Separatia bunurilor in divort

Separația bunurilor

Separația bunurilor

Regimul separației de bunuri este reglementat de dispozitiile art 360-363 Noul Cod Civil

Regimul bunurilor

Fiecare dintre soţi este proprietar exclusiv în privinţa bunurilor dobândite înainte de încheierea căsătoriei, precum şi a celor pe care le dobândeşte în nume propriu după această dată.

Prin convenţie matrimonială, părţile pot stipula clauze privind lichidarea acestui regim în funcţie de masa de bunuri achiziţionate de fiecare dintre soţi în timpul căsătoriei, în baza căreia se va calcula creanţa de participare. Dacă părţile nu au convenit altfel, creanţa de participare reprezintă jumătate din diferenţa valorică dintre cele două mase de achiziţii nete şi va fi datorată de către soţul a cărui masă de achiziţii nete este mai mare, putând fi plătită în bani sau în natură.

„Regimul separaţiei de bunuri reprezintă o alternativă la regimul comunităţii legale de bunuri. Este un regim separatist, care oferă cea mai mare independenţă patrimonială soţilor, tinzând să realizeze cea mai completă disociere a intereselor acestora” (H. Deschenaux, P.H. Steinauer, Le nouveau droit matrimonial, Berna, 1987, p. 520).

Un asemenea regim are următoarele avantaje: asigură o independenţă patrimonială a soţilor; asigură protecţia soţilor în cazul ivirii unui pasiv substanţial, în sensul că soţul celui care a contractat în timpul căsătoriei anumite datorii nu va fi obligat să plătească aceste datorii; se evită partajul bunurilor. Un astfel de regim poate fi avantajos în cazul persoanelor care se recăsătoresc şi au copii rezultaţi din căsătorii anterioare sau în cazul profesioniştilor implicaţi în afaceri ce presupun un mare risc profesional.

Bunuri proprii ale soţilor. Regimul separaţiei. Contribuţia ambilor soţi la achiziţionarea lor. Sub regimul separaţiei de bunuri, bunurile dobândite de fiecare dintre soţi sunt bunuri exclusive ale acestora. Dacă se dovedeşte în concret că şi celălalt soţ a contribuit, cu bunurile sale sau cu sume de bani, la dobândirea acelor bunuri, în scopul de a deveni coproprietar cu soţul care figurează în actul de vânzare-cumpărare, se aplică dispoziţiile privitoare la coproprietatea pe cote-părţi. Dovada trebuie să fie făcută în concret, fără a se putea considera că simpla gospodărire în comun a soţilor ar atrage aplicarea unui alt regim juridic decât cel sub care acele bunuri au fost dobândite. Într-o atare situaţie, soţul care nu figurează în act poate să facă dovada unei simulaţii, fie cu privire la persoană, fie cu privire la preţ, dovedind prin toate mijloacele legale, inclusiv cu martori, dată fiind imposibilitatea morală în care se află soţii de a-şi preconstitui înscrisuri, că a contribuit efectiv la plata preţului şi că a avut intenţia să dobândească împreună bunul respectiv” [TS, s. civ., dec. nr. 221071973, în I. Mihuţă, Repertoriu II, nr. 70, p. 31].

Separația bunurilor – Inventarul bunurilor mobile

La adoptarea acestui regim, notarul public întocmeşte un inventar al bunurilor mobile proprii, indiferent de modul lor de dobândire.

Se poate întocmi un inventar şi pentru bunurile mobile dobândite în timpul separaţiei de bunuri.

În toate cazurile, pentru opozabilitate faţă de terţi, inventarul se anexează la convenţia matrimonială, supunându-se aceloraşi formalităţi de publicitate ca şi convenţia matrimonială.

În lipsa inventarului se prezumă, până la proba contrară, că dreptul de proprietate exclusivă aparţine soţului posesor.

Dacă bunul a fost dobândit printr-un act juridic supus, potrivit legii, unei condiţii de formă pentru validitate ori unor cerinţe de publicitate, dreptul de proprietate exclusivă nu se poate dovedi decât prin înscrisul care îndeplineşte formele cerute de lege.

Obligaţia inventarului. Aşa cum rezultă din textul legal analizat, la adoptarea regimului separaţiei de bunuri se întocmeşte – în mod obligatoriu776, de către un notar public – un inventar al bunurilor mobile proprii.
Coroborând dispoziţiile alineatului prim al articolului examinat cu cele ale art. 312 şi urm. NCC, observăm că întocmirea inventarului este obligatorie şi în situaţia în care, anterior perfectării căsătoriei, viitorii soţi optează pentru regimul separaţiei de bunuri, precum şi în cazul în care, în timpul mariajului, urmare acordului soţilor (art. 369 NCC) sau la solicitarea unuia dintre ei, adresată instanţei de judecată (art. 370-371 NCC), se decide schimbarea regimului matrimonial cu cel al separaţiei de bunuri.
Ulterior adoptării acestui tip de regim matrimonial şi pe toată perioada cât acesta se află în fiinţă, legiuitorul lasă la îndemâna soţilor posibilitatea de a întocmi un inventar al bunurilor mobile. Prin urmare, toate inventarele bunurilor mobile, indiferent de momentul realizării lor, se comunică obligatoriu la Registrul naţional notarial al regimurilor matrimoniale.

Bunurile proprietate comună pe cote-părţi

Bunurile dobândite împreună de soţi aparţin acestora în proprietate comună pe cote-părţi, în condiţiile legii.

Dovada coproprietăţii se face în condiţiile art. 361, care se aplică în mod corespunzător.

Folosinţa bunurilor celuilalt soţ

Soţul care se foloseşte de bunurile celuilalt soţ fără împotrivirea acestuia din urmă are obligaţiile unui uzufructuar, cu excepţia celor prevăzute la art. 723, 726 şi 727. El este dator să restituie numai fructele existente la data solicitării lor de către celălalt soţ sau, după caz, la data încetării ori schimbării regimului matrimonial.

Dacă unul dintre soţi încheie singur un act prin care dobândeşte un bun, folosindu-se, în tot sau în parte, de bunuri aparţinând celuilalt soţ, acesta din urmă poate alege, în proporţia bunurilor proprii folosite fără acordul său, între a reclama pentru sine proprietatea bunului achiziţionat şi a pretinde daune-interese de la soţul dobânditor. Proprietatea nu poate fi însă reclamată decât înainte ca soţul dobânditor să dispună de bunul dobândit, cu excepţia cazului în care terţul dobânditor a cunoscut că bunul a fost achiziţionat de către soţul vânzător prin valorificarea bunurilor celuilalt soţ.

Răspunderea pentru obligaţiile personale

Niciunul dintre soţi nu poate fi ţinut de obligaţiile născute din acte săvârşite de celălalt soţ.

Cu toate acestea, soţii răspund solidar pentru obligaţiile asumate de oricare dintre ei pentru acoperirea cheltuielilor obişnuite ale căsătoriei şi a celor legate de creşterea şi educarea copiilor.

Dreptul de retenţie

La încetarea regimului separaţiei de bunuri, fiecare dintre soţi are un drept de retenţie asupra bunurilor celuilalt până la acoperirea integrală a datoriilor pe care le au unul faţă de celălalt.

Bibliografie:

  • Noul Cod Civil
  • AFRASINEI Madalina;colectiv, Noul Cod Civil comentat din 20-feb-2013, Hamangiu
  • TERZEA Viorel, Noul Cod Civil adnotat cu doctrina si jurisprudenta din 01-mar-2014, Universul Juridic
  • MOLOMAN Bogdan Dumitru;URECHE Lazar Ciprian, Noul Cod Civil. Cartea a II-a. Despre familie. Art. 258 534. Comentarii, explicatii si jurisprudenta din 01-ian-2016, Universul Juridic

Separația bunurilor Regimul separației de bunuri este reglementat de dispozitiile art 360-363 Noul Cod Civil Regimul bunurilor Fiecare dintre soţi este proprietar exclusiv în privinţa bunurilor dobândite înainte de încheierea căsătoriei, precum şi a celor pe care le dobândeşte în nume propriu după această dată. Prin convenţie matrimonială, părţile pot stipula clauze privind lichidarea acestui […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Aveti o intrebare?