatului dacă a intervenit reabilitarea de drept nu poate împiedica persoana condamnată de a se adresa instanţei competente în virtutea principiului constituţional al liberului acces la justiţie şi de a cere constatarea intervenirii reabilitării de drept.
De altfel, art. 528 C. pr. pen. nu impune persoanei interesate obligaţia de a se adresa, în prealabil, autorităţii competente, astfel încât, în absenţa unei prevederi legale cu caracter procedural care să oblige expres persoana condamnată de a se adresa, mai întâi, autorităţii competente să ţină evidenţa cazierului judiciar şi abia apoi instanţei, nu se poate susţine cu temei că o cerere adresată organului jurisdicţional – precum cea dedusă judecăţii, de constatare a intervenirii reabilitării de drept – este inadmisibilă (C. Apel Galaţi, s. pen., dec. pen. nr. 897/A/27.09.2016, conform www.legal-land.ro).”

Reabilitarea judecătorească                 

 Competentă să se pronunţe asupra reabilitării judecătoreşti este fie instanţa care a judecat în primă instanţă cauza în care s-a pronunţat condamnarea pentru care se cere reabilitarea, fie instanţa corespunzătoare în a cărei circumscripţie domiciliază condamnatul sau în care a avut ultimul domiciliu, dacă la data introducerii cererii domiciliază în străinătate.

„Faţă de reabilitarea de drept, reabilitarea judecătorească nu intervine la simpla constatare a condiţiilor prevăzute de lege, fiind necesară intervenţia organelor judecătoreşti care, la cerere, examinează şi decid asupra solicitării prin pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti.
Normele din procedura specială se completează, când este cazul, cu dispoziţiile prevăzute în Partea generală şi Partea specială a Codului de procedură penală. Spre exemplu, soluţionarea cererii va avea loc cu citarea petentului, în condiţiile din Partea generală a codului, fiind, totodată, posibilă judecata în lipsa petentului, la cerere, conform art. 364 alin. (4) din Partea specială a codului.

Instanţa competentă. Competentă să se pronunţe asupra reabilitării judecătoreşti este fie instanţa care a judecat în primă instanţă cauza în care s-a pronunţat condamnarea pentru care se cere reabilitarea, fie instanţa corespunzătoare în a cărei circumscripţie domiciliază condamnatul sau în care a avut ultimul domiciliu, dacă la data introducerii cererii domiciliază în străinătate.

În caz de modificare a normelor de competenţă, cererea de reabilitare va fi soluţionată de instanţa competentă să judece cauza în primă instanţă, potrivit legii în vigoare la momentul introducerii cererii.
Cererea de reabilitare judecătorească este subsecventă condamnării, aşa încât determinarea competenţei trebuie să urmeze regimul judecăţii cauzei în care s-a formulat cererea ulterioară, cum este în cazul reabilitării. Reiese deci că într-o asemenea situaţie ne aflăm în faţa a două cauze diferite, cea dintâi, în care s-a pronunţat condamnarea, având ca obiect rezolvarea unui raport de drept penal de conflict, stins prin tragerea la răspundere penală a autorului, în vreme ce, în a doua cauză, activitatea jurisdicţională de soluţionare a cererii de reabilitare rezolvă un aspect adiacent obiectivului principal al procesului penal.
Mai mult, în timp ce prima activitate jurisdicţională este integrată într-o fază specifică procesului penal, cea de a doua, privind reabilitarea, se situează în afara acestuia, după executarea hotărârii. Ca urmare, faţă de acest caracter autonom al reabilitării, se impune să fie incidentă regula tempus regit actum în aplicarea normelor de procedură penală (R.I.L., dec. nr. 83/2007, publicată în M. Of. nr. 780/21.11.2008).”

Cererea de reabilitare

Cererea de reabilitare judecătorească se formulează de către condamnat, iar după moartea acestuia, de soţ sau de rudele apropiate. Soţul sau rudele apropiate pot continua procedura de reabilitare pornită anterior decesului.

Reabilitarea judecătorească se dispune în cazurile şi condiţiile prevăzute la art. 166 şi 168 din Codul penal.

În cerere trebuie să se menţioneze:

a) adresa condamnatului, iar când cererea este făcută de altă persoană, adresa acesteia;

b) condamnarea pentru care se cere reabilitarea şi fapta pentru care a fost pronunţată acea condamnare;

c) localităţile unde condamnatul a locuit şi locurile de muncă din tot intervalul de timp de la executarea pedepsei şi până la introducerea cererii, iar în cazul când executarea pedepsei a fost prescrisă, de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la introducerea cererii;

d) temeiurile cererii;

e) indicaţii utile pentru identificarea dosarului şi orice alte date pentru soluţionarea cererii.

„Cererea de reabilitare judecătorească se formulează de către condamnat, iar după moartea acestuia, de soţ sau de rudele apropiate. Soţul sau rudele apropiate pot continua procedura de reabilitare pornită anterior decesului. Reiese din aceste dispoziţii legale că soţul sau rudele apropiate pot fi titulari ai cererii numai după moartea condamnatului; practica a decis însă că o cerere formulată de aceştia nu este automat respinsă ca inadmisibilă de instanţă, ci se va dispune citarea condamnatului pentru termenul de judecată, acesta urmând a preciza dacă îşi însuşeşte sau nu cererea; numai în situaţia în care nu îşi însuşeşte cererea, instanţa o va respinge ca inadmisibilă, fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală.
Se observă o necorelare între dispoziţiile Codului penal şi cele ale Codului de procedură penală, deoarece, spre deosebire de Codul penal anterior, cel actual nu mai defineşte noţiunea de „rude apropiate”, ci pe aceea de „membru de familie”. Astfel, art. 177 NCP include între membrii de familie soţul, ascendenţii şi descendenţii, fraţii şi surorile, copiii acestora, precum şi persoanele devenite prin adopţie, potrivit legii, astfel de rude; de asemenea, sunt membri de familie persoanele care au stabilit relaţii asemănătoare acelora dintre soţi sau dintre părinţi şi copii, în cazul în care convieţuiesc.”

La cerere se anexează actele din care reiese că sunt îndeplinite condiţiile reabilitării.

Măsurile premergătoare

După fixarea termenului de soluţionare a cererii de reabilitare se dispune citarea persoanei care a solicitat reabilitarea şi a persoanelor a căror ascultare instanţa o consideră necesară, se iau măsuri pentru aducerea dosarului în care s-a pronunţat condamnarea şi se solicită copia fişei cazierului judiciar al condamnatului.

„După fixarea termenului de soluţionare a cererii de reabilitare se dispune citarea persoanei care a solicitat reabilitarea şi a persoanelor a căror ascultare instanţa o consideră necesară, se iau măsuri pentru aducerea dosarului în care s-a pronunţat condamnarea şi se solicită copia fişei cazierului judiciar al condamnatului.
Rezultă din dispoziţiile menţionate că soluţionarea cererii are loc cu citarea persoanei care a formulat-o, fie că este condamnatul, fie că este soţul sau ruda apropiată; în situaţia în care cererea a fost formulată de soţ sau ruda apropiată mai înainte de decesul condamnatului, va fi citat şi acesta din urmă, pentru a preciza dacă şi-o însuşeşte.
După cum am arătat, instanţa va solicita o copie a fişei de cazier judiciar a condamnatului, pentru a stabili dacă este îndeplinită condiţia privind nesăvârşirea unei infracţiuni până la împlinirea termenului de reabilitare judecătorească. De asemenea, în acest mod instanţa va stabili şi dacă există alte condamnări pentru care se impune calcularea termenului de reabilitare, având în vedere dispoziţiile art. 167 alin. (5) NCP, conform căruia, în cazul condamnărilor succesive, termenul de reabilitare se calculează în raport cu pedeapsa cea mai grea şi curge de la data executării ultimei pedepse, precum şi dispoziţiile Deciziei nr. 3/2009⁴¹⁹⁷, pronunţată în recurs în interesul legii, potrivit căreia „termenul de reabilitare judecătorească se socoteşte în raport de pedeapsa cea mai grea ce intră în componenţa pedepsei rezultante ca urmare a cumulului juridic sau aritmetic”.

Cu excepţia faptului că măsurile premergătoare nu se mai dispun de preşedintele instanţei, textul reia, necritic însă, dispoziţiile art. 496 din legea veche. Pe lângă faptul că menţiunile pe care trebuie să le conţină cererea de reabilitare nu fac referire la anumite persoane, dintre care instanţa să aprecieze care ar trebui citate în vedere ascultării, se pune problema încălcării unei reguli esenţiale a oricărei judecăţi, aceea a contradictorialităţii.
În cauzele în care despăgubirile civile au fost stabilite prin hotărârea de condamnare, trebuie citată şi partea civilă, afară de cazul în care actele depuse fac dovada indubitabilă a achitării integrale a prejudiciului. Chiar şi în această situaţie, dacă acţiunea civilă a fost exercitată de procuror, se impune citarea părţii civile, fiind posibilă situaţia avută în vedere de dispoziţiile art. 27 alin. (5).
Considerăm că pentru clarificarea situaţiei privind despăgubirile civile, în cauzele care privesc o infracţiune cauzatoare de prejudicii, a căror reparare nu a fost dispusă prin hotărârea de condamnare, trebuie citată şi persoana vătămată, fiind posibil ca aceasta să fi solicitat repararea prejudiciului instanţei civile.”

Respingerea cererii pentru neîndeplinirea condiţiilor de formă şi fond

Cererea de reabilitare se respinge pentru neîndeplinirea condiţiilor de formă şi fond în următoarele cazuri:

a) a fost introdusă înainte de termenul legal;

b) lipseşte menţiunea prevăzută la art. 530 alin. (3) lit. a) şi petiţionarul nu s-a prezentat la termenul de înfăţişare;

c) lipseşte vreuna dintre menţiunile prevăzute la art. 530 alin. (3) lit. b)-e) şi petiţionarul nu a completat cererea la termenul de înfăţişare şi nici la termenul ce i s-a acordat în vederea completării.

În cazul prevăzut la alin. (1) lit. a), cererea poate fi repetată după împlinirea termenului legal, iar în cazurile prevăzute la alin. (1) lit. b) şi c), oricând.

În cazul prescripţiei executării pedepsei, nu poate depune cerere de reabilitare persoana prevăzută la art. 530 alin. (1), dacă lipsa executării este imputabilă persoanei condamnate.

Cererea de reabilitare în privinţa căreia rezultă că nu priveşte o persoană condamnată determinată, precum şi cererea formulată în numele unei persoane condamnate, fără mandat din partea acesteia, dat în condiţiile legii, sunt inadmisibile.

Soluţionarea cererii de reabilitare

La termenul fixat, în şedinţă nepublică, instanţa ascultă persoanele citate prezente, concluziile procurorului şi ale petiţionarului şi verifică dacă sunt îndeplinite condiţiile cerute de lege pentru admiterea reabilitării.

Dacă înainte de soluţionarea cererii de reabilitare faţă de condamnat a fost pusă în mişcare acţiunea penală pentru altă infracţiune, examinarea cererii se suspendă până la soluţionarea definitivă a acelei cauze.

„Soluţionarea cererii are loc în şedinţă nepublică, ceea ce reprezintă o excepţia de la regula publicităţii şedinţelor de judecată, consacrată şi de dispoziţiile art. 127 din Constituţia României. Având în vedere rolul de garanţie a unui proces corect şi echitabil pe care îl are publicitatea şedinţelor de judecată, considerăm că nu există nicio raţiune care să justifice această derogare. Dimpotrivă, dacă soluţionarea cererii de reabilitare nu se face într-o şedinţă separată de alte cauze care se judecă în şedinţă publică, măsurile care trebuie luate pentru respectarea dispoziţiilor alin. (1) nu fac decât să întârzie judecarea cererii.
Dispoziţiile alin. (1) sunt discutabile şi sub aspectul ordinii în care instanţa acordă cuvântul, neavând nicio raţiune ca procurorul să aibă cuvântul înaintea petiţionarului. Este de observat că legea veche includea petiţionarul printre „persoanele citate”, care erau ascultate primele.
Deşi textul nou nu mai prevede expres posibilitatea completării materialului de la dosar, aceasta este posibilă potrivit dispoziţiilor art. 532 alin. (1) lit. c), din care rezultă chiar că instanţa este obligată să acorde un termen în vederea completării cererii.

Termenul de reabilitare judecătorească se socoteşte în raport de pedeapsa cea mai grea ce intră în componenţa pedepsei rezultante ca urmare a cumulului juridic sau aritmetic.
Existenţa cumulului pedepselor nu înlătură individualitatea fiecărei condamnări, iar termenele de reabilitare alcătuite dintr-o durată fixă şi o durată variabilă, egală unei fracţiuni din cuantumul pedepsei, au fost în aşa fel reglementate încât să asigure o individualizare a acestora, în raport cu fiecare condamnare în parte.
În această situaţie, deşi termenul de reabilitare va curge de la data executării pedepsei rezultante, calculul acestuia se va raporta exclusiv la pedeapsa cea mai grea ce intră în componenţa pedepsei rezultante ca urmare a cumulului juridic sau aritmetic (R.I.L., dec. nr. 3/2009, publicată în M. Of. nr. 393/10.06.2009).
JURISPRUDENŢA INSTANŢELOR DE JUDECATĂ”

Situaţiile privind despăgubirile civile

Când condamnatul sau persoana care a făcut cererea de reabilitare dovedeşte că nu i-a fost cu putinţă să achite despăgubirile civile şi cheltuielile judiciare, instanţa, apreciind împrejurările, poate dispune reabilitarea sau poate să acorde un termen pentru achitarea în întregime sau în parte a sumei datorate.

Termenul prevăzut la alin. (1) nu poate depăşi 6 luni.

În caz de obligaţie solidară, instanţa fixează suma ce trebuie achitată, în vederea reabilitării, de condamnat sau de urmaşii săi.

Drepturile acordate părţii civile prin hotărârea de condamnare nu se modifică prin hotărârea dată asupra reabilitării.

„Soluţionarea cererii şi situaţiile privind despăgubirile civile. La termenul fixat, în şedinţă nepublică, instanţa ascultă persoanele citate prezente, concluziile procurorului şi ale petiţionarului şi verifică dacă sunt îndeplinite condiţiile cerute de lege pentru admiterea reabilitării.
În măsura în care instanţa constată că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege, este obligată să dispună reabilitarea, dispunerea nefiind o chestiune de apreciere a instanţei⁴²⁰⁷.
Rezultă din textul art. 533 alin. (1) NCPP că şedinţa de judecată nu este publică, însă soluţionarea cererii are loc cu citarea petiţionarului şi cu participarea procurorului. În plus, instanţa poate cita şi alte persoane a căror prezenţă o consideră necesară; spre exemplu, poate cita partea civilă, pentru a obţine informaţii sau lămuriri cu privire la achitarea despăgubirilor civile, sau alte persoane, pentru a se face dovada imposibilităţii de achitare a acestor despăgubiri.

Textul reproduce dispoziţiile art. 499 din legea veche. Deşi dispoziţiile art. 168 lit. b) C. pen. fac referire expresă la obligaţiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare²⁸⁵, aceeaşi precizare fiind făcută şi de dispoziţiile alin. (4), considerăm că textul analizat se aplică şi în cazul în care soluţionarea acţiunii civile a fost disjunsă de instanţa penală sau repararea prejudiciului cauzat prin infracţiune s-a făcut printr-o hotărâre a instanţei civile.
Considerăm că, în ceea ce priveşte acordarea termenului maxim prevăzut de dispoziţiile alin. (2), precum şi cu privire la stabilirea sumei ce-i revine condamnatului în cazul unei obligaţii solidare, trebuie acordat cuvântul şi părţii civile, aceasta având un interes legitim în această privinţă.

Reabilitare judecătorească. Neîndeplinirea obligaţiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare. Lipsa relei-credinţe. Renunţare tacită la despăgubiri
Curtea constată că neachitarea de către condamnată a sumelor de bani datorate denunţătorilor nu s-a datorat relei sale credinţe, ci unei imposibilităţi reale cauzate de lipsa resurselor financiare şi materiale necesare, din moment ce, de la momentul liberării sale condiţionate şi până în prezent, rezultă că petenta a obţinut venituri modeste.
Aşadar, rezultă că este îndeplinită şi condiţia prevăzută de art. 168 lit. b) teza a II-a C. pen., întrucât condamnata a dovedit faptul că nu a avut posibilitatea să îndeplinească obligaţiile civile la plata cărora a fost obligată către denunţători.
În acelaşi timp, Curtea constată că, prin pasivitatea lor, concretizată în lipsa solicitării punerii în executare a celor două sentinţe penale de condamnare, se poate presupune, în mod rezonabil, faptul că denunţătorii au renunţat, cel puţin tacit, la despăgubiri. Astfel, Curtea reţine că renunţarea tacită la despăgubiri reprezintă o modalitate de apreciere a instanţei cu privire la îndeplinirea de către un condamnat a uneia dintre condiţiile necesare în vederea dispunerii reabilitării sale judecătoreşti (C. Apel Bucureşti, s. a II-a pen., dec. nr. 442/26.06.2014, nepublicată).”

Contestaţia

Sentinţa prin care instanţa rezolvă cererea de reabilitare este supusă contestaţiei în termen de 10 zile de la comunicare, care se soluţionează de instanţa ierarhic superioară. Judecarea contestaţiei la hotărârea primei instanţe se face în şedinţă nepublică, cu citarea petentului. Participarea procurorului este obligatorie. Decizia instanţei prin care se soluţionează contestaţia este definitivă.

„Contestaţia. Sentinţa prin care instanţa rezolvă cererea de reabilitare este supusă contestaţiei în termen de 10 zile de la comunicare, contestaţie ce se soluţionează de instanţa ierarhic superioară. Judecarea contestaţiei la hotărârea primei instanţe se face în şedinţă nepublică, cu citarea petentului, iar participarea procurorului este obligatorie. Decizia instanţei prin care se soluţionează contestaţia este definitivă.
Se observă că şi soluţionarea căii de atac are loc în şedinţă nepublică, însă cu citarea petentului şi cu participarea procurorului, ceea ce presupune contradictorialitate.
Textul art. 535 NCPP prevede un termen de formulare a căii de atac de 10 zile, diferit de acela prevăzut în dispoziţiile cu caracter general ale art. 425¹ din acelaşi cod, care prevăd un termen de 3 zile. Textul nu prevede momentul de la care curge termenul de declarare a contestaţiei, astfel că se poate interpreta deopotrivă că acest termen curge de la comunicarea hotărârii motivate sau de la comunicarea minutei. Se observă că, potrivit art. 425¹ alin. (1) NCPP, „Calea de atac a contestaţiei se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres, prevederile prezentului articol fiind aplicabile când legea nu prevede altfel”. Rezultă că, în măsura în care textele speciale ce se referă la calea de atac a contestaţiei nu prevăd altfel, se aplică dispoziţiile art. 425¹ NCPP.”

Anularea reabilitării

În cazul prevăzut la art. 171 din Codul penal, instanţa prevăzută la art. 529 dispune anularea reabilitării, din oficiu sau la cererea procurorului.

Dispoziţiile art. 533 se aplică în mod corespunzător.

„Anularea reabilitării. În cazul prevăzut la art. 171 NCP, adică atunci când după ce instanţa a dispus reabilitarea judecătorească se descoperă că persoana reabilitată mai săvârşise o infracţiune care, dacă ar fi fost cunoscută, ar fi condus la respingerea cererii de reabilitare, instanţa prevăzută la art. 529 NCPP, respectiv fie instanţa care a judecat în primă instanţă cauza în care s-a pronunţat condamnarea pentru care se cere reabilitarea, fie instanţa corespunzătoare în a cărei circumscripţie domiciliază condamnatul sau în care a avut ultimul domiciliu, dacă la data introducerii cererii domiciliază în străinătate, dispune anularea reabilitării, din oficiu sau la cererea procurorului.
Pentru a se dispune anularea reabilitării, este necesar ca sentinţa prin care s-a dispus reabilitarea să fie definitivă, în caz contrar, nelegalitatea poate fi îndreptată în calea de atac a contestaţiei.

Elementul de noutate în materie procesuală îl constituie faptul că, pe lângă sesizarea făcută de procuror, instanţa se poate sesiza şi din oficiu.
În ceea ce priveşte reglementarea de drept substanţial, este de observat că aceasta diferă de aceea din vechiul Cod penal²⁸⁸, fiind mai defavorabilă persoanei reabilitate. Astfel, este suficient ca infracţiunea descoperită după acordarea reabilitării să fi fost săvârşită mai înainte de rămânerea definitivă a hotărârii de reabilitare. Or, în legea veche se punea şi condiţia unei condamnări definitive. Şi în noile condiţii însă, instanţa poate dispune anularea reabilitării numai dacă, printr-o hotărâre definitivă, se dispune condamnarea persoanei reabilitate. Astfel cum arătam²⁸⁹, deşi soluţiile de renunţare la urmărirea penală şi amânarea aplicării pedepsei pot fi pronunţate numai dacă fapta constituie infracţiune, persoana faţă de care au fost dispuse nu este supusă niciunei decăderi, interdicţii sau incapacităţi, ceea ce înseamnă că nu pot atrage nici anularea reabilitării”

Menţiunile despre reabilitare

După rămânerea definitivă a hotărârii de reabilitare sau de anulare a acesteia, instanţa dispune să se facă menţiune despre aceasta pe hotărârea prin care s-a pronunţat condamnarea.

„Menţiunile despre reabilitare. După rămânerea definitivă a hotărârii de reabilitare sau de anulare a acesteia, instanţa dispune să se facă menţiune pe hotărârea prin care s-a pronunţat condamnarea.
Ca şi în reglementarea anterioară, în caz de admitere a cererii de reabilitare, după rămânerea definitivă a hotărârii, instanţa dispune să se facă menţiune despre aceasta pe hotărârea prin care s-a pronunţat condamnarea şi pentru care s-a admis reabilitarea. Totodată, în caz de anulare a reabilitării, instanţa va dispune efectuarea de menţiuni pe hotărârea de condamnare şi cu privire la această hotărâre.
Soluţia definitivă a instanţei va fi comunicată şi organelor de poliţie, pentru a face menţiunea cuvenită în cazierul judiciar.”

Bibliografie

1. extras CODUL DE PROCEDURĂ PENALĂ din 1 iulie 2010 (LEGEA nr. 135/2010)
2. comentariu publicat in lucrarea de VOLONCIU Nicolae;colectiv, Noul Cod de Procedura Penala comentat din 15-iun-2015, Hamangiu
3. VOLONCIU Nicolae;colectiv, Noul Cod de Procedura Penala adnotat. Partea speciala din 01-feb-2016, Universul Juridic